84629 1 1 Constatările, interpretările şi concluziile prezentate în acest raport nu Cuprins reflectă în mod obligatoriu părerile şi poziţia Directorilor Executivi din cadrul Băncii Mondiale, Uniunii Europene sau Guvernului României. Sumar /1 Utilizarea TRACE (Instrumentului de Evaluare Rapidă a Energiei Urbane) reprezintă o componentă a activităţii realizate în cadrul Metodologie /9 Programului de Dezvoltare Regională în România – o activitate de servicii de consultanţă de tip compensatoriu, realizate de Banca Cadru general /11 Mondială la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Legislaţia naţională în domeniul energiei /11 Administraţiei Publice, din fonduri UE. Raportul a fost realizat de o Constanţa – Cadru general /18 echipă formată din Manuela Moț, Ranjan Bose, Sebastian Burduja şi Marcel Ionescu-Heroiu. Cristina Zirimis a asigurat suportul logistic şi Analiza sectorială a oraşului Constanța /23 administrativ pe tot parcursul procesului. Echipa doreşte să Energia electrică /23 mulţumească colegilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale Iluminatul stradal /25 şi Administraţiei Publice (în special lui Ionuţ Trincă, Costel Jitaru şi Clădirile municipale /27 Bogdan Ţigău), precum şi colegilor din cadrul Primăriei Constanța şi Deşeurile solide /29 Consiliului Judeţean Constanța, care au oferit sprijin echipei pe parcursul realizării raportului. Se cuvin mulțumiri și colegilor Stephen Sistemul de termoficare /32 Hammer, Feng Liu, Paula Restrepo și Pedzi Makumbe pentru Apa potabilă și apa uzată/36 comentariile oferite pe acest raport. Transportul urban /40 TRACE (Tool for Rapid Assessement of City Energy - a fost elaborat Recomandări privind eficienţa energetică /49 de unitatea Băncii Mondiale ESMAP (Energy Sector Management Sistemul de termoficare /50 Assistance Program), instrumentul putând fi descărcat gratuit de pe Transportul urban /52 pagina de web: www.esmap.org/TRACE Clădirile municipale /58 Iluminatul stradal /61 Strategia şi planul de acţiune în domeniul eficienţei energetice /62 Campanii de conștientizare / 64 Anexe /67 1 2 Sumar locale să obțină o evaluare rapidă a performanței energetice a orașelor lor și să identifice acele sectoare care ar putea fi supuse unor evaluări mai De ce un studiu asupra eficienței energetice? aprofundate. Principalul impuls pentru realizarea acestui raport (și a celorlalte rapoarte întocmite pentru ceilalți șase poli de creștere) este solicitarea primită de la Limitările TRACE Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Cererea a fost Faptul că TRACE este simplu și ușor de implementat înseamnă și că transmisă în contextul pregătirilor pentru perioada de programare 2014 - presupune o serie de limitări cu privire la profunzimea analizei. De 2020, eficiența energetică fiind una dintre temele majore ale strategiei exemplu, instrumentul poate identifica sistemul de termoficare ca sector Europa 2020 și o prioritate esențială pentru toate țările membre UE. În prioritar în ceea ce privește potențialul de economisire de energie, dar nu România, autoritățile locale care vor dori să acceseze fonduri pentru intră în detalii cu privire la costurile necesare pentru realizarea proiectelor eficiență energetică prin Programul Operațional Regional 2014-2020 vor de reabilitare a sistemului de termoficare. Așadar, chiar dacă ar rezulta că trebui să pregătească mai întâi strategii de eficiență energetică. potențialul de economisire a energiei este ridicat, costurile de reabi litare Instrumentul TRACE vizează în mod specific autoritățile locale și este un pot fi chiar și mai mari, astfel că o investiție în acest sector poate să nu se bun instrument pentru elaborarea unor astfel de strategii. justifice. De asemenea, chiar dacă TRACE se concentrează în mod specific pe categoriile de servicii care intră în competența autorităților locale, Ce este TRACE? instrumentul nu poate lua în considerare mecanismele instituționale și TRACE (Tool for Rapid Assessment of City Energy – Instrument de Evaluare legislative care trebuie să fie în vigoare pentru a face posibilă o anumită Rapidă a Eficienței Urbane) este un instrument simplu și practic de recomandare pe linie de eficiență energetică. evaluare rapidă a utilizării de energie în orașe. Instrumentul ajută la abordarea cu prioritate a sectoarelor cu un potențial semnificativ de Frontierele teritoriului investigat economisire a energiei și identifică intervențiile adecvate pe linie de Cu toate că acest studiu se concentrează asupra polilor de creștere din eficiență energetică în cadrul a șase sectoare de servicii – transport, clădiri România, analiza a fost limitată la centrele urbane ale acestora. Motivul municipale, apă potabilă și apă uzată, iluminat public, deșeuri solide, este destul de simplu: este aproape imposibil să fie colectați indicatori precum și energie electrică și energie termică. Este vorba despre un individuali pentru toate localitățile din componența zonei metropolitane instrument simplu, necostisitor, ușor de utilizat și practic, care poate fi extinse. În cele mai multe cazuri, acest lucru ar fi necesitat discuții aplicat în orice cadru socio-economic. aprofundate cu mai mult de 20 de localități și asigurarea faptului că acestea au toți indicatorii necesari pentru un anumit sector de servicii și că Avantajele TRACE utilizează aceeași metodologie pentru calcularea acestor indicatori. Totuși, TRACE este unul dintre instrumentele cele mai puternice de evaluare a analiza sectorială și recomandările au luat în considerare nivelul eficienței energetice, special creat pentru orașe. Este simplu și ușor de metropolitan, iar secțiunea privind practicile pentru o planificare urbană implementat, destul de intuitiv și permite o analiză rapidă a potențialului sănătoasă a ținut cont de același nivel metropolitan. de economisire a energiei în șase domenii cheie de servicii publice: transport urban; apă potabilă și apă uzată; clădiri municipale; iluminat Sinteza constatărilor stradal; energie electrică și termoficare; și managementul deșeurilor După Revoluţia din 1989, România şi-a început tranziţia de la un sistem solide. Instrumentul poate fi implementat relativ rapid, nu este costisitor centralizat la o economie de piaţă. În prezent, ţara este membră a Uniunii și nu solicită extrem de multe date. Mai mult, el permite autorităților Europene (UE) şi a NATO. După mai bine de zece ani de restructurări economice şi schimbări politice, România a întreprins paşi importanţi 1 pentru a ajunge din urmă performanţele economice ale ţărilor dezvoltate vederea scăderii consumului de combustibil şi reducerii emisiilor de noxe din UE. Deşi reformele radicale au generat schimbări semnificative, ce contribuie la efectul de seră. standardul de viaţă al românilor se plasează încă sub media UE. Pe locul doi în ceea ce priveşte potenţialul de economisire a Constanţa este singurul pol de creştere situat pe coasta Mării energiei în Constanţa se află sistemul de termoficare. În viitorul apropiat, Negre, la câteva ore distanţă de Bucureşti. Oraşul se află la graniţa estică a Primăria speră să preia centrala de termoficare CET, în vederea gestionării Uniunii Europene şi adăposteşte portul Constanţa, cel mai mare port la operaţiunilor generale ale acesteia, de la producţie la distribuţia de Marea Neagră şi cel de-al patrulea ca mărime din Europa. Mamaia, una in căldură şi colectarea veniturilor. Principalele provocări în ceea ce priveşte cele mai moderne şi mai populare staţiuni din regiune, care atrage sistemul de termoficare sunt legate de modernizarea conductelor de apă milioane de turişti anual, este o unitate administrativă a municipiului caldă în vederea reducerii pierderilor de apă şi de îmbunătăţirea calităţii Constanţa şi este localizată chiar la periferia oraşului. Situată la intersecţia serviciilor oferite populaţiei. Ca în orice alt oraş din ţară, clădirile câtorva din cele mai importante rute de transport, Constanţa este un municipale din Constanţa necesită o serie de măsuri adecvate în vederea centru comercial de bază care leagă estul şi vestul, nordul şi sudul Europei, îmbunătăţirii eficienţei energetice – în special cu privire la unităţile de asigurând în acelaşi timp legătura dintre Europa de Est şi Asia Centrală. învăţământ şi sanitare, administrate de autorităţile locale. Deşi Portul Constanţa joacă un rol important în tranzitul resurselor minerale, al administraţia publică locală menţine evidenţa consumului de energie şi a gazelor naturale şi hidrocarburilor din ţările CSI (Comunitatea Statelor cheltuielilor autorităţilor, clădirile municipale aflate în administrarea Independente), Asia Centrală şi Trans-Caucaz până în ţările din Europa autorităţilor locale au nevoie de o evaluare comparativă, precum şi de un Centrală şi de Vest. audit şi lucrări de reabilitare în vederea identificării celor care au cel mai Economia locală se bazează, în principal, pe industria de rafinare mare potenţial de economisire a energiei şi a măsurilor optime de a petrolului, activităţi portuare, servicii şi turism. De exemplu, industria de intervenţie. Printre alte probleme cu care se confruntă municipiul prelucrare a produselor rafinate pe bază de petrol reprezintă aproape 30% Constanţa se numără procentul redus de deşeuri reciclate (doar 3%) şi din venituri în zona metropolitană. Dezvoltarea economică a oraşului lipsa pistelor pentru biciclete. În acelaşi timp, oraşul nu şi-a reabilitat Constanţa şi a regiunii a fost facilitată de dinamica activităţilor portuare şi niciuna din clădirile sale rezidenţiale şi, astfel, nivelul de confort din unele de transportul maritim la mijlocul anilor 2000. apartamente este din ce în ce mai scăzut. Perioada de tranziţie de după căderea regimului comunist a Până la ora actuală, oraşul se poate mândri, însă, cu o serie condus la schimbări semnificative în viaţa socială şi economică a întreagă de realizări. Sistemul de distribuţie a apei acoperă întregul oraş şi locuitorilor Constanţei. Unele dintre aceste evoluţii au influenţat în mod toate racordurile de apă sunt contorizate. S-au investit sute de milioane pozitiv viaţa oamenilor, dar altele au generat unele probleme şi dificultăţi. de EUR în extinderea reţelei de apă şi în reabilitarea şi modernizarea Ca multe alte oraşe din România, Constanţa a pierdut aproape 9% din staţiilor de apă şi a unităţilor de epurare a apelor uzate din oraş, ceea ce, locuitori în ultimul deceniu. în final, a contribuit la reducerea consumului de energie. În ceea ce Potrivit tendinţelor naţionale, numărul tot mai mare de priveşte sectorul iluminatului public, becurile cu mercur au fo st înlocuite autoturisme din ultimele două decenii a cauzat aglomerări majore de cu unele mai eficiente, cu vapori de sodiu. Deşi Constanţa dispune doar de trafic, consum mare de combustibil şi însemnate emisii de gaze cu efect autobuze şi microbuze (acestea din urmă administrate de companii de seră. Naveta zilnică a devenit dificilă, indiferent dacă se foloseşte private de transport), sistemul de transport public asigură legătura dintre transportul public sau autoturismele proprietate personală. Principalele centrul oraşului şi toate cartierele acestuia, precum şi cu staţiunea probleme din domeniul transportului sunt modernizarea parcului auto şi Mamaia. Administraţia locală se ocupă şi de soluţionarea problemei îmbunătăţirea fluxului rutier. Sectorul transportului urban are un mare pistelor pentru biciclişti prin finalizarea proiectului comun desfăşurat potenţial de economisire a energiei, acesta necesitând măsuri adecvate în împreună cu oraşul bulgar Balcic. Autorităţile se ocupă, de asemenea, de 2 dezvoltarea şi remodelarea mai multor reţele pietonale şi de extinderea energetică. TRACE (instrumentul de evaluare rapidă a energiei urbane) unora dintre acestea. Printre proiectele de infrastructură în curs de este un instrument simplu şi rapid de diagnosticare, utilizat pentru desfăşurare se numără reabilitarea centrului istoric şi a promenadei de la evaluarea performanţei energetice a oraşului în şase domenii de servicii malul mării din Constanţa şi Mamaia. O serie de unităţi de învăţământ au (transport urban, clădiri municipale, apă potabilă și apă uzată, fost renovate, ceea ce a dus la creşterea nivelului de confort. În ciuda managementul deşeurilor solide, iluminatul public, energia electrică şi procentului scăzut de deşeuri reciclate colectate, sectorul deşeurilor energia termică) şi pentru a oferi recomandări în vederea îmbunătăţirii solide înregistrează performanţe bune. Zona metropolitană a oraşului eficienţei energetice. În fiecare dintre aceste domenii de servicii, TRACE Constanţa dispune de prima rampă ecologică din ţară, care este utilizează un algoritm de evaluare comparativă pentru a estima potenţialul funcţională încă de la mijlocul anilor ’90. În viitorul apropiat, administraţia de reducere a costului energiei şi, ţinând cont de nivelul de influenţă al locală intenţionează să renoveze mai multe şcoli şi grădiniţe din autorităţilor locale, stabileşte priorităţile de acţiune ale acestora, în Constanţa. În plus, administratorii oraşului vor să demareze lucrările funcţie de domeniul în care se pot realiza cele mai mari reduceri de pentru izolarea termică a clădirilor rezidenţiale. Pe lângă aceste eforturi, costuri. este nevoie să se execute şi alte lucrări în vederea scăderii consumului de În luna iulie 2013 a fost organizată o vizită a reprezentanţilor energie, reducerii facturilor la încălzire şi eficientizării energetice a Băncii Mondiale în Constanța, pentru a încheia strângerea datelor şi a oraşului. avea o imagine mai cuprinzătoare asupra problemelor cu car e se Ca şi în cazul altor oraşe din ţară, Constanţa nu dispune de confruntă oraşul. Implementarea TRACE în Constanţa s-a făcut în strânsă suficientă influenţă în ce priveşte managementului sectorului energiei colaborare cu autorităţile locale şi cu furnizorii publici şi privaţi de servicii. electrice. Tarifele sunt reglementate de guvern, care continuă să La finalul acestei analize cantitative şi calitative, s-au făcut o serie de subvenţioneze preţul energiei pentru consumatorii casnici. Liberalizarea recomandări. Aceste recomandări sunt rezumate în cele ce urmează. sectorului energiei este în curs de desfăşurare pentru utilizatorii industriali şi, începând din 2013, acest lucru va începe să afecteze şi utilizatorii Întreţinerea şi modernizarea sistemului de termoficare casnici. Subvenţiile vor fi eliminate treptat până la sfârşitul anului 2017, Analiza TRACE a identificat sistemul de termoficare ca fiind sectorul cu cel când liberalizarea pieţei va fi completă. Producţia de energie din surse mai mare potenţial de economisire a energiei în municipiul Constanţa. regenerabile este încurajată, acestor producători fiindu-le furnizate Astfel, prin această recomandare, analiza TRACE încurajează certificate verzi, cu toate că oferirea unora dintre aceste certificate a fost administratorii oraşului să modernizeze sistemul de termoficare. amânată pentru 2017. Principalele aspecte legate de acest sector sunt reducerea pierderilor din Autorităţile publice locale vor să implementeze o serie de reţea şi menţinerea unui tarif accesibil pentru populaţie. Prin urmare, proiecte menite să reducă consumul de energie din oraş şi, în final, să autorităţile locale trebuie să continue reabilitarea şi modernizarea reţelei, îmbunătăţească calitatea vieţii locuitorilor oraşului Constanţa. Unele precum şi înlocuirea conductelor vechi. În acest fel se vor reduce dintre aceste proiecte includ reducerea aglomeraţiei în trafic, pierderile, se va îmbunătăţi calitatea serviciilor, iar operatorul de achiziţionarea de material rulant cu eficienţă energetică crescută, termoficare va reuşi să menţină un preţ accesibil la căldură şi să satisfacă creşterea eficienţei reţelei de termoficare, continuarea extinderii reţelei doleanţele utilizatorilor, putând chiar recupera o parte din sectorul de de apă şi canalizare, construirea de piste pentru biciclişti şi modernizarea piaţă pierdut şi chiar atrage noi clienţi. sistemului public de iluminat stradal. Acest raport se bazează pe punerea în aplicare în Constanţa a Dezvoltarea transportului nemotorizat instrumentului TRACE în iulie 2013 și prezintă câteva idei cu privire la ce ar Una dintre recomandările de bază pentru municipiul Constanţa este ca putea întreprinde orașul în continuare pentru a-şi îmbunătăți performanța autorităţile să se concentreze pe dezvoltarea opţiunilor de navetă cu 3 mijloace de transport nemotorizat în oraş ca o modalitate de încurajare a oraşului. Autorităţile trebuie să continue modernizarea parcului auto modalităților de transport care nu necesită consum de combustibil și în folosit pentru transportul public, achiziţionarea de material rulant nou, vederea creşterii calităţii vieţii locuitorilor. Prin urmare, oraşul trebuie să eficient din punct de vedere energetic, şi introducerea biletelor extindă reţelele pietonale existente şi să dezvolte noi zone cu trafic electronice. În final, toate aceste măsuri au în vedere un sistem de restricţionat. Oraşul nu dispune de piste dedicate pentru biciclişti şi transport în comun mai atractiv şi creşterea numărului de uti lizatori ai această problemă trebuie soluţionată de administraţia locală. Cu cât există transportului în comun. O altă recomandare este extinderea numărului de mai multe persoane care merg pe jos sau cu bicicleta, cu atât va scădea benzi dedicate autobuzelor în vederea evitării aglomeraţiei în trafic. Un numărul de automobile proprietate personală şi, prin urmare, şi can titatea sistem de transport în comun fiabil, care oferă un nivel ridicat de confort de combustibil utilizată. Acest lucru va încuraja, de asemenea, dezvoltarea va fi mai atractiv şi îi va determina pe locuitorii oraşului să -şi lase acasă afacerilor în jurul zonelor pietonale nou înființate, inclusiv creşterea autoturismele personale. numărului de zone de recreere şi divertisment. Constanţa dispune deja de câteva reţele pietonale în centrul oraşului care sunt, în prezent, în curs de Programul de evaluare comparativă a clădirilor municipale dezvoltare şi reabilitare. Aleile pietonale sunt zone profitabile care pot Această recomandare accentuează importanţa şi utilitatea monitorizării stimula afacerile (magazine, pieţe, zone de divertisment etc.) şi, de consumului de energie şi a cheltuielilor asociate pentru clădirile aflate în asemenea, reprezintă puncte de atracţie pentru mulţi locuitori. administraţia autorităţilor locale. Una dintre primele măsuri în acest scop este constituirea unei baze de date complete a clădirilor municipale care Măsuri de restricţionare a parcării să furnizeze informaţii cu privire la clădirile cu cel mai mare potenţial de Această recomandare TRACE încurajează autorităţile locale din Constanţa economisire. Acest lucru se poate face printr-un proces de evaluare să ia măsurile necesare în vederea reducerii numărului în creştere de comparativă pe baza unei serii de indicatori cheie. După finalizarea bazei vehicule proprietate personală care invadează oraşul. În acest scop, una de date, aceasta trebuie analizată şi actualizată la intervale regulate de dintre cele mai bune modalităţi de a rezolva problema aglomerației din timp. Autorităţile locale ar putea lua, de asemenea, în considerare trafic este construirea de parcări de tipul „Park-and-Ride” (parcări pentru publicarea datelor, facilitând, în acest fel, concurenţa administratorilor navetiști). Acesta este un mod foarte eficient de a promova clădirilor şi, în final, promovând colaborarea şi un schimb productiv de multimodalitatea prin conectarea parcărilor la transportul public. date şi de bune practici pentru economisirea energiei. Persoanele care călătoresc către oraș îşi lasă automobilele proprietate personală în aceste parcări, de unde iau un mijloc de transport în comun Auditarea și modernizarea clădirilor municipale pentru a ajunge la locul de muncă. Autorităţile locale din Constanţa ar După finalizarea procesului de evaluare, următoarea măsură recomandată trebui să aibă în vedere furnizarea mai multor locuri de parcare şi în urma analizei TRACE este efectuarea unui audit complet al clădirilor creşterea taxei de parcare, în special în centrul oraşului. Dar, înainte de publice din Constanţa. Acest lucru ar ajuta la întocmirea unui plan cu înfiinţarea unor astfel de parcări, este necesar ca oamenii să fie mai bine privire la modul în care pot fi alocate resursele în vederea îmbunătățirii informaţi cu privire la posibilităţile de navetă din zona metropolitană performanței energetice a clădirilor municipale din oraș. Rezultatele ar extinsă; de asemenea, extinderea infrastructurii de transport public ar putea determina administrația locală să aloce fonduri pentru lucrări de trebui să preceadă dezvoltarea unor astfel de parcări. creştere a eficienței energetice, achiziționarea de echipamente noi și efectuarea unor lucrări de renovare la anumite clădiri. Unele din unităţile Dezvoltarea transportului public de învăţământ din oraş au fost deja renovate şi Primăria Constanţa are în Una dintre recomandările TRACE pentru administraţia municipiului vedere continuarea acestor lucrări şi renovarea unor unităţi de Constanţa este continuarea dezvoltării sistemului de transport public al învăţământ. Această recomandare încurajează autorităţile locale să 4 continue eforturile în vederea creşterii eficienţei energetice a clădirilor în vederea creşterii gradului de conştientizare a cetăţenilor şi înţelegerii municipale. nevoii de reducere a consumului de energie pentru a schimba, în acest fel, atitudinea acestora cu privire la eficienţa energetică. Autorităţile Programul de temporizare a iluminatului stradal municipale trebuie să furnizeze cetăţenilor informaţii accesibile şi utile cu Recomandarea TRACE cu privire la creşterea eficienţei iluminatului stradal privire la eficienţa energetică astfel încât să determine schimbări de are în vedere introducerea unui program de temporizare a acestui sistem comportament şi, în final, să ajute oamenii să înţeleagă cât este de în Constanţa. După înlocuirea lămpilor cu mercur cu unele mai eficiente, important să trăiască într-un oraş mai sănătos şi mai puţin poluat. cu vapori de sodiu, administraţia publică locală ar e în vedere continuarea îmbunătăţirii sistemului de iluminat şi reducerea consumului de curent Recomandări prioritare electric. Una din cele mai eficiente şi mai ieftine soluţii pentru reducerea Procesul derulat de echipa de proiect pentru a ajunge la recomandările consumului de energie este programul de temporizare a iluminatului prezentate mai sus a urmat două etape. Pe de-o parte, evaluarea TRACE a stradal. Prin folosirea acestei metode, lumina poate fi ajustată în funcţie urmat un mecanism progresiv de analiză, care a permis echipei să de nevoile specifice diferitelor zone, precum şi în funcţie de condiţiile identifice un număr de sectoare prioritare. Sectoarele prioritare alese au meteorologice şi de nivelul de activitate. De exemplu, este nevoie de mai fost, de obicei, cele cu un potențial ridicat de economisire a energiei și de multă lumină seara, atunci când există mai mulţi oameni pe stradă, decât reducere a costurilor, precum și cele asupra cărora autoritățile locale au noaptea, atunci când activitatea pe stradă este mai redusă . un grad sporit de control. Sectoarele care se află fie în gestiun ea operatorilor privați, fie sub controlul consiliilor județene sau al Strategia şi planul de acţiune în domeniul eficienţei energetice autorităților naționale nu au fost, de regulă, luate în considerare. TRACE a recomandat administraţiei locale a oraşului Constanţa să Pe baza discuțiilor cu operatorii de servicii de utilitate publică și elaboreze o strategie şi un plan de acţiune în domeniul eficienţei pe baza vizitelor de teren și a datelor colectate, echipa de proiect a energetice. Întrucât oraşul intenţionează să semneze Convenţia întocmit o listă de recomandări cheie pentru fiecare dintre aceste Primarilor, următorul pas ar fi pregătirea unui Plan de acţiune privind sectoare prioritare. Apoi, acestea au fost discutate cu autoritățile locale, energia durabilă (PAED), document care va include măsuri concrete în care au ales un anumit număr de recomandări prioritare (de obicei, vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020. aproximativ zece). Un astfel de plan este esenţial înainte de angajarea în proiecte ambiţioase În câteva cazuri, autoritățile locale au ales sectoare și de îmbunătăţire a eficienţei energetice a oraşului. Strategia în domeniul recomandări prioritare care nu au neapărat cel mai ridicat potențial de eficienţei energetice poate stabili viziunea şi obiectivele unui astfel de economisire. Matricea de mai jos oferă o imagine a sectoarelor prioritare demers şi poate oferi o listă de activităţi care ar putea ajuta oraşul să și a recomandărilor alese pentru orașul Constanța. realizeze aceste obiective. Abordarea comparativă a polilor de creștere Campanii de conștientizare Având avantajul implementării TRACE în 7 dintre cele mai mari orașe din În sfârşit, dar nu în ultimul rând, recomandarea TRACE este aceea ca România, echipa a identificat un număr de provocări comune și o serie de autorităţile locale ale municipiului Constanţa să investească în creşterea abordări comune pentru rezolvarea aspectelor legate de eficiența gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la beneficiile eficienţei energetică. De exemplu, a devenit destul de clar că aproape fiecare oraș energetice, astfel încât locuitorii oraşului să ia măsuri în vederea cu sistem centralizat de alimentare cu energie termică are probleme economisirii energiei. Scopul acestei recomandări este încurajarea legate de funcționarea eficientă a acestuia. administraţiei locale să desfăşoare campanii publice de formare şi educare 5 Matrice cu priorităţile de eficiență energetică şi programele propuse 6 Sistemele de termoficare din România au fost construite aproape exclusiv Cluj-Napoca, Timișoara), în timp ce alții (ex., Ploiești și Craiova) iau în înainte de 1989, iar acum prezintă multe segmente de conducte cu considerare începerea acestui demers. scurgeri și slab izolate. În plus, sistemele centralizate de încălzire nu au fost construite pentru a deservi și mari unități industriale (care, în mare Sectoare prioritare în materie de îmbunătățiri ale eficienței energetice în parte, nu mai există) și nu au fost proiectate pentru contorizare polii de creștere individuală a consumului (fiind implementată o structură verticală de Brașov Cluj Constanța Craiova Iași Ploiești Timișoara distribuție în blocurile de apartamente în loc de una orizontală). Ca Vehicule urmare a pierderilor din sistem (care se reflectă, în cele din urmă, în proprietate 3 1 1 2 2 3 2 facturile lunare), pentru că intensitatea căldurii nu poate fi ajustată sau personală oprită atunci când nu este necesară, precum și din cauza prețurilor mari și Transport 2 2 3 1 4 4 4 în creștere ale energiei termice, mulți oameni au ales să se debranșeze de public la rețelele centralizate de alimentare cu energie termică. Aproape fiecare Sistem de 1 5 2 1 2 1 pol de creștere a fost afectat de debranșări de la sistemul centralizat de termoficare Clădiri încălzire întrucât oamenii au recurs la alternative individuale de obținere a 5 3 4 3 3 5 5 municipale energiei termice (de ex., microcentrale de apartament, care funcționează Iluminat pe bază de gaz). În unele orașe, precum Brașov, cei care s-au debranșat de 4 4 5 4 5 - 3 stradal la sistemul centralizat reprezintă o majoritate considerabilă a populației; Management în alte orașe, precum Constanța, numărul oamenilor care au părăsit al deșeurilor - - - - - - - sistemul centralizat este mai mic. solide Pentru cei mai mulți poli de creștere, transportul urban (vehicule Apă potabilă 6 - - - - - - proprietate personală și transport public) a fost id entificat ca sector cheie și apă uzată cu toate că orașe precum Iași și Timișoara (care au cele mai dezvoltate Management al autorității - - - 5 - 1 - rețele de tramvai din România, după București) au sisteme eficiente de locale transport din punct de vedere energetic și, în cazul lor, acest sector este plasat mai jos pe lista priorităților. În general, managementul deșeurilor solide, la fel ca apa potabilă Pe ansamblu, fiecare pol de creștere care a făcut parte din acest studiu a și apa uzată nu au ajuns pe lista priorităților a polilor de creștere. Pe de -o luat măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice în ultimii ani și toți au parte, sistemele de management al deșeurilor solide din România tind să lecții de bune practici pe care le pot împărtăși cu alte orașe. se afle de cele mai multe ori în gestiunea operatorilor privați, iar îmbunătățirile pe linie de eficiență energetică din aceste sisteme sunt Importanța unei bune planificări urbane pentru eficiența energetică făcute de aceste companii. Pe de altă parte, sistemele de apă potabilă și Cu toate că TRACE nu se ocupă în mod special de acest aspect, planificarea apă uzată sunt, în general, gestionate de companii de stat, în cadrul cărora urbană joacă un rol crucial în eficiența energetică. Orașele care consiliile județene sunt acționarii majoritari. promovează și încurajează tipare de dezvoltare densă și compactă tind, pe De asemenea, câțiva poli de creștere au redactat – sau se află în ansamblu, să fie mai eficiente din punct de vedere energetic. În general, proces de redactare – rapoarte privind Planurile de Acţiune pentru orașele cu densitate mare au nevoie de mai puține investiții în dezvoltarea Energie Durabilă (PAED) din cadrul Convenției Primarilor (de ex., Brașov, și menținerea infrastructurii de servicii publice (drumuri, rețele de apă potabilă și de canalizare, iluminat stradal, sisteme de management al 7 deșeurilor solide, transportul public etc.); de asemenea, ele permit profituri mai mari pentru operatorii de transport public (din moment ce fiecare punct de tranzit din astfel de orașe deservește, în medie, mai mulți oameni decât în orașele mai puțin dense), fac posibil mersul pe jos, dar și cu bicicleta ca moduri de deplasare, descurajează utilizarea vehiculelor cu motor și limitează poluarea ce decurge din transport. Totodată, orașele cu densitate mare contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, necesită mai puține cheltuieli cu energia pentru furnizarea de servicii publice fundamentale (de ex., costuri de pompare a apei sau cheltuieli cu carburantul pentru colectarea deșeurilor solide). Se estimează că energia consumată pentru necesitățile de transport dintr -un oraș cu o densitate mai mică de 25 de persoane per hectar ar putea ajunge la o medie anuală de 55.000 MJ de persoană. În schimb, într-o zonă urbană cu o densitate de 1 100 de persoane per hectar, această medie este de trei ori mai scăzută. Drept urmare, o secțiune separată privind planificarea teritorială a fost introdusă în acest raport; ea conține câteva aspecte cheie pentru fiecare oraș studiat. O analiză mai aprofundată privind provocările legate de planificarea teritorială din orașele din România se regăsește în raportul „Enhanced Spatial Planning.” 1 Agenția Europeană de Mediu, Urban sprawl in Europe: The ignored challenge, Raportul nr. 10, Copenhaga, 2006. 8 Metodologie potențialul relativ de îmbunătățire. Cu cât este mai mare numărul orașelor din baza de date, cu atât rezultatele vor fi mai exacte. TRACE, instrumentul de evaluare rapidă a energiei urbane, cuprinde trei 3. Evaluarea și ierarhizarea sectoarelor individuale componente cheie: (i) un modul de evaluare comparativă a energiei, care În timpul vizitei de teren, sunt derulate mai multe întâlniri și interviuri compară indicatori cheie de performanță (ICP) din orașe similare; (ii) un în vederea colectării de date suplimentare din cadrul direcțiilor și modul de prioritizare a sectoarelor în funcție de potențialul propriu de agențiilor municipale, consolidând rezultatele evaluării comparative cu economisire a energiei; (iii) un modul de selecție a intervențiilor, care informații de context. La sfârșitul primei faze, are loc un proces de funcționează ca un ansamblu de măsuri deja testate în materie de prioritizare pentru a identifica sectoarele cu cel mai mare potențial eficiență energetică. Aceste trei componente sunt integrate într -o tehnic de economisire a energiei. Costurile cu energia sunt, de aplicație software ușor de utilizat, prin care sunt parcurse mai multe etape asemenea, evaluate întrucât intră în competența autorităților locale să consecutive: de la colectarea inițială de date până la generarea unui le controleze sau să le influențeze. Sectoarele prioritare sunt analizate raport ce conține o matrice cu recomandări pentru îmbunătățirea în detaliu în cea de-a doua fază. eficienței energetice – adaptate la contextul specific al fiecărui oraș – și cu opțiuni de implementare și financiare. Etapele sunt următoarele: Principalul cadru al TRACE 1. Colectarea de date privind energia utilizată de orașele evaluate TRACE conține o bază de date cu 28 de indicatori cheie de performanță, colectați din peste 100 de orașe. Fiecare dintre valorile numerice pe baza cărora se configurează indicatorii cheie de performanță se colectează înainte de punerea în aplicare a instrumentului și, odată ce TRACE este lansat, această colecție de informații va fi dezvoltată cu date actuale și fiabile. 2. Analiza comparativă a utilizării de energie în orașe similare Performanța unui oraș este raportată la cea a unor orașe similare – selectate în funcție de populație, climă și dezvoltare umană – pentru a determina nivelul comparativ al acesteia în șase sectoare de servicii (într e 3 și 6 indicatori cheie de performanță per sector fiind luați în considerare). Procesul de evaluare comparativă oferă o imagine de ansamblu a performanței energetice, astfel că orașul poate să-și determine poziția relativă față de orașe similare în cazul fiecărui sector de servicii. Intensitatea energetică relativă (IER) sau, mai simplu spus, procentul cu care poate fi redusă energia cosumată într-un anume sector, este calculată pe baza unei formule simple. Formula ia în considerare toate orașele care au rezultate mai bune la anumiți indicatori cheie de performanță (de ex., energia utilizată per stâlp de iluminat) și estimează 9 4. Ierarhizarea recomandărilor privind eficiența energetică Modulul de evaluare comparativă a TRACE TRACE conține un set de peste 60 de recomandări – aplicate și testate – pentru îmbunătățirea eficienței energetice în fiecare sector de servicii. Printre acestea, se numără:  Clădiri | Program de modernizare a iluminatului  Management organizațional | Grup de lucru pe eficiență energetică, Achiziții eficiente energetic  Energie electrică & energie termică | Program de încălzire solară a apei, aplicat pe clădiri  Iluminat public | Program înlocuire cu LED-uri a lămpilor de semaforizare  Transport | Restricționarea traficului în zone urbane congestionate, Întreținerea flotei de autobuze  Deșeuri | Program de management și remorcare eficientă a deșeurilor  Apă potabilă & apă uzată | Program de înlocuire a pompelor Recomandările sunt apoi evaluate pe baza a cinci factori diferiți: factorul financiar; resurse umane; date și informații; politici, reglementări și punere în aplicare; bunuri și infrastructură. Acest pas sprijină municipalitățile în clasificarea măsurilor care intră în aria de competență a acestora. Apoi, TRACE permite ca recomandările să fie reprezentate grafic într-o matrice de 3x3, pe baza a două atribute (potențialul de economisire Raportul cuprinde: de energie și primul cost), la care se adaugă un filtru care permite  Informații generale despre oraș, precum datele de context, prioritățile utilizatorului să sorteze recomandările în funcție de viteza de cheie de dezvoltare ale orașului, factorii de eficiență energetică, implementare. bariere etc. Recomandările pentru fiecare sector prioritar sunt evaluate  O analiză o celor șase sectoare de servicii, inclusiv o sinteză a cantitativ și calitativ pe baza unor date cheie, care cuprind inclusiv rezultatelor evaluării comparative. cerințele instituționale, potențialul de economisire a energiei și co -  Un sumar al clasificării prioritare a sectoarelor la scara întregului oraș beneficiile. Acele recomandări care merg mai departe vor fi însoțite de și aflate sub controlul municipalității. opțiuni de implementare, studii de caz, referințe la instrumente de  O sinteză a recomandărilor ca propunere de Plan de Acțiune al implementare și bune practici. Orașului  O secțiune de anexe, ce cuprinde prezentări detaliate de recomandări 5. Pregătirea și depunerea raportului de îmbunătățire a eficienței energetice și exemple de bune practici. Un Raport final prezintă evaluarea orașului, alături de informații privind Raportul final permite orașului să aplice cele mai fezabile recomandări cadrul general și diverse aspecte culese din vizitele de teren și incluse în într-un mod structurat pentru îmbunătățirea performanțelor de ansamblu secțiunile introductive și în anexe. și pentru reducerea costurilor de energie. 10 Cadru general aderarea României la UE, mulţi români au plecat din ţară, în cău tarea de oportunităţi mai bune oferite de ţările din vestul Europei. Alţi factori răspunzători de acest declin constau în îmbătrânirea populaţiei, precum şi A şaptea cea mai mare ţară ca populaţie din Uniunea Europeană (UE), în creşterea semnificativă a numărului de familii fără copii. România are România este localizată în sud-estul Europei, în bazinul inferior al fluviului un caracter predominant urban, deşi nivelul de urbanizare este încă redus Dunărea. Litoralul României se întinde de-a lungul Mării Negre, România comparativ cu ţările din vestul Europei; jumătate din populaţie locuieşte în deţinând şi o mare parte din Delta Dunării. România se învecinează cu municipii, oraşe mari sau oraşe mici, iar 10% locuieşte în capitală. Ungaria şi Serbia la vest şi sud-vest, cu Bulgaria la sud, cu Republica Conform rezultatelor preliminare ale recensământului din 2012, Moldova la est şi cu Ucraina la nord şi est. Lanţul Munţilor Carpaţi acoperă cele mai populate oraşe din România sunt următoarele: aproape 50% din teritoriul României. Clima României este temperat- continentală, cu veri călduroase şi ierni reci. După ce a fost una dintre Tabelul 1. Clasificarea oraşelor selectate din România, în funcţie de populaţie ţările blocului comunist timp de aproape jumătate de secol, prin Revoluţia din 1989 România a răsturnat regimul autoritar, începând, ulterior, Oraş Oraş Recensământ Recensământ perioada de tranziţie de la un sistem centralizat către democraţie şi 2012 2002/Clasificare economie de piaţă, prin implementarea unei serii de reforme şi schimbări Bucureşti București 1.883.425 1.934.449 (#1) structurale. Dacă în primă instanță economia a fost axată pe agricultură, în Cluj-Napoca Cluj-Napoca 324.576 318.027 (#3) perioada comunistă accentul s-a mutat, treptat, pe industrie; în ultimele Timişoara Timișoara 319.279 317.651 (#4) două decenii s-au făcut paşi importanţi către o economie bazată pe Iaşi Iași 290.422 321.580 (#2) servicii. În 2004 România a fost primită în NATO, iar, trei ani mai târziu a Constanţa Constanța 283.872 310.526 (#5) devenit stat membru UE. Craiova Craiova 269.506 302.622 (#6) După o perioadă de restructurări economice şi schimbări politice Galaţi Brașov 253.200 298.584 (#7) profunde, ţara a făcut paşi importanţi pentru a prinde din urmă Braşov Galați 249.432 283.901 (#8) performanţa economică a ţărilor dezvoltate din UE. Deşi politicile Ploieşti Ploiești 209.945 232.452 (#9) guvernamentale şi reformele radicale au generat îmbunătăţiri Oradea Oradea 196.367 206.527 (#11) semnificative, nivelul veniturilor românilor este încă sub media din ţările UE. În plus, disparităţile din România dovedesc faptul că există diferenţe Sursă: Institutul Naţional de Statistică, Recensământul din 2012 (www.recensamantromania.ro/rezultate-2/) semnificative în ceea ce priveşte standardele de viaţă la nivelul diferitelor regiuni. Ţara este împărţită în 41 de judeţe, plus municipiul-capitală, Bucureşti, şi în opt regiuni de dezvoltare (deşi, în iulie 2013, regiunile încă Legislaţia naţională în domeniul energiei nu aveau competențe administrative oficiale). Exceptând Bucureştiul, Consumul de energie pe cap de locuitor în România este de aproape două fiecare regiune de dezvoltare este organizată în jurul unui centru – pol ori mai scăzut decât media UE, de 1,6 tep (tonă echivalent petrol). Între 1990 şi 2000, consumul de energie s-a diminuat, în medie, cu 5% pe an, urban de creştere – şi cuprinde între patru şi şapte judeţe. Deşi este una dintre ţările cele mai populate din Europa, România s-a confruntat, în după 2000 înregistrând o uşoară creştere, cu 1,3% pe an. În 2009, la ultimii ani, cu un declin al numărului de locuitori. Populaţia stabilă a scăzut începutul crizei economice, consumul de energie a scăzut cu 14 procente, cu 7,1% în ultimii zece ani, de la aproximativ 21,6 milioane la 20,1 crescând, ulterior, cu doar 1,3% în 2010. În timpul recesiunii economice, milioane, conform rezultatelor finale ale recensământului din 2012. PIB-ul ţării a urmat o tendinţă de descreştere similară, scăzând cu 8,3%. Totuşi, scăderea numărului de locuitori nu a fost chiar o surpriză. După Eficienţa energetică la nivel naţional a crescut semnificativ între 1990 şi 11 2000, de la 23% la 39%. Aceasta reprezintă o consecinţă a creşterii 2016, având ca scop și o reducere anuală cu 1,5% pentru perioada 2008 - ponderii surselor de energie cu eficienţă ridicată (hidroenergie) în 2016. Obiectivul intermediar de 940 mii tep până în 2010 a fost de ansamblul surselor de energie electrică, precum şi a îmbunătăţirii departe depăşit, România reuşind să înregistreze o economisire a energiei eficienţei centralelor termice. Totuşi, nivelul rămâne scăzut, comparativ cu de 2,2 milioane tep. Planul prevede un potenţial mare de economisire a media UE. energiei pentru sectorul industrial prin intermediul acordurilor voluntare, La începutul anilor `90, România a creat primul său cadru încheiate pe termen lung între agenţi industriali şi Guvern, în plus față de instituţional privind eficienţa energetică, odată cu înfiinţarea Agenţiei investiţiile în echipamente care să supravegheze consumul energetic. Române pentru Conservarea Energiei, principalul organism specializat din Estimările arată faptul că ţările UE care au astfel de acorduri ţară în domeniul eficienţei energetice. Zece ani mai târziu, România a implementate au atins un nivel de economisire a energiei cuprins între adoptat Strategia naţională privind eficienţa energetică, un document c are 10% și 20%. Marii consumatori trebuie să realizeze audituri energetice şi evidenţiază etapele ce trebuie parcurse pentru creşterea eficienţei programe de îmbunătăţire a eficienţei energetice, fiind necesar să se energetice. În anii 2000, România a ratificat Protocolul de la Kyoto în întocmească anual o balanţă energetică pentru cei care consumă 1.000 cadrul Convenţiilor Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, prin tep/an şi o dată la doi ani pentru cei care consumă între 200 şi 1.0 00 care ţara s-a angajat să reducă, între 2008 şi 2012, emisiile de gaze cu tep/an. Începând din anul 2000, pentru clădirile noi, pentru locuinţele efect de seră cu 8%, comparativ cu nivelul din 1989. mono familiale şi pentru apartamentele care sunt scoase la vânzare sau Fondul Român pentru Eficienţa Energiei a devenit funcţional în închiriate se emite un certificat energetic. Lucrările de izolare termică au 2003 şi de atunci a oferit subvenţii pentru investiţiile aferente a 27 de beneficiat de scutiri de taxe, iar pentru lucrările de renovare s-a asigurat proiecte în domeniul eficienţei energetice, promovate de mari operatori cofinanţare. 2 4 industriali, subvenţii care se ridică la suma de 14,4 milioane USD. Pentru Al doilea plan de acţiune pentru eficienţa energetică pune a se conforma cerinţelor UE, Guvernul a transpus în legislaţia naţională accentul pe economisirea energiei în sectorul energiei primare şi în cel al Directiva nr. 2006/32/CE cu privire la eficienţa energetică în rând ul energiei electrice, precum şi pe promovarea energiei produse di n surse utilizatorilor finali şi al furnizorilor de energie, prin care statelor membre regenerabile. UE li se solicită să întreprindă măsuri pentru reducerea consumului de Prima Strategie naţională în domeniul eficienţei energetice 5 energie cu cel puţin 9% pentru perioada 2008-2016 (comparativ cu pentru perioada 2004-2015 a stabilit un obiectiv ambiţios de 40% privind consumul înregistrat în cei cinci ani anteriori). reducerea consumului aferente perioadei 2005-2014. Scăderea Foaia de parcurs în domeniul energiei pentru România a fost consumului energetic ar trebui realizată prin programe de promovare a aprobată în 2003, pe parcursul negocierilor pentru aderarea la UE. Ca standardelor ridicate în domeniul eficienţei energetice pentru noile urmare a Directivei UE privind reducerea consumului de energie, Primul instalaţii electrice, cu ţinte aferente, după cum urmează: 41% pentru 3 plan de acţiune privind eficienţa energetică pentru perioada 2007-2010 clădiri, 29% pentru sectorul energetic, 16% pentru industrie şi 14% pentru a stabilit un nivel de economisire a energiei de 2,8 milioane tep până în transporturi. Câţiva ani mai târziu, Strategia naţională în domeniul eficienţei energetice aferente perioadei 2007 -2020 a stabilit și alte 2 obiective pentru a reduce intensitatea energetică cu 41% până în 2020 cu Fondul Român pentru Eficienţa Energiei www.free.org.ro/index.php?Itemid=112&id=96&lang=ro&option=com_content&t 4 ask=view Al doilea plan de acţiune pentru eficienţa energetică este disponibil la adresa: 3 Primul plan de acţiune pentru eficienţa energetică pentru perioada 2007-2010, www.minind.ro/dezbateri_publice/2011/PNAEE_12_cu_anexe_2_11082011.pdf 5 disponibil la: Prima Strategie Naţională în Domeniul Eficienţei Energetice pentru perioada www.ec.europa.eu/energy/demand/legislation/doc/neeap/romania_en.pdf 2004-2015, disponibilă la: www.minind.ro/domenii_sectoare/H163-04.html 12 ajutorul unor soluţii fezabile care să acopere toate cer erile viitoare în regenerabile pentru a creşte ponderea cantităţii de electricitate produsă 6 domeniul energetic la nivelul ţării, la un preţ mai mic. Până atunci, din astfel de surse. Potenţialul României în ceea ce priveşte sursele economisirea estimată a energiei primare şi reducerea pierderilor ar regenerabile de energie este estimat la 14.718 ktep. Totuşi, dezvoltarea trebui să se plaseze între 25% şi 40% (20%-25% pentru industrie, 40%-50% unui astfel de potenţial energetic este împiedicată de limitările pentru clădiri şi 35%-40% pentru transporturi), prin îmbunătăţirea tehnologiilor depăşite, de eficienţa economică şi de restricţiile de mediu. eficienţei în sectorul energetic. Ţinta de economisire a energiei a fost Astfel, planul are în vedere accelerarea transferului de tehnologii stabilită la 3,4 milioane tep până în 2020. În acest context, se preconizează neconvenţionale de la companii cu experienţă, de la asocierile în că o economisire de 1,9 milioane tep va fi generată de înlocuit orii de participaţiune şi de la parteneriatele public-private. Obiectivul stabilit combustibil, de 800 ktep din cogenerarea cu randament ridicat (combinat pentru ponderea surselor regenerabile de energie în consumul total de căldură şi electricitate) şi 600 ktep din noile unităţi pe cărbune. energie a fost stabilit la 33% pentru 2010, 35% pentru 2015 şi 38% pentru Principalul obiectiv al Strategiei naţionale privind alimentarea cu 2020. Utilizarea energiilor regenerabile ar putea duce la o economisire a 7 energie termică a localităţilor, aprobată în 2004 răspunde principalelor energiei primare de 1,8 milioane tep până în 2020. Planul naţional de 9 probleme care fac referire la eficienţa energetică a sistemului de încălzire. acţiune în domeniul energiei din surse regenerabile , care evidenţiază Sistemul de alimentare cu energie termică se bazează pe tehnologii politica naţională în domeniul energiilor regenerabile, a fost elaborat în depăşite şi pe reţele de conducte vechi, cu o eficienţă energetică scăzută, 2010, în contextul dificil al crizei economice. Acesta încuraja consumul de cu pierderi foarte mari (în medie, de circa 35%), alături de cheltuieli biocombustibil lichid, de gaz lichefiat, de energie geotermală şi energie ridicate de producţie, transport şi distribuţie. Izolaţia deficitară a clădirilor curată, precum şi includerea biogazului în grila gazelor naturale şi adaugă încă 15% la aceste pierderi. Acţiunile care au ca scop creşterea utilizarea tehnologiilor moderne. Directiva nr. 2009/28/CE privind eficienţei energetice includ implementarea la scară largă a staţiilor de promovarea utilizării energiei din surse regenerabile stipulează că cogenerare, modernizarea reţelei, diversificarea energiei primare utilizate obiectivul naţional privind aportul de energie din surse regenerabile la pentru producerea energiei termice şi montarea de contoare în clădirile cantitatea finală de energie produsă să fie de 24% până în 2020. Consumul rezidenţiale. Consumul de resurse aferent sistemelor de încălzire total de energie preconizat pentru 2020 a fost stabilit la 30.278 ktep, din centralizată ar trebui să scadă cu 612 mii tone. Cu toate acestea, care 7.267 ktep să fie din energie regenerabilă. Acelaşi plan stabileşte şi modernizarea întregului sistem de încălzire este un proces foarte ţintele pentru sectoare industriale specifice, după cum urmează: 10% costisitor, pentru care este nevoie de o investiţie de câteva miliarde de pentru transporturi, 22% pentru căldură şi 42% pentru electricitate. euro. România a primit sprijin din partea Băncii Europene pentru 8 Strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie, Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru a ajuta companiile să îşi aprobată în 2003, încurajează producerea de energie din surse deschidă linii de credit aferente proiectelor în domeniul eficienţei energetice. Ţara beneficiază, de asemenea, de sprijin financiar şi prin 6 Strategia Naţională în Domeniul Eficienţei Energetice aferentă perioadei 2007- intermediul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii 2020 – versiunea actualizată pentru perioada 2011-2020, disponibilă la: Economice, care are ca scop și creşterea eficienţei energetice. www.minind.ro/dezbateri_publice/2011/Strategie_2007_actualizata_2011_01092 011.pdf 7 9 Strategia Naţională privind Alimentarea cu Energie Termică a Localităţilor Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile – www.termopitesti.ro/HG%20882-2004.pdf disponibil (în limba română) la: 8 Strategia Naţională de Valorificare a Surselor Regenerabile de Energie a fost www.minind.ro/pnaer/PNAER_29%20iunie_2010_final_Alx.pdf aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.535/2003, disponibilă la: www.leg- disponibil (în limba engleză) la: armonizata.minind.ro/leg_armonizata/energie/HG_1535_2003.pdf www.ec.europa.eu/energy/renewables/action_plan_en.htm (click pe “Romania”). 13 12 Întreprinderile mici şi mijlocii pot primi un sprijin financiar de până la 65% Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 cu privire la reabilitarea pentru o perioadă de trei ani, sprijin care să le ajute să obţină certificatele termică a blocurilor de locuinţe a oferit programului un caracter de mediu pentru aparatura şi echipamentul de birou. consecvent prin specificarea nivelului minim privind reabilitarea termică. 10 Conform Ordonanţei Guvernului nr. 22/2008 cu privire la Lucrările de realizare beneficiază de sprijin financiar de la bugetul de stat eficienţa energetică şi promovarea la consumatorii finali a utilizării (50%), bugetul local (30%) şi asociaţiile de proprietari (20%). Din 2009, energiei din surse regenerabile, administraţia publică locală din oraşele cu MDRAP a oferit fonduri echivalente cu 190 milioane USD (660 milioane o populaţie mai mare de 20.000 de locuitori trebuie să elaboreze planuri RON) pentru reabilitarea a 3.500 de clădiri rezidenţiale multietajate din de acţiune care să genereze o economisire de energie cât mai eficientă în peste 100 de oraşe şi municipii. Legea permite consiliilor locale să acorde cea mai scurtă perioadă de timp (de la 3 la 6 ani). În acelaşi mod, exceptări de la plata taxelor pentru acele clădiri rezidenţiale ai căror companiile şi unităţile administraţiei centrale şi locale care deţin mai mult proprietari au realizat lucrările de reabilitare din fonduri proprii. de 25 de automobile trebuie să realizeze programe de gestionare şi La finalul anului 2012, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13 monitorizare a consumului de combustibil. 63/2012 a adus o serie de modificări la programul de reabilitare Programul naţional multianual privind reabilitarea termică a desfăşurat sub coordonarea MDRAP. Conform noilor norme, clădirile clădirilor rezidenţiale construite între 1950 şi 1990 a demarat în 2005 şi rezidenţiale din municipiile care au depus cereri de finanţare prin se îmbunătăţeşte în fiecare an. Programul se desfăşoară sub coordonarea Programul Operaţional Regional (Axa Prioritară 1 Sprijinirea dezvoltării Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi se durabile a oraşelor – poli urbani de creştere – Domeniul de intervenţie 1.2 realizează în parteneriat cu autorităţile locale. Acest program are ca scop Reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale) nu vor mai beneficia de creşterea performanţei energetice a clădirilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii sprijin prin programul multianual de reabilitare termică. Totuşi, vestea locuitorilor şi, nu în ultimul rând, contribuirea la înfrumusețarea peisajului bună este că programul s-a extins şi în cazul caselor care au fost construite urban. Clădirile publice şi de locuit construite între 1950 şi 1990 au o în perioada 1950-1990. Noile norme clarifică şi modul în care autorităţile izolaţie deficitară şi oferă un confort termic scăzut, lucru care cauzează locale pot stabili aşa-zisa „taxă de reabilitare termică”. Această taxă va fi pierderi mari de energie. Principalii beneficiari ai programului sunt plătită în cazul clădirilor pentru care nu s -a adus nicio contribuţie asociaţiile de proprietari. Izolarea termică poate reduce cheltuielile de financiară pe parcursul procesului de reabilitare. întreţinere şi poate diminua pierderile de căldură şi consumul de apă Ca urmare a succesului înregistrat de programul de reabilitare, caldă. Se poate obţine o creştere a eficienţei energetice cu până la 25%, Guvernul s-a gândit să reducă fondurile publice disponibile acestor iar factura la căldură poate scădea cu până la 40% în perioada iernii. Mai proiecte, în prezent existând posibilitatea contractării unor împrumuturi mult decât atât, pe perioada verii, clădirile reabilitate termic pot asigura cu garanţii guvernamentale. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 14 locuinţelor un confort termic adecvat, fără costurile suplimentare aferente 69/2010, asociaţiile de proprietari trebuie să plătească un avans de 10% aerului condiţionat. Ghidul cu privire la modalitatea de realizare a 11 12 lucrărilor de reabilitare poate fi găsit pe pagina de internet a MDRAP. Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, disponibilă la: www.mdrl.ro/_documente/lucrari_publice/reabilitare_termica/OUG_reabilitare.p df Regulamentele metodologice, disponibile la: www.mdrl.ro/_documente/lucrari_publice/reabilitare_termica/Norme.pdf 10 13 Ordonanţa Guvernului nr. 22/2008, disponibilă la: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2012, disponibilă la: www.dreptonline.ro/legislatie/og_eficienta_energetica_consumatori_finali_surse www.mdrt.ro/dezvoltare-regionala/programul-operational-regional-2007-2013/- _regenerabile_energie_22_2008.php# 8748 11 14 Ghidul este disponibil la adresa: Ordonanţa de Urgenţă nr. 69/2010 aprobată prin Legea nr. 76/2011, disponibilă www.mdrt.ro/userfiles/constructii_ancheta_publica_contr429_contr411.pdf la: 14 din sumă, diferenţa urmând a fi acoperită prin împrumut bancar. data de 9 iulie 2015, pragul de 500 metri pătraţi va scădea la 250 metr i Asociaţiile de proprietari returnează împrumutul din economiile făcute ca pătraţi. urmare a diminuării facturilor la căldură, după finalizarea lucrărilor de În conformitate cu cerinţele UE, România a adoptat Legea nr. reabilitare termică. Acest nou program cuprinde clădirile vechi construite 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor rezidenţiale. între 1950 şi 1990, cele construite după 1990 şi locuinţele individuale. Certificatul privind performanţa energetică se emite ţinând cont de Prin Directiva 2010/31/UE privind performanţa energetică a consumul final de energie al clădirilor şi aparta mentelor. România a 15 16 clădirilor , statelor membre li se cere să adopte metodologia de calculare transpus în legislaţia naţională şi Directiva UE 2003/30/CE privind a performanţei energetice a clădirilor, care ar trebui să cuprindă promovarea utilizării biocombustibililor şi a altor combustibili regenerabili caracteristicile termice, izolarea termică, furnizarea apei, instalaţiile de aer în domeniul transportului. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 17 condiţionat, instalaţiile de iluminat încorporate, condiţiile climatice din 1844/2005 a stabilit un aport de 2% energie din surse regenerabile în interior şi, nu în ultimul rând, energia electrică produsă prin cogenerare. sectorul transportului până la data aderării României la UE (2007) şi un Legislaţia UE face referire atât la clădirile vechi, cât şi la cele nou aport de 5,75% până în 2010. 18 construite. Legea nu se aplică în cazul clădirilor istorice, caselor de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 stabileşte rugăciune, clădirilor cu caracter temporar, clădirilor cu destinaţie măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, oferind ajutor rezidenţială pentru o perioadă limitată în cursul unui an şi clădirilor persoanelor cu venituri mici pentru a-şi plăti facturile de căldură. Guvernul singulare a căror suprafaţă nu depăşeşte 50 de metri pătraţi. Principalul oferă sprijin populaţiei care foloseşte sistemul centralizat de încălzire, dar obiectiv al legii este ca, până în decembrie 2020, toate clădirile nou şi persoanelor care folosesc un sistem de încălzire bazat pe alt tip de construite să aibă un consum de energie aproape egal cu zero. Aceleaşi combustibil: gaze naturale, lemne, cărbune etc. Sprijinul financiar oferit criterii se aplică până la 31 decembrie 2018 şi în cazul clădirilor nou persoanelor singure şi familiilor cu venituri reduse care beneficiază de construite care sunt ocupate şi deţinute de autorităţi publice. Statele ajutor de la bugetul de stat poate varia între 10% şi 90%. Şi din bugetul membre trebuie să elaboreze planuri naţionale care să pună în practică local se poate oferi un sprijin financiar care să varieze între 7% şi 63% din definiţia clădirilor al căror consum de energie este aproape egal cu zero, valoarea totală a facturii la căldură. precum şi ţintele intermediare de îmbunătăţire a performanţei energetice Şaizeci şi două de oraşe din România se află printre semnatarele a clădirilor noi până în 2015. În acelaşi timp, statele membre trebuie să Convenţiei Primarilor, principala mişcare europeană în care sunt implicate emită certificate privind performanţa energetică, ce vor cuprinde autorităţile locale şi regionale ce se angajează în mod voluntar pentru performanţa energetică a clădirii, împreună cu recomandările pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea surselor de energie reducerea costurilor. Acest certificat trebuie să fie disponibil atunci când clădirea/locuinţa urmează a fi închiriată sau vândută. Clădirile municipale regenerabilă în teritoriile lor, precum şi pentru reducerea cu 20% a cu o suprafaţă construită mai mare de 500 de metri pătraţi şi clădirile de emisiilor de CO2 până în 2020. Participanţii la Convenţie trebuie să depună dimensiuni similare vizitate des de public trebuie să expună certificatul un Plan de acţiune privind energia durabilă (PAED), care să evidenţieze energetic într-un loc vizibil unde să poată fi uşor observat. Începând cu 16 Directiva 2003/30/CE disponibilă la adresa: www.eur- www.dreptonline.ro/legislatie/oug_69_2010_reabilitarea_termica_cladirilor_locui lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2003:123:0042:0042:EN:PDF 17 t_finantare_credite_bancare_garantie_guvernamentala.php Ordonanța de Urgență nr. 1844/2005, disponibilă la: 15 Directiva 31/2010/EC, disponibilă la: www.eur- http://ngo.ro/pipermail/mediu_ngo.ro/2006-February/004597.html 18 lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32010L0031:EN:NOT Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. 15 acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă în ceea ce priveşte Electrica Distribuţie (cu cele trei filiale: Electrica Distribuţie Transilvania economisirea de energie. În iunie 2013, dintre cele 62 de oraşe, 28 îşi Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi Electrica Distribuţie depuseseră deja PAED-urile la Bruxelles, aceste oraşe fiind următoarele: Muntenia Nord). Distribuitorii de energie sunt, implicit, furnizori de energie. În consecinţă, principalii furnizori sunt Electrica Furnizare, CEZ, Sfântu Gheorghe, Sîntimbru, Ciugud, Lipova, Nădlac, Cluj -Napoca, Alba ENEL Energie (responsabil pentru zonele Dobrogea şi Banat), ENEL Energie Iulia, Târgu-Mureș, Pecica, Făgăraș, Mizil, Slobozia, Aiud, Râmnicu Vâlcea, Muntenia şi E.ON Energie România. Dintre cei 177 de furnizori de energie Sântana, Petroșani, Zlatna, Bucureşti (Sector 1), Timișoara, Cugir, Satu înregistraţi în România, în realitate doar 20 de companii sunt active. 20 Mare, Moinești, Arad, Baia Mare, Vaslui, Bistrița, Brașov şi Avrig. Până Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei 21 acum au fost aprobate 11 PAED-uri, respectiv cele elaborate de Moinești, (ANRE) a fost înfiinţată în 1999 şi reprezintă organismul de reglementare Vaslui, Alba Iulia, Bistrița, Mizil, Slobozia, Brașov, Arad, Aiud, Râmnicu în domeniul energiei electrice (inclusiv al căldurii produse prin cogenerare) Vâlcea şi Baia Mare. şi al gazelor naturale. Autoritatea are ca obiectiv autorizarea, elaborarea de regulamente tehnice şi comerciale şi protejarea intereselor Sectorul energiei electrice consumatorilor şi investitorilor. Autoritatea reglementează tarifele pentru La finalul lui 2012, capacitatea instalată a uzinelor producătoare de energie şi gaze naturale pentru consumatorii casnici şi necasnici, aprobă energie electrică din România era de 18.481 MW, pe când energia metodologia de calcul pentru stabilirea tarifelor şi a preţurilor şi stabileşte electrică netă disponibilă era de 15.998 MW, conform datelor oferite de tarifele pentru consumatorii captivi (cei care nu îşi pot alege furnizorul de 19 Transelectrica . Energia electrică netă furnizată era de 11.424 MW, iar energie). Autoritatea stabileşte, de asemenea, tarifele pentru companiile consumul casnic se ridica la 7.413 MW. În februarie 2013, împărţirea de electricitate, pentru sistemele de transport şi distribuţie a energiei consumului casnic pe tipuri de energie produsă arăta că aportul cel mai electrice şi pentru activităţile asociate producerii de căldură prin mare este dat de cărbune (33% – 2.593 MW), urmat de hidrocarburi cogenerare. OPCOM este operatorul pieţei de energie electrică din (23,9% – 1.877 MW), hidroenergie (24,8% – 1.948 MW) şi energie România şi a fost înfiinţat în anul 2000 ca societate comercială pe acţiuni, nucleară (18,1% – 1.419 MW). Energia eoliană este aproape inexistentă, filială a operatorului român de transport şi de sistem, Transelectrica. cu un aport de doar 0,3% sau 24 MW. Compania furnizează cadrul aferent desfăşurării activităţii agenţilor Sectorul energiei electrice este unul deschis, cu mai mulţi jucători comerciali pe piaţa angro de energie electrică; operatorul îşi exercită rolul pe piaţă. Există destul de multe companii producătoare de energie de operator al pieţei pentru ziua următoare și administrator al electrică, un număr destul de important de distribuitori şi un număr certificatelor verzi, precum şi al platformei de tranzacţionare a notabil de furnizori. Totuşi, există un singur jucător responsabil de certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. transportul energiei electrice şi care deţine întreaga reţea de transport, Certificatele verzi reprezintă un mecanism de promovare a reprezentat de compania de stat Transelectrica. Producţia energiei energiei electrice produse din surse regenerabile, precum hidroenergia, electrice se împarte între şapte mari producători, şi anume: Complexul utilizată în cadrul centralelor electrice cu o capacitate instalată de până la Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, Nuclear Electrica, CE 10 MW, care folosesc energia eoliană, solară (fotovoltaică), geotermală şi Arad, SC Electrocentrale Deva, Hidroeletrica şi OMV Petrom. Compan iile distribuitoare sunt: CEZ, ENEL Energie Muntenia, Enel Energie, E.ON şi 20 Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2012 în urma fuziunii a patru mari societăţi energetice, şi anume Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Tg.-Jiu, 19 Planul de perspectivă al RET – Perioada 2010-2014 şi orientativ 2019 Complex Energetic Turceni, Complex Energetic Craiova şi Complex Energetic http://www.transelectrica.ro/PDF/Planul%20de%20Perspectiva%20al%20RET%20 Rovinari. 21 2010-2014-2019%2013dec.pdf Mai multe informaţii despre ANRE, disponibile la: www.anre.ro 16 gazele naturale asociate, biomasa, biogazul, gazele generate din În final, la nivel administrativ, este important de menţionat că, fermentarea depozitării deşeurilor şi din fermentarea sedimentelor după alegerile legislative din decembrie 2012, în noua structură obţinute în urma epurării apelor uzate. Producătorii de energie primesc un guvernamentală a fost inclus Ministrul Delegat pentru Energie, instituţie certificat verde pentru fiecare MW de energie produsă din surse nouă care ar trebui să aducă mai multă consecvenţă în ceea ce priveşte regenerabile şi transmisă în sistemul naţional de energie. Legea impune politicile naţionale în domeniul energiei electrice. furnizorilor să achiziţioneze o cotă obligatorie de certificate verzi din cantitatea totală de energie electrică distribuită consumatorilor finali. Liberalizarea pieţei gazelor naturale şi a energiei electrice Această cotă este publicată în fiecare an. Anual, există un număr de Prin Memorandumul de Înțelegere semnat cu FMI, Banca Mondială şi certificate verzi disponibile. Certificatele verzi au valabilitate nelimitată şi Comisia Europeană în martie 2012 se asigură o deschidere a pieţei pot fi tranzacţionate separat de energia electrică asociată prin contracte energiei electrice şi a gazelor naturale. Preţul reglementat al energiei bilaterale sau pe piaţa centralizată a certificatelor verzi . Preţul variază de electrice pentru consumatorii casnici şi necasnici va fi eliminat treptat la 27 euro (pentru protejarea producătorului) până la 55 euro (pentru până în 2017, acelaşi principiu fiind aplicat în cazul gazelor naturale până protejarea consumatorului). La finalul anului 2012, în România erau în 2018. disponibile 300 de milioane de certificate verzi aferente perioadei 2013- Procentul de creştere a preţului gazelor naturale pentru 2019. În iulie 2012, UE a aprobat distribuirea suplimentară a 71,4 milioane consumatorii necasnici (agenţi economici şi consumatori industriali) va fi de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013 - de 35%, cumulat pentru anii 2013 şi 2014. Pentru consumatorii casnici, 2019. preţul va creşte cu 10% în 2013, cu încă 10% în 2014 şi cu câte 12% pentru De menţionat că legislaţia privind certificatele verzi a suferit fiecare an din 2015 până în 2018. Preţul la energia electrică va creşte modificări substanţiale în iunie 2013, când stimulentele pentru producţia treptat, în acelaşi timp cu creşterea cotei de energie electrică de energie din surse regenerabile au fost reduse şi s -a renunţat la cerinţa comercializată pe piaţa liberă. Preţul aferent energiei electrice pentru ca marii consumatori industriali să îşi plătească o parte din costurile din consumatorii comerciali/industriali a crescut deja începând cu septembrie 22 sectorul energiei produse din surse regenerabile . Noile măsuri, în 2012, atunci când cota comercializată pe piaţa liberă a crescut cu 15% şi vigoare de la 1 iulie 2013, aduc modificări la Legea 220/2008 privind cu încă 30% în ianuarie 2013. Eliminarea tarifelor reglementate se va promovarea energiei din surse regenerabile. Pentru fiecare MW produs, încheia în ianuarie 2017. Consumatorii casnici vor plăti mai mult începând noile microcentrale hidroelectrice cu o capacitate instalată mai mică de 10 cu iulie 2013. Până la finalul lui 2017, atunci când se va încheia eliminarea MW vor primi un singur certificat verde (în loc de trei), centralele electrice treptată a preţului reglementat, consumatorii casnici vor avea solare vor primi patru certificate (în loc de şase), iar centralele electrice posibilitatea de a-şi alege furnizorul de energie. Furnizorul trebuie să eoliene vor primi un certificat (în loc de două). Aceste schimbări au fost introducă în factura finală „componenta de piaţă concurenţială”, oferind adoptate ca răspuns la presiunile exercitate de marii consumatori consumatorilor informaţii care să îi ajute să opteze pentru cea mai bună industriali, care au arătat că România a implementat unul dintre cele mai ofertă, precum preţurile în funcţie de tensiune, tarifele aferente generoase programe de sprijin din UE, în detrimentul industriei locale care transportului şi distribuţiei, metodele de plată şi numărul de zile până la trebuia să suporte costurile mai mari ale consumului de energie. scadenţa facturii, dar şi citirea contoarelor. 22 Mai multe informații sunt disponibile la: www.media.hotnews.ro/media_server1/document-2013-04-2-14540999-0- proiect-privind-suspendarea-schemei-sprijin.pdf. 17 Constanța – Cadru general estul şi vestul, nordul şi sudul Europei, asigurând în acelaşi timp legătura dintre Europa de Est şi Asia Centrală. Zona metropolitană Constanţa este Constanţa este situată pe coasta Mării Negre, în regiunea Dobrogea, la traversată de câteva dintre cele mai valoroase reţele de gaze naturale din graniţa estică a Uniunii Europene. Oraşul este localizat la câteva ore Europa, precum şi de linii de înaltă tensiune, interconectate la reţelele distanţă de Bucureşti şi la aproximativ o oră distanţă de graniţa cu europene de electricitate. Portul Constanţa joacă un rol important în Bulgaria. Constanţa este reşedinţa judeţului cu acelaşi nume şi cel de -al tranzitul resurselor minerale, al gazelor naturale şi hidrocarburilor din patrulea oraş ca număr de locuitori după Bucureşti. Oraşul se află în ţările CSI (Comunitatea Statelor Independente), Asia Centrală şi Trans- vecinătatea portului Constanţa, cel mai mare port la Marea Neagră ş i al Caucaz până în ţările din Europa Centrală şi de Vest. patrulea ca mărime în Europa, cu o suprafaţă de aproape 40 kmp şi o În plus, Constanţa se află localizată pe coridorul pan -european IV lungime de aproximativ 30 km. care face legătura între Europa de Vest şi Europa de Sud, adică între Mamaia, una dintre cele mai moderne şi mai populare staţiuni Berlin/Nuremberg şi oraşele Salonic şi Istanbul. Oraşul se află, de din regiune, care atrage milioane de turişti anual, este o unitate asemenea, situat pe coridorul pan-european maritim VII, de pe fluviul administrativă a municipiului Constanţa şi este situată chiar la periferia Dunărea, care face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Nordului via oraşului. Plaja din Constanţa şi Mamaia are o lungime de peste 20 km şi Canalul Dunăre – Marea Neagră, Main, Rin şi Rotterdam, Olanda. Mai este orientată spre est. Datorită apropierii sale de mare, Constanţa este multe drumuri europene trec prin Constanţa: E 60, care face legătura între cel mai călduros oraş din România, cu veri fierbinţi şi umede, cu influențe Europa de Vest şi Asia Centrală, E 87, care se întinde între Odessa, Ucraina de climă tropicală, şi ierni blânde. Temperatura medie anuală din regiune şi Antalya, Turcia şi E 70, care face legătura între Spania şi Georgia. este de aproximativ 11°C, cea mai mare valoare din ţară. Deşi polul de creştere Constanţa se află la o distanţă destul de mare de alte centre urbane din regiune, Autostrada Soarelui, recent Constanţa finalizată integral, face legătura dintre acest oraş şi partea vestică a ţării, ajungând până la Bucureşti. În plus, oraşul este conectat la cele mai populare staţiuni de la malul mării, aflate în sud. Localizarea oraşului la Marea Neagră permite folosirea mai multor mijloace de transport, şi anume, navale, pe diverse rute (portul Constanţa, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Dunărea), rutiere, pe autostradă (via Bucureşti), feroviare şi aeriene. Aeroportul este situat în comuna Mihail Kogălniceanu, aflată la aproximativ 24 km de oraş, de unde pleacă mai multe zboruri care conectează Constanţa cu câteva oraşe din România şi mai multe destinaţii din Turcia. Începând cu 2009, aeroportul Mihail Kogălniceanu este gazda unei baze militare permanente americane, ceea ce face ca oraşul să joace un important rol strategic în regiune. Conform rezultatelor finale ale referendumului din 2012, la ora actuală, oraşul Constanţa are o populaţie de 283.872 de locuitori, în Sursa: www.en.wikipedia.org scădere cu 9% în ultimii zece ani. Populaţia oraşului reprezintă 41% din numărul total de locuitori ai judeţului Constanţa. Zona municipală se Situată la intersecţia a câtorva dintre cele mai importante rute comerciale întinde pe o suprafaţă de 124,8 kmp şi are o densitate de 2.273 locuitori de transport, Constanţa este un centru comercial de bază care conectează 18 /kmp. Regiunea este recunoscută pentru diversitatea sa lingvistică, oraşului se află o rafinărie care are o contribuţie semnificativă la religioasă şi etnică. dezvoltarea economiei locale. Industria de prelucrare a produselor rafinate pe bază de petrol reprezintă aproape 30% din venituri în zona Mamaia, cea mai populară staţiune la mare din România metropolitană. Dinamica activităţilor portuare şi a operaţiunilor de transport maritim de la mijlocul anilor 2000 a propulsat dezvoltarea economică a judeţului Constanţa, contribuind la stabilitatea pieţei muncii. Turismul, procesarea alimentelor, industria chimică şi petrochimică, industria auto, textilă, sectorul energetic şi industria de prelucrare a lemnului se numără printre cele mai active sectoare industriale din regiune. Sectorul privat este destul de bine dezvoltat, fiind reprezentat printr-o serie de întreprinderi mici şi mijlocii. La mijlocul anilor 2000, nivelul investiţiilor străine directe din Constanţa a crescut semnificativ î n comparaţie cu anii anteriori. 60% din investiţii au fost direcţionate către sectorul serviciilor, în timp ce 25% au fost folosite în construcţii şi 16% în industrie. Rata şomajului în zona metropolitană Constanţa a scăzut în anii 2000 de la 8,4% în 2002 la 3,6% în 2007, sub valoarea medie de 4,4% de la nivel naţional la momentul respectiv. Sursa: www.tourismaker.com Cazinoul din Constanța Aproximativ 10% din locuitori aparţin diferitelor grupuri minoritare, inclusiv turci, tătari, greci şi bulgari. Zona metropolitană Constanţa are o populaţie de 425.916 locuitori, ceea ce reprezintă peste 62% din populaţia ţării şi se întinde pe o suprafaţă de 1.013 kmp (aproximativ 30% din suprafața totală a ţării). Pe lângă locuitorii permanenţi ai oraşului, aproximativ 120.000 de muncitori sezonieri şi turişti vin în medie zilnic în Constanţa în timpul verii. Zona metropolitană cuprinde un număr de 14 localităţi: municipiul Constanţa, cinci oraşe - Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Eforie, şi Techirghiol - şi opt comune, şi anume Mihail Kogălniceanu, Corbu, Lumina, Poarta Albă, Cumpăna, Agigea, Valu lui Traian şi Tuzla . Astăzi, Constanţa este nu numai cel de-al doilea centru turistic al României ca mărime, după Bucureşti, ci şi unul dintre cele mai importante centre comerciale şi industriale din ţară. Economia locală are o structură complexă, fiind bazată, în principal, pe industria petrolieră, turism, activităţi portuare, construcţii navale, comerţ şi transport maritim. Mai Sursa: www.all-free-photos.com multe sectoare specifice industriei portuare se numără printre cele mai puternice motoare economice ale acestui pol de creştere. În nordul 19 În timpul expansiunii sectorului imobiliar din România, la mijlocul anilor relativ bună şi se crede că au suficienţi bani pentru a izola termic clădirile 2000, Constanţa a devenit unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară. Prin în care locuiesc din fonduri proprii. Cu toate acestea, există aproximativ urmare, mulţi din locuitorii oraşului s-au mutat în zona metropolitană. În 1.800 de clădiri rezidenţiale în Constanţa care au nevoie de lucrări de ultimii câţiva ani, autorităţile locale au încercat să găsească soluţii pentru a reabilitare. Administratorii oraşului speră că acestea vor putea fi realizate readuce oamenii înapoi în oraş. În acest scop, în perioada 2008-2012, a prin programele viitoare de finanţare din fonduri structurale UE. Două fost implementat un proiect de dezvoltare a unor locuinţe accesibile prin oraşe din zona metropolitană au beneficiat de programul administrat de construirea unui complex rezidenţial de proporţii, numărând 1.200 de MDRAP, şi anume Năvodari şi Eforie. În perioada 2009-2011, Năvodari a apartamente, dedicat, în principal, tinerilor care au trăit sau au muncit în primit 5,1 milioane RON pentru izolarea termică a 543 de apartamente, în Constanţa la un moment dat în trecut. Primăria a contribuit cu terenul şi, timp ce suma de 729.221 RON a fost direcţionată pentru reabilitarea a 255 de asemenea, cu instalarea utilităţilor (adică apă, canalizare, termoficare de apartamente din Eforie. etc.). Costul unei astfel de locuinţe este relativ accesibil, în comparaţie cu Consiliul Local al municipiului Constanţa acordă scutiri de taxe pe preţul pieţei, situându-se între 475 EUR şi 519 EUR /mp. o perioadă de şapte ani proprietarilor de apartamente care execută Emblema oraşului este Cazinoul, o construcţie superbă, în stil lucrările de reabilitare şi izolare termică pe cheltuiala proprie. După rococo, ridicată la începutul secolului al XX -lea şi situată pe malul mării. finalizarea procesului de reabilitare, proprietarii au dreptul să primească Clădirea va fi, în sfârşit, reabilitată şi, ulterior, va fi deschisă publicului. un certificat energetic care confirmă că apartamentul sau clădirea În Constanţa, există 6 universităţi de stat şi particulare, inclusiv respectivă a fost izolată termic. O serie de scutiri de taxe sunt acordate de Universitatea Maritimă Constanţa, şi cinci centre de cercetare şi asemenea proprietarilor de apartamente care înlocuiesc sistemele clasice dezvoltare, specializate în cercetări maritime şi viticultură. Pe lângă de termoficare cu cele bazate pe ener gie regenerabilă prin instalarea de proximitatea faţă de staţiunile de pe malul mării şi disponibilitatea unei panouri solare, pompe de termoficare şi micro -centrale de apartament pe game variate de opţiuni de divertisment, Constanţa se poate lăuda cu bază de biomasă. De asemenea, proprietarii care îşi renovează faţada impresionante comori arheologice, monumente istorice, muzee şi ruine blocului beneficiază de reduceri fiscale pe o perioadă de cinci ani. străvechi. Viile, satele tradiţionale, monumentele şi celebra Delta Dunării, Strategia Municipiului Constanţa pentru o Dezvoltare Durabilă , binecunoscută pentru faptul că este cel mai bine păstrată deltă din cunoscută ca Agenda Locală 21, a fost elaborată în 2006 prin Programul de 23 Europa, se adaugă la punctele de atracţie regionale. Constanţa are, de Dezvoltare al Naţiunilor Unite . Documentul evidenţiază măsurile pe care asemenea, mai multe muzee, o moschee şi 164 de monumente. Printre autorităţile locale trebuie să le întreprindă în domeniul eficienţei acestea se numără statuia lui Ovidiu, poet care a trăit în Roma antică; energetice. Termoficarea şi transportul reprezintă două dintre sectoarele statuia se află în centrul istoric, în faţa Muzeului de Arheologie. incluse în agendă în vederea îmbunătăţirii consumului de energie. De exemplu, un proiect desfăşurat pe patru ani în valoare de 20 milioane EUR Legislaţia naţională în domeniul eficienţei energetice a fost conceput în vederea modernizării şi îmbunătăţirii calităţii unei părţi Constanţa este polul de creştere al României care nu a luat parte la a reţelei de termoficare. Un alt proiect de 35 milioane EUR urmăreşte Programul de reabilitare a clădirilor rezidenţiale construite între 1950 şi instalarea de microcentrale conectate la staţia centrală de termoficare. 1989, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, în parteneriat cu Primăria, a Publice (MDRAP). Pe lângă fondurile obţinute de la bugetul naţ ional, efectuat o evaluare privind folosirea combustibililor non-convenţionali programul a implicat o contribuţie financiară de 30% de la bugetul local. 23 Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, Primăria Constanţa nu a Agenda Locală 21 poate fi consultată pe site-ul: http://www.primaria- vrut să cheltuiască fonduri de la bugetul local pentru lucrări de reabilitare, Constanța.ro/Fisiere/Proiecte/AL21Rom.pdf având în vedere că majoritatea locuitorilor oraşului au o situaţie financiară 20 pentru transportul public. Agenda 21 include de asemenea câteva trafic. Rețelele de alimentare cu apă și cele de canalizare trebuie să iniţiative de sprijinire a implementării măsurilor de prevenire şi control al acopere o suprafaţă mult mai mare, necesitând mai multă energie pentru poluării. Proiectul „Pădurea verde” a avut ca obiectiv reducerea poluării şi pompare și furnizarea apei. Camioanele de gunoi trebuie să parcurgă încetinirea procesului de deşertificare prin plantarea unei cortine de trasee de colectare mai lungi, iar drumul până la gropile de gunoi este şi el pădure de 2,5 milioane mp în jurul centurii oraşului. mai lung. Rețeaua de iluminat stradal trebuie să acopere un număr mai La mijlocul anilor 2000, oraşul Constanţa a primit 100.000 EUR de mare de străzi și consumă mai multă energie. În sfârşit, dar nu în ultimul la Guvernul norvegian pentru sprijinirea asimilării de către agenţii rând, rețeaua de termoficare devine mai puțin viabilă în zonele cu economici a ceea ce se cheamă „Metodologia pentru o producție mai densitate mică din cauza costurilor mari de producție și distribuție și curată și pentru eficiență energetică”. Proiectul a fost implementat în pentru că pierderile de căldură sunt mai mari dacă rețeaua de distribuție perioada 2005-2006, în parteneriat cu Grupul Norvegian pentru Eficienţă este mai extinsă. Acestea sunt doar câteva din exemplele care indică Energetică, Societatea Norvegiană a Experţilor Tehnici şi Ştiinţifici şi cu existenţa unor beneficii semnificative în cazul unei dezvoltări urbane Centrul de Prevenire a Poluării Bucureşti. O serie de experţi au fost compacte şi bine planificate. Aproape toate domeniile cheie incluse în formaţi pe probleme de mediu şi au fost elaborate manuale în domeniul analiza TRACE sunt strâns legate de tendinţele şi tiparele de densitate calităţii şi al gestionării mediului. urbană. Consiliul Local a înfiinţat o comisie municipală pentru eficienţa Aşa cum arată un studiu al Băncii Mondiale, cele mai multe orașe energetică în vederea respectării prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. din lume (fie ele din țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare) au o 22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea folosirii surselor de densitate în scădere. Deoarece din ce în ce mai multe persoane folosesc energie regenerabilă de către consumatorii finali. Constanţa este implicată automobilul proprietate personală, acestea sunt, de asemenea, mult mai într-un program naţional, coordonat de Ministerul Mediului, care are ca dornice să se mute mai departe de centrele orașelor. Datorită creșterii scop îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin înlocuirea veniturilor disponibile, aceste persoane îşi pot permite, de asemenea, sistemelor convenţionale de termoficare cu cele pe bază de energie locuinţe mai mari. solară, geotermală şi eoliană. De exemplu, Azilul de bătrâni din Constanţa Însă autorităților locale nu le lipseşte puterea de a face faţă se numără printre beneficiarii locali ai acestui program. acestor provocări. Acestea au la dispoziţie o serie de instrumente pe care le pot utiliza pentru a se asigura că pierderea de densitate nu este prea Creştere urbană şi provocări energetice în Constanţa pronunțată și că orașul se extinde într-un mod organizat, compact și Deşi instrumentul TRACE nu vizează în mod direct această problemă, una durabil. Adevărata provocare este, bineînţeles, efectuarea planificării dintre cele mai eficiente modalități de încurajare a eficienței energetice în teritoriale la nivel metropolitan. Chiar dacă pentru centrul oraşului au fost orașe este promovarea unor modele de dezvoltare densă și de expansiune bine implementate o serie de instrumente de planificare eficiente, dacă urbană compactă. Acest lucru poate fi realizat prin utilizarea strategică a acestea lipsesc sau sunt prost implementate în zonele peri-urbane, polul instrumentelor de urbanism şi de amenajare a teritoriului. Cu cât un oraş de creştere per ansamblu are de suferit. este mai puțin dens și se întinde pe o suprafaţă mai mare, cu atât vor fi Expansiunea teritorială înregistrată de polul de creştere mai mari cheltuielile cu energia. Practic, cu cât densitatea este mai mică, Constanţa este destul de modestă. În perioada 1992-2012, suprafaţa cu atât transportul public este mai puţin viabil și mai mulți oameni oraşului a crescut cu doar 11%. Constanţa este localitatea care a utilizează automobilele proprietate personală pentru a face naveta. De înregistrat cea mai mare creştere absolută a suprafeţei construite din asemenea, navetele cu automobilul proprietate personală tind să fie mai regiune, dar, în termeni relativi, a fost întrecută de unele din localităţile lungi în zonele întinse pe o suprafaţă mai mare, iar străzile oraşului tind să învecinate din zona metropolitană extinsă, cum ar fi Ovidiu, Cumpăna sau se aglomereze, ceea ce face ca automobilele să petreacă mai mult timp în Năvodari, ceea ce confirmă tendinţa locuitorilor de a se muta în suburbii, 21 tendinţă observată şi în alte oraşe mari din România, cum ar fi Cluj - Masa urbană a polului de creştere Constanţa Napoca, Timişoara, Braşov şi Bucureşti. În plus, niciuna din localităţile aflate în zona peri-urbană a Constanţei nu are o densitate mare a populaţiei. De aceea nu prea existe motive pentru dezvoltarea unei reţele metropolitane integrate de transport public, cu toate că, în zona de circulaţie tampon, Constanţa are atât cel mai mare număr de locuitori, cât şi cea mai mare densitate economică dintre toţi cei şapte poli de creştere din România. Densitatea economică mare este explicabilă datorită rafinăriei de petrol din apropiere de Năvodari. Numărul relativ mare de locuitori, corelat cu o densitate mică a populaţiei în cadrul suprafeţei construite poate fi un simptom al caracterului predominant rural al polului de creştere Constanţa şi, de asemenea, rezultatul profilului turistic pronunţat al zonei (de ex., într-o staţiune ca Eforie, o mare parte din suprafaţa construită este ocupată de hoteluri, existând foarte puţini rezidenţi permanenţi). Deşi topografia Constanţei este relativ plană, poziţionarea acestui pol de creştere pe coasta Mării Negre face ca oraşul să se dezvolte după un model longitudinal. Această caracteristică geografică a oraşului poate stimula dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii de legătură de-a lungul axei nord-sud, pe coasta Mării Negre. Timpul necesar acoperirii distanţei dintre diferitele puncte ale polului de creştere până în centrul Constanţei sunt probabil mai mari decât dacă oraşul s -ar fi dezvoltat în mod compact în jurul unui centru urban. Totuşi, acest model de expansiune şi localizare urbană se justifică din punct de vedere economic pentru că zona de coastă a Mării Negre oferă cele mai propice locaţii pentru turismul estival şi pentru diferite tipuri de activităţi comerciale. Odată cu creşterea numărului de navetişti, aglomeraţia şi poluarea urbană se agravează în mod direct proporţional. Iar, dacă standardul de viaţă este perceput a fi în scădere (în ciuda poziţiei sale geografice), oraşul va deveni din ce în ce mai expus la riscul de a -şi pierde cele mai critice resurse necesare pentru o creştere economică continuă – locuitorii. De aceea, realizarea unei dezvoltări viabile şi construirea unui oraş extrem de eficient sunt obiective critice ale autorităţilor locale. În vederea atingerii acestor obiective, acestea vor folosi planificarea teritorială, care este un instrument eficient, în vederea direcționării expansiunii oraşului într-un mod adecvat. 22 Analiza sectorială a orașului Constanţa Pentru consumatorii casnici care aleg tariful de tip monom – un sigur tarif, indiferent de cantitatea de energie consumată, curentul electric costă 0,3567 RON per kWh la o tensiune mică (până la 1 kV) şi 0,2773 RON per Energia electrică kWh la o tensiune medie (între 1 şi 110 kV), pe lângă tariful zilnic de Principalul furnizor de energie electrică din Constanţa este Enel, un grup 0,1715 RON. Există de asemenea posibilitatea alegerii tarifului de tip italian care îşi desfăşoară activitatea în domeniul energetic şi care este monom cu consum inclus. În acest caz, tarifele aplicate sunt următoarele: România din 2005. Acesta este unul dintre cei mari investitori privaţi din pentru curentul de joasă tensiune, 0,3567 RON per kWh şi 0,4927 RON România în domeniul energetic. La ora actuală, Enel furnizează curent pentru consumul zilnic, în timp ce, pentru curentul de tensiune medie, electric pentru 2,7 milioane de locuitori din principalele 3 regiuni ale tariful este de 0,2773 per kWh, care se adaugă la tariful de 0,4214 României: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, perceput pentru consumul zilnic. O altă opţiune este preţul de tip monom acoperind o treime din piaţa energetică a României. Ca şi ceilalţi jucători cu tarif rezervat pentru trei perioade diferite. Acest plan este adecvat majori de pe această piaţă, Enel este responsabilă atât cu distribuţia cât şi pentru cei care folosesc mai puţină energie în perioada de vârf (între cu furnizarea de energie electrică. În prezent, aceasta este în curs de 08:00 şi 19:00) şi consumă mai mult în weekend şi în afara perioadelor de implementare a unui proiect pe cinci ani, în valoare totală de 800 milioane vârf. Persoanele care aleg acest plan pot ajunge să plătească între 0,2113 EUR, care are ca obiectiv modernizarea infrastructurii de distribuţie a şi 0,8089 RON per kWh, pe lângă taxa zilnică de 0,1715 RON. curentului electric. Enel Dobrogea furnizează curent electric pentru patru judeţe, şi anume: Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa. Stâlpi de curent de înaltă tensiune Lungimea totală a reţelei de curent electric din zona metropolitană a oraşului Constanţa este de 1.654 km. Conform Planului Integrat de Dezvoltare (PID) al oraşului Constanţa, document elabo rat în 2010, consumul mediu lunar de curent electric pentru utilizatorii casnici din zona metropolitană extinsă este de aproximativ 41.480 MWh (41.480.000 kWh). Pe baza acestei cifre, se poate deduce că, în întreaga zonă, se consumă anual aproape 500.000.000 kWh de curent electric. Autoritatea Naţională de Reglementări în domeniul Energiei (ANRE) fixează preţul pentru consumatorii captivi – clienţii casnici care nu au capacitatea tehnică de a-şi alege furnizorul de curent electric şi de a se conecta direct la reţea. Unii agenți economici sunt şi ei consumatori captivi și plătesc tarifele stabilite de ANRE. Preţul curentului electric depinde de consumul efectiv, intervalul orar, tipul de curent electric, valoarea tensiunii şi categoria de consumator. Persoanele cu venit mic plătesc aşa-numitul „tarif social,” care a fost introdus în 2005 pentru toţi consumatorii domestici cu un venit lunar mai mic sau egal cu salariul Sursa: www.gmelectric.eu minim pe economie. Aceştia pot plăti un tarif de 0,1982 RON pentru 2 kWh pe zi, 0,4757 RON dacă au un consum situat între 2 şi 3 kWh pe zi şi Consumatorii captivi pot opta pentru tarife diferenţiate pentru zi şi pentru de 0,9378 RON dacă acesta depăşeşte 3 kWh pe zi. noapte. Pe lângă tariful zilnic pentru energia rezervată de 0,1715 RON, aceştia plătesc 0,5682 RON per kWh în timpul zilei şi 0,1848 RON per kWh 23 în timpul nopţii pentru curentul de joasă tensiune şi 0,4491 per kWh în Datorită poziţiei sale geografice pe malul mării, judeţul Constanţa are cel timpul zilei şi 0,1453 RON per kWh în timpul nopţii pentru curentul de mai ridicat potenţial de producţie de energie eoliană din România. În tensiune medie. regiune se află una dintre cele mai importante centrale electrice eoliene În ceea ce priveşte consumatorii eligibili (agenţii economici şi din România. Una dintre acestea a fost construită în 2011 de Petrom, cea operatorii industriali), aceştia au de ales între mai multe planuri. Opţiunea mai mare companie petrolieră a României, la Dorobanţu, o localitate de tarif binom diferenţiat include trei tipuri de tarife, şi anume pentru situată la aproximativ 39 km nord-vest de Constanţa. Parcul eolian energia activă şi reactivă, precum şi pentru intensitate. În consecinţă, dispune de 18 turbine cu o capacitate totală instalată de 54 MW. Până la aceştia plătesc între 0,2070 şi 0,6672 RON per kWh pentru energia activă, sfârşitul lui 2012, compania estima atingerea unei producţii anuale nete un plan fix lunar între 240 şi 1.260 RON (în funcţie de tipul de intensitate) de aproape 144.000 MWh. şi între 0,0536 -0,0670 RON per kWh pentru energia reactivă. O investiţie privată majoră în domeniul energiei regenerabile din Judeţul Constanţa joacă un rol foarte important în sectorul România a fost făcută la aproximativ 50 km de Constanţa. În noiembrie energetic naţional. Aici se află singura centrală nucleară din România, 2012, a devenit operaţională cea mai mare fermă eoliană de coastă din situată la Cernavodă, la aproximativ 60 km distanţă de oraşul Constanţa. C Europa, situată la Fântânele-Cogealac. Proiectul de 1,1 miliarde EUR a fost Instalația este recunoscută drept cea mai modernă şi mai sigură centrală dezvoltat de CEZ, un important producător şi furnizor de energie din nucleară din Europa Centrală şi de Est şi foloseşte una dintre cele mai Europa Centrală şi de Est, care deţine o cotă importantă de piaţă în avansate şi mai eficiente tehnologii (reactor tip CANDU pe tehnologie regiunea sudică a României. Parcul eolian are o capacitate instalată de 600 canadiană). Unităţile 1 şi 2 sunt complet operaţionale, iar unităţile 3 şi 4 se MW și dispune de 240 de turbine cu o capacitate instalată de 2,5 MW află în etapele iniţiale de planificare. În prezent, centrala funcţionează la fiecare. Instalația poate furniza energie pentru 1 milion de gospodării 20% din capacitate. Energia produsă de unităţile 1 şi 2 se ridică la 1.400 anual. Energia produsă de acest parc eolian s-ar putea ridica la 10% din MW anual, ceea ce reprezintă 20% din producţia anuală de energie a piaţa de energie generată din surse regenerabile a României. României. Energia nucleară contribuie la reducerea cu 10 milioane tone pe an a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel naţional. Parcul eolian CEZ de la Fântânele-Cogealac Centrala nucleară de la Cernavodă Sursa: ro.wikipedia.org Sursa: www.finantistii.ro 24 În prezent, un alt proiect de parc eolian se află în curs de implementare. aceştia aparţin tot Primăriei. De-a lungul timpului, stâlpii de iluminat au Acesta, cu o suprafață de 264 de hectare, este situat în localitatea Corbu, trebuit să fie mutaţi dintr-un loc în altul din cauza problemelor cu la aproximativ 24 km nord de Mamaia şi va avea o capacitate instalată de terenul/drepturile de proprietate, care reprezintă una dintre principalele 24 MW, asigurată de cele 8 turbine cu o capacitate de 3 MW fiecare. După provocări cu care se confruntă administraţia locală. Există mai mulţi stâlpi ce va fi finalizată, această investiţie de 30 milioane EUR va produce 50.000 de iluminat pe principalele şosele din oraş decât pe străzi. În principiu, MWh de curent electric pe an. există un stâlp de iluminat pentru trafic, care este instalat pe partea laterală a drumului, spre stradă, şi un alt stâlp pe trotuar, pentru uzul Iluminatul stradal pietonilor. Până în februarie 2013, sistemul de iluminat stradal din Constanţa era administrat de două companii private, Luxten şi Flash Lighting Services. În Stâlpi de iluminat din Constanţa 2001, cele două companii au semnat contracte de concesiune cu Primăria Constanţa pe 12 ani, care au acoperit administrarea şi modernizarea sistemului de iluminat public, precum şi serviciile de întreţinere. Întrucât contractele s-au încheiat în februarie 2013, Primăria le -a prelungit pentru încă un an numai pentru serviciile de întreţinere. Între timp, autorităţile locale trebuie să organizeze o licitaţie pentru a alege un nou operator al sistemului de iluminat public. Probabil că administratorii oraşului vor alege din nou două companii, pentru a stimula concurenţa dintre acestea și astfel încât oraşul să beneficieze de servicii din ce în ce mai bune. Până în 2013, infrastructura folosită pentru administrarea sistemului de iluminat stradal a fost gestionată de Confort Urban, o entitate aflată în subordinea Consiliului Local Constanţa. Recent, gestionarea infrastructurii iluminatului stradal a fost preluată de un departament special din cadrul Primăriei. În ultimul deceniu, sistemul de iluminat stradal din Constanţa a fost supus unor lucrări majore de reabilitare. Ca în multe alte oraşe din România, toate becurile vechi cu mercur au fost înlocuite cu becuri După ce Luxten şi Flash Lighting System au câştigat oferta pentru sistemul moderne, mai eficiente, pe bază de vapori de sodiu. În prezent, există de iluminat public din Constanţa, la începutul anilor 2000, cele două iluminate de 23.754 stâlpi de iluminat pe străzile din Constanţa şi Mamaia, companii au inițiat un proiect de proporţii, menit să contribui e la acoperind 511 kilometri de drumuri. La ora actuală, aproape 90% din îmbunătăţirea iluminatului public din oraş şi să-l aducă mai aproape de străzi sunt iluminate. În oraşul Constanţa se folosesc patru tipuri de standardele europene. Printr-un proiect de 18 milioane EUR (cu fonduri de becuri, cu o intensitate ce variază între 70 şi 400 watt. Anual, becurile la bugetul local), au fost instalaţi peste 2.700 de stâlpi noi de metal şi folosite pentru iluminatul străzilor oraşului sunt utilizate timp de beton, pe lângă 4.965 de stâlpi din fibră de sticlă şi 15.000 de becuri. aproximativ 6.105 ore. În prezent, stâlpii de iluminat sunt în proprietatea Oraşul are nevoie de 559 kW de curent electric per stâlp de Primăriei. Unii dintre aceştia au aparţinut furnizorului de curent electric iluminat, un consum similar cu cel al municipiului Braşov. Această cifră Enel, dar compania i-a cedat după reabilitarea acestora. În plus, RAT plasează Constanţa în partea inferioară a bazei de date TRACE, fiind Constanţa, regia autonomă de transport public, deţinea în trecut o parte comparabilă cu cea înregistrată de alte oraşe cu climă similară. Constanţa din stâlpii de iluminat atunci când în oraş circulau şi troleibuze, dar acum 25 are performanţe mai bune decât Timişoara, Ploieşti, Iaşi sau Skopje, dar Sarajevo sau Craiova, dar consumă mai multă energie decât alţi poli de mai slabe decât Craiova. creştere din România, cum ar fi Iaşi şi Cluj -Napoca. De exemplu, pentru a ilumina 1 km de stradă, Constanţa foloseşte de două ori mai multă Energie electrică consumată pe stâlp de iluminat electricitate decât Braşovul. (kwhe/stâlp) În 2012, electricitatea consumată pentru iluminatul public pe parcursul anului (inclusiv în perioada sărbătorilor şi pentru iluminatul clădirilor) s-a ridicat la 13,2 milioane kWh, pentru care Primăria a plătit aproape 6,2 milioane RON. Compania de electricitate Enel este responsabilă pentru aprinderea luminilor seara, cu ajutorul unui întrerupător cu ceas, pe baza unui program care depinde de anotimp şi de gradul de lumină. Întrucât cei doi operatori privaţi şi-au îndeplinit majoritatea responsabilităţilor legate de sistemul de iluminat stradal al oraşului (până la acordarea unui nou contract), o echipă tehnică desemnată de Primărie verifică ocazional stâlpii pentru a vedea dacă există probleme cu conexiunea sau dacă s-au ars becurile. În plus, se fac verificări şi de către Comfort Ur ban, o entitate publică responsabilă cu gestionarea infrastructurii de iluminat stradal. Totuşi, în cea mai mare parte a timpului, sistemul se bazează pe apelurile Energie electrică consumată pe km de străzi iluminate (kWh/km) de notificare ale rezidenţilor către Primărie cu privire la orice probleme apărute la stâlpii de iluminat. În prezent, oraşul nu dispune de un sistem de reglare a intensităţii luminii, dar administraţia locală are în vedere introducerea în viitor a unui astfel de sistem. Planurile includ continuarea modernizării sistemului de iluminat public, extinderea serviciilor în noile cartiere ale oraşului şi reabilitarea unora dintre stâlpii vechi, care au aparţinut RAT Constanţa. Autorităţile locale au, de asemenea, planuri ambiţioase de introducere a becurilor cu LED pentru iluminatul stradal în cartierele noi din oraş, prin Programul Operaţional Regional. La ora actuală, se află în curs de desfăşurare mai multe proiecte, inclusiv un proiect de reabilitare a litoralului între Vraja Mării (o locaţie binecunoscută de locuitorii oraşului) şi Mamaia, precum şi amenajarea centrului istoric al Constanţei. Ambele proiecte includ o componentă În ceea ce priveşte curentul electric consumat pe kilometru de străzi legată de iluminatul stradal pentru că în zonele respective urmează să fie iluminate, situaţia este destul de bună. Consumul de curent electric instalate becuri şi stâlpi de iluminat noi. În plus, Primăria a depus o pentru 1 km de steadă iluminată se ridică la 29.110 kWh, cifră care propunere în cadrul POR 2007-2013 pentru reabilitarea şi modernizarea plasează Constanţa la mijlocul bazei de date TRACE, la un nivel comparabil sistemului de iluminat stradal al oraşului. Dacă proiectul se aprobă, acesta cu alte oraşe cu un climă similară. Oraşul are performanţe mai bune decât 26 presupune înlocuirea a 3.231 stâlpi de iluminat şi extinderea reţelei cu Oraşul are, de asemenea, performanţe mai bune decât alţi poli de creştere 33,6 km. din România. De exemplu, cantitatea de curent electric/mp folosit de clădirile publice din Constanţa este de două ori mai mică decât cea folosită Clădirile municipale în Ploieşti, de trei ori mai mică decât cea din Pristina şi aproape de 5 ori Fondul de clădiri municipale din Constanţa include câteva sute de unităţi, mai mică decât cea din Belgrad. majoritatea cu mai multe facilităţi. Cele mai multe clădiri publice ale Aproape toate clădirile municipale ale oraşului sunt branşate la oraşului sunt unităţi de învăţământ, adică 87 de şcoli, 56 de grădiniţe şi reţeaua de termoficare. În ceea ce priveşte sistemul de termoficare, creşte şi 28 de licee şi colegii. Fiecare dintre acestea dispune de facilităţi Constanţa are performanţe mai bune decât majoritatea oraşelor din baza adiţionale, ca de exemplu săli de sport, cămine, cantine, săli de spectacol de date TRACE, cu o populaţie similară. În 2012, oraşul a avut nevoie de etc. Oraşul are câteva unităţi medicale, centre culturale şi şase biblioteci 16,8 milioane kWhth, ceea ce reprezintă un consum mediu de 44 publice. În plus, există o serie de birouri administrative (inclusiv patru kWhth/mp. Această cifră ocupă primul în topul consumului de căldură/mp clădiri ale Primăriei), câteva birouri care funcţionează ca sedii ale poliţiei dintre cei şapte poli de creştere. locale, administraţia financiară, biroul de asistenţă socială, azilul de bătrâni, muzeul de artă populară, agenţiile forţelor locale de ordine şi Consumul de căldură al clădirilor municipale – kwhth/mp Cazinoul. Suprafaţa clădirilor municipale din oraş este de 383.476 mp. În 2012, consumul total de energie electrică din aceste unităţi s-a ridicat la 4,5 milioane kWh, ceea ce înseamnă un consum de 11,8 kWh/mp. Aceasta este de departe cea mai mică cifră din întreaga bază de date TRACE, comparabilă cu cea a altor oraşe cu populaţie similară. Consumul de curent electric al clădirilor municipale – kwhe/mp Aceste rezultate se justifică dacă avem în vedere mai ales faptul că iernile din Constanţa sunt mai blânde în comparaţie cu restul ţării, astfel că oraşul are nevoie de mai puţină căldură. De exemplu, cantitatea de căldură consumată în Constanţa este de trei ori mai mică decât cea din Timişoara şi de patru ori mai mică decât cea din Cluj -Napoca sau Craiova. Per total, cheltuielile cu energia pentru toate clădirile municipale din Constanţa au costat Primăria 2,1 milioane USD, ceea ce înseamnă 1,62% Consumul de electricitate al clădirilor municipale din Constanţa este cel din buget. mai mic în comparaţie cu cel al altor oraşe similare din Europa de Est. 27 Spitalul clinic de boli infecțioase din Constanţa Pe viitor, hotărârile privind efectuarea de investiţii legate de creşterea eficienţei energetice trebuie luate în urma unei analize aprofundate, care să ia în calcul costurile şi potenţialul de economisire a energiei. Întrucât consumul de energie a acestor clădiri nu este foarte ridicat, s-a putea să fie mai rentabil să se facă investiţii pentru creşterea eficienţei energetice în alte sectoare. Şcoala Jean Bart din Constanţa Sursa: www.cugetliber.ro Pentru că iernile sunt blânde în Constanţa, s -au făcut relativ puţine investiţii în domeniul eficienţei energetice a clădirilor municipale în ultimii ani, în comparaţie cu alte oraşe din România. În perioada 2000-2007, autorităţile locale au implementat programe de reabilitare în mai multe şcoli şi grădiniţe din oraş. Aceste investiţii au avut în special în vedere instalarea de microcentrale noi, înlocuirea ferestrelor vechi cu ferestre noi, moderne, din termopan, înlocuirea gresiei şi renovarea faţadei Sursa: www.jeanbart.scoli.edu.ro clădirilor. Au fost construite noi puncte termice de cartier pentru a reduce distanţa privind livrarea căldurii de la clădiri până la sistemul central de În 2011, autorităţile municipale au lansat un proiect de 8 milioane EUR termoficare. pentru construirea de locuinţe modulare pentru persoanele cu venituri În plus, câteva din unităţile de învăţământ din Constanţa au fost mici. Proiectul, intitulat “Campusul social Henri Coandă”, se întinde pe o renovate în 2012, când 1,8 milioane RON au fost cheltuiţi din bugetul local suprafaţă de peste 6 hectare în cartierul Tomis Nord, situat în partea de pentru înlocuirea tâmplăriei şi modernizarea faţadelor mai multor şcoli şi nord a Constanţei. Investiţiile iniţiale sunt făcute de companiile de grădiniţe din oraş. construcţii şi, ulterior, Primăria trebuie să ramburseze banii în cinci ani, la Totuşi, un număr foarte mic de clădiri au fost supuse unor lucrări finalizarea construcţiilor. Per total, proiectul include 33 de clădiri, ceea ce de reabilitare a structurii. De exemplu, una dintre clădirile municipale din înseamnă 2.376 de unităţi modulare cu câte una, două sau tr ei camere. În Constanţa a beneficiat de câteva investiţii mai extinse în domeniul funcţie de venituri, există trei categorii de rezidenţi care pot beneficia de eficienţei energetice. Au fost efectuate lucrări de izolaţie termică pentru aceste locuinţe: persoane care nu vor plăti nici chirie, nici utilităţi, cei care creşterea eficienţei energetice şi toate conductele au fost înlocuite. Din vor plăti numai utilităţile şi, în sfârşit, cei care vor plăti şi chirie, şi utilităţi. păcate, numai câteva clădiri publice au mai fost supuse unor astfel de Toate unităţile trebuie finalizate până în 2014. Până acum, au fost lucrări extensive de reabilitare. finalizate 17 clădiri şi primii locatari s-au mutat la sfârşitul lui 2012. 28 Administraţia locală încearcă să găsească fonduri pentru cantitatea de deşeuri solide generată în Constanţa s -a ridicat la 185.000 reabilitarea Cazinoului, o superbă clădire istorică construită în 1907 cu de tone. Cantitatea de deşeuri a fost mai mică în perioada 2011-2012. contribuţia locuitorilor oraşului şi care are în prezent are nevoie de lucrări majore de renovare şi restaurare. După finalizarea lucrărilor de renovare, Cantitate deşeuri pe cap de locuitor (kg/cap de locuitor) Cazinoul va fi deschis publicului timp de cinci ani, în vederea găzduirii a diferite evenimente culturale. Prin urmare, autorităţile municipale vor trebui să ia o decizie cu privire la modul de utilizare a acestei clădiri pe viitor, existând opţiunea păstrării acesteia exclusiv pentru desfăşurarea de activităţi culturale sau transformarea sa într-un centru autentic de divertisment. Deşeurile solide Ca şi în cazul oraşului Ploieşti, sectorul deşeurilor solide din Constanţa este administrat de sectorul privat. Polaris este firma responsabilă de colectarea deşeurilor, iar o altă companie, Tracon, se ocupă de exploatarea rampei ecologice de la Ovidiu, o localitate situată în zona metropolitană extinsă. Polaris este responsabilă de colectarea şi transportul deşeurilor solide în Constanţa, inclusiv în Mamaia, staţiunea Întreaga cantitate de deşeuri din oraş este colectată şi descărcată fie la estivală a oraşului. În 2008, compania a semnat un contract de concesiune groapa ecologică, fie la un depozit special pentru deşeurile inerte. pe o perioadă de 25 de ani. Acesta este contractul cu durata cea mai Sistemul de colectare selectivă a fost implementat în Constanţa în 2008. lungă, încheiat în domeniul activităţilor de colectare a deşeurilor solide din Până acum, se pare că sistemul nu este foarte popular în rândul toţi cei şapte poli de creştere, în majoritatea oraşelor durata nedepăşind o locuitorilor oraşului. perioadă de 10 ani. Conform Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Constanţa, compania deserveşte peste 305.000 de locuitori Procentul de deşeuri solide reciclate din judeţul Constanţa, inclusiv rezidenţii Constanţa şi Mamaia. În 2007, 86% din populaţia oraşului Constanţa beneficia de serviciile de colectare a deşeurilor solide. Per total, 70% din locuitorii judeţului Constanţa şi aproximativ 96% din locuitorii comunităţilor urbane beneficiază de serviciile de colectare a deşeurilor solide. Cantitatea de deşeuri solide generate pe cap de locuitor în Constanţa se numără printre cele mai ridicate din baza de date TRACE, în comparaţie cu alte oraşe cu climă similară. Cu cele aproape 650 kg pe cap de locuitor, cantitatea de deşeuri solide generate în Constanţa este de două ori mai mare decât cea înregistrată în alţi poli de creştere, ca, de exemplu, în Ploieşti şi Timişoara. Desigur, această cantitate include şi deşeurile generate în Mamaia, unde sute de mii de turişti vin în sezonul estival. În 2012, 29 Cu un procent de colectare selectivă a deşeurilor de doar 3%, Constanţa de containere de colectare a deşeurilor urmează să fie plasate în înregistrează performanţe scăzute în ce privesc deşeurile reciclabile în gospodăriile din Constanţa. Dintre acestea, 300 au fost deja distribuite comparaţie cu alte oraşe cu un climă similară din baza de date TRACE, deşi caselor şi clădirilor rezidenţiale. performanţele oraşului sunt comparabile cu cele ale celorlalţi po li de De obicei, Polaris foloseşte două camioane pentru operaţiunile creştere, cum ar fi Iaşi sau Craiova. Cu toate acestea, cantitatea de deşeuri de colectare, unul pentru deşeurile reciclabile şi altul pentru deşeurile reciclate colectată în Constanța este de patru ori mai scăzută decât cea din organice. O primă sortare a deşeurilor se face direct de către populaţie şi Timişoara şi de opt ori mai mică decât cea din Cluj-Napoca. o a doua este făcută la centrul Polaris situat la periferia oraşului. Autorităţile municipale şi Polaris au implementat două tipuri de colectare selectivă – una care se face prin intermediul containerelor Centrul de sortare Polaris speciale, răspândite în oraş, şi una direct de la gospodării. În acest scop, un număr de 180 containere tip iglu au fost plasate în tot oraşul şi în Mamaia. În acelaşi timp, gospodăriile primesc saci galbeni de plastic în care oamenii pot separa hârtia, recipientele din sticlă şi de metal de deşeurile organice. Aceşti saci sunt apoi colectaţi direct de la gospodării de către firma Polaris. Containere de gunoi pentru colectarea selectivă în Constanţa Deşeurile reciclabile sunt separate la centrul de sortare şi de aici sunt trimise la MM Recycling, o companie care se ocupă cu activităţi de reciclare. Această firmă curăță deşeurile reciclaile şi apoi le vinde. MM Recycling deţine o staţie de recuperare a PET-urilor, cu o capacitate de procesare de 450 tone /oră. Activitatea de reciclare este profitabilă. Totuşi, deşeurile nu sunt întotdeauna aruncate în compartimentele În plus, la Cernavodă, există un depozit pentru deşeurile potrivite. De exemplu, este posibil ca, în coşurile de gunoi pentru metale, nucleare. Aici sunt depozitate deşeurile de la centrala nucleară; depozitul să se arunce sticle, iar, în cele dedicate materialelor plastice, să se pună este administrat de o agenţie guvernamentală. Deşeurile periculoase sunt hârtie. În plus, oamenii din comunităţile sărace iau uneori diverse deşeuri depozitate la un centru dedicat din Constanţa. Unităţile medicale (cu din coşurile de gunoi. La un moment dat, Primăria a încercat să instaleze excepţia marilor spitale) primesc saci speciali în care se pot depozita camere video pentru monitorizarea coşurilor de gunoi în vederea deşeurile medicale. Deşeurile inerte (adică deşeurile care nu se prevenirii furturilor. Există un proiect în curs de desfăşurare, prin care 440 30 descompun, cum sunt: betonul, pereţii din rigips, nisipul) sunt depozi tate Rampa ecologică de la Ovidiu la Poarta No. 9 în portul Constanţa, într-o unitate dedicată de 41.000 mp. 115.000 tone de deşeuri inerte sunt colectate anual în Constanţa. După ce rampa ecologică pentru deşeurile inerte va ajunge la capacitatea maximă, spațiul respectiv va fi folosit pentru extinderea portului. În plus, autorităţile municipale au luat măsuri în vederea ridicării vehiculelor abandonate, parcate timp de ani de zile pe străzile oraşului. Până acum, au fost ridicate 206 vehicule abandonate. De câteva ori pe an, Primăria organizează o campanie pentru colectarea deşeurilor electronice, cum ar fi televizoarele, combinele muzicale, frigiderele şi calculatoarele vechi. Locuitorii oraşului nu au contracte încheiate cu Polaris. Compania a semnat un contract cu Primăria pentru colectarea şi transportul deşeurilor în numele locuitorilor oraşului. Numai agenţii economici au contracte semnate cu Polaris. Oamenii plătesc aşa-numita „taxă de habitat” care a fost introdusă de autorităţile locale şi care acoperă Groapa de gunoi se întinde pe o suprafaţă de 32,7 hectare şi are o durată serviciile de colectare a deşeurilor solide, serviciile de salubrizare, de viaţă de 50 de ani. Rampa are 8 celule, dintre care 4 au fost deja serviciile de curăţenie a străzilor şi de îndepărtare a zăpezii. Taxa integrală umplute. Dacă este necesar, numărul de celule se poate extinde. este de 10 RON de persoană, respectiv de 3 RON de persoană, dacă este Investiţiile făcute se ridică la aproximativ 2 milioane EUR per celulă. subvenţionată de Consiliul Local Constanţa. Locuitorii oraşului plătesc Rampa ecologică are o staţie de tratare a levigatului, unde este sume diferite, în funcţie de venituri. De exemplu, persoanele cu venituri epurată apa murdară, rezultată din deşeurile solide. Apa curată este mici (până în 300 RON/lună/persoană) plătesc numai 3 RON de persoană. colectată într-un bazin şi este apoi folosită pentru udarea spaţiilor verzi Colectarea şi transportul deşeurilor solide în Constanţa se face cu din oraş, cum ar fi grădinile şi parcurile. Rampa ecologică are capacitatea ajutorul a 24 de camioane mari, majoritatea noi, dotate cu catalizator de a produce biogaz, dar încă nu este operaţională în acest sens. EURO 4 pentru emisii. În 2012, Polaris a consumat 800.000 de litri de Autorităţile municipiului Constanţa au semnat un contract cu motorină pentru colectarea şi transportul deşeurilor, ceea ce reprezintă Tracon în 1997 în vederea folosirii rampei pentru descărcarea şi echivalentul a 1,3 milioane USD. Rampa ecologică este situată la Ovidiu, o depozitarea deşeurilor solide colectate din oraş. Rampa are încheiate localitate din zona metropolitană, la aproximativ 12 kilometri de oraş. contracte similare cu autorităţile locale din Ovidiu şi Năvodari. Rampa este administrată de Tracon, un operator privat. Terenul aparţine În 2012, 216.000 de tone de deşeuri solide colectate din municipiului Ovidiu. Rampa ecologică a fost înfiinţată în 1996, în Constanţa şi alte zone ale ţării au fost descărcate la rampa ecologică. parteneriat cu o companie franceză. Este prima rampă ecologică din ţară Datorită numărului mare de turişti, vara, cantitatea de deşeuri solide construită integral cu fonduri private. generate este mai mare; uneori, aceasta poate ajunge la dublul cantităţii colectate în afara sezonului turistic. Taxa de depozitare este de 14 USD/tonă de deşeuri solide. 31 Staţia de tratare a levigatului a rampei ecologice de la Ovidiu responsabilă pentru distribuirea apei calde şi căldurii. CET Palas produce apă caldă în două centrale, care funcţionează pe bază de gaze naturale şi care, la nevoie, pot funcţiona şi pe cărbuni. RADET este responsabilă de distribuirea apei calde şi căldurii în oraş prin cele 135 de puncte termice şi, de asemenea, cu producerea energiei termice printr-o serie de centrale şi puncte termice de cartier, ce funcţionează pe bază de gaze naturale. Pe lângă cele 135 de puncte termice, sistemul de termoficare include 4 centrale de cartier pe bază de gaze naturale, 39 de centr ale secundare conectate direct la clădirile rezidenţiale şi câteva sute de conducte secundare de distribuţie, care fac legătura între punctele termice şi consumatori. Capacitatea totală instalată este de 649 MWth pentru punctele termice şi 42,5 MWth pentru centralele termice. CET Palas Constanța Rampa ecologică va fi inclusă în Planul general privind deşeurile solide, în prezent fiind în curs de implementare în cadrul unui proiect de 40 milioane EUR, dezvoltat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu. Beneficiarul principal al acestui plan este Consiliul Judeţean Constanţa. În plus, planul general include rampa ecologică de la Albeşti, în apropiere de Mamaia. În perioada 2011-2015, două facilităţi neconforme pentru depozitarea deşeurilor solide localizate la Techirghiol şi Murfatlar, în zona metropolitană extinsă, vor fi închise şi două rampe ecolo gice noi vor fi construite în judeţul Constanţa, una la nord de municipiul Constanța şi cealaltă la Tortomani. Rampa de la Ovidiu şi cea care urmează să fie Sursa: www.ziuaconstanta.ro construită în apropiere de Constanţa sunt situate lângă o carieră de piatră, ceea ce permite o bună izolare a deşeurilor. Planul general include trei Constanţa este singurul client al CET în materie de servicii de termoficare. staţii de transfer – la Cernavodă, în vestul judeţului, la Hârşova, în partea Compania produce curent electric pentru mai mulţi clienţi. Începând cu de nord, şi la Adamclisi, în regiunea de sud-est. 2104, autorităţile locale vor să preia CET şi să se ocupe de producţia de căldură. În acest fel, autorităţile municipale vor să aducă sub acelaşi Sistemul de termoficare acoperiş producţia şi distribuţia de căldură şi de apă caldă. Sectorul termoficării din Constanţa este gestionat de sectorul public prin RADET deserveşte 85.000 de apartamente, ceea de însumează două entităţi: CET, producătorul de energie termică, care este o sucursală aproximativ 200.000 de locuitori. Aproape toate clădirile municipale ale a ELCEN (entitate subordonată Ministerului Economiei) şi RADET, o oraşului sunt branşate la reţeaua de termoficare. În anii ’90, 95.000 de societate pe acţiuni, subordonată Consiliului Local Constanţa, care este apartamente din Constanţa au fost branşate la centrala termică. De-a 32 lungul timpului, aproximativ 10.000 de persoane s-au debranşat de la consumului de căldură, cu condiţia ca oraşul să investească cel puţin 130 sistem şi au trecut la microcentrale de apartament, pe bază de gaze milioane EUR în sistemul de termoficare. naturale. În trecut, CET deservea, de asemenea, şantierul naval Constanţa De-a lungul timpului, RADET a reuşit să îmbunătăţească o parte a şi portul Constanţa, dar, în ultimii ani, ambele companii şi-au dezvoltat reţelei de distribuţie prin înlocuirea unei părţi a conductelor vechi şi, în propriile centrale termice. Totuşi, reţeaua principală furnizează încă apă acest fel, a redus pierderile din sistem. Majoritatea investiţiilor au vizat caldă unui număr de 70 de centrale industriale secundare, care deservesc creşterea eficienţei punctelor termice prin instalarea de noi pompe şi diverse companii. dotarea facilităţilor cu aşa-numitele „dispozitive de extindere.” Societatea Centrala CET Palas, care utilizează gaze naturale şi cărbune, este a achiziţionat un sistem SCADA în valoare de 110 milioane EUR, care situată în zona industrială a oraşului Constanţa şi este operaţională de la monitorizează 104 dintre cele 135 de puncte termice de la un centru de începutul anilor ‘70. Această unitate include două boilere cu abur, două control dotat cu echipamente Siemens de înaltă performanţă. turbine cu abur cu o capacitate instalată totală de 100 MWe, 4 boilere pentru apa caldă cu o capacitate instalată de 465 MWt (400 Gcal) şi 2 Sistemul SCADA monitorizează punctele termice schimbătoare de căldură capabile să producă 140 MWt (echivalentul a 120 Gcal). Capacitatea instalată totală a centralei este de 100 MW (pentru furnizarea de electricitate) şi 605 MW (energie termică – apă caldă), din care 140 MWt produşi în co-generare. Reţeaua de transport, având o lungime de 82 km, aparţine CET, în timp ce conductele de distribuţie, cu o lungime de 900 km, sunt administrate de RADET. Reţeaua de transport are două conducte care pornesc de la CET şi ajung până la punctele termice. De aici, energia termică este preluată mai departe prin patru conducte pentru furnizarea de apă caldă şi căldură (două căi). Unul dintre factorii care contribuie la pierderile din sistem este numărul mare de conducte. În 2004, Primăria a aprobat Strategia locală de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a oraşului Constanţa, un plan pe termen mediu şi lung, care are în vedere creşterea eficienţei energetice a La ora actuală, 104 puncte termice sunt automatizate complet, integrate 24. într-un sistem de control şi monitorizare de la distanţă (dispecerat) ce sistemului de termoficare. Acest plan viza modernizarea sistemului de termoficare prin reducerea costului căldurii la consumatorii finali ca include un dispecer central şi două unităţi operative. Pe viitor, toate urmare a folosirii unor tehnologii noi şi a dezvoltării unui nou sistem de punctele termice vor fi conectate la sistemul SCADA. A fost deja termoficare până în 2012. Un studiu cerut de autorităţile locale a propus achiziţionat echipamentul de monitorizare pentru încă 28 de puncte cinci soluţii tehnice pentru modernizarea energetică a clădirilor termice, acesta urmând să fie instalat în viitorul apropiat. În plus, RADET a rezidenţiale din oraş. Potrivit studiului de fezabilitate, Constanţa ar putea construit două puncte termice noi, dintre care unul este cel mai mare din realiza anual o economie de 101.330 - 236.946 Gcal prin reducerea oraş. În ultimul deceniu, administraţia locală s-a preocupat de 24 reabilitarea şi modernizarea reţelei de transport. S-au cheltuit peste 62 Strategia locală pentru reţeaua de termoficare este disponibilă pe site-ul: milioane RON în 2007 pentru reabilitarea unităţilor de producţie şi a www.primaria-constanța.ro/DownloadFileDatabase.aspx?atasamentID=1EB56639- reţelei secundare de distribuţie. În ultimii ani au fost reabilitaţi 18 km de 5998-46F0-ABE5-E5E0C071683D&semnat=false&tip=2. 33 reţea de distribuţie. RADET a reuşit să finalizeze o serie de proiecte în RADET, un preţ accesibil pentru populaţie ar fi de 55 EUR per Gcal. Costul domeniul eficienţei energetice. De exemplu, compania a înlocuit vechile de producţie a căldurii este reglementat de Autoritatea Naţională de electropompe de la 114 puncte termice cu echipamente noi şi moderne, Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în timp ce tarifele la căldură eficiente din punct de vedere energetic. Acest lucru a contribuit la sunt stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile scăderea consumului de energie cu 2.400 MWh în 2012, în comparaţie cu Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC). RADET emite facturile la căldură, 2009. Încă 21 de electropompe vor fi instalate în viitorul apropiat. Un alt în timp ce RAJA Constanţa, compania de apă, emite facturile pentru apa proiect a avut în vedere producţia de căldură prin co -generare. Staţia de rece şi apa caldă. co-generare funcționează prin intermediul unei centrale de 30 MWe, pe bază de gaze naturale şi prin intermediul unui rezervor de apă caldă de 37 Pierderea de căldură din reţea MWt, ambele echipamente realizând o economie de combustibil de 18,5%. Compania a comandat, de asemenea, un studiu de fezabilitate de 7 milioane EUR pentru înlocuirea schimbătoarelor de căldură cu module termice de încălzire pentru toate punctele termice din oraş, care aparţin RADET. În 2012, RADET a cumpărat de la CET 610.924 Gcal, din care 92.174 Gcal au reprezentat pierderile în reţea. 90% din căldura distribuită în oraş a fost folosită de populaţie, 5,6% de instituţiile publice şi clădirile municipale, iar restul de agenţii economici. Cantitatea zilnică de căldură şi apă caldă care trebuie furnizată celor 135 de puncte termice este de 250 MW în sezonul rece, în perioada de vârf. Vara, necesarul de căldură şi apă caldă scade de patru ori, ajungând până la 40 MW. Costul total al producţiei de căldură în 2012 s-a ridicat la 177 milioane RON. Aproape 80% din bugetul operaţional este folosit pentru achiziţionarea de combustibil (gaze naturale). RADET are 530 de angajaţi, care se ocupă, de Până de curând, căldura era subvenţionată atât de Guvern, cât şi de la asemenea, de lucrările de întreţinere la reţeaua secundară. bugetul local. În 2012, Guvernul a tăiat subvenţiile la căldură de la bugetul În 2012, pierderile au reprezentat 35% din consumul total, cifră naţional. De fapt, aceste subvenţii au fost preluate de autorităţile locale. care plasează Constanţa pe o poziţie superioară în clasamentul TRACE. La ora actuală, Primăria Constanţa plăteşte subvenţiile direct cetăţenilor. Oraşul are performanţe mai bune decât o parte din polii de creştere din În plus, administrația locală furnizează subvenţii la căldură persoanelor cu România, cum ar fi Braşovul şi Iaşiul, dar există loc de îmbunătăţiri, dacă venituri mici. Subvenţiile sunt diferenţiate în funcţie de veniturile ne raportăm la alte oraşe din regiune (de ex., Timişoara, Cluj -Napoca, populaţiei. De exemplu, cei care au un venit de până la 200 EUR pe lună Sarajevo şi Ljubljana). Pierderile din reţeaua principală se ridică la 15%, plătesc acelaşi tarif ca şi înainte de tăierea subvenţiilor guvernamentale. fiind puţin mai mici decât cele din reţeaua de distribuţie, care au ajuns la Per total, Primăria plăteşte anual din bugetul local 40 milioane RON 18%. Pierderile non-comerciale datorate întârzierilor la plata facturilor pentru subvenţiile la căldură. reprezintă 1-2%. La începutul fiecărui an, Primăria trimitea Guvernului o estimare În 2012, locuitorii oraşului Constanţa au plătit cel mai mare preţ a consumului de căldură pe oraş şi a valorii subvenţiilor aferente acestuia. la căldură dintre toţi cei şapte poli de creştere, adică 341 RON per Gcal Primăria plătea întotdeauna în avans partea sa de subvenţii, spre (aproximativ 77 EUR). Acesta este tariful întreg, nesubvenţionat. Conform 34 deosebire de autorităţile guvernamentale, care, de multe ori, întârziau cu plata subvenţiilor. Consumatorii plătesc factura în termen de 60 de zile de Punct termic din Constanţa la emiterea acesteia. Totuşi, în cazul în care un consumator nu îşi plăteşte factura la timp, RADET nu poate debranşa apartamentul respectiv de la reţea. În acest moment, 30% din clienţi sunt asociaţii de proprietari care locuiesc în clădiri rezidenţiale. În acelaşi timp, ELCEN, compania care administrează CET Constanţa, solicită RADET plata sumelor respective, indiferent dacă aceasta a reuşit sau nu să colecteze banii de la populaţie şi/sau subvenţiile asociate. În plus, dacă RADET nu poate plăti în timp util, atunci ELCEN calculează penalităţi. Din cauza întârzierilor de plată, RADET a început să acumuleze datorii faţă de ELCEN. La momentul de faţă, compania care se ocupă de distribuţia căldurii trebuie să mai primească 21 milioane RON din subvenţii atât de la autorităţile locale, cât şi de la Guvern. Datoriile istorice ale RADET faţă de CET se ridică la peste 280 milioane RON. După ce Consiliul Local Constanţa va prelua CET, se Sursa: www.cugetliber.ro preconizează că datoriile companiei de distribuţie faţă de societatea care se ocupă de producţia căldurii vor fi prescrise. Majoritatea clădirilor Aproape toate clădirile rezidenţiale noi ale oraşului sunt branşate la rezidenţiale din Constanţa au fost construite în perioada 1960-1980 şi se reţeaua de termoficare. Noile construcţii rezidenţiale vor fi de asemenea află într-o stare destul de precară, în special în ce priveşte subsolul, branşate la reţea. În plus, Primăria a luat măsuri în vederea îmbunătăţirii faţada, acoperişul, terasele şi holurile. În ciuda preţului ridicat la căldură, serviciilor de furnizare de apă caldă şi căldură. Cu sprijinul Primăriei, procentul de încasare a veniturilor este destul de mare, ridicându-se, în RADET a reuşit să implementeze un sistem orizontal, eficient de distribuţie medie, la 95%. În perioada 2008-2012, acest procent a variat între 92% şi a căldurii în complexul rezidenţial construit pentru tineri. RADET a instalat 97,7%, înregistrând o uşoară scădere în ultimii câţiva ani ca urmare a crizei 4 conducte în casa scării care sunt branşate la fiecare apartament, adică economice. Ca multe alte oraşe din România, Constanţa s-a confruntat cu două pentru căldură, una pentru apa rece şi una pentru apa caldă. problema debranşării de la sistemul centralizat de termoficare. Totuşi, După ce CET va fi preluată de Primărie, se intenţionează spre deosebire de alte oraşe, numărul de locuitori care au trecut la transformarea câtorva din punctele termice în staţii de pompare a apei microcentrale de apartament este relativ mic. De la mijlocul anilor 1990 şi calde/căldurii în vederea deservirii clădirilor rezidenţiale. RADET până în prezent, numai 10.000 de apartamente s-au debranşat de la pregăteşte, de asemenea, o evaluare tehnică pentru a permite populaţiei reţeaua centralizată de termoficare, în comparaţie cu 50.000 de să controleze nivelul de căldură din apartamente prin pornirea şi oprirea apartamente în Braşov şi cu 30.000 de consumatori în Cluj -Napoca. În acesteia la libera alegere. Există mai multe apartamente/case în oraş care ultimii ani, aproximativ 2.000 de persoane s-au debranşat de la sistemul sunt folosite numai câteva săptămâni pe an, în timpul sezonului estival de centralizat de incălzire. vârf. Noul sistem ar putea fi instalat iniţial în aceste locuinţe, astfel încât Autorităţile locale sunt hotărâte să menţină pe viitor sistemul căldura să poată fi pornită numai atunci când cineva foloseşte efectiv centralizat de termoficare şi să continue să investească în reţea în vederea apartamentul. Între timp, RADET vrea să-i facă pe locatarii care s-au creşterii eficienţei energetice a acesteia. Principala lor problemă constă în debranşat de la sistemul de termoficare să plătească pentru spaţiile menţinerea eficienţei sistemului de termoficare pentru clienţii de la bloc şi comune pe care le utilizează. Persoanele care sunt debranşate de la îmbunătăţirea serviciilor de furnizare de apă caldă şi căldură. sistemul de termoficare trebuie să plătească în continuare pentru căldura 35 de pe holuri, din spălătorii etc. pentru că acestea beneficiază de spaţiile 819,6 km. Reţeaua de alimentare cu apă potabilă din oraşul Constanţa se respective (de ex., folosesc holurile de câteva ori pe zi atunci când vin sau întinde pe 532 km, iar reţeaua de ape uzate are puţin peste 585 km pleacă din apartament). De exemplu, în Danemarca, cei care se lungime. Peste 70% din reţeaua de distribuţie a apei are mai mult de 50 de debranşează de la sistemul de termoficare plătesc între 30% şi 50% din ani vechime, în timp ce restul de 30% este şi mai veche (peste 70 de ani). factura la încălzire pentru spaţiile comune. După preluarea CET, Primăria 90% din apa potabilă furnizată consumatorilor din judeţul Constanţa are în vedere încheierea unui parteneriat public-privat, după modelul provine din surse subterane, şi anume de la Cernavodă (Dealul Vifor), care oraşului Ploieşti sau Iaşi şi, de asemenea, investirea mai multor fonduri în are o capacitate de 0,2 mc/secundă şi Galeşu, cu o capacitate de 3,74 reţeaua de distribuţie a căldurii. Administraţia publică locală va lua în mc/secundă. Există 38 de surse de apă subterană şi 306 de puţuri în zona considerare două soluţii pe termen lung. Autorităţile au în vedere metropolitană Constanţa, cu o capacitate instalată totală de 8.530 litri/s. încheierea unui parteneriat public-privat pentru administrarea întregului Există, de asemenea, un racord prin Canalul Dunăre – Marea Neagră, cu o sistem sau încheierea unui contract numai pentru producţia de căldură. capacitate instalată de 4.514 litri/s. Apa potabilă pentru oraşul Constanţa În viitorul apropiat, RADET preconizează introducerea aşa- este furnizată prin 80 de puţuri. Apa este bună, având nevoie de foarte numitului proces de „tri-generare” pentru a produce şi aer condiţionat, pe puţină clorinare. Există 98 de rezervoare de apă în zona metropolitană lângă căldură şi electricitate, sistem folosit cu succes de Berlin. Dacă acest Constanţa, cu o capacitate totală de 278.000 mc. sistem va deveni funcţional, RADET ar putea asigura furnizarea aerului condiţionat în Mamaia pe perioada verii. La ora actuală, staţiunea nu este Staţia de epurare a apei din Constanţa conectată la reţeaua de termoficare. Apa potabilă și apa uzată Apa potabilă Sectorul apei din Constanţa înregistrează performanţe destul de bune, în ciuda pierderilor mari din sistem. Atât apa potabilă, cât şi apele uzate sunt administrate de RAJA Constanţa, un operator regional care deserveşte câteva judeţe din România. Societatea este unul dintre cei mai mari operatori din România, deservind 143 de localităţi mari şi mici din 6 judeţe (adică din Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa şi Braşov), ceea ce înseamnă, în medie, 800.000 de locuitori şi până la 2,5 milioane de oameni în timpul verii. RAJA este o societate pe acţiuni ai cărei acţionari sunt 34 de municipii şi consilii judeţene din România. Aproximativ 90% din activitatea companiei se desfăşoară în judeţul Constanţa. În viitorul apropiat, RAJA intenţionează să-şi extindă activitatea în Republica Sursa: www.lideruldeopinie.ro Moldova, începând cu o localitate situată în apropiere de capitala Chişinău. Apa brută furnizată în judeţul Constanţa este tratată la staţiile de epurare Conform Planului Integrat de Dezvoltare Urbană Constanţa, a apei de la Palas Constanţa, respectiv la Dealu Vifor Cernavodă. La începând cu 2007, lungimea reţelei de apă din zona metropolitană unitatea de la Palas Constanţa este tratată apa potabilă și este epurată Constanţa era de 878,7 km, în timp ce reţeaua de canalizare se întindea pe apa uzată. Complexul se află situat în partea de sud-est a oraşului şi are o capacitate maximă de 3,73 mc/s. Proximitatea oraşului faţă de Marea 36 Neagră reprezintă un avantaj competitiv, RAJA vânzând 5 milioane mc de Acesta se numără printre cele mai ridicate procente înregistrate de apă în plus vara. În timpul sezonului estival, datorită creşterii cererii de companiile de apă din România, al căror consum variază între 3%, în apă, compania foloseşte trei unităţi suplimentare. judeţul Alba, şi 22%, în judeţul Neamţ. În 2012, cantitatea totală de apă vândută în Constanţa şi Mamaia s-a ridicat la 41,2 milioane mc. Consumul total de apă al oraşului este de Densitatea energetică folosită pentru producţia de apă potabilă 398 de litri pe cap de locuitor pe zi. Această cifră plasează Constanţa în (kWh/mc) partea superioară a bazei de date TRACE, fiind comparabilă cu cea înregistrată de alte oraşe cu climat similar. Oraşul are de asemenea cel mai mare consum de apă dintre cei şapte poli de creştere. Acesta e ste aproape de trei ori mai mare decât cel din Ploieşti şi de două ori mai mare decât cel al oraşelor Cluj-Napoca sau Timişoara. În acelaşi timp, acest consum reprezintă cea mai mare cantitate de apă vândută într -un oraş din România, cu excepţia capitalei, Bucureşti. Consumul de apă în litri pe cap de locuitor În 2012, pentru întregul proces de producţie, captare şi epurare a apei, precum şi pentru epurarea apelor uzate în toate cele şase judeţe în care operează, RAJA a folosit 82.661 MWh, pentru care compania a plătit 36 milioane RON (8,3 milioane EUR). Din această cantitate, 6.267 MWh au fost folosiţi pentru epurarea şi pomparea apei la staţia de la Palas Constanţa, ceea ce înseamnă echivalentul a 514.000 EUR. Consumul de curent electric pentru activităţile de captare a apei derulate în judeţul Constanţa s-a ridicat la 31,1 milioane kWh, echivalentul a 13,3 milioane RON (3 milioane EUR). Consumul de energie la sursele de apă, inclusiv în Procesul de captare, epurare şi alimentare cu apă necesită 0,62 kWh de suburbii, s-a ridicat la 24,2 milioane kWh de curent electric, pentru care s- curent electric/mc de apă. Din nou, Constanţa se situează în partea au cheltuit 10 milioane RON (aproximativ 2,4 milioane EUR). superioară a bazei de date TRACE în comparaţie cu oraşe cu climă similară. În privința pierderilor de apă din reţea, performanţele oraşului Per total, în 2012, compania a folosit 61,2 milioane kWh pentru Constanţa se află la limita superioară a consumurilor înregistrate de cele producţia de apă din Constanţa. Consumul de energie înregistrat de oraşul mai multe oraşe din România, care se situează între 40% şi 60%. Pierderile Constanţa pentru tratarea unui metru cub de apă potabilă este al doilea de apă din oraş reprezintă 58,3%, procent destul de ridicat în baza de date (după Iaşi) dintre polii de creştere ai României. Acesta este cel puţin de TRACE. două ori mai mare decât cel înregistrat de Ploieşti, Braşov şi Timişoara. Consumul de energie reprezintă 16% din totalul costurilor operaţionale. 37 Procentul de pierderi de apă responsabile de lucrările legate de serviciile de întreţinere. Aproape 40% din bugetul operaţional este folosit pentru acoperirea salariilor. Tariful la apă RON/mc De fapt, aceasta este cea mai mare cifră înregistrată în cei şapte poli de creştere. Acest procent este de două ori mai mare decât cel al Ploieştiului şi cu 50% mai mare decât cel al oraşului Braşov, de exemplu. Principalul factor responsabil pentru pierderile mari este legat de dimensiunea şi vechimea reţelei. Prin urmare, în ciuda faptului că RAJA monitorizează în În decursul timpului, RAJA a încercat să îmbunătăţească eficienţa fiecare oră pierderile înregistrate, aceasta nu le reduce foarte mult. sistemului în ciuda creşterii tarifelor la energie. În acest scop, compania a Singura soluţie ar fi înlocuirea conductelor. Pierderile de apă se reduc trecut de la curentul de joasă intensitate, la cel de intensitate medie, vara, când turiştii vin în oraş şi când există o creştere a cererii de apă, şi elaborând o serie de proiecte tehnice în acest sens. În perioada 2002- cresc în afara sezonului turistic. În plus, RAJA se confruntă cu pierderi 2004, RAJA a instalat 39 de convertoare pentru întreaga reţea a comerciale cauzate de o serie de contoare care nu funcţionează companiei, care se preconizează că reduc consumul de energie cu 40%. De corespunzător. În ciuda pierderilor, însă, compania este profitabilă. asemenea, RAJA a achiziţionat 202 de pompe de apă cu capacitate Tarifele pentru apa potabilă în Constanţa sunt cele mai ridicate instalată mică. Durata de viaţă a unei pompe este, în medie, de 8 ani, dintre polii de creştere, ajungând la 3,77 RON /mc. Procentul de colectare după care aceasta trebuie înlocuită. În vederea reducerii cheltuielilor cu a veniturilor din apă este foarte ridicat, ajungând la 97%. Cei care nu energia, începând din 2006, RAJA achiziţionează curentul electric direct de plătesc în timp util factura la apă sunt debranşaţi de la reţea. pe piaţă. RAJA dispune de un sistem SCADA care monitorizează În ultimii 15 ani, RAJA a investit aproape 140 milioane RON branşamentele la apă şi reţeaua din Constanţa. La ora actuală, compania pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare a judeţului vrea să extindă reţeaua în 25 de localităţi din judeţul Constanţa, care au Constanţa. De exemplu, prin Programul de Dezvoltare a Utilităţilor aproximativ 10.000 de locuitori. Aceste măsuri fac parte din planul Municipale (MUDP), în perioada 1998-2002, RAJA a reuşit să extindă ambiţios al RAJA de monitorizare a reţelei de apă în toate judeţele reţeaua de apă, să instaleze contoare de apă în judeţul Constanţa şi să deservite de această companie. Ulterior, pierderile de apă ar trebui să se reabiliteze staţiile de epurare a apelor uzate din regiune. În 2010, RAJA a reducă cu 10% şi va fi nevoie de mai puţine lucrări de întreţinere. Per început să lucreze la un proiect de 271 milioane EUR prin Programul total, compania are 2.600 de angajaţi, pe lângă cele 250 de persoane 38 Operaţional Sectorial de Mediu, care are în vedere îmbunătăţirea reţelei Densitatea energetică pentru epurarea apelor uzate de apă din 26 de localităţi din judeţele Constanţa şi Ialomiţa. Proiectul are (kWh/mc) ca obiective: construirea a 4 noi rezervoare de apă, extinderea scurgerilor pe o lungime de 34 km şi extinderea reţelei de distribuţie cu 91 km. 8% din vechile conducte de apă din oraşul Constanţa vor fi înlocuite şi 7 staţii de pompare de la unitatea de epurare a apei de la Palas Constanţa vor fi reabilitate prin acelaşi proiect. În viitorul apropiat, compania are în vedere extinderea reţelei de apă din Constanţa cu 30 km de conducte noi, moderne. Pe termen lung, strategia de dezvoltare a RAJA include extinderea activităţilor în alte regiuni din România, citirea de la distanţă a contoarelor de apă în întreaga zonă operaţională şi extinderea reţelei existente de apă potabilă şi canalizare cu ajutorul fondurilor structurale UE. Nu în ultimul rând, compania vrea să găsească o soluţie pentru pierderile de apă şi să reducă costurile operaţionale prin folosirea de echipamente menite să crească presiunea apei reci cu ajutorul unor În 2012, RAJA a consumat 20,1 milioane kWh curent electric pentru motoare auxiliare. tratarea a 68,4 milioane de apă uzată, pentru care a plătit 2,4 milioane USD. Compania încasează 3,35 RON/mc de apă uzată şi pentru serviciile de Apa uzată canalizare. Operaţiunile de epurare a apei uzate presupun costuri mari În Constanţa, se află mai multe staţii de epurare cu o capacitate instalată pentru că reziduurile lichide sunt filtrate printr -un mecanism de de 1.900 mc/s, care deservesc oraşul şi încă câteva localităţi din zona provenienţă coreeană şi apoi sunt depozitate la rampa ecologică. metropolitană extinsă. În plus, mai există câteva astfel de unităţi pe În decursul timpului, RAJA a fost preocupată de îmbunătăţirea teritoriul judeţului Constanţa, la Poarta Albă, Năvodari, Eforie Sud şi sistemului de tratare a apelor uzate din judeţul Constanţa. Printr-un Mihail Kogălniceanu. Toate stațiile de epurare a apelor uzate sunt proiect de 96,5 milioane RON realizat cu fonduri de la ISPA în perioada echipate cu unităţi de tratare biologică. Capacitatea maximă a staţiilor de 2002-2007, compania a reuşit să reabiliteze şi să extindă unităţile de la epurare este de 6.408 l/s. Zona metropolitană extinsă este, de asemenea, Constanţa Nord şi Eforie Sud. În plus, au fost instalate conducte de apă deservită de 52 de staţii de pompare a apelor uzate, cu o capacitate totală pentru deversarea în mare a apelor uzate provenite de la cele două staţii de 61.268 mc/oră. Unităţile de la Constanţa Sud şi Constanţa Nord dispun de epurare a apelor uzate, iar reţeaua de canalizare existentă a oraşului şi de capacitatea de captare a biogazului. RAJA are în vedere producerea Constanţa a fost reabilitată şi extinsă pe o lungime de 31 km. de electricitate prin procesul de co-generare la unitatea Constanţa Sud. La ora actuală, RAJA este în curs de implementare a unui program Cantitatea de energie folosită în Constanţa pentru epurarea de 271 milioane EUR, finanţat prin fonduri structurale UE, care are în apelor uzate se numără printre cele mai mari din baza de date TRACE, în vedere îmbunătăţirea reţelei de ape uzate din judeţele Constanţa şi comparaţie cu alte oraşe cu climat similar. Oraşul are nevoie de 0,295 Ialomiţa. Rețeaua de canalizare va fi extinsă cu încă 301 km. În cele două kWh pentru tratarea unui metru cub de apă uzată. Această cifră este mai judeţe vor fi construite 40 de staţii noi de pompare a apelor uzate şi 6 mică decât cea înregistrată de oraşul Timişoara sau Cluj -Napoca, dar staţii noi de epurare. În plus, proiectul include reabilitarea a 24 km de aproape de patru ori mai mare decât consumul oraşului Ploieşti sau reţea de canalizare, modernizarea a 7 staţii de pompare a apelor uzate şi a Braşov. 4 facilităţi de epurare. Pe viitor, RAJA vrea să dezvolte mai multe staţii de 39 epurare a apelor uzate, pentru ca, astfel, să respecte legea care prevede Transportul urban existenţa unei astfel de unități în fiecare localitate cu o populaţie între Transportul public 2.500 şi 10.000 de locuitori. Transportul public din Constanţa este organizat de operatori publici şi privaţi. RAT Constanţa, o regie autonomă din subordinea Consiliului Local Staţia de epurare a apelor uzate Constanţa Nord Constanţa este principalul operator de transport public din oraş. Există câteva companii private care se ocupă de administrarea mai multor rute din Constanţa, pe lângă un alt operator care acoperă un traseu de 5 km în cartierul Palazu Mare, situat în partea de nord a oraşului. Conform analizei TRACE, efectuată pe baza unui studiu solicitat de Primăria Constanţa în 2007, 38,6% din navetiştii oraşului au folosit transportul public. Această cifră este relativ mică în comparaţie cu cea înregistrată de oraşe cu un indice similar de dezvoltare umană, precum şi față de unii dintre polii de creştere. De exemplu, numărul celor care folosesc transportul în comun în Constanţa este de două ori mai mic decât în Iaşi şi cu 25% mai mic decât în Cluj-Napoca. Cu toate acestea, procentul respectiv este puţin mai mare decât în Craiova sau Ploieşti. Sursa: www.observator.ro Distribuţia pe moduri de deplasare în transportul urban Compania lucrează la mai multe proiecte legate de conducte, care vizează creşterea eficienţei energetice a sistemului şi, în acest fel, reducerea consumului de curent electric. În acest scop, în parteneriat cu companiile care promovează energia verde, RAJA intenţionează să instaleze câteva staţii hibrid pe bază de energie eoliană şi celule fotovoltaice în incinta unui număr de 8 staţii de epurare a apelor uzate. Cu o capacitate instalată totală de 17,7 MW, aceste staţii ar trebui să producă 31,249 MWh de energie din surse regenerabile pe an. Investiţiile totale se vor ridica la aproximativ 60 milioane USD, din care RAJA va contribui cu componenta de logistică. Dacă acest proiect se va realiza, RAJA va folosi energia verde produsă pentru epurarea apelor uzate. Costurile curentului electric vor fi mai mici cu 50%, fapt care va permite economisirea a aproape 1 milion EUR anual. Există studii de fezabilitate pentru centrala pe bază de celule 17,6% din locuitorii din Constanța folosesc mijloace nemotorizate de fotovoltaice de la Feteşti, pentru cea pe bază de energie solară şi eoliană transport, în timp ce 43,8% folosesc automobilele proprietate personală. de la staţia de epurare a apelor uzate Constanţa Sud, precum şi pentru RAT Constanţa operează cu doar două autobuze. Constanţa este staţia hibrid de la Mangalia. unul dintre oraşele care au renunţat la tramvaie şi troleibuze în urmă cu câţiva ani. Motivul care a stat la baza acestei decizii este legat de 40 infrastructura aferentă şi de consumul de energie. Potrivit administraţiei autobuzelor etajate este de 60%. Acestea circulă pe traseul dintre gara locale, tramvaiele nu erau eficiente din punct de vedere energetic, Constanţa – Mamaia şi retur, la tariful de 4 RON/călătorie. întrucât consumau de cinci ori mai multă energie decât autobuzele. Un alt factor de decizie a fost liberalizarea pieţei energetice, care se presupunea Autobuz din Constanţa că va avea ca urmare creşterea tarifelor la energie. Infrastructura folosită pentru tramvaie era, de asemenea, foarte deteriorată, iar lucrările de întreţinere foarte costisitoare. În plus, atunci când infrastructura respectivă a fost construită, s-a folosit o parte din carosabil. Prin urmare, drumurile au devenit mai înguste, lăsând un spaţiu foarte mic pentru pietoni. Majoritatea liniilor de tramvai treceau foarte aproape de casele situate pe marginea drumurilor. Pentru că tramvaiele erau vechi şi zgomotoase, casele respective vibrau de cele mai multe ori când acestea treceau pe lângă ele. În plus, deraierile tramvaielor erau la ordinea zilei. Când Constanţa a renunţat la transportul electric în 2004, în oraş existau 43 km de şine de tramvai. Pentru înlocuirea întregului parc de tramvaie, ar fi fost nevoie de 120 milioane EUR, bani de care oraşul nu dispunea la momentul respectiv. Prin urmare, autorităţile locale s -au gândit că o Consumul de energie în transportul public (MJ/pasager-km) soluţie mai bună ar fi să investească banii într-un nou parc de autobuze. Administraţia locală a îndepărtat şinele de tramvai, lărgind bulevardele şi reducând presiunea din trafic. Ulterior, 50 milioane EUR au fost investiţi în achiziţionarea de autobuze noi, moderne. Parcul de autobuze include 198 de vehicule. Dintre acestea, 115 sunt vehicule de dimensiuni medii echipate cu motoare Renault. Vehiculele au fost achiziţionate în 2002 şi au o capacitate de 98 de locuri pe scaune şi în picioare. În plus, mai există 65 de autobuze marca Mercedes, fiecare cu o capacitate de până la 120 de persoane. Toate vehiculele sunt echipate cu catalizatoare la standarde europene EURO 2 şi EURO 4. Pe perioada verii, autobuzele circulă pe 22 de trasee din Constanţa şi staţiunea Mamaia. La orele de vârf, RAT Constanţa pune în circulaţie 136 de autobuze, iar, în restul timpului, 100. Întrucât există doar câteva tipuri de vehicule, serviciile de întreţinere a autobuzelor sunt mai În ceea ce priveşte consumul energetic, transportul public are ieftine şi mai fezabile din punct de vedere tehnic. Pe perioada verii, RAT performanţe bune, cu un consum de numai 0,3 MJ per pasager, cifră care Constanţa foloseşte 10 autobuze etajate, pentru ca turiştii să poată avea o plasează Constanţa printre cele mai eficiente oraşe din baza de date perspectivă mai bună asupra oraşului şi asupra staţiunii. În cursul TRACE care au un indice similar al dezvoltării umane. Cu toate acestea, săptămânii sunt folosite două astfel de autobuze, iar în weekend, când consumul energetic este cel mai mare dintre polii de creştere. oraşul se umple de turişti, sunt trei autobuze. Gradul mediu de ocupare a Vehiculele circulă cu o frecvenţă foarte mare, aproape la fiecare două minute, pentru a creşte atractivitatea transportului public şi, de 41 asemenea, pentru a face faţă concurenţei reprezentate de operatorii de majoritatea studenţilor din oraş provin din familii mai înstărite şi îşi pot transport privaţi. În medie, un autobuz circulă 250 km pe zi şi consumă 38 permite să plătească integral costul unei călătorii cu autobuzul. litri/100 km. Consumul anual de combustibil necesar pentru funcționarea parcului de autobuze este de aproximativ 3.600 tone de motorină, Tarifele de transport public în polii de creştere - RON/călătorie echivalentul a 6,6 milioane USD. Procentul de utilizatori ai transportului public în Constanţa a scăzut treptat în ultimul deceniu. Dacă în anul 2000, numărul pasagerilor se ridica la 93,4 milioane, iar până în 2005, aceasta a scăzut cu aproape 20%, ajungând la 77 milioane. Tendinţa de scădere a continuat şi în următorii ani, astfel că, până în 2010, numai 61 milioane de pasageri mai foloseau autobuzele. Cifrele au continuat să scadă şi mai mult, ajungând să se stabilizeze în ultimii ani la aproximativ 53 milioane pasageri. Principalii vinovaţi pentru scăderea numărului de navetişti care folosesc transportul public sunt închiderea majorităţii întreprinderilor, creşterea numărului de automobile proprietate personală şi concurenţa operatorilor privaţi. Potrivit unui studiu în domeniul transportului, solicitat de Primăria Constanţa în 2007, care a fost făcut pe un număr de 4.800 de locuitori, 68% din pasageri folosesc transportul public pentru a face naveta la locul de muncă, 11% pentru cumpărături, 3% pentru a rezolva probleme administrative la nivel local, 2% pentru a ajunge la medic sau la o unitate La ora actuală, cel mult 800 de studenţi din Constanţa beneficiază de medicală şi 16% folosesc autobuzul pentru diverse alte motive. reduceri la transportul public, ceea ce reprezintă un număr foarte mic în Un bilet în Constanţa are cel mai mic tarif dintre cei şapte poli de comparaţie cu alţi poli de creştere. Compania de transport public primeşte creştere din România, şi anume 1,5 RON pentru o călătorie. Până de subvenţii numai pentru pensionari. În decursul timpului, RAT Constanţa a curând, tariful era de 1,75 RON/călătorie, dar administraţia locală l-a depus eforturi în vederea scăderii consumului de motorină şi a reducerii redus începând cu 1 iulie 2013 în încercarea de a face faţă concurenţei cheltuielilor aferente prin oferirea de stimulente conducătorilor de reprezentate de operatorii privaţi care percep un tarif mai mic şi, de autobuze care reuşesc să folosească eficient combustibilul. Aceştia asemenea, pentru a atrage mai mulţi cetăţeni să folosească transportul primesc stimulente sub formă de bonusuri, zile libere sau promoţii. public. Există trei companii private care administrează rute de transport Administraţia locală oferă stimulente anumitor categorii de în comun în Constanţa şi Mamaia. Una dintre companii operează 6 rute, locuitori în vederea utilizării transportului public. De exemplu, aproximativ iar cealaltă două; ambele se suprapun pe rutele care aparțin de RAT 34.000 de pensionari cu o pensie sub 900 RON/lună, precum şi locuitorii Constanţa. Cea de-a treia companie operează câţiva kilometri de rute de cu venituri mici beneficiază de transport gratuit. Totuşi, oraşul oferă transport public în cartierul Palazu Mare. O rută poate avea între 7 şi 15 subvenţii limitate studenţilor. De fapt, Constanţa este singurul pol de km. Companiile private deţin împreună 72 de microbuze, fiecare cu o creştere care nu acordă subvenţii de 50% la transport ul în comun tuturor capacitate de 20 de pasageri pe scaune şi în picioare. Acestea consumă studenţilor din oraş, ci numai unui număr limitat. Primăria acordă reduceri între 15 şi 18 litri de motorină/100 km. Numărul de pasageri variază în numai studenţilor care provin din familii cu venituri mici şi care funcţie de perioadele ziei şi de traseu. În medie, pe fiecare rută circulă completează o cerere în acest sens. Conform autorităţilor locale, aproximativ 2.500 de pasageri zilnic; uneori, pe traseele populare, 42 numărul călătorilor poate ajunge la 6.000. Per total, 30.000 de pasageri soluţioneze această problemă prin interzicerea operatorilor privaţi să mai folosesc zilnic microbuzele private în Constanţa şi Mamaia. intre în oraş. De acum încolo, acestora li se va permite accesul numai până la periferia oraşului, de unde pasagerii care vin din afara Constanţei vor Microbuz în Constanţa operat de o companie privată de transport trebui să circule cu autobuze ale RAT Constanţa. Autobuz care parcurge traseul de la gara Constanţa la Mamaia O călătorie cu microbuzul costă între 1 RON şi 2 RON şi este taxată direct în autovehicul de către persoanele desemnate în acest scop sau de către conducătorul auto. Uneori tarifele pot fi negociabile, în funcţie de distanţa Sursa: www.ratc.ro parcursă. Operatorii privaţi de transport plătesc pentru dreptul de utilizare a carosabilului în funcţie de numărul mediu de pasageri pe lună. Însă în ciuda tuturor inconvenientelor cauzate de operatorii privaţi, RAT Taxa este stabilită la 230 RON pe an, pe lângă 130 RON pentru Constanţa recunoaşte că există şi aspecte pozitive. Operatorii privaţi autovehiculele care au o capacitate de până la 20 de persoane. contribuie la creşterea concurenţei astfel încât cetăţenii au, în final, de Există mai multe companii regionale de transport care îşi câştigat dacă există alternative de transport. În acelaşi timp, unele din desfăşoară activitatea în Constanţa, în zona metropolitană extinsă, pe străzile oraşului sunt prea înguste pentru autobuze, fiind mai accesibile traseul dintre gară şi staţiunile de pe plajă. Conform Planului Integrat de microbuzelor. Dezvoltare Urbană, începând cu 2010, în regiune au existat 133 de trasee În plus, pe timpul verii, în Mamaia funcţionează telegondola, pentru microbuze şi 24 de trasee pentru autobuze. Primăria a amenajat care traversează staţiunea de la un capăt la celălalt. Telegondola a fost un două terminale pentru autobuzele interregionale, unul la gară şi celălalt la proiect dezvoltat cu fonduri europene în 2004. Turiştii se pot bucura de o piaţa din Constanţa. Conform prevederilor legislaţiei locale, aceste călătorie scurtă pe o distanţă de 2,1 km prin toată staţiunea Mamaia, autobuze au dreptul la o singură oprire în oraş, de unde iau pasagerii şi pentru un tarif de 15 RON. apoi se îndreaptă către destinaţia finală. În practică însă, lucrurile stau altfel. Autobuzele interregionale pot face mai multe opriri în oraş, oriunde un pasager solicită transportul, făcând pur şi simplu cu mâna. Această practică deturnează un număr de pasageri care, altfel, ar fi folosit transportul public, reducând numărul celor care circulă cu autobuzul, ceea ce, în final, afectează veniturile regiei autonome. Primăria a încercat să 43 Telegondola din Mamaia extinsă. Legea ar trebui modificată pentru a permite autorităţilor de transport de la nivel metropolitan să asigure serviciile de transport public din regiune. Dacă legea se aprobă, RAT Constanţa poate avea în vedere lărgirea zonei de operare prin extinderea rutelor de transport public până la localităţi din zona metropolitană extinsă. Transportul privat Ca peste tot în România, şi în Constanţa traficul reprezintă o problemă atât pentru autovehicule, cât şi pentru pietoni. Oraşul a urmat acelaşi model de dezvoltare ca şi restul ţării, trecând, în ultimele două decenii, de la un sistem de guvernare centralizată la economia de piaţă. Constanţa este un oraş-port, unde activităţile specifice şi proximitatea rafinăriilor de petrol au contribuit masiv la dezvoltarea regiunii. În plus, poziţia oraşului pe coasta Mării Negre, în vecinătatea staţiunilor, inclusiv a celei mai Ca în multe alte oraşe din România, autobuzele nu au prioritate specială în populare, Mamaia, aduce milioane de turişti în oraş în sezonul estival. Constanţa. De multe ori, autobuzele sunt prinse în ambuteiaje şi uneori Acest lucru a dus la creşterea numărului de vehicule în oraş şi la trebuie să aştepte chiar şi de 10 ori la semafor, ceea ce duce la creşterea aglomerări în trafic. duratei călătoriei şi la sporirea disconfortului pasagerilor. Pe viitor, Autostrada Soarelui, finalizată recent, face legătura din tre administratorii oraşului vor să promoveze transportul public în Constanţa. Bucureşti şi Constanţa și a îmbunătăţit considerabil traficul către şi dinspre Aceştia vor să se concentreze pe câteva măsuri, cum ar fi amenajarea de mare. Autostrada facilitează accesul populaţiei la Marea Neagră, aducând benzi dedicate autobuzelor, dotarea acestora cu GPS, ren ovarea staţiilor un număr mai mare de turişti în staţiuni şi în oraş. de autobuz şi introducerea biletelor electronice. Administraţia oraşului speră, de asemenea, că achiziţionarea de material rulant va deveni Autostrada Soarelui face legătura între Bucureşti şi Constanţa eligibilă în cadrul următorului program POR 2014 -2020. În acest sens, se intenţionează achiziţionarea unor autobuze mici şi foarte eficiente din punct de vedere energetic, care să înlocuiască parcul auto existent, destul de vechi. Obiectivul final al RAT Constanţa este să atragă populaţia din clasa de mijloc să folosească transportul public. În acest s cop, administratorii locali au în vedere dezvoltarea sistemului de transport public pentru ca acesta să devină mai fiabil, mai confortabil şi mai sigur, precum şi creşterea calităţii serviciilor şi, în final, sporirea nivelului de atractivitate al acestora faţă de locuitorii oraşului. La ora actuală, legislaţia naţională nu permite companiilor locale de transport public să opereze în zona metropolitană extinsă. Conform prevederilor legale, numai companiile judeţene pot opera pe traseele de transport public de la nivelul judeţului şi, implicit, în zona metropolitană Sursa: www.cugetliber.ro 44 Şoseaua de centură a oraşului a fost, de asemenea, recent renovată, dând cererea este foarte mare. Taxiurile trebuie să obţină autorizaţie de la astfel posibilitatea celor care călătoresc către staţiunile de la Marea Primărie, care reglementează, de asemenea, şi tarifele practicate. Neagră să ocolească oraşul în drumul lor către destinaţia finală. Administraţia municipală nu poate emite autorizaţii pentru automobilele La ora actuală, există 123.099 de autovehicule înmatriculate în mai vechi de 10 ani. Administraţia publică locală este, de asemenea, cea Constanţa. În plus, mii de autovehicule tranzitează oraşul în timpul verii. O care stabileşte tarifele pentru taximetre. Tarifele nu pot depăşi plafonul treime din automobilele din Constanţa sunt alimentate cu motorină, iar de 3,5 RON pe kilometru stabilit de Consiliul Local Constanţa. În medie, restul cu benzină. Aproximativ o treime din automobilele proprietate majoritatea taximetrelor percep un tarif de 1,79 RON/km, 2,15 RON/km personală au între 6 şi 10 ani vechime şi aproape 20% între 11 şi 15 ani noaptea şi 2,75 RON/km în afara oraşului. Cu toate acestea, există mai vechime. 11,9% din automobilele proprietate personală înregistrate la mulţi operatori independenţi de taxi care percep un tarif dublu faţă de Biroul Poliţiei Rutiere Constanţa au între 16 şi 20 de ani vechime, în timp tariful mediu. Administraţia oraşului Constanţa, împreună cu poliţia locală ce aproape 18% din acestea au peste 20 de ani. 2,4% din maşini sunt noi, şi-au intensificat eforturile de limitare a unor astfel de practici. Numărul cu o vechime mai mică de 2 ani, în timp ce aproape 13% au între 3 şi 5 ani. de taximetre care practică tarifuri exagerate s-a redus în ultimii câţiva ani. Ca şi alte oraşe din România, Constanţa participă la Programul „Rabla”, ce În medie, un taximetru parcurge 100 km /zi. Autovehiculele folosesc toate oferă oamenilor care predau automobile vechi o primă pentru tipurile de combustibil, de la motorină la benzină şi GPL. Constanţa achiziţionarea unui automobil nou. De la iniţierea sa în 2005, programul a dispune de 160 de locuri de parcare dedicate taximetrelor în oraş, unde jucat un rol important în reînnoirea parcului de vehicule din România. De acestea pot aştepta clienţi. exemplu, numai în 2010, aproape 190.000 de autovehicule au fost radiate, iar cupoanele corespunzătoare au fost folosite pentru achiziţionarea unui Tariful taximetrelor în Constanţa număr de aproape 60.000 de automobile noi. (RON/km) Trafic în Constanţa - Mamaia În Constanţa, există 1.200 de motorete, pe lângă cele 1.784 de taxiuri. Conform prevederilor legale, ar trebui să existe un taxi la 1.000 de Consumul de energie pentru vehiculele proprietate personală se ridică la locuitori. Oraş turistic, care atrage sute de mii de oameni în sezonul 2,06 MJ /pasager-km, cifră care plasează Constanţa la mijlocul bazei de estival, Constanţa are nevoie, de fapt, de mai multe taximetre întrucât date TRACE, fiind comparabilă cu rezultatele înregistrate de alte oraşe cu 45 un indice similar de dezvoltare umană. Oraşul are performanţe puţin mai situată în faţa clădirii Cazinoului din Constanţa, unde vin să se plimbe bune decât cele înregistrate de alţi poli de creştere, cum ar fi Ploieşti, numeroşi turişti şi locuitori ai oraşului. O altă reţea pentru tramsportul Braşov şi Craiova, dar se mai pot face îmbunătăţiri dacă ne raportăm, de nemotorizat, unde oamenii se pot plimba în special vara, este situată în exemplu, la Cluj-Napoca. faţa Cazinoului din Mamaia. O altă zonă pietonală populară se află în centrul oraşului, acolo unde există numeroase magazine şi restaura nte. Consumul de energie în transportul privat (MJ/pasager-km) Reţea pietonală în Mamaia În 2012, consumul de combustibil pentru vehiculele proprietate personală s-a ridicat la aproape 75 milioane USD. Conform cifrelor evidenţiate de distribuţia traficului pe moduri de transport, calculate în 2007, apr oape 44% din navetiştii din municipiul Constanţa folosesc autoturismele Reţea pietonală în centrul oraşului Constanţa proprietate personală pentru a se deplasa prin oraş. În momentul de faţă, oraşul nu dispune de piste dedicate bicicliştilor. În ciuda acestui lucru, se poate circula în siguranţă cu bicic leta pe drumurile principale. Ca în multe alte oraşe din România, proiectul „I Velo” este implementat în Constanţa în parteneriat cu o bancă comercială pentru perioada iunie-octombrie din fiecare an. Oamenii pot închiria 120 de biciclete pentru câteva ore sau pentru o zi întreagă, cu condiţia prezentării unui act de identitate valabil. Tariful perceput pentru închiriere este de 3 EUR pentru o zi întreagă, şi mai mic dacă închirierea se face doar pentru câteva ore. Elevii sub 16 ani şi pensionarii pot închiria biciclete gratuit. În Constanţa, există câteva reţele pietonale, majoritatea situate pe faleză şi în Mamaia. De exemplu, o zonă pietonală populară este 46 În momentul de faţă, există mai multe proiecte în curs de desfăşurare prin Constanţa. La ora actuală se construieşte o parcare cu 7 nivele în Mamaia, POR 2007-2013, care au ca obiectiv extinderea reţelei pietonale a oraşului. în apropierea Cazinoului. La finalizarea construcţiei, aceasta va avea o Acestea includ reabilitarea zonei pietonale din centrul istoric al oraşului, capacitate de aproximativ 400 de locuri de parcare. reamenajarea Pieţei Ovidiu, situată lângă muzeul de arheologie şi istorie (care urmează să fie transformată într-o agora/plaza), şi modernizarea şi Noua parcare de lângă Spitalul judeţean din Constanţa reamenajarea promenadei din Mamaia, o reţea pietonală de proporţii, ce acoperă zona dintre Satul de vacanţă, Malibu, Perla şi Cazinoul Mamaia. În plus, în oraş se construiesc trei pasarele pietonale peste Bulevardul Mamaia în vederea îmbunătăţirii accesului la staţiune. Valoarea proiectului se ridică, în total, la 10,5 milioane RON, din care 8,3 milioane RON sunt finanţaţi prin POR. Una din pasarele va fi situată în zona Satului de vacanţă, alta lângă Cazinoul din Mamaia şi al treilea în apropierea hotelului Rex. Ca în orice altă parte a ţării, parcarea reprezintă o problemă în Constanţa. Vechile clădiri rezidenţiale construite în perioada regimului comunist nu au locuri de parcare, pentru că în acea perioadă erau puţine maşini. În plus, mii de autovehicule intră în oraş pe perioada verii şi toate au nevoie de un loc de parcare. Odată cu creşterea masivă a numărului de automobile proprietate personală în oraş, cererea de locuri de parcare a crescut şi ea. La ora actuală, există mai multe parcări pe Bd. Mircea cel Bătrân şi Tomis. Pe aceste bulevarde se circulă într-un singur sens, ceea ce Sursa: www.lideruldeopinie.ro permite parcarea pe ambele părţi ale străzii. În plus, există o parcare ecologică cu patru etaje recent deschisă În ceea ce priveşte gestionarea traficului şi activităţilor de transport, în apropierea Spitalului judeţean din Constanţa. Pereţii exteriori ai parcării Constanţa acordă prioritate autobuzelor în trafic prin mijloacele de vor fi acoperiţi cu iarbă şi viţă-de-vie. Această parcare, a cărei construcţie semnalizare rutieră în doar câteva intersecţii din oraş. În 2007, Primăria a a costat în total 4 milioane EUR, a fost amenajată cu fonduri UE şi poate solicitat efectuarea unui studiu privind mobilitatea în trafic, menit să adăposti 300 de maşini, de patru ori mai multe decât vechea parcare. La contribuie la fluidizarea fluxului rutier în oraş. Conform rezultatelor intrare există un ecran electronic pe care sunt afişate numărul de locuri de acestui studiu, pe unele străzi a fost introdus sensul unic şi au fost parcare disponibile la fiecare etaj, astfel încât conducătorii auto să ştie introduse sensuri giratorii acolo unde era nevoie. La ora actuală, exact unde pot parca. Numărul de locuri de parcare din Mamaia s -a triplat administraţia publică locală lucrează la o aplicaţie prin intermediul POR în ultimii câţiva ani. În zonă există mai multe locuri publice de parcare 2007-2014 în vederea modernizării sistemului de gestionare a traficului, unde oamenii pot parca gratuit. care va include un dispecerat echipat cu GPS, ecrane pe care sunt afişate Cu toate acestea, parcările din Constanţa nu fac faţă numărului informaţii privind rutele de transport public, conexiunile disponibile etc. mare de mașini care intră în oraş, iar administraţia locală trebuie să Până acum câţiva ani, autorităţile municipale percepeau o taxă la încerce să soluţioneze această problemă în viitorul apropiat prin intrarea în staţiunea Mamaia. Această taxă, stabilită la 7 RON /autovehicul construirea mai multor parcări. De exemplu, autorităţile locale iau în se aplica pentru toate maşinile, cu excepţia celor înmatriculate în judeţul considerare posibilitatea construirii a două parcări supraterane în Constanţa. Taxa a fost eliminată datorită presiunii exercitate de opinia 47 publică. Conform reprezentanţilor administraţiei locale, banii colectaţi au fost folosiţi pentru renovarea şi reabilitarea şcolilor publice din oraş. În prezent, se află în curs de implementare un proiect care are în vedere îmbunătăţirea accesului de la Constanţa la platforma industrială Năvodari, unde se află situate multe rafinării de petrol. Proiectul de 13 milioane EUR, dezvoltat cu fonduri structurale ale UE, prevede extinderea și modernizarea Bd-ului Mamaia până la Năvodari. În sfârşit, Primăria are în vedere semnarea unui contract pentru construirea unei autostrăzi pe coasta Mării Negre, în lungime totală de 15 km. Autorităţile plănuiesc să construiască primii 4,2 km, care se estimează că vor costa 10 milioane EUR. Primul tronson va fi finalizat până în iulie 2015, iar restul ar trebui terminate până în 2020. Se prevede că această şosea de pe coasta Mării Negre va îmbunătăţi fluxul rutier în Constanţa pentru că autovehiculele vor putea merge pe autostradă, ocolind astfel oraşul. 48 Recomandări privind eficienţa energetică „Vehiculelor proprietate personală”; cu toate acestea, administraţia locală are prea puţină influenţă în acest domeniu. Următorul sector cu un TRACE reprezintă instrumentul care permite estimarea potenţialului de potenţial mare de economisire a energiei în Constanţa este cel al economisire a energiei în cadrul mai multor sectoare de servicii la nivel „Sistemului de termoficare”, gestionat integral de administraţia publică orăşenesc prin stabilirea unui program de evaluare a performanţei locală. Sectorul care ocupă cea de-a treia poziţie în ceea ce priveşte oraşului comparativ cu alte oraşe cu caracteristici similare, cum este clima, potenţialul de economisire a energiei este „Transportul public”, aflat sub populaţia sau Indicele de Dezvoltare Umană. De exemplu, consumul de controlul Primăriei Constanţa. „Apa potabilă” este un alt sector cu un bun energie aferent stâlpilor pentru iluminatul stradal din Constanţa a fost potenţial de economisire, conform recomandărilor TRACE, dar acest comparat cu consumul altor oraşe cu climă similară aflate în baza de d ate domeniu este administrat la nivel judeţean, astfel încât administraţia a TRACE. Potenţialul de economisire a energiei în ceea ce priveşte locală nu prea poate interveni. „Clădirile municipale” şi „Iluminatul iluminatul stradal în oraş a fost calculat utilizând metoda care include stradal”, ambele controlate de autorităţile locale, pot obţine şi ele oraşele care au obţinut performanţe mai bune decât Constanţa, precum şi rezultate bune în ceea ce priveşte economisirea energiei. Un alt sector nivelul la care performanţa acestor oraşe a fost mai bună. Cu cât baza de care este controlat de Primăria Constanţa este „Iluminatul stradal”. Două date a TRACE dispune de mai multe informaţii, cu atât sunt mai bune alte sectoare au fost identificate de TRACE, şi anume: „Apa uzată” (aflat rezultatele oferite. În acest moment TRACE are în baza sa de date sub controlul autorităţilor judeţene) şi „Deşeurile solide”, care este aproximativ 100 de oraşe, care, în general, permit realizarea unor gestionat de sectorul privat. comparaţii corecte. Nivelul controlului local determină, de asemenea, potenţialul de Stabilirea priorităţilor pe sector economisire a energiei. Cu cât autorităţile publice locale au un control mai mare asupra unor anumite sectoare de servicii, cu atât este mai mare potenţialul de economisire a energiei. Ca în multe alte oraşe din România, în Constanţa, unele servicii de utilitate publică sunt gestionate de municipalitate, pe când altele se află în responsabilitatea sectorului privat sau sunt reglementate la nivel naţional. De exemplu, deşeurile solide sunt administrate de sectorul privat. Apa este administrată de Consiliul Judeţean, iar autorităţile locale nu au niciun cuvânt de spus în această privință. Autorităţile locale nu au o influenţă foarte mare în domeniul energetic, deoarece politicile şi regulamentele sunt stabilite la nivel naţional. După calcularea potenţialului de reducere a consumului de energie pentru fiecare indicator în parte, TRACE a stabilit în mod automat priorităţile pe sector, pe baza potenţialului de economisire. Sectoarele cu cel mai mare potenţial de economisire a energiei în Constanţa sunt Toate priorităţile identificate prin intermediul TRACE au fost prezentate şi următoarele: „Vehiculele proprietate personală“, „Sistemul de discutate cu oficialităţile locale. Un număr de cinci sectoare ce cuprind termoficare“, „Transportul public“, „Apa potabilă”, „Clădirile municipale“, zece recomandări au fost selectate de administratorii oraşului şi acestea „Apa uzată” şi „Iluminatul stradal”. Cel mai promiţător sector este cel al vor fi prezentate în mai multe detalii în secţiunile de mai jos. 49 Trebuie menționat, încă de la început, că toate recomandările prezentate Întreţinerea şi modernizarea sistemului de termoficare în această secțiune ar trebui considerate ca fiind indicative, iar nu Una dintre recomandările TRACE făcute administraţiei locale Constanţa normative. Cu toate că instrumentul TRACE permite o privire de ansamblu este legată de îmbunătăţirea şi întreţinerea reţelei de termoficare. asupra celor mai importante aspecte legate de eficiența energetică din Această recomandare vine în întâmpinarea eforturilor pe care autorităţile cadrul unei municipalități, acesta nu furnizează o analiză aprofundată a locale intenţionează să le întreprindă în viitorul apropiat. Se preconizează fiecărui sector. De exemplu, în cele mai multe orașe studiate, sectorul cu că sistemul de termoficare va suferi modificări majore. Planul este ca CET, cel mai mare potențial de economisire a energiei a fost sistemul de centrala de termoficare, să fie scoasă de sub controlul Ministerului termoficare. În mod evident, pentru obținerea unor reduceri semnificative Economiei şi să fie trecută în administrarea Primăriei Constanţa. În acest ale consumului în acest sector implică, de obicei, și costuri ridicate. Aceste fel, managerii din administraţia publică locală vor putea controla costuri pot depăși posibilele beneficii și ar putea să nu justifice eventualele producţia şi distribuţia de apă caldă şi căldură. După preluare, investiții în acest sector. De asemenea, dacă oamenii continuă să se administraţia oraşului va încerca să găsească cea mai bună soluţie pentru debranșeze de la sistem, orice investiții în reabilitarea rețelei de viitorul acestui sector, având de ales între două alternative pe termen termoficare s-ar putea dovedi inutile. lung. Pe de-o parte, autorităţile iau în considerare posibilitatea încheierii În aceeași logică, recomandările privind transportul urban ar unui parteneriat public-privat, pe baza modelelor de succes implementate trebui să aibă la bază, în mod ideal, un plan de mobilitate urbană (BERD ar în Ploieşti şi Iaşi împreună cu Dalkia, un operator privat din domeniul trebui, de fapt, să pregătească planuri de mobilitate pentru toți cei șapte termoficării. Pe de altă parte, reprezentanţii administraţiei locale poli de creștere și pentru București). Recomandările enunțate în acest analizează posibilitatea încheierii unui parteneriat public-privat numai raport sunt generale, în esență, și sunt extrase dintr -o listă predefinită de pentru producţia de căldură (reţeaua de distribuție urmând să rămână în intervenții propuse în cadrul mecanismului TRACE. Autoritățile publice ar continuare sub administraţia Primăriei). În final, scopul este menţinerea trebui să privească aceste recomandări ca pe niște indicații despre ce sistemului în stare funcţională şi oferirea de servicii mai bune de furnizare poate fi făcut pentru îmbunătățirea performanței energetice a orașului și de căldură şi apă caldă celor 85.000 de clienţi (apartamente) din oraş. pentru reducerea costurilor cu energia. Decizia de a implementa sau nu o Primăria este preocupată de modernizarea reţelei de distribuţie anumită recomandare ar trebui luată pe baza unui studiu com plet de (conductele secundare) şi, de asemenea, de îmbunătăţirea compone ntei fezabilitate. De exemplu, dezvoltarea unei piste pentru pentru biciclete, în de producţie a apei calde/căldurii. loc să determine reducerea ponderii persoanelor care fac naveta cu Conform evaluării TRACE, sistemul de termoficare este sectorul autovehiculele proprietate personală, poate avea efectul advers al aflat sub controlul administraţiei locale și cu cel mai mare potenţial de reducerii ponderii oamenilor care utilizează transportul public. economisire a energiei din Constanţa. Prin urmare, administraţia publică În cele din urmă, intervențiile pe linie de eficiență energetică nu locală trebuie să continue eforturile de reducere a pierderilor de la ar trebui privite izolat. Deseori, acestea aduc beneficii în mai multe conductele de apă caldă şi de îmbunătăţire a eficienţei generale a sectoare. De exemplu, îmbunătățirea rețelei de transport public nu numai sistemului. Acest lucru se poate realiza printr-un program de întreţinere că va încuraja utilizarea unor opțiuni de navetă mai eficiente, dar ar putea centrat pe repararea şi modernizarea boilerelor, pompelor, conductelor şi determina și creșterea calității vieții, dezvoltarea economiilor locale și un izolaţiei acestora. În acelaşi timp, autorităţile locale trebuie să adopte o acces mai bun la oportunități pentru comunitățile marginalizate. În serie de prevederi legislative care să impună un nivel minim de eficienţă aceeași ordine de idei, intervențiile care au ca scop îmbunătățirea cu privire la infrastructura de generare şi furnizare a energiei din reţeaua eficienței energetice a clădirilor municipale ar putea fi făcute în tandem cu de termoficare. modernizările care cresc rezistența clădirilor la dezastre. 50 Ca în multe alte oraşe din România, consumul de energie termică În decursul timpului, RADET a făcut o serie de investiţii în sistem, în în Constanţa a scăzut dramatic în ultimii 20 ani. În ultimii ani, unele din vederea îmbunătăţirii eficienţei generale a acestuia. Pe lângă întreprinderile de stat au fost închise şi câţiva jucători economici modernizarea punctelor termice şi instalarea de echipamente moderne în importanţi şi-au instalat propriul sistem de încălzire (de exemplu, portul toate staţiile secundare din oraş, autorităţile locale au reuşit să reabiliteze Constanţa şi şantierul naval). Acest lucru a avut un impact serios asupra 18 km de reţea secundară. Însă acest lucru nu a avut un impact producţiei şi distribuţiei de căldură. În plus, mii de oameni s-au debranşat semnificativ asupra întregului sistem. În ciuda lucrărilor de reabilitare, de la reţea în ultimul deceniu, deşi cifrele înregistrate sunt r elativ mai mici pierderile de apă caldă se ridică la 35%. Cu alte cuvinte, la fiecare 100 Gcal decât în alţi poli de creştere (de ex., 30.000 în Cluj-Napoca şi aproape produse, 35 Gcal se irosesc datorită pierderilor din conductele de apă 50.000 în Braşov). Totuşi, în perioada 1995-2000, consumul de căldură a caldă. Cel mai eficient mod de a reduce pierderile de apă este să se ia în ajuns la aproape 1 milion Gcal pe an, dar, ulterior, cererea de căldură a continuare măsuri pentru întreţinerea reţelei. Potrivit studiilor de scăzut treptat. fezabilitate, reabilitarea conductelor secundare ar necesita investiţii de Conform Institutului Naţional de Statistică, cel mai mare consum 120 milioane EUR. Până în prezent, lucrările efectuate în acest scop nu au de căldură din Constanţa a fost înregistrat în 1995, când au fost distribuite depăşit 3,2 milioane EUR. Primăria Constanţa trebuie să identifice cele mai peste 1,06 milioane Gcal în oraş. Până în anul 2000, cantitatea de căldură adecvate şi rentabile metode de izolare şi modernizare a conductelor în distribuită în Constanţa a scăzut cu peste 100.000 Gcal, ajungând la vederea reducerii pierderilor de apă caldă. În plus, administraţia publică 896.485 Gcal. Aceasta a continuat să scadă la 760.152 Gcal în 2005 şi apoi locală trebuie să aibă în vedere izolarea termică a clădirilor rezidenţiale la 610.063 Gcal în 2010. La ora actuală, cantitatea de căldură necesară din oraş. Studiile arată că lucrările de reabilitare au un impact semnificativ pentru a acoperi nevoile locuitorilor oraşului, ale instituţiilor publice şi ale asupra consumului de energie, asupra facturilor la căldură şi, nu în ultimul unor agenţi economici este de aproximativ 610.000 Gcal anual, ceea ce rând, asupra nivelului de confort al locuitorilor. Mai mult decât atât, reprezintă jumătate din cantitatea furnizată în trecut. eficienţa energetică a clădirilor creşte cu cel puţin 20%. Unele din clădirile din Constanţa care au fost izolate termic cu sprijin de la bugetul local au CET Palas - turnul de răcire înregistrat scăderi drastice ale consumului de căldură (mai mult de jumătate). Facturile la căldură au scăzut şi ele semnificativ. O altă modalitate de a creşte eficienţa sistemului de termoficare este trecerea de la modelul vertical de distribuţie a căldurii la cel orizontal. Constanţa a aplicat deja acest model la noile clădiri rezidenţiale construite pentru tineri. Acum, autorităţile se gândesc să extindă acest sistem şi la alte clădiri din oraş. Oricum, această soluţie este destul de costisitoare şi administraţia locală trebuie să găsească resursele financiare necesare pentru desfăşurarea de proiecte similare. Acest model a fost implementat cu succes în Craiova, unde autorităţile s-au ocupat de reabilitarea termică a clădirilor, în timp ce operatorul de termoficare a fost responsabil de modificarea sistemului de distribuţie. Ca urmare, s-a înregistrat o scădere a consumului de căldură cu 40%. Facturile la încălzire s-au micşorat, calitatea serviciilor s-a îmbunătățit, iar nivelul de confort în apartamente a crescut. Sursa: www.ziuaconstanta.ro 51 În acelaşi timp, RADET şi Primăria încearcă să găsească modalităţi sector, inclusiv îmbunătăţirea reţelei de transport public, extinderea de recâştigare a cotei de piaţă pierdute şi de creştere a numărului de transportului nemotorizat şi un nou plan general de gestionare a traficului. consumatori. Una dintre soluţiile identificate de autorităţi este branşarea Această recomandare se încadrează în sfera de acţiune a ceea ce clădirilor rezidenţiale noi la reţeaua centrală de termoficare. administraţia publică locală întreprinde deja sau intenţionează să întreprindă în viitorul apropiat. Secţiunile de mai jos prezintă în detaliu Conducte orizontale de distribuţie într -o clădire reabilitată din Craiova fiecare din aceste recomandări. În plus, Primăria şi regia autonomă locală de transport ar trebui să pregătească o bază de date cu indicatorii cheie din domeniul transportului. Aceşti indicatori trebuie să includă informaţiile de bază privind distribuţia traficului pe moduri de transport în transportul urban, pentru a vedea câţi locuitori folosesc transportul în comun, câţi merg pe jos sau pe bicicletă şi câţi folosesc automobilel e proprietate personală pentru a face naveta. Informaţiile sunt esenţiale pentru fiecare oraş în vederea elaborării unui plan complet privind mobilitatea, care ar trebui să stea la baza dezvoltării unei reţele durabile de transport. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice colaborează cu BERD în vederea elaborării planurilor de mobilitate urbană pentru toţi cei şapte poli de creştere şi pentru Bucureşti, capitala ţării. În final, un sistem de termoficare eficient trebuie sprijinit atât de Moduri de transport nemotorizat autorităţile guvernamentale, cât şi de cele locale. Trebuie să existe o serie Una dintre primele recomandări TRACE făcută administratorilor oraşului de politici naţionale pe termen mediu şi lung în domeniul energiei termice, Constanţa în ceea ce priveşte transportul urban se referă la amenajarea care să încurajeze atât operatorii, cât şi comunităţile locale să investească de reţele pentru mijloacele nemotorizate de transport. Folosirea de în reţea şi în producţia de căldură în vederea creşterii eficienţei întregului mijloace de transport nemotorizat eficiente, ce presupun consum de sistem. Potrivit RADET, în unele ţări europene există politici naţionale şi combustibil zero şi investiţii mici în infrastructură, este benefică din mai locale mai avantajoase pentru operatorii din sectorul termoficării . De multe puncte de vedere: aceste mijloace de transport sunt ecologice, exemplu, în Germania, TVA-ul pentru căldură este mai mic (8% în reduc poluarea, îmbunătățind calitatea aerului şi sănătatea populaţiei. Cu comparaţie cu 19%). În România, taxele nu sunt diferenţiate, aşa că o investiţie iniţială de 1.000.000 USD pe o perioadă de implementare de aceeaşi cotă de TVA se aplică pentru toate serviciile, şi anume 24%. doi ani, potenţialul anual de economisire se situează între 100.000 şi 200.000 kWh. Oraşul dispune de câteva zone pietonale, majoritatea pe faleză. Transportul urban În prezent, Primăria desfăşoară câteva proiecte prin programul POR 2007 - Transportul urban este un alt sector din Constanţa cu un potenţial ridicat 2013, care au ca obiectiv amenajarea mai multor zone dedicate pietonilor. de creştere a eficienţei energetice, conform recomandărilor TRACE. Unul dintre cele mai mari proiecte aflate în curs de desfăşurare în oraş Împreună cu sistemul de termoficare, transportul reprezintă unul din presupun lucrări de reamenajare integrată a zonei pietonale din centrul domeniile prioritare de intervenţie pentru administraţia oraşului istoric, proiect a cărui valoare totală se ridică la 47 milioane RON. Acesta Constanţa. Administraţia publică locală a luat deja câteva iniţiative în acest presupune reabilitarea a 21 de străzi din zona Peninsula din Constanţa, 52 dezvoltarea şi reabilitarea sistemelor de scurgere a apei pluviale şi în stilul Art Nouveau. În zonă vor fi instalaţi noi stâlpi de iluminat şi se va echiparea zonei cu mobilier urban, inclusiv stâlpi de iluminat, indicatoare amenaja un spaţiu destinat fanfarei. rutiere, coşuri de gunoi şi scrumiere. Perimetrul va fi închis autovehiculelor şi traficul va fi deviat prin zona de coastă. Administratorii Lucrări de reabilitare în Piaţa Ovidiu din Constanţa oraşului vor să folosească granit pentru modernizarea reţelei pietonale. Acest proiect ar trebui finalizat în doi ani. Un alt proiect aflat în curs de desfăşurare vizează promenada turistică din Mamaia, cu un buget estimat la 64 milioane RON. Principalul obiectiv al proiectului este modernizarea şi reabilitarea promenadei pietonale dintre Satul de vacanţă (situat la periferia Constanţei) şi Mamaia. Lucrările includ reabilitarea principalei căi pietonale de acces din Satul de vacanţă, reamenajarea Pieţei Perla şi a porţiunii de promenadă dintre Malibu-Perla şi Cazinoul Mamaia, precum şi modernizarea Pieței Cazinoului din Mamaia şi a reţelei pietonale. Proiectul include, de asemenea, reabilitarea şi reamenajarea zonei Cazinoului Castel. La ora actuală, administraţia publică locală se ocupă de restaurarea şi reamenajarea zonei istorice Piaţa Ovidiu printr -un proiect de 14 milioane RON, cu sprijin din fondurile structurale europene. Proiectul include reabilitarea Pieţei Ovidiu, a mai multor străzi (Vasile Primăria Constanţa are, de asemenea, în vedere amenajarea mai multor Canarache, Marcus Aurelius şi Aleea Vasile Canarache) şi construirea unor reţele pietonale în oraş. De exemplu, unele străzi ar putea fi permanent trepte de acces din Str. Marc Aureliu în portul Tomis şi d in Str. Vasile sau temporar închise traficului motorizat, permiţând numai accesul Canarache până la Str. Termele Romane. Pe lângă amenajarea de spaţii pietonilor şi al bicicliştilor. Astfel de reţele pietonale ar putea contribui la verzi, în zonă vor fi de asemenea instalate obiecte de mobilier urban: creşterea calităţii vieţii în oraş şi stimula dezvoltarea afacerilor. Ele nu bănci, felinare, stâlpi de iluminat, coşuri de gunoi şi scrumiere. Autorităţile numai că ajută la creşterea numărului de pietoni, dar contribuie locale vor să transforme Piaţa Ovidiu într-o agora/plaza, destinată exclusiv substanţial la dezvoltarea afacerilor şi a activităţilor recreative şi de pietonilor. De asemenea, acestea vor să construiască o parcare unde divertisment din zonă. oamenii să îşi poată lăsa maşinile şi să urce apoi treptele către plaza. Nu în ultimul rând, administraţia locală trebuie să încurajeze Datorită acestor măsuri de reamenajare, se preconizează că această locuitorii să meargă cu bicicleta. Oraşul nu dispune de piste dedicate locaţie va deveni un punct de atracţie pentru turiştii din oraş. bicicliştilor. Pentru a încuraja mai mulţi oameni să meargă cu bicicleta, În sfârşit, administraţia locală derulează lucrări de restaurare şi administraţia publică locală trebuie să construiască o reţea adecvată de reamenajare a zonei promenadei şi a spaţiului verde dintre Vraja Mării, piste. În prezent, în Constanţa se desfăşoară un proiect de 1,4 milioane Cazinou şi portul Tomis. Proiectul este co-finanţat prin POR 2007-2013 şi EUR, în cooperare cu Balcic, un oraș din Bulgaria situat pe malul Mării se ridică la o valoare totală de 16 milioane RON. Lucrările includ Negre (la aproximativ 60 km de Constanţa), în vederea amenajării de reabilitarea zidurilor de sprijin, a parapetelor şi balustradelor, reţele de piste pentru biciclişti şi centre de închiriere a bicicletelor. Acesta reamenajarea promenadei de pe faleză, modernizarea reţelei pietonale face parte din măsurile de diversificare a serviciilor turistice la Marea din zona parcului, amenajarea mai multor spaţii verzi şi, nu în ultimul Neagră în zona de frontieră Constanţa-Balcic, prin promovarea mersului rând, instalarea mai multor chioşcuri, pavilioane, bănci, felinare şi fântâni cu bicicleta, finanţate prin Programul de cooperare transfrontalieră 53 România-Bulgaria. O reţea de piste pentru biciclişti şi 24 de centre de proprietate personală şi sprijinirea mijloacelor alternative de a face închiriere vor fi amenajate pe bulevardele Lacul Tăbăcăriei şi Mamaia. La naveta. Acest obiectiv poate fi atins prin impunerea unor măsuri mai finalizarea proiectului, locuitorii oraşului şi turiştii vor putea închiria restrictive privind parcarea în anumite zone ale oraşului. Mai puţine gratuit un număr de 390 de biciclete pentru a se plimba în zona dintre autovehicule înseamnă un consum mai mic de combustibil şi mai puţină Peninsula şi Mamaia. aglomeraţie în trafic. Autorităţile locale ar putea avea în vedere punerea la dispoziţia O modalitate de a-i determina pe locuitori să renunţe la populaţiei de microcredite pentru a-i ajuta pe locuitori să-şi achiziţioneze automobilele proprietate personală şi să folosească transportul public biciclete. Această măsură ar fi în avantajul persoanelor cu venituri mici. constă în aplicarea unor taxe de parcare pentru clădirile rezidenţiale şi Autorităţile municipale ar putea urma exemplul unor oraşe ca Lima (Peru), companiile noi şi prin construirea de facilităţi de tipul „Park and Ride” în unde administrația locală a înfiinţat un program de microcreditare pentru vederea promovării multimodalităţii prin conectarea parcărilor la sistemul a-i ajuta pe locuitori să-şi cumpere biciclete. Făcând naveta cu bicicleta de transport public. Introducerea unui număr maxim de locuri de parcare, până la locul de muncă, oamenii economisesc peste 12% din venitul lor, cu un raport redus dintre numărul permis de vehicule şi numărul după rambursarea împrumutului. disponibil de locuri de parcare poate descuraja achiziţia şi folosirea vehiculelor private. Această soluţie este foarte bună pentru că nu necesită În zona de lângă Cazinoul din Constanţa se desfăşoară lucrări de investiţii imediate de la bugetul local şi poate fi implementată acolo unde reabilitare este disponibilă o conexiune la transportul public. Mai multe oraşe din Europa au implementat cu succes acest sistem. Capitala Angliei este un bun exemplu în acest sens. În anumite zone din Londra, unde circulă autobuze, autorităţile locale au repartizat mai puţin de un loc de parcare pe autoturism. Cu toate acestea, o astfel de măsură trebuie coordonată, dacă este necesar, cu extinderea reţelei de transport public din oraş. Una dintre cele mai bune practici în domeniu care s-a dovedit foarte utilă la nivel internaţional pentru reducerea aglomeraţiei în trafic este conceptul „Park and Ride” (parcări pentru navetiști). Deşi este, într - adevăr, o măsură destul de costisitoare, care necesită investiţii de capital, în final, este o modalitate foarte eficientă de a promova mul timodalitatea prin conectarea parcărilor la transportul public. Primăria oraşului Constanţa are în vedere construirea unor parcări pentru navetiști pe teritoriul oraşului. Persoanele care călătoresc spre oraș îşi lasă autoturismele proprietate personală în aceste parcări, de unde iau un mijloc de transport în comun pentru a ajunge la locul de muncă. Este important ca aceste structuri să fie construite în locuri în care transportul public este disponibil. În plus, în zonele centrale ale oraşului nu trebuie să Măsuri de restricţionare a parcării existe locuri de parcare ieftine. Costul serviciilor de transport, inclusiv O altă recomandare importantă făcută de TRACE administraţiei publice a taxele de parcare ar trebui să fie mai mic decât costul combustibilului municipiului Constanţa în ceea ce priveşte transportul urban este luarea în folosit pentru acoperirea întregii distanţe. De exemplu, în zona considerare a unor soluţii de descurajare a folosirii automobilelor metropolitană a Washington, D.C., spațiile de tipul „Park and Ride” se află 54 la staţiile de metrou situate la periferia oraşului. Oamenii merg cu maşina Dezvoltarea transportului public până la aceste parcări, îşi lasă automobilele acolo şi apoi folosesc Una dintre principalele recomandări TRACE pentru oraşul Constanţa transportul public (autobuze sau metrou) pentru a ajunge la locul de priveşte continuarea dezvoltării unui sistem modern şi sigur de transport muncă. Aceştia pot folosi acelaşi card (card Smartrip) atât pentru a plăti public. Un astfel de sistem ar conduce nu numai la furnizarea unor servicii parcarea, cât şi pentru a plăti biletul de transport. de calitate, ci şi la reducerea numărului de autoturisme proprietate personală folosite, încurajând populaţia să folosească transportul în Indicator „Park and Ride” comun. Utilizarea într-o mai mare măsură a transportului public ar reduce semnificativ consumul de combustibil, ar diminua numărul de mașini private aflate în trafic, ar îmbunătăţi calitatea aerului în oraş şi ar determina o creştere a calităţii vieţii locuitorilor din Constanţa. Un program complet de dezvoltare a transportului public ar trebui să vizeze mobilitatea prin asigurarea unor legături mai bune între centrul şi periferia oraşului, inclusiv cu Mamaia, şi prin integrarea reţelei în sistemul de management a traficului. Constanţa are ca obiectiv dezvoltarea unui sistem de transport durabil. Este un proces pe termen lung, care a început cu scoaterea şinelor de tramvai la sfârşitul anilor 2000. Ulterior, autorităţile municipale au renunţat şi la troleibuze. La ora actuală, transportul public din Constanţa se face cu autobuzele Sursa: www.wikipedia.org administrate de RAT Constanţa şi cu microbuzele gestionate de câteva companii de transport privat. În plus, autorităţile municipale din Constanţa ar putea decide să închidă În loc să investească în reabilitarea unei reţele de tranzit de înaltă anumite străzi din centrul oraşului pentru a restricţiona şi mai mult capacitate şi în tramvaie, administratorii oraşului au decis să se accesul autovehiculelor şi a reduce numărul de locuri de parcare din zonă. concentreze pe îmbunătăţirea parcului de autobuze. Astfel, au fost În prezent, sunt în desfăşurare lucrări de închidere a mai multor străzi, cumpărate mai multe autovehicule noi şi moderne, care respectă care vor fi transformate în zone pietonale, iar administratorii oraşului ar standardele europene EURO 3 privind emisiile de gaze cu efect de seră. trebui să identifice mai multe artere din Constanţa unde traficul ar putea fi Cu toate acestea, există câteva probleme legate de sistemul de restricţionat. În plus, administratorii oraşului ar putea analiza cele mai transport public, de care administratorii oraşului trebuie să se ocupe. bune practici implementate de diverse oraşe din întreaga lume, unde Pentru că autobuzele nu circulă pe benzi prioritare, uneori acestea se preţul locurilor de parcare din zonele centrale ale oraşului au fost blochează în trafic, ceea ce duce la întârzieri semnificative. Ca urmare, majorate. Această metodă descurajează locuitorii să folosească durata călătoriei este mai mare, ceea ce provoacă nemulţumirea şi autovehiculele proprietate personală în centrul oraşului, stimulându -i, în disconfortul pasagerilor. Administratorii oraşului au în vedere schimb, pe mulţi dintre acestea să utilizeze autobuzele sau tramvaiele sau, îmbunătăţirea fluxului rutier prin introducerea sensului unic pe anumite şi mai bine, bicicletele sau mersul pe jos. străzi şi prin amenajarea de sensuri giratorii. Constanţa are mai multe bulevarde principale care sunt suficient de late pentru amenajarea unor benzi dedicate autobuzelor. Instalarea unor semafoare care să acorde prioritate autobuzelor şi a unor benzi dedicate acestora va contribui la creşterea nivelului de atractivitate a transportului public şi la reducerea 55 duratei călătoriilor. Acordarea de prioritate autobuzelor în intersecţii va Sistem de semnalizare pentru autobuze în Cluj-Napoca permite acestora să evite aglomerările din trafic, crescându -le, astfel, nivelul de fiabilitate şi reducând durata călătoriilor. Benzi pentru autobuze în Los Angeles Modernizarea sistemului de gestionare a traficului din Constanţa este în Sursa: www.laist.com curs de desfăşurare şi include, printre altele, modernizarea şi renovarea staţiilor de autobuz şi înfiinţarea sistemului de taxare electronică. În Reducerea duratei călătoriilor este un stimulent care i -ar putea impulsiona viitorul apropriat, staţiile de autobuz din oraş vor fi renovate şi dotate cu pe cetăţeni să folosească transportul public şi să -şi lase acasă ecrane, unde călătorii pot vedea traseele autobuzelor şi timpii de autovehiculele proprietate personală. Oraşele care dispun de o reţea aşteptare. În acest sens, informaţiile privind timpul real de aşteptare, fiabilă de benzi dedicate autobuzelor au reuşit să soluţioneze într -un mod afişate pe ecranele din staţii, vor permite pasagerilor să îşi planifice şi să îşi productiv problemele legate de autobuzele prinse în trafic. Infrastructura gestioneze mai bine călătoriile, sporind, în acelaşi timp, nivelul de specială pentru indicarea priorităţii autobuzelor trebuie folosită pe scară atractivitate al transportului public şi contribuind la creşterea numărului mai largă pentru a îmbunătăţi fluenţa fluxului de autobuze, fie prin de utilizatori. prelungirea duratei luminii verzi a semaforului, fie prin reducerea duratei O altă modalitate de atragere a călătorilor să folosească ciclului de autovehicule. Sistemul este conectat la autobuze prin autobuzele este creşterea nivelului de accesibilitate şi atractivitate al intermediul unor repetoare de semnal, ce folosesc informaţii GIS şi care transportului public. În acest scop, biletele electronice vor fi curând pot creşte fluenţa fluxului de autobuze fie prin prelungirea duratei luminii introduse în Constanţa prin programul POR 2007 -2013, iar Primăria verzi a semaforului, fie prin reducerea duratei ciclului de autovehicule. intenţionează să depună o cerere de finanțare în acest sens până la Sistemul de semnalizare prioritară a autobuzelor a fost implementat pe sfârşitul anului 2013. Această metodă facilă şi accesibilă de plată a principalele străzi mari ale oraşului Cluj, permiţând, în acest fel, biletelor de călătorie pentru transportul public este deja folosită în câteva autovehiculelor din sistemul de transport în comun să se deplaseze mai oraşe, precum Timişoara şi Bucureşti. Cardurile electronice pot fi utilizate uşor în perioada de vârf şi să menţină durata călătoriilor în anumite limite. 56 pentru mai multe călătorii şi chiar pentru mai multe mijloace de transport traficului pe mijloace de transport în Constanţa. În acest fel, se poate public. monitoriza numărul de pasageri care folosesc transportul public în fiecare zi şi se pot furniza informaţii cu privire la structura acestora. Ecran care afișează informaţii despre programul tramvaielor în Timişoara Portofelul electronic în Timişoara Sursa: www.ratt.ro Biletele electronice vor contribui nu numai la reducerea costului călătoriilor, ci şi la sporirea numărului de persoane care folosesc Administratorii locali ar trebui să ia în considerare elaborarea unui plan autobuzul pentru a face naveta, sprijinind, în acelaşi timp, colectarea eficient de mobilitate urbană prin introducerea unui bilet integrat, care să veniturilor şi transferurile, facilitând cuantificarea numărului de pasageri. permită navetiştilor care călătoresc din zona metropolitană în Constanţa În Timişoara, portofelul electronic funcţionează ca un card de debit pe să folosească un singur bilet pentru întreaga călătorie, indiferent de care utilizatorii îl pot folosi pentru a plăti anumite servicii de divertisment numărul de autobuze pe care trebuie să le schimbe pentru a ajunge în din oraş, cum ar fi biletele la teatru sau la cinema. De asemenea, acesta oraş. era folosit pentru plata parcării în oraş până la introducerea noului sistem Deşi RATC Constanţa a achiziţionat mai multe autobuze noi şi pe bază de SMS. Cei care folosesc portofelul electronic în Timişoara moderne la mijlocul anilor 2000, gradul de uzură al parcului auto este beneficiază de o reducere de 10% la preţul biletului de transport. Locuitorii mare şi unele autovehicule ar trebui înlocuite. Autorităţile municipale Timişoarei pot plăti biletele de călătorie direct de pe telefonul mobil, de la analizează posibilitatea achiziţionării unor autobuze mici şi eficiente din chioşcurile dedicate şi din autobuz. punct de vedere energetic cu o capacitate maximă de 30 de locuri în În Washington D.C., portofelul electronic se foloseşte atât pentru picioare şi pe scaune. Administraţia oraşului speră, de asemenea, că autobuze, cât şi pentru călătoriile cu metroul. Pasagerii pot alimenta achiziţionarea de material rulant va deveni eligibilă în cadrul următorului cardul fie la staţiile de metrou, fie la cele de autobuz. O călătorie (un bilet) program POR. poate fi folosită pentru mai multe transporturi cu autobuzul, efectuate în În acelaşi timp, autovehiculele existente, folosite pentru interval de două ore, în zona metropolitană. Autoritatea locală din transportul public, trebuie echipate cu sisteme GPS pentru a permite domeniul transportului din Washington, D.C. încurajează populaţia să monitorizarea parcului auto. Acest lucru va permite furnizarea de folosească cardurile electronice de călătorii prin oferirea unei reduceri informaţii pasagerilor pentru a-i ajuta să-şi organizeze mai bine călătoriile. atunci când trec de la metrou la autobuz. Biletele electronice pot fi de Autorităţile locale vor să instaleze în autobuze ecrane pe care să fie afişate asemenea folosite pentru a îmbunătăţi informaţiile privind distribuţia informaţii despre rute şi durata călătoriei. Următorul autobuz va fi anunţat 57 prin intermediul unor servicii automate de voce, care vor furniza, de plăteşte cheltuieli legate de consumul de energie şi care trebuie asemenea, informaţii cu privire la conexiunile cu alte rute. actualizate tot timpul. Această bază de date din domeniul energetic ar Dezvoltarea transportului public poate fi promovată şi prin putea fi şi mai utilă din perspectiva faptului că autorităţile locale au în schimbarea câtorva dintre reglementările actuale privind planificarea. vedere semnarea Convenţiei Primarilor în viitorul apropiat şi, ulterior, vor Administraţia locală ar trebui să aibă în vedere stabilirea de noi reguli în trebui să elaboreze o strategie energetică şi un plan de acţiune. Clădiril e acest sens. De exemplu, pentru obţinerea autorizaţiilor în domeniul municipale reprezintă unul dintre sectoarele incluse în planul de acţiune planificării, dezvoltatorii ar trebui să poată demonstra modul în care o din domeniul energiei. Prin urmare, informaţii complete, exacte şi nouă amenajare se integrează în reţeaua de transport public existentă sau actualizate cu privire la clădirile municipale vor fi utile pentru viitoare. În acelaşi timp, permiterea unei densităţi mari de construcții în administratorii oraşului în vederea monitorizării consumului şi cheltuielilor apropierea unor coridoare de transport public bine deservite poate crea şi vor sprijini, de asemenea, eforturile autorităţilor de reducere a perspective bune pentru utilizarea transportului public şi trebuie corelată consumului de energie şi a emisiilor de gaze cu efect de seră, după cu alte măsuri de planificare, ca, de exemplu reducerea numărului de semnare Convenţiei. locuri de parcare de pe lângă clădirile rezidenţiale şi de birour i. În mai multe oraşe din lume, sunt încurajate zonele cu o mare densitate de Primăria Constanţa clădiri rezidenţiale şi comerciale, aflate la o distanţă mică de staţiile de transport în comun, și zonele cu o densitate scăzută, situate în alte părţi ale oraşului. Nu în ultimul rând, regia autonomă de transport public şi Primăria Constanţa ar trebui să organizeze campanii de informare în vederea creşterii nivelului de conştientizare a cetăţenilor cu privire la avantajele folosirii transportului public. În acest sens, astfel de campanii ar trebui să se concentreze pe promovarea transportului public ca modalitate fiabilă, rapidă, confortabilă, sigură, ieftină şi accesibilă de transport în comparaţie cu alte mijloace de transport. Clădirile municipale Evaluarea comparativă a clădirilor municipale Una dintre principalele recomandări ale echipei TRACE pentru majoritatea administraţiilor publice din România unde instrumentul a fost aplicat o reprezintă necesitatea existenţei unei baze de date energetice privind Sursa: www.lideruldeopinie.ro clădirile municipale, în care pot fi urmărite şi monitorizate toate informaţiile privind energia. Aceeaşi recomandare a fost făcută şi Baza de date din domeniul energetic este foarte utilă pentru autorităţilor din Constanţa. Primăria are la dispoziţie date privind implementarea oricărui program de creştere a eficienţei energetice. În consumul de curent electric şi căldură, precum şi informații privind cele mai multe oraşe din România, autorităţile municipale nu ţin o cheltuielile făcute de unităţile de învăţământ şi de spitale. Aceste date pot evidenţă adecvată şi sigură privind consumul de energie şi cheltuielile fi extinse pentru a cuprinde toate clădirile din oraş pentru care Primăria legate de clădirile pe care le administrează. De multe ori, administratorii 58 oraşului nu ştiu care este consumul real de căldură sau electricitate pe comparativă a clădirilor publice trebuie să includă o bază de date care să metru pătrat şi care sunt cheltuielile aferente suprafeţelor construite conţină o serie de informaţii specifice, precum tipul de construcţie, data respective. Cu alte cuvinte, nu ştiu ce plătesc. Mai mult decât atât, acestea construcţiei şi a renovării sau a reabilitării (dacă este cazul), suprafaţa nu ştiu dacă investiţiile finalizate menite să crească eficienţa energetică au utilă, tipul de încălzire, informaţii privind facturile la electricitate, căldură, fost într-adevăr eficiente. apă şi canalizare din ultimii ani, precum şi modalitățile de răcire, încălzire Această recomandare TRACE încurajează autorităţile locale din şi iluminare. Constanţa să îmbunătăţească structura bazei de date şi indicatorii Auditul complet al clădirilor municipale ar putea fi pregătit de fundamentali, să extindă procesul de monitorizare la toate clădirile unele departamente ale Primăriei şi ar putea beneficia de sprijinul unor municipale din oraş şi să creeze un set complet de informaţii în ceea ce consultanţi externi, dacă acest lucru este necesar. Alte birouri/direcții ale priveşte consumul de energie şi cheltuielile. Acest lucru va contribui la administraţiei publice locale ar putea sprijini Primăria în cadrul acestui îmbunătăţirea procesului de monitorizare şi evaluare, permiţând proces. După ce baza de date privind clădirile municipale este completă, colectarea unor cifre sigure şi exacte, care vor permite evaluarea aceasta trebuie publicată şi actualizată regulat pentru a favoriza comparativă a clădirilor din oraş şi care, ulterior, vor duce la identificarea concurenţa între administratorii clădirilor şi pentru a deschide calea către construcțiilor cu cel mai mare potenţial de economisire a energiei. un schimb productiv de informaţii şi către cooperare. O asemenea bază de Această problemă poate fi remediată prin configurarea unei baze date este, de asemenea, valoroasă pentru evaluarea comparativă a de date adecvate, clare, bine organizate, care poate fi utilizată pentru clădirilor şi determinarea potenţialului maxim de economisire a energie i, pregătirea în continuare a unei analize eficiente a potenţialului de cu costurile cele mai reduse. În ultimă instanţă, analiza trebuie să economisire a energiei al acestor clădiri. Baza de date poate include identifice opţiunile cele mai adecvate de economisire a energiei. În plus, informaţii referitoare la suprafaţa totală a clădirilor, consumul anual de baza de date poate fi deosebit de utilă pentru ca administraţia publică electricitate şi de căldură, precum şi referitoare la economiile de energie locală să realizeze un audit al clădirilor municipale din oraş şi apoi o realizate după efectuarea lucrărilor de renovare sau reabilitare termică. ierarhizare a acestora în vederea reabilitării. Primăria Constanţa trebuie să aibă o imagine completă în ceea ce priveşte Analiza TRACE include numeroase modele diferite de care consumul de energie şi cheltuielile aferente de energie electrică și termică autorităţile locale trebuie să ţină cont la organizarea procesului de pe care le suportă. Acesta ar trebui să constituie primul pas din programul evaluare comparativă. Unul din exemplele pe care Constanţa le-ar putea de reducere a cheltuielilor cu energia pentru aceste clădiri. folosi în acest sens este oraşul ucrainean Lviv, care este o dovadă a Este esenţial ca administraţia publică locală din Constanţa să faptului că o evaluare comparativă eficientă poate duce la economii de înţeleagă importanţa acestei baze de date pentru România din perspectiva energie considerabile. Oraşul a reuşit reducerea cu 10% a consumului următoarelor programe de finanţare cu fonduri structurale UE. Datele anual de energie în toate cele 530 de clădiri publice, precum şi o reducere privind consumul de energie vor fi esenţiale pentru autorităţile locale cu 12% a consumului de apă, prin intermediul unui program de atunci când vor solicita fonduri din POR 2014-2020, când eficienţa monitorizare şi control al utilizării energiei şi a apei. Începând din 2010, energetică va reprezenta unul dintre cei mai importanţi piloni ai programul a generat economii de 1,2 milioane USD, cu costuri minime. programului. Următoarea perioadă de programare a POR va oferi Programul a furnizat autorităţilor locale date privind consumul lunar de municipalităţilor posibilitatea de a solicita fonduri care pot contribui la energie termică, gaze naturale, electricitate şi apă în toate clădirile îmbunătăţirea eficienţei energetice per ansamblu a oraşelor pe care le municipale. Utilizând aceste informaţii și pe baza consumului istoric şi a administrează prin reducerea facturilor la electricitate şi încălzire şi negocierilor cu privire la ajustări realiste, s-au putut determina obiectivele economisirea de bani pentru bugetul oraşului, contribuind, astfel, la anuale. Consumul a fost analizat în fiecare lună, iar toate abaterile şi creşterea eficienţei oraşului. Din această perspectivă, procesul de evaluare performanţele au fost comunicate publicului, printr -o campanie de afişaj 59 public. Ulterior, primăria din Liov a înfiinţat un nou serviciu de dispuneau de suficiente fonduri să plătească pentru lucrările de reabilitare management al energiei şi a instruit întregul personal cu responsabilităţi din propriul buzunar. Totuși, Constanța are zeci de mii de apartamente în materie de utilizare a utilităţilor clădirii dintr-o direcţie, unitate sau aflate în clădiri rezidențiale vechi, care necesită lucrări de reabilitare. clădire administrativă. Muzeul de Artă Populară Constanța Auditarea și modernizarea clădirilor publice Odată ce a fost efectuată clasificarea clădirilor publice, următorul pas pe care trebuie să îl facă autoritățile locale din Constanța este să demareze un proces de audit, urmat de unul de modernizare, care să permită reducerea cheltuielilor, precum și pe cea a amprentei de carbon a orașului. Auditul clădirilor, recomandat de TRACE, urmărește consumul specific de energie pentru utilizatorii finali și diverse activități precum utilizarea computerelor, luminii, aparatelor de aer condiționat, centralelor termice etc. După analizarea rezultatelor, autoritățile locale pot ajunge la concluzia că trebuie să aloce fonduri pentru o modernizare a sistemului în vederea eficientizării energetice, pentru achiziționarea de echipamente noi, precum și pentru renovarea unor clădiri. Programul de mode rnizare poate fi derulat într-o manieră eficientă din punctul de vedere al costurilor, prin implicarea Companiilor de Servicii Energetice (ESCOs), care ar putea plăti costurile inițiale aferente modernizărilor, urmând ca mai apoi să își recupereze investiția de pe urma economiilor făcute în urma acestor operațiuni. Conform studiilor din domeniul energetic, programele Sursa: www.constanta.ro de audit și de modernizare au o contribuție extraordinară la reducerea consumului de energie, acesta putând ajunge până la 25% din consumul În tot cazul, administrația orașului speră să poată folosi finanțele puse la inițial. dispoziție prin următoarea serie de fonduri structurale UE, atât pentru Orașul trebuie să își concentreze eforturile în direcția stimulării reabilitarea clădirilor rezidențiale, cât și pentru cea a clădirilor publice din economisirilor în domeniul energetic, încurajând atât clădirile private, cât oraș. Izolarea termică a clădirilor (izolarea pereților, acoperișurilor etc.), și pe cele publice să își anticipeze consumul și să reducă din energie sub împreună cu înlocuirea ferestrelor vechi cu ferestre de tip termopan, va orice formă. Unele dintre instituțiile de învățământ din oraș - licee sau duce, după cum se preconizează, la o reducere a facturilor pentru încălzire grădinițe – au fost deja renovate și modernizate. Cu toate acestea, orașul de minimum 20%. Pentru a reduce și mai mult valoarea facturilor pentru a rămas în urmă în ceea ce privește reabilitarea clădirilor rezidențiale. utilități plătite ale clădirilor publice, autoritățile locale ar putea să încerce Constanța este singurul pol de creștere din România care nu a depus să înlocuiască becurile cu incandescență cu unele fluorescente, mai cerere de finanțare pentru a accesa fondurile puse la dispoziție de eficiente. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin programul Germania este una dintre țările care a înregistrat mari succese în de reabilitare a clădirilor rezidențiale construite între anii 1950 și 1990. îmbunătățirea eficienței energetice din clădirile municipale, reducând Conform administratorilor orașului, Primăria Constanța a crezut că nu este cheltuielile conexe. Un număr de orașe germane au identificat soluții bine să plătească pentru izolarea termică a clădirilor deținute de cei care menite să contribuie la scăderea consumului de energie în clădirile 60 publice. Bunăoară, autoritățile locale de la Berlin, în parteneriat cu centru de comandă. Prin reducerea graduală a luminii, ochiul este capabil Agenția pentru Energie din Berlin, au reușit să modernizeze clădirile să se adapteze ușor, scăderea nivelului de lumină fiind practic insesizabilă. publice și private prin organizarea de licitații pentru desfășurarea unor Mai multe orașe din lume au adoptat aceste programe de lucrări care să garanteze reducerea emisiilor. Licitațiile publice pentru temporizare a sistemului de iluminat stradal. Un bun exemplu în acest modernizare presupuneau o reducere medie de 26% a emisiilor de gaze sens este orașul Kirklees din Marea Britanie, unde autoritățile locale au de seră, astfel încât Companiile de Servicii Energetice (CSE) care au ieșit ales să regleze luminozitatea în funcție de diferitele momente ale zilei, în câștigătoare se obligau să ofere soluții energetice durabile. În cadrul loc de a stinge, pur și simplu, lumina, la anumite ore. Autoritățile locale au acestui program, au fost modernizate fără cheltuieli pentru proprietari instalat sisteme moderne pe fiecare stâlp de iluminat, folosind tehnologia 1.400 de clădiri până în acest moment, ceea ce a dus la o scădere anuală a wireless pentru a monitoriza și regla nivelul de luminozitate. Procesul de emisiilor de CO2 de peste 60.400 tone, generând economii importante. modernizare nu presupune decât adăugarea unei mici antene în dreptul Într-un alt caz de succes, orașul Stuttgart a reușit să o obțină o scădere lămpilor, conectate la sistemul electronic existent, nefiind necesară anuală de 7.200 de tone de CO2 printr-o formă inovatoare de contractare instalarea unor cabluri separate. Luminile sunt aprinse la 100% la ora internă care se folosea de fonduri obținute prin rotație pentru finanțarea 19.00, apoi atenuate la 75% la ora 22.00 și la 50% la miezul nopții. Dacă măsurilor de economisire a energiei și a apei. Orașul a reinvestit sumele mai sunt aprinse la 5 dimineața, ele sunt readuse la 100%. Programele de economisite direct în noi activități, favorizând, astfel, îmbunătățirile aduse atenuare a luminii sunt eficiente pentru că economisesc atât energie, cât mediului și reducerea emisiilor. și bani, reducând luminozitatea becurilor în perioadele în care străzile sunt mai puțin folosite și variind-o în funcție de momentul zilei. Programul de temporizare a iluminatului stradal Această recomandare TRACE se concentrează asupra unui program de Stâlp de iluminat din Constanța temporizare a sistemului de iluminat stradal care reduce intensitatea luminii în funcție de nevoile specifice ale unei anumite zone. Prin această metodă necostisitoare, care presupune o investiție minimă de 100.000 USD, consumul de electricitate al sistemului de iluminat stradal din oraș poate fi redus în mod substanțial. Acest program de temporizare a sistemului de iluminat stradal poate fi ajustat pentru a corespunde nevoilor de iluminare a unei anumite zone. Gradul de iluminare poate fi setat prin intermediul unui sistem de monitorizare, în funcție de vreme și de activități. De obicei, sistemele de iluminat au temporizatoare astronomice cu destinații geografice, permițând ajustarea luminii în funcție de sezon și de perioada zilei. Este nevoie de mai multă lumină pe timpul iernii, când zilele sunt mai scurte și se înserează devreme, în timp ce vara, când zilele sunt mai luminoase și mai lungi, este nevoie de mai puțină lumină artificială. Prin intermediul acestui program, iluminatul stradal și intensitatea acestuia pot varia în funcție de necesitățile unei anumite perioade a zilei. Bunăoară, la miezul nopții, când pe străzi nu au mai rămas decât puțini oameni și câteva mașini, gradul de luminozitate poate fi redus în mod automat dintr -un 61 În viitorul apropiat, Constanța își va alege următorul operator al sistemului scop este să crească eficiența energetică a orașelor lor, precum și gradul de iluminat stradal. Este posibil ca autoritățile locale să aleagă din nou doi de utilizare a resurselor din domeniul resurselor energetice regenerabile. operatori pentru a stimula competiția dintre aceștia și, implicit, pentru a Obiectivul principal al acestui proiect este reducerea emisiilor de încuraja companiile să ofere servicii mai bune. Următorul pas ar trebui să gaze cu efect de seră la nivel local cu 20% până în anul 2020, fie modernizarea sistemului de iluminat stradal prin introducerea transformând, astfel, orașele, în locuri mai prietenoase față de climă. programului de atenuare a luminii. Acest sistem ar putea fi introdus în Acest fapt ar putea conduce și la scăderea consumului energetic, anumite zone ale orașului, cum ar fi zone cu trafic pietonal redus (de ex., contribuind la dezvoltarea unui mediu mai sănătos și la creșterea calității parcări). Datorită senzorilor de mișcare, luminile s-ar mai aprinde doar vieții cetățenilor. După semnarea, de către primar, a Convenției, atunci când trece cineva pe lângă ele, rămânând stinse atunci când nu autoritățile locale pregătesc un plan de acțiune care să traducă este nimeni în zonă. Sistemele de iluminat automate au fost implementate angajamentele politice în acțiuni și măsuri concrete. La ora actuală, există în unele cartiere din București, pe alei înguste și pe străduțe din jurul aproape 5.000 de semnatari ai Convenției Primarilor, acoperind peste 171 clădirilor rezidențiale. de milioane de locuitori de pe tot cuprinsul Europei. Mai mult de jumătate În viitorul apropiat, autoritățile locale doresc să extindă serviciile dintre orașele semnatare au transmis deja la Bruxelles Planurile lor de de iluminat stradal și în noile zone rezidențiale ale orașului, conectate în Acțiune privind Energia Durabilă (PAED). acest moment la sistem. Ei mai doresc să reabiliteze și să modernizeze În septembrie 2013 erau 63 orașe românești de dimensiuni mai anumiți stâlpi de iluminat public care au aparținut în trecut RAT Constanța mici sau mai mari semnatare ale angajamentul politic de reducere a (pe vremea când în oraș existau troleibuze). Nu în ultimul rând, mai există consumului energetic până în anul 2020. 30 dintre aceste orașe și -au un plan ambițios de introducere a iluminatului stradal pe bază de becuri trimis și PAED-urile la Bruxelles. Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Ploiești LED în cartierele rezidențiale nou construite. Autoritățile locale speră că sunt patru dintre cele șapte poluri de creștere din România care au aceste investiții vor putea fi dezvoltate cu sprijinul POR. Înainte de a face semnat Convenția Primarilor. Trei dintre ele - Cluj-Napoca, Timișoara și însă orice mișcare, ele trebuie să desfășoare o analiză riguroasă cu privire Brașov - și-au transmis deja PAED-urile. Până în acest moment, singurul la raportul dintre costuri și beneficii. Este adevărat că LED-urile sunt foarte plan al unui pol de creștere care a fost deja acceptat de organismul UE a eficiente și au un consum mic de energie, dar ele sunt și foarte scumpe, fost cel pregătit de Brașov. În total, Convenția Primarilor a aprobat 11 ceea ce va presupune o investiție importantă. Prin urmare, s-ar putea să PAED-uri transmise de orașe românești, și anume pe cele din: Moinești, merite ca autoritățile locale să întocmească un ghid de achiziții pentru Vaslui, Alba Iulia, Bistrița, Mizil, Slobozia, Brașov, Arad, Aiud, Râmnicu iluminatul public atunci când va alege operatorul sau va schimba becurile. Vâlcea și Baia Mare. Mai există însă câteva orașe care lucrează la Planur ile lor. Orașele trebuie să își transmită planurile de acțiune în domeniul Strategia și planul de acțiune în domeniul eficienței energetic în termen de doi ani de la semnarea Convenției. energetice Strategia din domeniul energiei trebuie să aibă obiective Una dintre recomandările-cheie făcute administrației publice din cuantificabile și realiste, termene bine definite și responsabilități clar Constanța este dezvoltarea unei strategii și a unui plan de acțiune privind trasate. Planul trebuie să prezinte acțiunile menite să contribuie la eficiența energetică. Această recomandare vine să se alinieze planurilor reducerea consumului de energie, precum și proiectele care urmează a fi autorităților locale în privința eficienței din domeniul energiei. Primaru l executate cu acest scop. În mod ideal, în plan ar trebui să se declare încă intenționează să semneze în curând adeziunea la Convenția Primarilor, o de la început care sunt economiile energetice dorite, precum și cantitatea importantă mișcare europeană, înființată în anul 2008, care adună laolaltă de emisii de gaze cu efect de seră care ar putea fi evitată în cadrul fiecărui mii de autorități locale și regionale de pe tot cuprinsul Europei și al cărei proiect, alături de costurile și termenele aferente implementării proiectului. Documentul ar mai trebui să menționeze persoanele d in 62 administrația publică locală care sunt responsabile cu monitorizarea și Având în vedere aceste recomandări din cadrul TRACE, implementarea planului. Reprezentanți de la toate nivelurile autoritățile locale din Constanța încearcă să reducă consumul de energie municipalității, dar și din alte grupuri responsabile cu execuția planului, și să transforme orașul într-unul mai durabil și mai eficient. După precum și părțile interesate care urmează a fi afectate de acesta, trebuie semnarea Convenției Primarilor, orașul va trebui să se concentreze asupra să se întrunească și să dezvolte, prin colaborare, strategia privind energia. planului de acțiune în domeniul energetic. În cadrul pregătirilor pentru elaborarea acestui plan, administratorii orașului vor trebui să includă câteva secțiuni importante privitoare la consumul de energie în cadrul zonelor de servicii publice: termoficare, transport, clădiri publice, iluminat stradal și deșeuri solide. Măsurile luate în aceste sectoare vor trebui să includă anumiți indicatori: gradul total de utilizare a energiei în oraș, economiile totale rezultate de pe urma implementării inițiativelor din domeniul eficienței energetice și procentul de inițiative privind eficiența energetică pentru care se strâng date anual. Indicatorii TRACE reprezintă un bun punct de plecare, având în vedere că oferă un număr de domenii - cheie în care se poate atinge un grad sporit de eficiență energetică: Sursa: www.europa.eu transport urban, clădiri publice, iluminat stradal, apă, deșeuri solide, energie electrică; la rândul lor, acești indicatori pot fi utilizați pentru Este important ca planul să permită o monitorizare atentă a felului în care monitorizarea performanței energetice a orașului. Planul nu trebuie însă orașul va atinge nivelul redus de emisii menționat în plan, pentru ca să să se limiteze doar la acești indicatori, el putând include și alte barometre, existe o certificare a îndeplinirii obiectivelor intermediare, dar și a cum sunt, de exemplu, cele referitoare la eficiența energetică în clădiri stadiului de ansamblu al planului față de țelurile strategice mai generale. private și societăți industriale. Este, așadar, necesar un plan de monitorizare, alături de o serie de Mai multe orașe din Europa, dar și din întreaga lume, și-au indicatori privind performanța, care să fie urmăriți la intervale regulate. pregătit planurile de acțiune în domeniul energetic, stabilind obiective Obiectivele trebuie să indice progresele obținute într -un anumit interval. clare privitoare la felul în care urmează să își reducă consumul de energie; Monitorizarea trebuie să țină cont de indicatorii privind performanța, de măsurile care trebuie implementate pentru a sprijini administrațiile locale mijloacele de măsurare și de procese de validare a măsurătorilor, de vin în întâmpinarea acestor obiective. Bunăoară, Stockholm, unul dintre programele dedicate activităților de măsurare, precum și de alocarea orașele semnatare ale Convenției, a pregătit un plan integrat de responsabilităților. Un plan bine schițat, cuprinzând un set de măsuri management și planificare teritorială, însoțit de o viziune urbană specifică, concrete și solide menite să combată consumul energetic excesiv mai programe de mediu și acțiuni concrete în vederea scăderii emisiilor de poate ajuta și la îmbunătățirea competiției economice de la nivel urban, gaze cu efect de seră și a combaterii schimbărilor climatice. Planul a fost deschizând căi noi către o independență energetică locală sporită. Acest implementat în districtul sudic Hammarby Sjöstad, care intenționează să plan ar putea constitui o bună ocazie pentru traducerea diverselor devină de două ori mai durabil în comparație cu cele mai bune standarde inițiative într-un program coerent pentru creșterea eficienței energetice în suedeze, așa cum au fost ele definite în anul 1995. Acest district a integrat întregul oraș. Până la urmă, strategia ar putea reprezenta un instrument managementul resurselor (deșeuri, energie, apă și canalizare) cu ajutorul de promovare pentru oraș – atât la nivel extern, cât și la nivel intern -, acordat în mod sistematic de către toate părțile interesate, transformând astfel încât acesta să găsească sprijin pentru acțiuni ulterioare în domeniul metabolismul urban de tip liniar într-unul ciclic. La o primă evaluare, a eficienței energetice. reieșit că districtul a reușit să obțină scăderi între 28% și 42% în utilizarea 63 energiilor neregenerabile și între 29% și 37% în ceea ce privește acestor acțiuni publice ar putea fi schimbarea comportamentului potențialul de contribuție la încălzirea globală. Reprezentanții locuitorilor orașului. Modalitatea de plată indirectă ar putea aduce cu sine administrației publice locale din Constanța ar putea învăța de pe urma o presiune scăzută asupra infrastructurii energetice, o cantitate scăzută de acestor exemple, încercând să descopere cele mai potrivite măsuri de emisii de gaze cu efect de seră, o calitate îmbunătățită a aerului, dar și multiplicare ale acestor rezultate la nivelul propriului oraș. economii de ordin financiar. Philadelphia este un alt bun exemplu de bune practici în ceea ce O modalitate de creștere a nivelului de informare publică este privește îmbunătățirea eficienței energetice. Administrația publică locală a prin intermediul programelor specifice de formare. Primăria s-ar putea acestui oraș a implementat o serie de măsuri care au ajutat gândi să încheie parteneriate cu instituții de învățământ și de formare în municipalitatea să înregistreze progrese în încercarea de a reduce vederea dezvoltării unor programe specifice, care să aibă loc în cadrul consumul de energie cu 30% până în anul 2015. Printre aceste măsuri s-au școlilor și birourilor. În acest caz, țintele principale trebuie să fie marii numărat o întreagă serie de activități: modernizarea clădirilor publice, consumatori de energie: birourile, unitățile de producție etc. În plus, mai înlocuirea parcului auto pentru transport public, încurajarea acțiunilor de trebuie invitate și alte părți interesate să ia parte la aceste programe, economisire în rândurile angajaților, trecerea la becuri LED, dezvoltarea inclusiv organizațiile non-profit, companiile de utilități și alte societăți. de ghiduri privind eficiența energetică, acordarea de scutiri de taxe pentru entitățile cu cea mai bun nivel de eficiență energetică, crearea de Promovarea reciclării deșeurilor solide competiții între cartiere în vederea scăderii consumului de energie, dezvoltarea unei campanii de marketing privind eficiența energetică și construirea de clădiri publice eficiente energetic. Campanii de conștientizare Recomandarea finală făcută de TRACE administrației publice locale Sursa: www.pcwastemgmt.com Constanța a vizat informarea mai intensă a cetățenilor cu privire la avantajele eficienței energetice. Autoritățile locale trebuie să se O altă metodă de promovare a eficienței en ergetice este prin intermediul folosească de sistemul public de învățământ și de campaniile de formare campaniilor de educare a publicului, care ar putea atrage atenția la scară pentru a crește nivelul de cunoștințe ale cetățenilor cu privire la nevoia de largă asupra avantajelor unui consum scăzut de energie. Administrația a reduce consumul de energie, dar și pentru a le schimba atitudinea cu publică locală trebuie să se consulte cu o companie specializată în privire la eficiența energetică. În acest scop, municipalitatea trebuie să publicitate și marketing și să elaboreze împreună o strategie de informare pună la dispoziția cetățenilor informații accesibile despre eficiența cu privire la eficiența energetică în rândul locuitorilor orașului. Aceștia pot energetică, astfel încât aceștia să fie convinși că trebuie să își schimbe învăța cum să consume în mod judicios energia și să elimine consumul tipul de comportament, devenind mai conștienți de cât de important este nenecesar prin intermediul unor instrumente de comunicare precum pentru oraș să devină mai eficient și mai durabil. Cu o investiție inițială de afișe, panouri publicitare și foi volante răspândite prin tot orașul, dar și până la 1 milion USD, campaniile publice de informare ar putea aduce prin intermediul informărilor din mass-media și prin publicitatea locală. economii anuale de 100.000 – 200.000 kWh. Uneori este util să se implice în aceste acțiuni companii de utilități publice Eficiența energetică poate fi promovată prin mai multe metode, sau societăți care doresc să finanțeze asemenea campanii. de la campanii publicitare, evenimente publice și apariții în mass -media Un domeniu care necesită o atenție sporită în Constanța este locală și până la pagini de internet dedicate, programe de formare în școli, procesul de colectare a deșeurilor solide. Cei 3% alocați colectării centre comunitare și de afaceri. Unul dintre avantajele principale ale deșeurilor solide din oraș sunt insuficienți, dar există o șansă să ajungă 64 dacă locuitorii ar primi informații minime cu privire la separarea deșeurilor cu orașul Balcic din Bulgaria, Primăria Constanța ar trebui să încurajeze organice de cele reciclabile și cu privire la plasarea corectă a acestora în locuitorii să utilizeze bicicletele, în detrimentul mașinilor personale. Într -o containerele colorate. Polaris, operatorul de deșeuri solide din Constanța, manieră similară, autoritățile locale și RAT Constanța ar trebui să își și administrația publică locală ar trebui să organizeze campanii publice unească eforturile și să organizeze campanii de informare a publicului în care să educe cetățenii cu privire la colectarea selectivă prin foi volante și vederea evidențierii avantajelor transportului public. Astfel de campanii ar informații pe afișe dispuse prin tot orașul. Astfel de acțiuni ar trebui să trebui să prezinte transportul public ca pe un mod de transport de crească procentul colectării selective la nivelul orașului. încredere, rapid, confortabil, sigur, ieftin și accesibil în comparație cu celelalte metode de transport (inclusiv cu autovehiculele private). Promovarea colectării selective a deșeurilor în Altamira în Mexic Sursa: www.irenesoo.wordpress.com; www.bangalore.citizenmatters.in O altă metodă interesantă și eficientă care ar putea promova conceptul de eficiență energetică este prin intermediul campionilor locali din domeniul eficienței energetice, adică a persoanelor care ar putea educa cetățenii cu privire la importanța și avantajele acesteia. Primăria recrutează și Sursa: www.factreports.revues.org formează voluntari care se pot transforma în factori de autoritate sau diferite entități locale (organizații non-profit sau companii) care să Mai multe orașe din România au organizat campanii de promovare a informeze asupra beneficiilor reducerii consumului de energie asupra colectării deșeurilor solide. Timișoara este unul dintre orașele în care cheltuielilor aferente. Acești campioni vor putea deveni vectori principali oamenii au răspuns foarte bine la astfel de acțiuni de responsabilizare în promovarea reducerii consumului de energie. Ei se vor afla într-o publică. În consecință, rata de colectare a deșeurilor reciclabile din oraș a legătură permanentă cu o persoană desemnată în acest sens din cadrul crescut considerabil, de la câteva procente la peste 12%. Primăriei, care le va oferi atât informații, cât și sprijin logistic, Aceeași metodă de abordare ar putea fi folosită și în ceea ce monitorizând progresul tuturor campionilor implicați în program. În plus, privește promovarea transportului public sau al transportului nemotorizat. administrația publică locală va veghea și la eficiența generală a Bunăoară, odată ce noile piste de biciclete vor fi construite în parteneriat programului. Indicatori ai succesului pot fi considerați numărul 65 persoanelor participante la programele de formare, numărul de accesări ale paginilor de internet dedicate eficienței energetice, articolele din mass-media despre eficiența energetică din oraș sau numărul de campioni formați. Sursa: www.workplace-communication.com Un bun exemplu despre cum o campanie publică privind eficiența energetică îi poate face pe oameni să se intereseze mai mult despre acest subiect este oferit de Comitatul Meath din Irlanda. Autoritățile locale au inclus în Săptămâna Energiei toți locuitorii Comitatului, folosindu -se de o campanie dinamică menită să atragă atenția consumatorilor prin intermediul unei palete variate de activități precum vizite în școli, afișarea de informații, acoperire la scară largă în mass -media, competiții, o „Zi fără mașină” și oferte speciale la achiziționarea de becuri economice CFL. Această campanie a crescut în mod semnificativ numărul persoanelor interesate de eficientizarea consumului energetic, încurajând locuitorii să aleagă pe viitor variante energetice și de transport durabile. Costurile totale ale campaniei au fost sub 5.000 USD, exceptând premiile și sponsorizările oferite de companiile locale și de alte entități din domeniul energetic. 66 67 68 Recomandări detaliate din analiza TRACE Îmbunătăţirea eficienţei energetice în Constanța, România Anexa 1: Întreţinerea şi modernizarea reţelei de termoficare /70 Anexa 2: Dezvoltarea transportului public /74 Anexa 3: Măsuri de restricţionare a parcării /78 Anexa 4: Moduri de transport nemotorizat /82 Anexa 5: Evaluarea comparativă a clădirilor publice /85 Anexa 6: Auditarea şi modernizarea clădirilor municipale /92 Anexa 7: Programul de temporizare a iluminatului stradal/96 Anexa 8: Strategia și planul de acțiune în domeniul eficienței energetice /99 Anexa 9: Campanii de conștientizare /103 Anexa 10: Listă de abrevieri pentru orașele din baza de date TRACE /108 69 ANEXA 1: Întreținerea şi modernizarea reţelei de termoficare DESCRIERE ATRIBUTE În numeroase oraşe au fost înfiinţate reţele de termoficare. Instalaţia primară (boilerele) funcţionează cu o Potenţial de economisire a energiei eficienţă scăzută sau reţelele de distribuţie prin conducte sunt izolate deficitar sau deloc, pierzându-se astfel > 200.000 kWh/an energie termică sau cantităţi considerabile de apă, prin scurgeri. Progresele înregistrate în ceea ce priveşte Cost iniţial materialele, proiectarea boilerelor sau configuraţia alternativă a sistemului (de exemplu, un schimb de căldură > 1.000.000 USD îmbunătăţit) oferă posibilitatea obţinerii unei eficienţe mai ridicate, precum şi numeroase metode diferite de Viteză de implementare detectare a scurgerilor. Utilizatorul final poate beneficia de o cantitate suplimentară de energie prin > 2 ani modernizarea instalaţiei primare, repararea şi înlocuirea conductelor, precum şi printr -o mai bună izolare. Avantaje colaterale Emisii de carbon reduse Obiectivul acestei recomandări este realizarea unui program pentru întreţinere şi modernizare pentru Utilizare eficientă a apei îmbunătăţirea instalaţiei de boilere, a pompelor, a conductelor sau a izolaţiei. Calitate mai bună a aerului Economii financiare Reţelele de termoficare sunt în mod inerent mai eficiente decât sistemele individuale, însă se poate obţine o Siguranţa furnizării creştere suplimentară a eficienţei energetice prin repararea conductelor şi modernizarea izolaţiei, reducându - se substanţial resursele, costurile operaţionale şi emisiile de carbon. OPŢIUNI DE IMPLEMENTARE Activitate de Metodologie implementare Autoritatea locală stabileşte parteneriate corespunzătoare pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate. Pentru a asigura includerea în studiul de fezabilitate a tuturor aspectelor pertinente, AL (autoritatea locală) trebuie să angajeze o echipă formată din proiectanţi de reţele, ingineri energeticieni şi termişti, specialişti de mediu şi consultanţi financiari. Studiu de Studiul de fezabilitate stabileşte viabilitatea tehnologică şi financiară, precum şi fezabilitate opţiunile de achiziţii şi de politică. Studiul stabileşte cheltuielile energetice de bază ale oraşului generate de alimentarea cu energie şi căldură, precum şi eficienţa distribuţ iei acestora în reţea (reţele). De asemenea, trebuie avute în vedere capacitatea tehnică, metodologia de achiziţii, stimulentele şi taxele. Fiecare opţiune trebuie raportată la capacităţile şi cerinţele specifice ale AL. Cheltuieli directe Autoritatea locală investeşte în întreţinerea reţelei şi în îmbunătăţirea infrastructurii, şi achiziţii acolo unde este necesar. Principalele cheltuieli asociate unui program de înlocuire includ 70 costurile de capital pentru instalaţie şi lucrările de construcţii civile necesare accesării reţelelor, acolo unde conductele sunt îngropate. Autoritatea locală poate plăti pentru aceste cheltuieli direct de la bugetul oraşului şi îşi poate recupera investiţia prin costuri mai reduse cu combustibilul primar. Autoritatea locală investeşte în întreţinerea reţelei şi în îmbunătăţirea infrastructurii, acolo unde este necesar. Principalele cheltuieli asociate unui program de înlocuire includ costurile de capital pentru instalaţie şi pompe şi lucrările de construcţii civile necesare accesării reţelelor, acolo unde conductele sunt îngropate. Autoritatea locală poate plăti pentru aceste cheltuieli direct de la bugetul oraşului şi îşi poate recupera investiţia prin costuri mai reduse cu combustibilul primar. Autoritatea locală încheie un contract cu o companie de servicii energetice (CSE) care să - şi asume administrarea reţelei de termoficare şi care să asigure întreţinerea acesteia şi să investească în reparaţii pentru a asigura o alimentare constantă şi eficientă a Companie de utilizatorilor. Avantajul acestei metode este acela că AL nu trebuie să se angajeze la servicii investiţii financiare semnificative în proiect şi nici să -şi asume riscurile aferente energetice proiectului. Există un număr de structuri contractuale CSE potenţiale; se recomandă ca autoritatea locală să analizeze diferitele avantaje şi dezavantaje ale fiecăreia. Pentru detalii, consultaţi studiul de caz Jiamusi. Autoritatea locală emite norme legislative sau creează politici care impun niveluri minime de eficienţă atât în infrastructura de generare, cât şi în cea de furnizare a reţelei Legal sau statutar de termoficare. Nivelurile de eficienţă trebuie stabilite de aşa manieră, încât programul de înlocuire să fie eşalonat, vizând în primul rând activele cu randamentul ce l mai deficitar. MONITORIZARE Monitorizarea progresului şi a eficienţei recomandărilor, odată implementate, este fundamentală pentru o înţelegere exactă a valorii acestora pe termen lung. Când AL implementează o recomandare, trebuie definită o ţintă (sau un set de ţinte) care să indice nivelul de progres preconizat într -un interval de timp dat. În acelaşi timp, este necesară realizarea unui plan de monitorizare. Planul de monitorizare nu trebuie să fie complicat sau mare consumator de timp, dar trebuie să acopere cel puțin următoarele aspecte: identificarea surselor de informaţii, identificarea indicatorilor de performanţă, un mijloc de măsurare şi de validare a echipamentelor sau a proceselor de măsurare, protocoale de menţinere a evidenţelor, un program pentru activitatea de măsurare (zilnic, săptămânal, lunar etc.), repartizarea responsabilităţilor pentru fiecare aspect al procesului, un mijloc de auditare şi analizare a performanţelor şi, în sfârşit, stabilirea ciclurilor de raportare şi analiză. 71 Unele măsuri sugerate, care se corelează în mod specific cu această recomandare, sunt următoarele:  Stabilirea pierderilor energetice de bază din cauza conductelor şi a pompelor (kWh/an) ;  Stabilirea pierderilor de apă de bază din cauza conductelor şi a pompelor (l/an);  Stabilirea obiectivului de pierderi al autorităţii locale (kWh/an) datorită potenţialelor îmbunătăţiri ale reţelei ;  Compararea performanţelor reale ale programului cu performanţele prevăzute. STUDII DE CAZ Întreţinerea conductelor din reţeaua de termoficare, Seul, Coreea Sursa: DBDH, Direct Access to District Heating Technology „Seoul Metropolitan District Heating Network“, disponibil online la : http://www.e- pages.dk/dbdh/12. Înfiinţată în 1985 de o societate publică, reţeaua de termoficare din Seul furnizează 10.604 GWh energie termică şi de răcire pentru 832.000 de gospodării, clădiri comerciale şi clădiri publice. Pe durata primilor cinci ani de funcţionare, reţeaua a suferit întreruperi de serviciu cauzate de defecte de construcţie, deoarece construcţia de conducte preizolate fusese recent introdusă în Coreea, iar experienţa în domeniu era pre redusă pentru a asigura o construcţie de bună calitate a conductelor. La jumătatea anilor 2000, 300 km de conducte preizolate (20% din lungimea totală) aveau circa 20 de ani vechime, iar analiza defecţiunilor de construcţie ale conductelor a arătat că acestea au fost provocate, mai ales, de îmbinări tubulare slăbite (51%) şi de utilizarea unor materiale necorespunzătoare (21%). În vederea îmbunătăţirii fiabilităţii reţelei de alimentare şi implicit a reducerii costului pierderilor de apă şi energie, compania a investit în îmbunătăţirea calificăriilor în materie de construcţie a conductelor şi a utilizat un sistem de detecţie a scurge rilor, care permite localizarea defecţiunilor. Deoarece sistemul de detecţie a scurgerilor nu funcţionează în mod corespunzător atunci când e aplicat pe cond uctele vechi, erorile sunt, de asemenea, identificate prin intermediul unei camere de termografie şi prin metoda injecţiei de gaz în conducte. Modernizarea reţelei de termoficare, Jiamusi, China Sursa: DBDH, Direct Access to District Heating Technology „Dalkia Management of Jiamusi Urban Heating Network“, disponibil on line la: http://dbdh.dk/images/uploads/pdf-news/hotcool_1_2010_low.pdf. Din cauza unei lipse cronice de fonduri, reţeaua de termoficare din Jiamusi a suferit mult timp din cauza întreţinerii defici tare, ceea ce a dus la mari pierderi de energie şi apă. Deoarece întreruperile în furnizare şi temperaturile scăzute din case erau la ordinea zilei, operatorul reţel ei, Jiamusi Heating Company (JHC), se confrunta cu nemulţumiri tot mai mari din partea utilizatorilor. În mai 2007, JHC, aflată în proprietatea municipalităţii, a încheiat un acord pe 25 de ani cu o companie de servicii energetice, care să se ocupe de administrarea reţelei. A fost implementată o iniţiativă pe scară largă pentru îmbunătăţirea performanţelor şi îmbunătăţirea unităţilor reţelei. Temperatura de furnizare a agentului termic a crescut, s -au construit 90 de substaţii noi şi s-a instalat un sistem SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition – monitorizare, control şi achiziţie de date), ceea ce a permis gestionarea în timp real a substaţiilor şi a reţelei, fapt care a dus la o optimizare îmbunătăţită a eficienţei energetice şi la confortul utilizatorilor. Ca o consecinţă, pierderile de apă s-au redus cu 30%, iar consumul de energie – cu 13,5%. Prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor, compania şi-a îmbunătăţit relaţiile cu clienţii şi a putut reduce rata creanţelor irecuperabile de la 7% la 2%. Reţeaua a început să se extindă şi, după doi ani de funcţionare, şi -a mărit cu 56% suprafaţa de deservire, de la 5,5 milioane mp (29% din suprafaţa totală de încălzire) la 8,6 milioane mp. 72 INSTRUMENTE ŞI INSTRUCŢIUNI Instrumente şi instrucţiuni DHCAN „District Heating System Rehabilitation and Modernisation and Modernisation Guide“ www. projects.bre.co.uk/DHCAN/pdf/Modernisation.pdf. Un document director pentru îmbunătăţiri tehnice în vederea creşterii eficienţei energetice şi a reducerii utilizării energiei primare. Documentul încearcă stabilirea unui set de soluţii, de la cele ieftine la cele costisitoare, în funcţie de circumstanţele financiare, şi corelează acest obiectiv cu necesitatea fundamentală a unei viziuni strategice. IEA „Coming in from the Cold – Improving District Heating Policy in Transition Economies“ http://www.iea.org/textbase/nppdf/free/2004/cold.pdf. Un document care rezumă experienţele instituţionale în materie de reabilitare a reţelei de termoficare, cu ac cent pe furnizarea unei politici clare privind termoficarea. ESMAP Public Procurement of Energy Efficiency Services – Ghid de bune practici de achiziţii din întreaga lume. http://www.esmap.org/Public_Procurement_of_Energy_Efficiency_Services.pdf 73 ANEXA 2: Dezvoltarea transportului public DESCRIERE ATRIBUTE Dezvoltarea sau îmbunătăţirea sistemului de transport public şi luarea de măsuri pentru creşterea Potenţial de economisire a energiei accesibilităţii şi a utilizării acestuia. Transportul public realizează valori mai reduse de emisii pe cap de locuitor > 200.000 kWh/an decât automobilele proprietate personală şi are potenţialul de a asigura o reţea de transport echitabilă. Cost iniţial Reducerea numărului de vehicule proprietate personală aflate în trafic poate contribui la reducerea emisiilor > 1.000.000 USD şi la îmbunătăţirea calităţii aerului. Viteză de implementare > 2 ani OPŢIUNI DE IMPLEMENTARE Avantaje colaterale Emisii de carbon reduse Activitatea de Metodologie Calitate mai bună a aerului implementare Siguranţă şi sănătate publică sporite Autoritatea locală (AL) stabileşte măsuri speciale în ceea ce priveşte circulaţia autobuzelor. Acest lucru ajută autobuzele să evite cozile în trafic crescând Autobuzele au încrederea în aceste mijloace de transport şi diminuând timpul alocat călătoriei. prioritate Există o serie de măsuri care pot fi implementate şi care includ trasee speciale de autobuz şi prioritatea la intersecţii. A se vedea studiul de caz Bogota pentru detalii suplimentare. Autoritatea locală investeşte în infrastructura necesară mijloacelor de semnalizare aferente prioritizării autobuzelor. Aceste sisteme sunt conectate cu autobuzele prin Mijloace de intermediul emiţătoarelor care folosesc Sistemul Informatic Geografic, acesta semnalizare favorizând circulaţia cursivă a autobuzelor care se apropie, fie extinzând raza de acoperire a luminii verzi, fie micşorând ciclul pentru autoturisme. Autoritatea locală oferă atât facilităţi performante pentru staţionarea călătorilor, cât şi un serviciu bun de informaţii. Prevederea privind contorizarea timpului până Informaţiile la sosirea autobuzelor permite beneficiarilor să înţeleagă şi să îşi gestioneze mai bine timpul de aşteptare. Aceste servicii duc la creşterea interesului pentru transportul public. Autoritatea locală investeşte în infrastructura necesară instalării sistemului de bilete electronice. Acest lucru permite utilizarea mai multor autobuze într-o anumită Operațiile perioadă de timp cu ajutorul unui singur bilet, ducând la reducere cheltuielilor aferente călătoriei, făcând autobuzele accesibile persoanelor sărace şi atrăgând un număr mai mare de clienţi, mai ales în situaţia în care biletul poate fi folosit şi pe 74 alte mijloace de transport, cum sunt transportul feroviar sau metroul. Autoritatea locală remarcă o legătură între zonele cu o densitate ridicată pe de o parte, şi disponibilitatea şi finanţarea aferente transportului public pe de altă parte. Administraţia locală analizează deciziile cu privire la amenajarea teritorială a oraşului şi are în vedere realizarea următoarelor schimbări: creşterea coeficientului admis de utilizare a terenului/raportului dintre suprafeţe în zonele aflate în apropierea nodurilor de transport public. Pe suprafeţele unde se dovedeşte adecvată, se va realiza reîmpărţirea zonelor cu utilitate unică astfel încât să se Regulamentele și permită utilizarea multiplă a aceleiaşi locaţii. Realizarea unor densităţi extinse de liniile directoare în dezvoltare de-a lungul liniilor de transport public reuşeşte să atragă un număr mare domeniul planificării de beneficiari, transportul public putând fi utilizat împreună cu alte măsuri din domeniul planificării, cum ar fi limitarea prevederilor privind parcarea pentru clădirile rezidenţiale şi de birouri, descurajând, astfel, utilizarea autoturismelor. Dezvoltatorii trebuie să demonstreze modul în care noua construcţie este legată de reţeaua de transport public existentă sau în curs de realizare, pentru a primi permisiunea de planificare. A se vedea studiul de caz Curitiba pentru detalii suplimentare. Autoritatea locală subvenţionează călătoria cu transportul public. În anumite zone Subvenţiile pot fi oferite stimulente pentru ca oamenii să utilizeze transportul public. MONITORIZARE Odată implementată, monitorizarea progresului şi a eficienţei recomandărilor este fundamentală pentru o înţelegere clară a valorii acestora pe termen lung. Când Autoritatea locală implementează o anumită recomandare, ar trebui definit un obiectiv specific (sau un set de obiective) care să stabilească nivelul progresului preconizat într-o anumită perioadă de timp. Concomitent, ar trebui elaborat şi un plan de monitorizare. Planul de monitorizare nu trebuie să fie nici complicat şi nici să solicite foarte mult timp, însă ar trebui, ca cerinţă minimă, să acopere următoarele aspecte: să identifice sursele de informare, să identifice indicatorii de performanţă, să stabilească modalitatea de măsurare şi validare a proceselor sau echipamentelor de măsurare, să aibă protocoale de păstrare a evidenţelor, să stabilească un program pentru activitatea de măsurare (zilnic, săptămânal, lunar etc.), să atribuie responsabilităţile aferente fiecărui aspect al procesului, să stabilească mijloacele de realizare a auditului şi de evaluare a performanţei şi, în cele din urmă, să stabilească ciclurile de raportare şi analiză. Unele dintre măsurile sugerate, care se referă în mod special la această recomandare, sunt următoarele:  Efectuarea de studii cu privire la numărul de pasageri din transportul public ;  Stabilirea distribuţiei pe moduri de transport a persoanelor care călătoresc în zonă sau în întregul oraş. 75 STUDII DE CAZ Sistemul de transfer rapid cu autobuzul (BRT), Bogota, Columbia Sursa: ESMAP (2009). „Good practices in city energy efficiency: Bogota, Colombia – Bus Rapid Transit for Urban Transport Energy”, disponibil online la: http://esmap.org/esmap/sites/esmap.org/files/Bogota_Case_Study_020310.pdf. La finalizarea primelor sale două faze, sistemul TransMilenio BRT deserveşte circa 1,5 milioane de pasageri zilnic şi a diminuat cu 47% consumul de combustibil la nivelul oraşului. Principalii factori de succes au fost: sistematizarea completă, la nivel de oraş, a infrastructurii, utilizarea de tehnologii de ultimă oră, aplicarea unei varietăţi de caracteristici de proiectare pentru a deservi volume mari de pasageri, precum şi utilizarea unui sistem simplu de bilete de călătorie cu un singur tarif. Nu sunt necesare subvenţii pentru funcţionarea sistemului, aceasta fiind acoperită integral din tariful biletelor. Costul total de capital al proiectului s-a ridicat a la 240 milioane USD. Sistemul este administrat de o companie înfiinţată de primar, dar care funcţionează independent de administraţia oraşului. Deşi compania răspunde de toate lucrările de sistematizare, întreţinere şi construcţie a infrastructurii, precum şi de organizarea orarelor serviciilor de autobuze, autobuzele şi şoferii sunt contractaţi prin firme private, rezultând astfel o structură de management complexă, dar inovatoare. Sistematizarea utilizării terenului şi a transportului public, Curitiba, Brazilia 2 Sursa: Banca Mondială (2010). „Curitiba, Brazil – Cost Is No Barrier to Ecological and Economic Urban Planning, Development, and Management . In Eco Cities: Ecological Cities as Economic Cities, pages 169-182.” disponibil online la: http://www.esmap.org/esmap/sites/esmap.org/files/CS_Curitiba.pdf. Cazul oraşului brazilian Curitiba arată că costurile nu reprezintă o barieră pentru o sistematizare, o dezvoltare şi un management urban ecologice şi economice. Curitiba a realizat un mediu urban durabil printr-un urbanism integrat. Pentru a evita o dispersare nesiste matizată, în Curitiba, dezvoltarea urbană a fost direcţionată liniar, pe axe strategice de-a lungul cărora s-a încurajat dezvoltarea multor proiecte rezidenţiale şi comerciale, corelate cu planul general integrat al oraşului şi cu zonarea utilizării terenurilor. În Curitiba s-a adoptat un sistem de transport cu autobuzul accesibil, dar inovator, în locul unor căi ferate costisitoare, a căror construcţie necesita mult mai mult timp. Sistemul de transport cu autobuzul din Curitiba, eficient şi b ine conceput, deserveşte majoritatea zonelor urbane, iar procentul de utilizatori ai transportului public (autobuz) a atins 45%. În prezent, traficul din oraş este mai puţin aglomerat, ceea ce a dus la reducerea consumului de combustibil şi la o îmbunătăţire a calităţii aerului. Suprafeţele verzi au fost extinse – mai ales în parcurile create pentru a îmbunătăţi prevenirea inundaţiilor – prin reglementări care au permis transferul drepturilor de dezvoltare pentru conservarea zonelor verzi şi a zonelor de patrim oniu cultural. Corelarea densităţii proiectelor de dezvoltare cu existenţa transportului public, Curitiba, Brazilia Sursa: Rabinovitch, J. (1992) „Curitiba: towards sustainable urban development”, Environment and Urbanization, Vol.4 (2) pp. 62-73, disponibil online la: http://eau.sagepub.com/content/4/2/62.abstract. Planul general al oraşului Curitiba a integrat transportul cu sistematizarea utilizării terenurilor. Legile de zonare se utilizează pentru direcţionarea creşterii liniare prin atragerea densităţii rezidenţiale şi comerciale de-a lungul unei linii de transport public. Este permisă dezvoltarea de proiecte rezidenţiale şi comerciale de înaltă densitate, situate la o distanţă faţă de staţie care poate fi parcursă pe jos, cu densităţi mult mai red use în alte zone ale oraşului. Zona centrală a oraşului este parţial închisă traficului vehiculelor, fiind create străzi pietonale. De asemenea, o ierarhie strictă a străzilor protejează prioritatea de trecere pentru actualul sistem BRT (Bus Rapid Transit), ceea ce a contribuit semnificativ la reuşita reţelei de transport. Urbanism integrat şi utilizarea eficientă a resurselor, Singapore 2 Sursa: Good practices in City Energy Efficiency: Eco Cities – Land and Resource Management in Singapore, disponibil online la: http://www.esmap.org/esmap/node/1230. 76 Singapore este un oraş-stat insular, situat la extremitatea sudică a Peninsulei Malaiezia. Cu o suprafaţă mică, de 700 kilometri pătrați, şi o populaţie de 4,8 milioane de locuitori, Singapore s-a dezvoltat datorită unui urbanism inovator, integrat cu utilizarea eficientă a terenului şi a resurselor naturale. Dimensiun ile reduse ale oraşului ridică probleme privind disponibilitatea terenurilor şi a resurselor naturale. Pentru optimizarea utilizării terenurilor, Singapore promovează dezvoltarea proiectelor de înaltă densitate, nu numai pentru companii şi entităţi comerciale, dar şi pentru structuri rezidenţiale. Densitatea ridicată se pretează la o productivitate economică ridicată pe unitatea de teren şi facilitează identificarea de spaţii verzi şi zone naturale destinate conservăr ii. În plus, dezvoltarea proiectelor de înaltă densitate a avut drept rezultat o utilizare mai extinsă a transportului public, de oarece principalele zone de afaceri, comerciale şi rezidenţiale sunt bine racordate la o reţea integrată de transport public. În 2004, transportul public, ca pond ere în totalul modurilor de transport pe durata orelor de vârf de dimineaţă, a atins o cotă de 63%. Utilizarea semnificativă a transportului public ajută la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Procentul ridicat de utilizare a transportului public înseamnă, de asemenea, că Singapore şi -a putut recupera toate costurile operaţionale ale transportului public din vânzarea biletelor – lucru realizat numai în Hong Kong, China, şi Singapore, dintre oraşele moderne, puternic dezvoltate. Urbanism regional integrat, Auckland, Noua Zeelandă 2 Sursa: Good Practices in City Energy Efficiency: Eco Cities – Integrated Regional Urban Planning in Auckland, disponibil online la: http://www.esmap.org/esmap/node/1227. Interconectarea dintre aspectele cu caracter naţional şi local din Auckland (precum construcţia de case şi educaţia) cu creşterea şi inovaţia şi investiţiile majore necesare (mai ales în ceea ce priveşte transportul terestru) au creat probleme complexe şi dificile între o serie întreagă de autorităţi. În ciuda importanţei oraşului Auckland pentru economia Noii Zeelande şi pentru sferele de interes comun, precum transportul şi alimentarea cu energie, guvernul naţional nu a jucat, la început, un rol important în orientarea sistematizărilor la nivel regional şi local. Au apărut preocupări cu privire la faptul că, în absenţa unui acord cu privire la o strategie şi un cadru regional general, procesul decizional în regiune poate deveni ad hoc şi contradictoriu dacă fiecare parte interesată ar încerca să-şi impună punctul de vedere dintr-o perspectivă îngustă şi fără a lua în considerare regiunea în ansamblu. În consecinţă, exista o nevoie evidentă de sistematizare strategică și coordonată pentru întreaga regiune Auckland, care să permită menţinerea competitivităţii oraşului în lumea globalizată actuală. Răspunsul a implicat un proces început în 2001, de pregătire a unei strategii de dezvoltare regională, care îşi propu ne asigurarea unei viziuni a ceea ce ar putea deveni oraşul Auckland în 50 de ani. INSTRUMENTE ŞI INSTRUCŢIUNI Instrumente şi instrucţiuni Public Transport Authority Western Australia (2009).„Bus Priority Measures Principles and Design” Un document director pentru planificarea metodelor şi abordărilor pentru asigurarea priorităţii autobuzelor. Disponibil online la: http://www.pta.wa.gov.au/PublicationsandPolicies/DesignandPlanningGuidelines/tabid/109/Default.aspx. Transport for London (2006). „Accessible bus stop design guidance” Un document director pentru proiectarea staţiilor de autobuz, care să faciliteze urcarea pasagerilor în autovehicul. Disponibil online la: http://www.tfl.gov.uk/assets/downloads/businessandpartners/accessibile_bus_stop_design_guidance.pdf. 77 ANEXA 3: Măsuri de restricţionare a parcării DESCRIERE ATRIBUTE Măsurile de restricţionare a parcării descurajează utilizarea autoturismului personal şi reprezintă un Potenţial de economisire a energiei imbold pentru folosirea modurilor de transport durabile, inclusiv a transportului public. 100.000-200.000 kWh/an Cost iniţial Scoaterea vehiculelor din trafic ajută la reducerea consumului de combustibil şi a efectelor cauzate de < 100.000 USD congestionarea traficului. Viteză de implementare > 2 ani OPŢIUNI DE IMPLEMENTARE Avantaje colaterale Emisii de carbon reduse Activitatea de Calitate mai bună a aerului Metodologie implementare Siguranţă şi sănătate publică sporite Administraţia locală introduce măsuri de planificare care stabilesc normele de Creşterea nivelului de ocupare a forţei de parcare pentru clădirile rezidenţiale şi de birouri. Introducerea unui număr foarte muncă mare de taxe de parcare la un raport scăzut autoturism-loc de parcare va descuraja achiziţia şi utilizarea de autoturisme personale. Totuşi, aceste măsuri nu afectează prevederile existente în domeniul parcării, fiind necesare măsuri suplimentare pentru a sprijini implementarea restricţiilor. Deşi domeniile de intervenţie pot fi Măsuri de bine definite, o acoperire mai mare este cu atât mai eficace cu cât are un potenţial planificare mai redus de acaparare a zonelor învecinate. Soluţia la această problemă constă într-o abordare treptată, astfel încât prevederile să fie mai puţin stricte începând din centru către zonele periferice. Aceste măsuri garantează utilizarea şi performanţa energetică pe parcursul proiectării şi, astfel, nu generează cheltuieli imediate din partea administraţiei locale. A se vedea studiul de caz Londra pentru măsuri suplimentare. Administraţia locală impune o taxă pentru locurile de parcare pe artere. Implementarea unui sistem de taxare pentru parcarea autoturismelor şi oficializarea facilităţilor de parcare va facilita controlul numărului de locuri de parcare şi va genera o sursă sigură de venituri menite a sprijini măsurile durabile în Taxele de domeniul transportului. Pentru acest tip de abordare este nevoie de un sistem de parcare aplicare adecvat, de ex. poliţişti de la Direcţia Circulaţie care să instituie amenzi celor care nu respectă regulile impuse, măsuri care se dovedesc sensibile din punct de vedere politic. A se vedea studiul de caz San Francisco pentru detalii suplimentare. 78 Administraţia locală promovează sistemul multimodal prin oferirea de locuri de parcare pentru navetişti pe principalele noduri rutiere. Prin realizarea legăturii între parcare şi mijloacele de transport public se au în vedere şi nevoile celor care nu locuiesc în centrul oraşului. Reuşita sistemului de parcare pentru navetişti este strâns legată de disponibilitatea mijloacelor de transport public şi de lipsa locurilor Facilităţi privind de parcare ieftine în apropierea locaţiilor centrale. Costul perceput ar trebui să fie parcarea pentru mai scăzut comparativ cu cel aferent unei călătorii complete. Cel mai adesea, navetişti pentru astfel de măsuri este nevoie ca administraţia locală să investească sume mari în infrastructură pentru realizarea de parcări pentru navetişti la marginea oraşului şi pentru terminale de autobuz, precum şi pentru introducerea de autobuze suplimentare. A se vedea studiul de caz Oxford pentru detalii suplimentare. Activităţi suplimentare de implementare: Măsuri de planificare. MONITORIZARE Odată implementată, monitorizarea progresului şi a eficienţei recomandărilor este fundamentală pentru o înţelegere clară a va lorii acestora pe termen lung. Când Autoritatea locală (AL) implementează o anumită recomandare, ar trebui definit un obiectiv specific (sau un set de obiective) care să stabilească nivelul progresului preconizat într-o anumită perioadă de timp. Concomitent, ar trebui elaborat şi un plan de monitorizare. Planul de monitorizare nu trebuie să fie nici complicat şi nici să solicite foarte mult timp, însă ar trebui, ca cerinţă minimă, să acopere următoarele aspecte: să identifice sursele de informare, să identifice indicatorii de performanţă, să stabilească modalitatea de măsurare şi validare a proceselor sau echipamentelor de măsurare, să aibă protocoale de păstrare a evidenţelor, să stabilească un program pentru activitatea de măsurare (zilnic, săptămânal, lunar etc.), să atribuie responsabilităţile aferente fiecărui aspect al procesului, să stabilească mijloacele de realizare a auditului şi de evaluare a performanţei şi, în cele din urmă, să stabilească ciclurile de raportare şi analiză. Unele dintre măsurile sugerate şi care se referă în mod special la această recomandare sunt următoarele:  Efectuarea de studii cu privire la numărul de locuri de parcare şi utilizarea acestora;  Efectuarea de analize de trafic cu privire la numărul de vehicule aflate în circulație, prin utilizarea contoarelor de trafic ;  Stabilirea vitezelor medii de deplasare pe principalele coridoare de transport;  Stabilirea distribuţiei pe moduri de transport a persoanelor care călătoresc în zonă sau în oraş;  Efectuarea analizei statistice a datelor referitoare la rata de creştere a înmatriculărilor de automobile. STUDII DE CAZ Standardele de parcare, Planul oraşului Londra, Londra, Marea Britanie (2010). „Capitolul 6: Transportul” în Planul oraşului Londra , Sursa: http://www.london.gov.uk/shaping-london/london-plan/docs/chapter6.pdf pp.160-161. Planul oraşului Londra cuprinde liniile directoare cu privire la numărul maxim de locuri de parcare aferente clădirilor rezidenţiale. Acesta precizează faptul că toate construcţiile din zonele unde accesul la mijloacele de transport public se realizează uşor ar trebui să aibă ca scop raportul de sub 1 aferent locului 79 de parcare per unitate de locuit. Principala provocare continuă să o reprezinte asigurarea faptului că aceste standarde beneficiază de alte măsuri de sprijin care să reducă dependenţa de autoturism, atât în cadrul zonei construite, cât şi în împrejurimi, de ex. prin îmbunătăţirea şi dezvoltarea acc esului la mijloacele de transport public. Parcarea paralelă prin sistemul inteligent de parcare din San Francisco, San Francisco, SUA Sursa: Institutul pentru Politici de Dezvoltare şi în domeniul Transportului (2010) „Politicile în domeniul parcării în SUA: Prezentare generală a Strategiilor de management", disponibile online la adresa http://www.itdp.org/documents/ITDP_US_Parking_Report.pdf În anul 2009 Regia Municipală de Transport San Francisco (RMTSF) a instalat un nou contoar electronic, multispaţial, care are ca scop ca până în anul 2010 să realizeze activarea senzorilor de parcare aflaţi în apropierea trotuarului. Scopul era folosirea sistemului de tarifare pentru a ajuta la r edistribuirea locurilor de parcare în funcţie de cerere. Sistemul inteligent de parcare din San Francisco constă într -un Sistem de gestionare a datelor care reuşeşte să selecteze un număr foarte mare de date adunate prin intermediul reţelei care captează informaţii la distanţă de la senzorii plasaţi în toate cele 6.000 de locuri de parcare. Aceşti senzori wireless pot detecta dacă un loc de parcare este ocupat de un vehicul şi transmit această informaţie în timp real la un computer central. Proiectul va genera date valide cu privire la efectul contorizării preţului aferent gradului de ocupare. Până în anul 2010 proiectul va cuprinde 6.000 de locuri de parcare din San Francisco dintre cele 25.000 aferente parcării laterale, în cadrul a şapte cartiere pilot. Tarifele de parcare, Aspen, SUA Sursa: Institutul de Politici în Domeniul Transportului Victoria (2010). „Linii directoare de implementare a tarifelor pentru parcare”, disponibile online la adresa http://www.vtpi.org/parkpricing.pdf Oraşul a avut mult de suferit din cauza traficului congestionat generat de numărul foarte mari de locuri de parcare pe stradă. Pentru a reduce efectul „mutării la nouăzeci de minute” (localnicii şi navetiştii din centru îşi mutau maşinile la fiecare 90 de minute pentru a evita plata tarifului aferent parcării), administraţia locală a introdus taxe pentru parcarea pe stradă prin intermediul contoarelor multispaţiale. Cele mai mari tarife pentru parcare sunt în centru, acestea scăzând cu cât ne îndepărtăm mai mult de zona centrală. Administraţia locală a realizat o campanie de marketing pentru a informa şoferii cu privire la contoare, campanie care a inclus distribuirea unei cartele gratuite pentru contoar, preplătite, pentru fiecare locuitor, astfel încât acesta să se familiarizeze cu sistemul. Şoferii pot scăpa nepedepsiţi doar în cazul unei singure încălcări a regulii privind parcarea cu taxă, ofiţerii care au ca sarcină verificarea parcărilor oferind o oră de parcare gratuită pentru acei şoferi care nu sunt familiarizaţi cu contoarele. Parcarea pentru navetişti, Oxford, Marea Britanie Sursa: Consiliul Local Oxford (2009). „Transferul în cazul parcării pentru navetişti”, disponibil online la adresa http://www.oxford.gov.uk/PageRender/decTS/Park_and_Ride_occw.htm În oraşul Oxford există cinci locaţii de tipul parcărilor pentru navetişti ce deservesc persoanele care vin să facă cumpărăturile în oraş, vizitatorii şi navetiştii. Înainte, în aceste locaţii se plătea o taxă care avea ca scop suplimentarea veniturilor locale pentru a acoperi cheltuielile operaţionale, însă banii încasaţi nu puteau asigura finanţarea necesară eventualelor reparaţii şi îmbunătăţiri. Pentru a se realiza o economie, administraţia locaţiilor de tipul parcărilor pentru navetişti a fost transferată către Comitatul Oxfordshire; acest lucru s-a dovedit eficient deoarece a dus la economii de 250.000 lire sterline pe an pentru administraţia oraşului Oxford. Iniţial, aceste economii au fost realizate prin intermediul economiilor de scară şi prin aport ul adus de contribuabilii din întregul comitat la cheltuielile generate de asigurarea serviciului, nu doar de contribuabilii din oraş – ambele categorii beneficiind de aceste facilităţi. 80 INSTRUMENTE ŞI INSTRUCŢIUNI Instrumente şi instrucţiuni Victoria Transport Policy Institute (2010). „Parking Management: Strategies, Evaluation and Planning” Un document director cuprinzător pentru planificarea şi aplicarea strategiilor de gestionare a parcării. Disponibil online la: http://www.vtpi.org/park_man.pdf. Victoria Transport Policy Institute (2010). „Parking Pricing Implementation Guidelines” Un document director pentru implementarea tarifării parcării, cu detalii privind depăşirea obstacolelor obişnuite. Disponibil online la: http://www.vtpi.org/parkpricing.pdf. Spillar, R. (1997). „A Comprehensive Planning and Design Manual for Park -and-Ride Facilities” Un document director pentru sistematizarea şi proiectarea parcărilor pentru navetişti. Disponibil online la: http://www.pbworld.com/library/fellowship/spillar. 81 ANEXA 4: Moduri de transport nemotorizat DESCRIERE ATRIBUTE Modurile de transport nemotorizat au un consum d e combustibil egal cu zero şi au nevoie de costuri reduse Potenţial de economisire a energiei de capital pentru implementare. Pe lângă îmbunătăţirea sănătăţii utilizatorilor, folosirea acestora reduce 100.000-200.000 kWh/an poluarea fonică şi îmbunătăţeşte calitatea aerului. Printre beneficii se numără îmbunătăţirea calităţii aerului, Cost iniţial costurile operaţionale scăzute atât pentru utilizatori, cât şi pentru furnizori, iar cerinţele în domeniul > 1.000.000 USD infrastructurii sunt mult reduse. Viteză de implementare > 2 ani OPŢIUNI DE IMPLEMENTARE Avantaje colaterale Emisii de carbon reduse Activitate de Metodologie Calitate mai bună a aerului implementare Siguranţă şi sănătate publică sporite Autoritatea locală pietonalizează reţelele de străzi sau zonele urbane mai extinse. Permanentă sau temporară, închiderea străzilor pentru vehiculele cu motor creşte gradul de conştientizare a populaţiei cu privire la mijloacele de transport nemotorizat, elimină vehiculele zgomotoase şi poluante şi creează oportunităţi pentru pieţe stradale şi alte Pietonalizare iniţiative. Autoritatea locală studiază fezabilitatea şi capacitatea de preluare din sondaje operate la origine şi la destinaţie, distribuţia traficului pe mijloace de transport şi, ulterior, proiectează reţele adecvate modelelor de navetă şi deplasărilor locale/în cartier. Pentru detalii, consultaţi studiul de caz Oxford. Autoritatea locală include reţele dedicate pentru biciclişti/pietoni în cadrul planu rilor sale de transport sau de utilizare a terenurilor urbane. Înlocuirea sau rezervarea drepturilor de acces în zonele nou construite creează condiţiile necesare pentru adoptarea de moduri de transport nemotorizat, care ar putea fi mai puţin favorizate dacă drumurile s- Reţele dedicate ar adresa numai automobilelor. Cheia succesului o reprezintă corelarea reţelelor pentru biciclişti şi pentru pietoni la nivel local cu calitatea mediului – este nevoie de canalizare adecvată şi de un nivel corespunzător de iluminare şi de umbră. Pentru detalii, consultaţi studiul de caz Bogota. Autoritatea locală acordă microcredite care pot fi utilizate pentru creşterea numărului de biciclete aflate în proprietate personală. O creştere a numărului deţinătorilor de biciclete Microcredite poate avea beneficii financiare semnificative pentru muncitorii cu venituri reduse, care nu vor mai fi dependenţi de un transport public costisitor, ineficient şi cu intervale mari de succedare. Pentru detalii, consultaţi studiul de caz Lima. 82 Autoritatea locală introduce programe de închiriere a bicicletelor, care asigură biciclete la cerere, contra cost. Factorul cheie al succesului unui astfel de demers constă în stabilirea unor tarife care să încurajeze utilizarea, dar şi a unor proceduri de securitate pentru Programe de evitarea şi pedepsirea furtului. Sistemele cu utilizatori înregistraţi necesită un card închiriere bancar sau detalii bancare despre utilizatori, dar nu sunt neapărat accesibile tuturor. Sistemele cu utilizatori neînregistraţi sunt mai flexibile, dar mai expuse la abuzuri. Marcarea bicicletelor şi a instalaţiilor poate crea venituri pentru autoritatea locală. Pentru detalii, consultaţi studiul de caz Paris. MONITORIZARE Odată implementată, monitorizarea progresului şi a eficienţei recomandărilor este fundamentală pentru o înţelegere clară a valorii acestora pe termen lung. Când Autoritatea locală (AL) implementează o anumită recomandare, ar trebui definit un obiectiv specific (sau un set de obiective) care să stabilească nivelul progresului preconizat într-o anumită perioadă de timp. Concomitent, ar trebui elaborat şi un plan de monitorizare. Planul de monitorizare nu trebuie să fie nici complicat şi nici să solicite foarte mult timp, însă ar trebui, ca cerinţă minimă, să acopere următoarele aspecte: să identifice sursele de informare, să identifice indicatorii de performanţă, să stabilească modalitatea de măsurare şi validare a proceselor sau echipamentelor de măsurare, să aibă protocoale de păstrare a evidenţelor, să stabilească un program pentru activitatea de măsurare (zilnic, săptămânal, lunar etc.), să atribuie responsabilităţile aferente fiecărui aspect al procesului, să stabilească mijloacele de realizare a auditului şi de evaluare a performanţei şi, în cele din urmă, să stabilească ciclurile de raportare şi analiză. Unele dintre măsurile sugerate, care se referă în mod special la această recomandare, sunt următoarele:  Realizarea de studii cu privire la numărul de biciclete aflate în circulaţie, prin utilizarea de contoare de trafic montate pe drumuri şi pe pistele pentru biciclete;  Stabilirea distribuţiei pe moduri de transport a persoanelor care călătoresc într-o anumită zonă sau în întregul oraş;  Stabilirea unor indicatori cheie de performanță, precum procentul mijloacelor de transport nemotorizat, transferul modal, km de infrastructură special creată pentru biciclişti/pietoni, adoptarea unor scheme de promovare a deplasării cu bicicleta prin analizarea registrelor de subvenţii. STUDII DE CAZ Pietonalizare cu închiderea drumurilor, Oxford, Anglia Sursa: Comisia Europeană, Directoratul General Mediu (2004). „Reclaiming city streets for people: Chaos or quality of life?”, disponibil online la: http://ec.europa.eu/environment/pubs/pdf/streets_people.pdf. Principalele străzi comerciale au fost complet redate pietonilor, în timp ce alte drumuri de trecere din zona centrală sunt accesibile numai autobuzelor ş i pietonilor. Adoptarea unei abordări integrate, treptate a implementării programului de închidere a drumurilor a fost considerată esenţială pentru reuşita elementului de realocare a unui spaţiu semnificativ pentru drumuri, din cadrul proiectului. Opozanţii proiectului în valoare de 6 milioane USD au folosit cu precădere motivul înrăutăţirii aglomerărilor în trafic pe două drumuri importante din oraş; au existat şi comercianţi cu amănuntul îngrijoraţi de accesul vehiculelor de aprovizionare şi de nivelul comerţului. Aceste probleme au fost abordate în cadrul unui proces extins de consultare şi al unei campanii publicitare eficiente, ca re au precedat implementarea proiectului. Acest proces a 83 inclus broşuri, mesaje publicitare pe autobuze, afişe amplasate în întregul oraş şi o serie de comunicate de presă. Reţea dedicată pentru biciclete, Bogota, Columbia Sursa: C40 Cities (2010). „Bogota, Colombia: Bogota's CicloRuta is one of the most comprehensive cycling systems in the world”, disponibil online la: http://www.c40cities.org/bestpractices/transport/bogota_cycling.jsp. CicloRutas este considerată o reţea unică pentru biciclete, al cărei proiect a ţinut cont de topografia oraşului pentru a crea o fluenţă şi o funcţionalitate maximă (caracteristici naturale şi construite, dealuri, cursuri de apă, parcuri, facilităţi esenţiale). Într-o perioadă de numai 7 ani, ca urmare a unei investiţii de 50 milioane USD, utilizarea bicicletelor în reţea a crescut cu peste 268%. CicloRutas joacă un rol important pentru grupurile cu venituri mici, având în vedere că 23% dintre deplasările efectuate de grupul cu veniturile cele mai reduse se fac pe jos sau cu bicicleta. Dezvoltarea CicloRutas a contribuit, de ase menea, la recuperarea spaţiului public de-a lungul malurilor râurilor şi al zonelor umede, deoarece timp de mulţi ani, acestea din urmă au fost ocupate de aşezări ilegale. Microcredite pentru biciclete, Lima, Peru Sursa: ICLEI (2009). „Case study 46: Assistance to purchase bicycles – Lima, Peru” în „Sustainable Urban Energy Planning: A handbook for cities and towns in developing countries”, disponibil online la: http://www.unhabitat.org/pmss/listItemDetails.aspx?publicationID=2839. În 1990, municipalitatea oraşului Lima a înfiinţat un program de microcredite pentru a permite achiziţia de biciclete de către cetăţenii cu venituri mici. Prin economisirea costurilor zilnice cu transportul public, muncitorii vor constata o creştere efectivă a veniturilor cu peste 12% după ramburs area împrumutului. Pentru extinderea reuşitei programului, s-au depus eforturi pentru standardizarea utilizării bicicletelor în oraş. Măsurile în acest sens au constat în realizarea unui manual de standarde tehnice pentru proiectarea şi sistematizarea pistelor pentru biciclete. Închiriere de biciclete, Velib, Paris, Franţa Sursa: C40 Cities (2010). „Paris, France Velib – a new Paris love affair”, disponibil online la: http://www.c40cities.org/bestpractices/transport/paris_cycling.jsp. Parisul a lansat un sistem de închiriere non-stop prin intermediul Velib, un parteneriat public-privat între Primăria Parisului şi o companie condusă de un important grup din domeniul publicităţii. Utilizatorii trebuie să achiziţioneze un abonament zilnic, săptămânal sau anual, iar închirierea de biciclete este gratuită pentru prima jumătate de oră a fiecărei deplasări individuale, iar apoi se percepe un preţ fix. Valorile crescânde ale preţurilor asigură menţinerea în circulaţie a bicicletelor. De reţinut că primăria Parisului generează venituri din proiect fără nicio investiţie (care a costat 108 milioane USD). Motivul acestui succes l -a constituit parteneriatul public-privat, prin care compania privată achită costurile operaţionale plus drepturi pentru spaţiul publicitar către Primărie, finanţate din veniturile din publicitate. INSTRUMENTE ŞI INSTRUCŢIUNI Instrumente şi instrucţiuni Sustrans (2007). „Technical guidelines for the development of cycle facilities” – O serie de documente directoare pentru profesionişti cu privire la detaliile proiectării reţelelor pentru biciclete. Disponibil online la: http://www.sustrans.org.uk/resources/design-and-construction/technical-guidelines. Transport for London (2010). „London Cycling Design Standards” – Un document director pentru reducerea barierelor din calea utilizării bicicletelor în vederea îndeplinirii obiectivelor legate de siguranţa rutieră. Disponibil online la: http://www.tfl.gov.uk/businessandpartners/publications/2766.aspx. 84 ANEXA 5: Evaluarea comparativă a clădirilor municipale DESCRIERE ATRIBUTE Elaborarea unui program de evaluare a consumului energetic din clădirile municipale pentru colectarea Potenţial de economisire a energiei datelor şi raportarea anuală privind consumul energetic, facturile la energie, cantitatea de apă utilizată, 100.000-200.000 kWh/an facturile la apă, suprafaţa şi numele administratorului fiecărei clădiri (dacă este cazul). Scopul acestui program Cost iniţial constă în identificarea clădirilor aflate în administrarea autorităţilor locale, care înregistrează consumul < 100.000 USD energetic cel mai ridicat, astfel încât să se poată găsi cele mai bune opţiuni pentru îmbunătăţirea eficienţei Viteză de implementare energetice. Beneficiile programului constau în utilizarea cu maximum de eficiență a resurselor şi alocarea de 1-2 ani timp şi bani proiectelor celor mai uşor realizabile. Prin intermediul programului se vor stabili datele anuale Avantaje colaterale privind utilizarea energiei/amprenta de carbon în cadrul tuturor operaţiunilor de la nivel municipal. Emisii de carbon reduse Utilizare eficientă a apei Această recomandare se aplică cel mai bine în cazul oraşelor mari, a căror dimensiune şi capacitate permit Calitate mai bună a aerului implementarea unui astfel de program. Analiza şi monitorizarea regulată privind consumul energetic al Economii financiare fiecărei clădiri şi identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire reprezintă un punct de plecare pozitiv pentru majoritatea oraşelor. Cu toate acestea, pentru stabilirea unei metode adecv ate de evaluare este nevoie de o analiză detaliată deoarece clădirile asemănătoare se pot diferenţia printr -o serie de factori fundamentali: de exemplu,prin tipul de locatari sau gradul de ocupare (număr de persoane pe mp). OPȚIUNI DE IMPLEMENTARE Activitate de Metodologie implementare Numirea sau detașarea unei persoane sau două care să aibă abilitățile, experiența și Numirea personalitatea necesare pentru a putea aduna suficiente date din cadrul numeroaselor evaluatorului-şef departamente de la nivelul administrației locale. Alternativ, se poate angaja un consultant extern care să coordoneze activitățile menționate mai jos. Definirea informațiilor principale, necesare și utile pentru crearea unei baze de date adecvate procesului de evaluare energetică. Facturile de energie electrică reprezintă doar una dintre componentele bazei de date aferente procesului de evaluare, iar, Identificarea pentru ca informația să fie prezentată în context, trebuie introduse și alte date cerinţelor de fundamentale. Aceste date pot cuprinde: evaluare  numele și adresa clădirii  conturile furnizorilor de energie electrică, gaze naturale, apă  facturile de energie electrică, gaze naturale și apă din ultimii 3 ani  suprafeţele utile ale clădirii 85  locul în care se află contoarele de energie şi de apă şi suprafeţele utile aferente  anul construcției și anii principalelor lucrări de renovare efectuate  administratorul clădirii (dacă este cazul)  tipurile de sisteme de încălzire, climatizare și iluminat existente în clădire Elaborarea unui proces eficient de colectare a informațiilor care vor fi incluse în baza de date. Identificarea direcțiilor și a persoanelor care au acces la informațiile necesare. Definirea datelor care urmează a fi colectate anual și elaborarea unei metode pentru Stabilirea strategiei ca aceste date să fie primite în fiecare an. Elaborarea unei metode de verificare și de colectare a analiză a datelor și stabilirea unei perioade de timp necesare validării. Se poate ca datelor unele date să nu existe în direcțiile autorităţii locale și, în acest caz, datele inițiale trebuie colectate de echipa care se ocupă de evaluare (de ex., suprafeţele utile, zonele aferente contoarelor). Numirea personalului auxiliar care să demareze procesul anevoios de solicitare, primire, verificare și colectare a datelor inițiale direct de la sursă. Demararea Alternativ, se poate redacta o cerere de ofertă și se poate atribui contractul cu procesului de obiectivul specific de colectare a datelor de evaluare energetică a tuturor clădirilor colectare a datelor municipale. Datele pot fi stocate în tabele Excel sau într-un program special creat pentru domeniul energetic. Se va acorda o atenție deosebită gradului înalt de calitate a verificărilor, pentru a se asigura acuratețea datelor introduse. Se va realiza analiza datelor colectate pentru asigurarea acurateței acestora și pentru identificarea oportunităților. Unele dintre exemplele de realizare a analizei pot fi:  compararea consumului de energie electrică în kWh/mp/an pe tip de clădire  compararea consumului de energie termică în kWht/mp/an pe tip de clădire Analiza şi  compararea consumului total de energie în USD/mp/an pe tip de clădire interpretarea Pornind de la clădirile care înregistrează performanța energetică cea mai ridicată și de datelor la cele care au performanța energetică cea mai scăzută, se vor verifica suprafeţele utile alocate contoarelor de utilități și se vor nota situațiile speciale care pot duce la creșterea sau la scăderea consumului energetic (camera serverelor, spațiile libere, renovările etc.). Formularea unei Rezultatele din cadrul etapei de analiză trebuie utilizate pentru a elabora o evaluare evaluări adaptate comparativă adecvată a factorilor fundamentali care influenţează cantitatea de 86 energie utilizată la nivelul municipiului. Este nevoie să se realizeze acest lucru pentru că aceşti factori diferă foarte mult de la oraş la oraş şi de la clădire la clădire. Unii dintre aceşti factori sunt următorii:  tipul de locatari  gradul de ocupare (număr de persoane/ mp)  managementul energetic al clădirii De obicei, această evaluare se realizează cu scopul încadrării clădirii într -o anumită categorie. A se vedea studiul de caz Singapore pentru detalii suplimentare. Unul dintre cei mai importanți factori de motivare pentru realizarea eficienței energetice a clădirilor o reprezintă presiunea concurenţei deoarece niciunul dintre Prezentarea proprietarii sau administratorii de clădiri nu dorește ca acea clădire să fi înregistrat cele evaluării la nivel mai scăzute performanțe. Schimbul intern de date în domeniul energiei electrice, între intern direcții și operatorii locali, va genera, în mod automat, o îmbunătățire a consumului de energie. Acest lucru le va permite operatorilor să împărtășească din experiența dobândită pentru a permite schimbul de cunoștințe în interiorul autorităţii locale. Cea mai îndrăzneață declarație pe care o poate face coordonatorul programului de eficiență energetică a clădirilor constă în comunicarea către publicul larg, presă, alegători și potențialii adversari politici a datelor privind performanța înregistrată în domeniul energetic. Această ultimă etapă din programul de evaluare poate avea loc la Comunicarea câțiva ani de la începerea programului, când datele indică îmbunătăţiri şi tendinţe publică a evaluării pozitive de progres în direcţia eficientizării activităţilor guvernamentale. Apoi, autoritatea locală va putea lansa proprietarilor de clădiri particulare o provocare (sau va solicita acest lucru, după modelul actual al unor municipii) – să realizeze o evaluare a propriilor clădiri și să facă publice rezultatele obținute. MONITORIZARE Odată implementată, monitorizarea progresului şi a eficienţei recomandărilor este fundamentală pentru o înţelegere clară a va lorii acestora pe termen lung. Când Autoritatea locală (AL) implementează o anumită recomandare, ar trebui definit un obiectiv specific (sau un set de obiective) care să stabilească nivelul progresului preconizat într-o anumită perioadă de timp. Concomitent, ar trebui elaborat şi un plan de monitorizare. Planul de monitorizare nu trebuie să fie nici complicat şi nici să solicite foarte mult timp, însă ar trebui, ca cerinţă minimă, să acopere următoarele aspecte: să identifice sursele de informare, să identifice indicatorii de performanţă, să stabilească modalitatea de măsurare şi validare a proceselor sau echipamentelor de măsurare, să aibă protocoale de păstrare a evidenţelor, să stabilească un program pentru activitatea de măsurare (zilnic, săptămânal, lunar etc.), să atribuie responsabilităţile aferente fiecărui aspect al procesului, să stabilească mijloacele de realizare a auditului şi de evaluare a performanţei şi, în cele din urmă, să stabilească ciclurile de raportare şi analiză. 87 Unele dintre măsurile sugerate şi care se referă în mod special la această recomandare sunt următoarele:  kWhe/mp – Consumul anual de energie electrică în funcţie de tipul clădirii (şcoală, clădire de birouri, clădire de locuit, spital, alte le);  kWht/mp – Consumul anual de energie termică în funcţie de tipul clădirii;  USD/mp – Cheltuielile anuale aferente consumului de energie în funcţie de tipul clădirii. STUDII DE CAZ Eficienţa energetică în clădirile publice, Kiev, Ucraina Sursa: ESMAP (2010). „Good Practices in City Energy Efficiency: Kiev, Ukrain e – Energy Efficiency in Public Buildings”, disponibil online la: http://www.esmap.org/esmap/node/656. În cadrul proiectului pentru eficienţa energetică a clădirilor publice din Kiev, au fost modernizate cu sisteme şi echipamente rentabile şi eficiente din punct de vedere energetic 1.270 de clădiri publice din Kiev – inclusiv instituţii sanitare, de învăţământ şi culturale. Proiectul s-a concentrat asupra părţii de ofertă, precum sisteme de automatizare şi de control, dar şi asupra unor măsuri pe partea de cerere, precum instalarea de sisteme de contorizare şi de protecţie împotriva factorilor de mediu, precum şi a unei politici viabile de tarife la încălzire. Proiectul a fost derulat de Administ raţia de Stat a oraşului Kiev (KCSA). Economiile obţinute prin modernizare au fost estimate la 333.423 gigacalorii (Gcal)/an până în 2006 – în funcţie de grad/zile din anul de referinţă – , altfel spus, economii de circa 26% în comparaţie cu nivelul de consum energetic al clădirilor anterior proiectului. De asemenea, aceste modernizări au determinat creşterea nivelului de confort în clădire, au contribuit la dezvoltarea unei industrii de servicii pentru eficienţa energetică şi au condus la creşterea, în conştiinţa publică, a importanţei eficienţei energetice. Proiectul a costat 27,4 milioane USD şi a fost finanţat printr -un împrumut de la Banca Mondială, o contribuţie de la guvernul suedez şi din fondurile KCSA. În urma succesului proiectului, multe alte oraşe din Ucraina au solicitat informaţii cu privire la proiect şi şi -au exprimat interesul pentru aplicarea unor soluţii similare pentru clădirile publice proprii. Planul general pentru eficienţa energetică a clădirilor (BEEMP), Singapore Sursa: http://www.esu.com.sg/pdf/research6_greece/Methodology_of_Building_Energy_Performance_Benchmarking.pdf; http://www.bdg.nus.edu.sg/BuildingEnergy/energy_masterplan/index.html. Raportul Comitetului inter-agenţii pentru eficienţă energetică (IACEE) a identificat direcţii strategice pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor, ramurilor industriale şi sectoarelor de transport. Planul general pentru eficienţa energetică a clădirilor (BEEMP) formulat de Autoritatea pentru Clădiri şi Construcţii (BCA) detaliază diferitele iniţiative întreprinse de aceasta pentru implementarea acestor recomandări. Planul conţine programe şi măsuri care se extind pe întreaga durată de viaţă al clădirii. Planul începe cu un set de standarde de eficienţă energetică pentru a asigura o proiectare corectă a clădirilor de la bun început şi continuă cu un program de eficienţă energetică pentru a asigura menţinerea eficienţei operaţionale a acestora pe întreaga durată de viaţă a clădirii. BEEMP constă în următoarele programe:  Analiza şi actualizarea standardelor energetice  Auditul energetic al clădirilor selectate  Indicii de eficienţă energetică (IEE) şi evaluarea comparativă a performanţelor  Managementul energetic al clădirilor publice  Contractarea performanţelor 88  Cercetare şi dezvoltare Programul de etichetare a clădirilor inteligente energetic, Singapore Sursa: http://www.e2singapore.gov.sg/buildings/energysmart-building-label.html. Programul de etichetare a clădirilor inteligente energetic, derulat de Unitatea pentru Durabilitate Energetică (ESU) a Universităţii Naţionale din Singapore (NUS) şi de Agenţia Naţională pentru Mediu (NEA), îşi propune să promoveze eficienţa energetică şi conservarea energiei în se ctorul imobiliar prin recunoaşterea clădirilor eficiente energetic. Energy Smart Tool este un sistem de evaluare comparativă online, care se poate utiliza pentru aprecierea performanţelor energetice ale clădirilor de birouri şi ale hotelurilor. Acesta permite deţinătorilor de clădiri să examineze modelele de consum de energie din cadrul clădirilor şi să le compare cu normele industriale. Câştigătorii primesc, în cadrul unei festivităţi anuale de premiere, o etichetă de clădire inteligentă energetic; aceasta este reexaminată o dată la trei ani. În afara contribuţiei la reducerea consumului de energie şi a emisiilor de carbon în sectorul imobiliar, clădirile inteligente e nergetic:  realizează economii energetice datorită managementului energetic activ  asigură niveluri mai ridicate de satisfacţie ocupanţilor  îmbunătăţesc imaginea corporativă a companiei Reţeaua municipală de eficienţă energetică, Bulgaria Sursa: http://www.munee.org/files/MEEIS.pdf. Treizeci şi cinci de oraşe din Bulgaria au înfiinţat Reţeaua Municipală de Eficienţă Energetică (MEEN). EnEffect este secretariatul reţelei. Din aprilie 2001, MEEN a primit patru asociaţii municipale în calitate de membri colectivi. În vederea creării unui plan energetic municipal de succ es, MEEN promovează dezvoltarea a două elemente cheie: o bază de date energetică şi un program de formare pentru funcţionarii municipali. Informaţiile generale sunt colectate în „paşapoarte” municipale. Aceste informaţii sunt colectate prin intermediul studiilor diferitelor organizaţii şi sunt introduse într-o bază de date sau într-un sistem de informaţii privind eficienţa energetică (EEIS). EEIS are două niveluri: bază de date şi analiză. Baza de date, o aplicaţie Microsoft Access, conţine informaţii tehnice obiective, iar analiza conţine informaţii netehnice, precum documente financiare, instituţionale şi de reglementare, elaborate la nivel naţional. Aceste informaţii sunt organizate pe trei categorii: consum la nivel de municipalitate, consum la nivel de unitate şi producţie la nivel de municipalitate. Sisteme de management energetic în clădirile publice, Liov, Ucraina Sursa: ESMAP (2011). „Good Practices in City Energy Efficiency: Lviv, Ukraine – Energy Management Systems in Public Buildings”, disponibil online la: http://www.esmap.org/esmap/sites/esmap.org/files/Lviv%20Buildings%20Case%20final%20edited%20042611_0.pdf. Oraşul ucrainean Liov a reuşit reducerea consumului anual de energie în clădirile sale publice cu aproape 10%, iar consumul de apă de robinet s -a redus cu circa 12 procente prin intermediul unui program de monitorizare şi ţintire (M&T) pentru controlul consumului de energie şi de apă. Aceasta a generat economii nete estimate de 9,5 milioane UAH (1,2 milioane USD) în 2010. Programul M&T a fost lansat în decembrie 2006 şi a devenit complet operaţional în mai 2007. Acesta a furnizat autorităţilor oraşului datele de consum lunar pentru termoficare, gaze naturale, electricitate şi apă în toate cele 530 de clădiri publice ale oraşului. În cadrul programului, utilizarea utilităţilor este raportată şi analizată lunar; ţintele pentru consumul lunar de utilităţi se stabilesc anual, pe baza consumului istoric şi a negocierilor pentru reglare (în cazul modificărilor predictibile ale tiparelor de consum). Consumul anual este comparat lunar cu ţinta, abaterile sunt imediat observate şi remediate, iar performanţele clădirilor sunt comunicate pu blicului printr-o campanie de tip Display. Prin programul M&T s-au obţinut economii semnificative, cu investiţii şi costuri de program recurente minime. Aceste reduceri la facturile de utilităţi s-au 89 dovedit valoroase în contextul constrângerilor fiscale şi al creşterii preţurilor la energie. Programul a beneficiat de o condiţie iniţială esenţială, majoritatea clădirilor publice din oraş fiind deja contorizate pentru consumul de apă şi energie; de asemenea, oraşul colabora cu programe internaţionale de asistenţă în materie de energie municipală încă de la sfârşitul anilor 1990. O administraţie locală puternică şi un puternic devotament au reprezentat factorii cheie de succes ai programului M&T pentru consumul de apă şi de energie al oraşului Liov. În cadrul administraţiei locale s-a constituit o nouă Unitate de Management Energetic (EMU) şi s -au mobilizat resurse pentru formarea întregului personal în domeniul utilizării responsabile a utilităţilor clădirii în cadrul unei divizii administrative, unităţ i sau clădiri. Sistemul M&T a indus responsabilitate, a creat transparenţă şi a permis controlul informat al utilizării energiei şi a apei în clădirile publice, punând o bază solidă pentru creşterea constantă a eficienţei utilizării apei şi energiei. Programul de management energetic al clădirilor publice, Liov, Ucraina Sursa: http://www.ecobuild-project.org/docs/ws2-kopets.pdf. Ca parte a iniţiativei Oraşe Eficiente Energetic din Ucraina, lansată în 2007 ca iniţiativă a 4 oraşe, susţinută de MHME, NAER şi Asociaţia europeană a autorităţilor locale „Energie-Cites”, oraşul Liov a promovat o politică energetică durabilă şi planuri de acţiune la nivel local. Oraşul a dezvoltat un Pro gram de management energetic al clădirilor publice prin intermediul iniţiativei Oraşe Eficiente Energetic din Ucraina. Acesta implică colectar ea cu regularitate a datelor prin intermediul diverselor agenţii, precum şi o monitorizare şi o analiză ulterioară a consumului de energie al clădirilor în vederea identificării de oportunităţi de dezvoltare uşor realizabile. SMEU Software, România Sursa: http://www.munee.org/files/SMEU-romania.pdf. Programul SMEU a fost creat pentru stabilirea priorităţilor pentru planurile de acţiune municipale din domeniul energetic şi pentru a evalua costurile şi consumul global de energie. Obiectivul acestui program este de a colecta, organiza şi utiliza datele energetice pentru ca fac torii de decizie să poată analiza tendinţele de utilizare a energiei de către consumatori şi să construiască cu exactitate bugetul pentru energie aferent perioadei următoare. Programul SMEU împarte datele în module individuale şi interdependente pentru col ectarea de date privind diferitele aspecte ale ciclului energetic. Modulul Locality colectează informații anual, inclusiv suprafaţă, populaţie şi temperatură medie, dar şi informaţii generale privind municipalitatea, precum numărul de clădiri şi numărul de locuinţe dintr-o clădire. NYC Greener Buildings, SUA Sursa: http://council.nyc.gov/html/releases/prestated_4_22_09.shtml. Clădirile municipale din New York City au fost evaluate comparativ din punctul de vedere al eficienţei energetice. Proiectul, iniţiat la 9 decembrie 2009 prin adoptarea planului „Greener, Greater Buildings Plan” (cunoscut anterior sub numele Intro. No. 476 -A, Benchmarking Energy and Water Use), situează oraşu l în fruntea unui efort naţional de îmbunătăţire a eficienţei energetice a construcţiilor, efort menit să diminueze amprenta de carbon a Americii şi utilizarea de combustibili fosili foarte poluanţi pentru producţia de electricitate. Proiectul a utilizat instrumentul de management energetic Energy Star Portfolio Manager al Agenţiei SUA pentru Mediu (EPA), care constituie o part e integrantă a procesului de certificare LEED (Leadership în Energie şi Design Ecologic), instituit şi coordonat de Consiliul S UA pentru clădiri ecologice (USGBC). Planul îşi propune reducerea amprentei totale de carbon a oraşului cu 30% până în 2030 (iniţial 2017), cinci procente din reducerea respectivă provenind de la clădirile guvernamentale, comerciale şi rezidenţiale. După finalizarea fazei iniţiale, proprietarilor clădirilor li se va solicita să efectueze evaluări comparative anuale. 90 INSTRUMENTE & INSTRUCȚIUNI Instrumente și instrucțiuni Programul „Target Finder” permite utilizatorilor să stabilească un obiectiv de performanţă energetică pentru proiecte de design şi renovări majore ale clădirilor. Disponibil online la: http://www.energystar.gov/index.cfm?c=new_bldg_design.bus_target_finder. Portfolio Manager este un instrument interactiv de management energetic pentru urmărirea şi evaluarea consumului de energie şi de apă a întregului portofoliu de clădiri. Disponibil online la: http://www.energystar.gov/index.cfm?c=evaluate_performance.bus_portfoliomanager. Prezentarea Agenţiei pentru Energie a oraşului Berlin cu privire la parteneriatul pentru economisirea energiei al oraşului Be rlin– „Un model de succes,” 29 iunie 2010. Disponibil online la: http://siteresources.worldbank.org/INTRUSSIANFEDERATION/Resources/305499-1280310219472/CArce_BEA_ENG.pdf. Oraş eficient energetic în Rusia: „Workshop Proceedings“, iunie 2010. Ghid pentru pregătirea, finanţarea şi implementarea programelor de eficienţă energetică la nivel municipal. http://www.esmap.org/esmap/sites/esmap.org/files/Russia%20EE%20Cities%20Proceedings%20ENG%20080210.pdf 91 ANEXA 6: Auditarea și modernizarea clădirilor municipale DESCRIERE ATRIBUTE Dezvoltarea unui program de auditare şi modernizare orientat asupra tuturor spațiilor de birouri pentru Potenţial de economisire a energiei analiza şi implementarea oportunităţilor de îmbunătăţire şi modernizare în vederea creşterii eficienţei > 200.000 kWh/an energetice. Beneficiile programului vor consta în economii realizate de birourile administrative municipale şi Cost iniţial în reducerea amprentei de carbon a autorităţii locale (AL). Prin acest programul, se vor identifica > 1.000.000 USD oportunităţile imediate de economisire şi se va implementa un sist em rapid de rambursare pentru a genera Viteză de implementare economii ce pot fi utilizate de alte servicii municipale. 1-2 ani Avantaje colaterale OPȚIUNI DE IMPLEMENTARE Emisii de carbon reduse Calitate mai bună a aerului Activitatea de Metodologie Siguranţă şi sănătate publică sporite implementare Creşterea oportunităţilor de ocupare a forţei Identificarea unei persoane care ocupă o funcţie în cadrul Administraţiei locale de muncă Identificarea sau angajarea unei alte persoane care să aibă ca responsabilitate elaborarea şi Economii financiare Managerului de Program implementarea proiectelor în domeniul performanţei energetice în cadrul pentru Clădirile de clădirilor municipale de birouri. Această persoană trebuie să aibă capacitatea de Birouri a colabora cu toate agenţiile, de a înţelege sistemul de construcţie şi de a gestiona relaţia cu subcontractorii. Utilizarea rezultatelor obţinute prin intermediul Programului de evaluare sau a datelor colectate de către personalul angajat în cadrul Programului pentru Clădirile de Birouri, identificarea oportunităţilor preliminare privind performanţa Identificarea energetică, cum sunt: noul sistem de iluminat, noul sistem de aer condiţionat, oportunităţilor noile computere, oportunităţi de răcire a server-ului etc. preliminare Clădirile de birouri se pot dovedi a fi clădiri complexe şi pot avea o gamă variată de tipuri de sisteme, de exemplu unele pot avea o fereastră simplă cu protecţie 25 A/C (sau fără protecţie A/C), pe când altele pot avea un sistem centralizat A/C cu dispozitiv de răcire, turnuri de răcire, ventilatoare şi sistem de conducte . Se vor vizita mai multe clădiri de birouri pentru identificarea oportunităţilor Realizarea Auditurilor specifice privind performanţa energetică în ceea ce priveşte următoarele utilităţi energetice detaliate finale şi activităţi: sistemul de iluminat; sistemul de aer condiţionat; sistemul de 25 Protecţie externă autolimitantă (n. trad.) 92 încălzire; computerele; camera serverelor şi sistemul de răcire al serverelor; aparatura de uz casnic (dispozitivele de răcire a apei, frigiderele, automatele). Tabelul privind performanţa energetică a clădirilor de birouri din municipiu cuprinde metode de estimare a potenţialului privind performanţa energetică pentru birourile care includ evaluarea echipamentelor moderne, modificările comportamentale (stingerea luminilor, valori de referinţă pentru încălzire, durata de funcţionare etc.) şi ghiduri privind procedurile de achiziţie. Alocarea bugetului pentru obţinerea performanţei energetice în clădirile de birouri din municipiu. Combinaţia de modernizare şi renovarea normală a clădirilor pare a fi cea mai bună modalitate de utilizare a unui buget limitat. De exemplu, dacă este nevoie de un nou acoperiş pentru că prin cel vechi pătrunde apa, este momentul oportun pentru a se realiza izolaţia termică, precum şi un Stabilirea bugetului şi a acoperiş alb; sau în cazul în care se montează ferestre noi, acestea pot fi cerinţelor financiare modernizate până la stadiul de ferestre foarte bine izolate cu ajutorul fondurilor din cadrul Programului privind performanţa energetică a clădirilor de birouri. Alternativ, pot fi semnate contracte cu Companiile specializate în Servicii Energetice (COSE) care vor plăti avansul pentru activitatea de modernizare şi îşi vor aduce contribuţia la economisirile generate de procedura de modernizare. Ţinând cont de datele din programul de evaluare, de auditurile energetice Realizarea modernizării / detaliate şi de restricţiile bugetare, se vor realiza modernizări, înlocuiri de reabilitării termice echipamente şi renovări având ca scop reabilitarea termică în funcţie de specificul fiecărei clădiri. Elaborarea unei cereri de ofertă către antreprenorii din domeniile mecanic şi electric pentru a participa la licitaţia organizată pentru proiectele de modernizare. Compactarea unui număr mai mare de activităţi similare de Angajarea modernizare în cadrul a zeci de clădiri de birouri va permite Administraţiei locale Antreprenorului pentru să realizeze economii de scară, asigurându-se obţinerea calităţii cu cheltuieli realizarea acţiunii de reduse. Alternativ, se va elabora o cerere de ofertă şi se va acorda contractul modernizare pentru serviciile energetice unei companii private (COSE) care va garanta economisirea energiei electrice, va prezenta investiţia iniţială şi va contribui, împreună cu Administraţia locală, la obţinerea economiilor viitoare. Verificarea acţiunii de Evaluarea şi verificarea fiecărui proiect de construcţie pentru ca acesta să modernizare şi respecte specificaţiile din cererea de ofertă privind modernizarea pentru 93 reabilitare termică obţinerea performanţei energetice. Continuarea colectării facturilor de electricitate şi căldură aferente fiecărei clădiri care a beneficiat de un sistem îmbunătăţit şi compararea acestora cu facturile vechi. MONITORIZARE Odată implementată, monitorizarea progresului şi a eficienţei recomandărilor este fundamentală pentru o înţelegere clară a va lorii acestora pe termen lung. Când autoritatea locală (AL) implementează o anumită recomandare, ar trebui definit un obiectiv specific (sau un set de obiective) care să stabilească nivelul progresului preconizat într-o anumită perioadă de timp. Concomitent, ar trebui elaborat şi un plan de monitorizare. Planul de monitorizare nu trebuie să fie nici complicat şi nici să solicite foarte mult timp, însă ar trebui, ca cerinţă minimă, să acopere următoarele aspecte: să identifice sursele de informare, să identifice indicatorii de performanţă, să stabilească modalitatea de măsurare şi validare a proceselor sau echipamentelor de măsurare, să aibă protocoale de păstrare a evidenţelor, să stabilească un program pentru activitatea de măsurare (zilnic, săptămânal, lunar etc.), să atribuie responsabilităţile aferente fiecărui aspect al procesului, să stabilească mijloacele de realizare a auditului şi de evaluare a performanţei şi, în cele din urmă, să stabilească ciclurile de raportare şi analiză. Unele dintre măsurile sugerate şi care se referă în mod special la această recomandare sunt următoarele:  USD/mp – Evaluarea costurilor energetice anuale, raportate la metru pătrat pentru toate clădirile de birouri din municipiu;  kWhe/mp – Evaluarea consumului anual de energie electrică, raportat la metru pătrat pentru toate clădirile de birouri din municipiu;  kWht/mp – Evaluarea consumului anual de energie termică, raportat la metru pătrat pentru toate clădirile de birouri din municipiu;  Economisiri de USD/an – totalitatea economisirilor din energie generate pe parcursul desfăşurării programului. STUDII DE CAZ Model de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor, Berlin, Germania Sursa: http://www.c40cities.org/bestpractices/buildings/berlin_efficiency.jsp. Autorităţile locale din Berlin, în parteneriat cu Agenţia de Energie Berlin (BEA), au creat, în premieră, un model excelent pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor. Acestea asigură modernizarea clădirilor private şi publice, pregătind licitaţii pentru lucrări care vor garanta reducerea nivelului de emisii. În licitaţiile publice pentru lucrările de modernizare sunt stabilite reducerile cu o medie de 26% a nivelului de CO 2; astfel, companiile de servicii energetice (CSE) câştigătoare trebuie să asigure soluţii energetice durabile. Până în prezent, au fost îmbunătăţite 1.400 de clădiri, asigurând reduceri de CO2 de peste 60.400 de tone anual – îmbunătăţirile fiind gratuite pentru proprietarii clădirilor –, iar economiile obţinute în aceste clădiri au fost imediate. Contractare internă, Stuttgart, Germania Sursa: http://www.c40cities.org/bestpractices/buildings/stuttgart_efficiency.jsp. Oraşul Stuttgart economiseşte 7.200 de tone de CO2 anual printr-o formă inovatoare de contractare internă, care utilizează un fond de rulment pentru finanţarea măsurilor de economisire a energiei şi a apei. Oraşul reinvesteşte economiile direct în noi activităţi, creând astfel un ciclu de îmbunătăţiri în domeniul mediului şi al reducerii emisiilor. Studiile de caz UE şi Campania Display Sursa: http://www.display-campaign.org/page_162.html. 94 Campania europeană Display este o schemă voluntară concepută de experţi în energie din oraşe europene. La iniţierea acesteia, în 2003, campania a urmări t încurajarea autorităţilor locale în direcţia prezentării publice a performanţelor energetice şi de mediu ale clădirilor publice, utilizând aceeaşi etichetă energetică folosită pentru aparatele de uz casnic. Din 2008, compan iile private sunt încurajate să utilizeze Display pentru activităţile de responsabilitate socială corporativă proprii. Sistem de management energetic, Frankfurt, Germania Sursa: http://www.managenergy.net/download/r164.pdf. În 1996, autorităţile locale din Frankfurt (departamentul Construcţii) au încheiat un contract cu o companie privată pentru instalarea şi operarea unui sistem de management energetic (SME) pentru sediul primăriei (Romer), Paulskirche şi muzeul „Schirn”. Scopul proiectului este de a reduce costurile de energie şi apă, precum şi emisiile de CO2. Pe baza costurilor anuale de 2,6 milioane DM înregistrate în 1992/1993, reducerile potenţiale de costuri au fost estimate l a aproximativ 320.000 DM anual. Pentru obţinerea acestor reduceri de costuri, era necesară o investiţie de 1 mili on DM pentru echipamente de control. Rambursarea capitalului investit urma să se realizeze din economiile de energie (54%) pe o perioadă de 8 ani. Restul de 46% v a reprezenta reducerea costurilor operaţionale ale clădirilor. Biroul eficient energetic al viitorului (EoF), Garston, Marea Britanie Sursa: http://projects.bre.co.uk/envbuild/index.html. Noua clădire ecologică de la Garston a fost construită în scop demonstrativ pentru specificaţiile de performanţă ale biroului eficient energetic al viitorului (EoF), fiind realizată de un companii reprezentând producătorii, proiectanţii şi instalatorii de componente pentru clădiri şi de utilităţi de combustibil, ca parte a proiectului EoF derulat de BRECSU (Building Research Energy Conservation Support Unit). INSTRUMENTE & INSTRUCȚIUNI Instrumente & instrucțiuni EU LOCAL ENERGY ACTION Good practices 2005 – Broşură cu exemple de bune practici ale agenţiilor pentru energie din Europa. Material dispon ibil online la: http://www.managenergy.net/download/gp2005.pdf. ESMAP Public Procurement of Energy Efficiency Services – Ghid de bune practici de achiziţii din întreaga lume. Material disponibil online la: http://www.esmap.org/Public_Procurement_of_Energy_Efficiency_Services.pdf. Codul de Conservare a Energiei în Clădiri furnizează cerinţele minime pentru proiectarea şi construcţia eficientă energetic a clădirilor şi a sistemelor aferente acestora. Material disponibil online la: http://www.emt-india.net/ECBC/ECBC-UserGuide/ECBC-UserGuide.pdf. 95 ANEXA 7: Programul de temporizare a iluminatului stradal DESCRIERE ATRIBUTE De obicei, iluminatul public are două faze de funcţionare, respectiv „pornit“ şi „oprit“, faze care alternează Potenţial de economisire a energiei între ele la primele ore ale serii şi la primele ore ale dimineţii. Totuşi, necesitatea iluminatului diferă foarte > 200.000 kWh/an mult pe parcursul zilei,iar pe parcursul nopţii există momente când spaţiul public este folosit în procent redus. Cost iniţial Un program de temporizare şi/sau reglare a intensităţii luminii, creat în funcţie de nevoile specifice privind < 100.000 USD iluminatul în anumite zone, ar putea reduce în mod semnificativ consumul de energie, asigurând, în acelaşi Viteză de implementare timp, nivelul adecvat de lumină pentru, de exemplu, securitate şi siguranţă în zonele publice. Ar putea fi < 1 an folosit un sistem inteligent de monitorizare pentru adaptarea nivelurilor de iluminat în conformitate cu Avantaje colaterale condiţiile meteorologice şi cu nivelul activităţii desfăşurate. Emisii de carbon reduse Siguranţă şi sănătate publică sporite Această recomandare are ca scop identificarea tiparelor de utilizare a zonelor publice şi ajustarea sistemului O creştere a oportunităţilor de ocupare a de iluminat în conformitate cu acestea. Adesea, programele de temporizare a luminii fac parte dintr-un forţei de muncă program complet de audit şi modernizare, însă, pentru acele oraşe care beneficiază deja de sisteme de Economii financiare iluminat public eficiente din punct de vedere energetic, programul de temporizare a iluminatului ar putea fi unul mic, dar eficient. Programele de temporizare a iluminatului pot reduce consumul de energie şi, ulterior, emisiile de carbon, precum şi costurile operaţionale. Cel mai adesea, aceste programe duc la creşterea duratei de viaţă a lămpilor de iluminat, reducând cerinţele de întreţinere şi costurile aferente acesteia . Utilizarea unui sistem inteligent de monitorizare facilitează depistarea rapidă a deficienţelor, permiţând înlocuirea rapidă a componentelor şi îmbunătăţirea calităţii serviciului de iluminat public. OPȚIUNI DE IMPLEMENTARE Activitatea de implementare Metodologie Elaborarea unei analize de estimare a tipurilor de st răzi şi a corpurilor de Analiza alternativelor de iluminat iluminat stradal care să ducă la implementarea temporizării şi la public diminuarea intensităţii luminii la orele târzii ale nopţii. Alocarea de fonduri pentru implementarea programelor de reabilitare şi Instalarea de temporizatoare şi modernizare pentru reglarea şi temporizarea intensităţii luminii. dispozitive de reglare a luminii Extinderea programului de reabilitare pe mai mulţi ani pentru a realiza o pe străzile care beneficiază de acoperire de 100% a iluminatului public din oraş şi a instalaţiilor de iluminat public iluminat stradal. A se vedea studiile de caz Kirklees şi Oslo pentru detalii suplimentare. Standarde pentru iluminatul nou Stabilirea standardelor pentru temporizarea şi reglarea noilor instalaţii 96 de iluminat public şi pentru iluminatul stradal care să susţină cele mai bune practici la nivel internaţional în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi liniile directoare ale Societăţii de Inginerie a Iluminatului din America de Nord cu privire la iluminat. Evaluarea anuală a economisirilor de energie realizate prin intermediul Monitorizarea şi publicarea acestui program şi încurajarea companiilor din sectorul privat să urmeze economisirilor de energie exemplul Administraţiei locale. MONITORIZARE Odată implementată, monitorizarea progresului şi a eficienţei recomandărilor este fundamentală pentru o înţelegere clară a va lorii acestora pe termen lung. Când autoritatea locală (AL) implementează o anumită recomandare, ar trebui definit un obiectiv specific (sau un set de obiective) care să stabilească nivelul progresului preconizat într-o anumită perioadă de timp. Concomitent, ar trebui elaborat şi un plan de monitorizare. Planul de monitorizare nu trebuie să fie nici complicat şi nici să solicite foarte mult timp, însă ar trebui, ca cerinţă minimă, să acopere următoarele aspecte: să identifice sursele de informare, să identifice indicatorii de performanţă, să stabilească modalitatea de măsurare şi validare a proceselor sau echipamentelor de măsurare, să aibă protocoale de păstrare a evidenţelor, să stabilească un program pentru activitatea de măsurare (zilnic, săptămânal, lunar etc.), să atribuie responsabilităţile aferente fiecărui aspect al procesului, să stabilească mijloacele de realizare a auditului şi de evaluare a performanţei şi, în cele din urmă, să stabilească ciclurile de raportare şi analiză. Unele dintre măsurile sugerate şi care se referă în mod special la această recomandare sunt următoarele:  Ore pe an în care iluminatul stradal funcţionează la capacitate maximă;  Ore pe an în care iluminatul stradal funcţionează la mai puţin de 50% din capacitatea maximă. STUDII DE CAZ Sistem de control pentru iluminatul public, Kirklees, Marea Britanie Sursa: http://www.kirklees.gov.uk/community/environment/green/greencouncil/LightingStoryboard.pdf. În loc de a întrerupe iluminatul stradal la anumite ore din zi, aşa cum au procedat alte AL, autoritatea locală din Kirklees a decis să reducă intensitatea luminii la diferite niveluri pe tot parcursul zilei. S-a adoptat această măsură în parte deoarece, prin eliminarea întreruperii complete a sistemului de iluminat public în perioadele de activitate redusă, s-a asigurat o creştere a siguranţei în comunitate prin prevenirea infracţiunilor. S -au instalat sisteme modernizate pe fiecare stâlp de iluminat existent, care foloseau tehnologia wireless pentru a monitoriza şi reduce intensitatea iluminatului stradal. Modernizarea acestor sisteme a însemnat, pur şi simplu, adăugarea unei mici antene la capetele becurilor, care se conectează la balastul electronic fără a n ecesita cablaje suplimentare. În general, luminile sunt pornite la 100% la ora 19:00, reduse la 75% la ora 22:00, respectiv la 50% la miezul nopţii. Dacă luminile mai sunt aprinse la ora 05:00 dimineaţa, intensitatea luminii va creşte din nou la 100%. Prin reducerea treptată a intensităţii luminii, ochiul uman se poa te adapta mai bine la niveluri mai reduse de iluminat, iar reducerea intensităţii luminii este aproape imperceptibilă. De asemenea, sistemul de monitorizare la distanţă furnizează informaţii de inventar precise şi permite inginerilor care deservesc sistemul de iluminat stradal să identifice rapid şi uşor becurile defecte. Aceasta reduce necesitatea efectuării de inspecţii nocturne de inginerii de sistem şi, de asemenea, a redus alte costuri legate de întreţinerea la faţa locului. O reducere a intensităţii 97 luminii precum cea aplicată în Kirklees poate economisi anual până la 30% din cantitatea de energie electrică utilizată. Prin înlocuirea a 1.200 de be curi, AL din Kirklees estimează economii anuale în privința costurilor cu energia de aproape 3 milioane USD. Sistem inteligent de iluminat urban exterior, Oslo, Norvegia Sursa: http://www.echelon.com/solutions/unique/appstories/oslo.pdf. Un sistem inteligent de iluminat exterior a înlocuit corpurile de ilumi nat cu mercur şi PCB cu cele cu sodiu la presiune înaltă, cu performanţe ridicate. Acestea sunt monitorizate şi controlate prin intermediul unui sistem avansat de comunicare a datelor, care folosesc liniile de 230 V existente, utilizând o tehnologie specializată pentru liniile de alimentare. La un centru de operaţiuni se monitorizează şi se înregistrează energia utilizată de sistemul de iluminat stradal şi durata de funcţionare a acestuia. Acesta colectează informaţii de la senzori meteo şi de trafic şi utilizează un ceas astronomic intern pentru a calcula disponibilitatea luminii naturale provenite de la Lună şi de la Soare. Aceste date sunt utilizate automat pentru reducerea intensităţii unora sau a tuturor luminilor stradale. Controlul în acest mod al nivelurilor de iluminat a dus nu numai la economisirea unei cantităţi semnificative de energie (estimată la 62%), dar a contribuit şi la extinderea duratei de viaţă a becurilor, reducând astfel costurile de înlocuire. AL a putut utiliza si stemul de monitorizare pentru identificarea becurilor defecte, remediind deseori defecţiunile înainte ca acestea să fie semnalate de rezidenţii din zonă. P rin capacitatea de a furniza analize predictive de avarie pe baza unei comparaţii între durata efectivă de funcţionare şi durata prevăzută de viaţă a becului, eficienţa echipajelor de intervenţie a crescut. 10.000 de înlocuiri au costat AL aproximativ 12 milioane USD. În prezent, programul permite economii anuale în mater ie de costuri operaţionale de aproximativ 450.000 USD. Se estimează că, în cazul aplicării programului în întreg oraşul, creşterea economiilor în materie de costuri operaţionale va determina o perioadă de amortizare a investiţiei de sub cinci ani. Modernizarea inteligentă a iluminatului pe şosele, Kuala Lum pur, Malaysia Sursa: http://www.lighting.philips.com.my/v2/knowledge/case_studies-detail.jsp?id=159544. Proiectul a aplicat o soluţie de iluminat pentru şoselele care duc la aeroportul internaţional Kuala Lumpur. Lungimea totală a şoselei cu două benzi este de 66 km. Cerinţa principală a proiectului a fost ca intensitatea luminoasă a fiecărui bec individual de -a lungul celor 66 km de şosea să fie reglabilă în mod independent. Aceasta a impus existenţa unei reţele care leagă toate cele 3.300 de poziţii la o unitate centrală de control. De asemenea, a fost nevoie de o întreţinere mai eficientă şi de asigurarea unei vizibilităţi optime, fără compromisuri în ceea ce priveşte confortul vizual pe şosea. A fost folosit un sistem de iluminat inteligent, care utilizează controlul prin telegestiune. Telegestiunea face posibilă comutarea sau controlul fiecărui punct de lumină individual din sistem de la un PC central. De asemenea, permite profiluri specifice de reducere a intensităţii luminii, adaptate la condiţiile rutiere pentru diferite becuri, recepţia instantanee a mesajelor de avarie şi crearea unei baze de date în care să fie stocate toate datele din sistem. Sistemul permite o reducere semnificativă a consumului de energie, în plus faţă de economisirea de 45%, rezultată din utilizarea circuitelor de reducere a intensităţii luminii. INSTRUMENTE & INSTRUCȚIUNI Instrumente & instrucțiuni N/A 98 ANEXA 8: Strategia și planul de acțiune în domeniul eficienței energetice DESCRIERE ATRIBUTE Elaborarea unei strategii şi a unui plan de acţiune comprehensive în domeniul eficienţei energetice. Strategia Potenţial de economisire a energiei trebuie să aibă obiective măsurabile şi realiste, să stabilească termene şi să atribuie responsabilităţi. Strategia 100.000-200.000 kWh/an şi planul de acţiune trebuie elaborate de reprezentanţi ai municipalităţii în colaborare cu alte grupuri care vor Cost iniţial resimţi impactul strategiei. 100.000-1.000.000 USD Strategia municipală în domeniul eficienţei energetice va integra o gamă largă de iniţiative în cadrul unui plan Viteză de implementare coerent privind eficienţa energetică la nivelul întregului oraş. Prin prezentarea unui plan unic de acţiune, < 1 an strategia va înlesni monitorizarea progresului. Avantaje colaterale Emisii de carbon reduse Strategia poate fi, de asemenea, utilizată de municipalitate ca instrument de promovare internă şi externă, Calitate mai bună a aerului care i-ar permite să obțină sprijin pentru viitoarele lucrări vizând eficienţa energetică. Sănătate și siguranță publică sporite Creșterea oportunităților de angajare OPȚIUNI DE IMPLEMENTARE Economii financiare Siguranța furnizării Activitate de Metodologie implementare Primarul emite un aviz pentru o analiză și o strategie interdepartamentală privind Aviz al primarului eficiența energetică. Regulament (Rapoarte Autoritatea locală (AL) introduce regulamente care cer ca instituțiile publice să anuale privind raporteze anual cu privire la consumul total de energie, la măsurile luate pentru a eficiența energetică) îmbunătăți eficiența energetică și la impactul măsurilor de eficientizare. Autoritatea locală numește un funcționar public de conducere pentru a monitoriza Numirea unui utilizarea energiei și eficiența energetică în cadrul direcțiilor autorității municipale funcționar privind și al instituțiilor publice. Includerea activităților de colectare și administrare a eficiența energetică datelor în fișele de post ale angajaților municipali responsabili de inițiativele privind eficiența energetică. MONITORIZARE Odată implementată, monitorizarea progresului şi a eficienţei recomandărilor este fundamentală pentru o înţelegere clară a va lorii acestora pe termen lung. Când AL implementează o anumită recomandare, ar trebui definit un obiectiv specific (sau un set de obiective) care să stabilească nivelul progresului preconizat într-o anumită perioadă de timp. Concomitent, ar trebui elaborat şi un plan de monitorizare. Planul de monitorizare nu trebuie să fie nici complicat şi nici să solicite foarte mult timp, însă ar trebui, ca cerinţă minimă, să acopere următoarele aspecte: să identifice sursele de informare, să identifice indicatorii de performanţă, să stabilească modalitatea de măsurare şi validare a proceselor sau echipamentelor de măsurare, să aibă protocoale de păstrare a evidenţelor, 99 să stabilească un program pentru activitatea de măsurare (zilnic, săptămânal, lunar etc.), să atribuie responsabilităţile aferente fiecărui aspect al procesului, să stabilească mijloacele de realizare a auditului şi de evaluare a performanţei şi, în cele din urmă, să stabilească ciclurile de raportare şi analiză. Unele dintre măsurile sugerate, care se referă în mod special la această recomandare, sunt următoarele:  Cuantumul total de energie utilizată de autorităţile locale;  Valoarea economiilor bugetare înregistrate ca urmare a iniţiativelor din domeniul eficienţei energetice;  Procentul de iniţiative din domeniul eficienţei energetice pentru care colectarea datelor se realizează anual.  Stabilirea de ținte pentru autoritatea locală în cazul fiecărui indicator cheie de performanţă, cum este, de exemplu, îmbunătățirea cu 20% a unui astfel de indicator în următorii 5 ani. Generarea de rapoarte anuale privind progresul înregistrat în vederea atingerii țintelor stabilite. Monitorizarea și actualizarea constantă a planului de acțiune. STUDII DE CAZ Inițiative municipale de abordare a problemelor schimbărilor climatice, Bri dgeport, Connecticut, SUA Sursa: Adunarea Generală din Connecticut „Inițiative municipale de abordare a problemelor schimbărilor climatice“, http://www.cga.ct.gov/2010/rpt/2010-R-0300.htm. Regional Plan Association, Exemplar al Ordinului executiv al primarului, disponibil online la http://www.rpa.org/bgreen/BGreen_2020_Executive_Order.pdf. Regional Plan Association „BGreen 2020: Un Plan durabil pentru Bridgeport, Connecticut”, disponibil online la:: http://www.rpa.org/bgreen/BGreen- 2020.pdf. În 2008, primarul a emis un ordin care stabilea ca obiectiv pentru autoritățile locale reducerea emisiilor anuale de gaze cu efect de seră la nivelul de referință al anului 1990; potrivit planului de conservare și dezvoltare a orașului, emisiile anuale trebuiau reduse cu 7% până în 2012 și cu 20% până în 2020. Pentru atingerea acestui obiectiv, ordinul prevedea ca mun icipalitatea să obțină, până în 2012, cel puțin 25% din electricitate din surse regenerabile și ca noile proiecte publice majore de construcție și de renovare să primească cel puţin calificativul silver în cadrul programului de evaluare Leadership in Energy and Environmental Design (LEED) sau un echivalent al acestuia din alte sisteme de evaluare similare. Prin acest ordin, era înființat un Comitet consultativ comunitar privind durabilitatea, cu următoarele atribuții:  supravegherea finalizării unui inventar al gazelor cu efect de seră la nivelul întregului oraş şi al administraţiei municipale;  emiterea de recomandări către primar și municipalitate cu privire la modalitățile de atingere a obiectivelor de durabilitate ale orașului;  pregătirea de materiale educaționale pentru gospodării și firme, care să descrie schimbările climatice și măsurile pe care acestea le pot lua pentru a promova durabilitatea;  identificarea oportunităților de dezvoltare a economiei și a forţei de muncă, asociate cu locurile de muncă ce contribuie la prezervarea și restaurarea calității mediului. Municipalitatea, în colaborare cu Consiliul regional de afaceri din Bridgeport, a elaborat un program de promovare a durabili tăţii. Programul include măsuri specifice de auditare a utilizării energiei, de reducere a amprentei totale de carbon a clădirilor din oraș, de utilizare a unor tehnici avansate de tratare a deșeurilor și de analiză a fezabilității privind instalarea de sisteme de energie regenerabilă în clădiri publice și private. De la emiterea ordinului, municipalitatea și Consiliul regional de afaceri au elaborat și un plan detaliat de durabilitate, BGre en2020. Planul a fost 100 realizat pe baza unui proces de planificare pe 18 luni împreună cu un Comitet consultativ comunitar și cinci subcomitete tehnice. Procesul a implicat peste 200 de participanți din partea autorităților municipale, statale și federale, a companiilor private și a grupurilor civice și de cartier. Planul reprezintă o strategie detaliată de îmbunătățire a calității vieții, a echității sociale și a concurenței economice pe baza reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a creșterii rezistenței comunității la impactul schimbărilor climatice. Strategia privind eficiența energetică, Spania Sursa: Comisia Europeană – „Strategia privind economiile de energie şi eficiența energetică în Spania”. Material disponibil online la:http://ec.europa.eu/energy/demand/legislation/doc/neeap/es_neeap_en.pdf. „Evaluarea economiilor de energie”, material disponibil online la: http://www.evaluate-energy-savings.eu/emeees/en/countries/Spain/index.php. Strategia privind economiile de energie şi eficiența energetică în Spania 2008-2012 (E4), care constituie planul de acțiune național privind eficiența energetică (NEEAP), vizează să garanteze siguranța furnizării în termeni de cantitate și de cost și să asigure un nivel minim de autonomie, luând în considerare impactul asupra mediului și concurența economică. Planul identifică 7 sectoare, printre care se numără: agricultura, clădirile, echipamentele casnice și de birou, industria, s erviciile publice, transportul și transformarea de energie. În cadrul fiecăruia dintre aceste sectoare, planul stabilește obiective strategice, precum şi direcţiile de politică energetică în vederea atingerii acestor obiective. Planul instituie ca țintă specifică pentru 2012 o economisire a ene rgiei de 24.776 mii tep, spre deosebire de obiectivul de 13,7% prognozat în planul inițial pentru anii 2004 -2012. Planul monitorizează, de asemenea, progresele față de cele derulate anterior, identifică investiția și potențialul de îmbunătățire din fiecare sector și stabilește obiective pentru viitorul imediat. Finanțarea planului se face prin intermediul investițiilor în sectorul privat și în servicii publice, care ajung la utilizatorii finali (consumatorii) și la angajatori; investițiile acestora îmbunătățesc procesele sau echipamentele de pe piață în așa fel încât serviciile furnizate să necesite un consum redus de energie. Programul de economisire a energiei și resurselor, Brisbane, Australia 2 Sursa: Bunele practici privind Eficiența energetică a orașului: Orașe Eco : Programul de economisire a energiei și a resurselor în Brisbane, disponibil online la: http://www.esmap.org/esmap/node/1225. Se estimează că populația din Brisbane va continua să crească în următoarele două decenii. În 2007, Consiliul municipal din Brisbane a emis un planul de acțiune al orașului Brisbane privind schimbările climatice și energia, în care sunt prezentate acțiunile care urmează a fi realizate pe termen scurt (aproximativ 18 luni) și pe termen lung (mai mult de cinci ani). Brisbane se confruntă cu trei provocări majore: schimbările clim atice, cererea mare de petrol și emisiile de gaze cu efect de seră. Analizele arată că, dacă Brisbane reacționează inteligent la aceste provocări, orașul poate genera avantaje economice semnificative prin dezvoltarea de industrii durabile, economisind, în acelaşi timp, resurse. Brisbane este un promotor activ al unor abordări diverse în materie de dezvoltare durabilă. În plus, în documentul de politici publice al orașului, „O viziune comună: viața din Brisbane în 2026“, autoritățile s-au angajat ca, până în 2026, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră la jumătate, să refolosească toate apele uzate și să refacă 40% din habitatul natural. Planificarea și managementul integrat al resurselor, Stockholm, Suedia 2 Sursa: Bunele practici privind Eficiența energetică a orașului: Orașe Eco – Managementul integrat al resurselor în Stockholm, disponibil online la: http://www.esmap.org/esmap/node/1228. Orașul Stockholm, capitala Suediei, a căutat să realizeze sistematizarea și managementul integrat al orașului, pentru ca acesta să devină unul 101 durabil. Orașul are o viziune urbanistică largă, programe de mediu și planuri de acțiune concrete pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru confruntarea cu, schimbările climatice. Sunt puse în practică abordări de urbanism integrat, care iau în considerar e avantajele ecologice și utilizarea eficientă a resurselor. Dezvoltarea continuă din cartierul de sud al orașului, Hammarby Sjöstad, este un bun exemplu pentru înțelegerea abordărilor i ntegrate de urbanism și reamenajări durabile. Districtul vizează să ajungă de două ori mai durabil decât cel mai bun model de bune practici suedeze din 1995. Acesta implementează managementul integrat al resurselor (deșeuri, energie, apă și canalizare) printr -o colaborare continuă cu toate părțile interesate și a transformat metabolismul urban liniar într-unul ciclic, cunoscut sub denumirea de Modelul Hammarby. Potrivit Grontmij AB, o firmă privată de consultanță din Stockholm, primele evaluări ale cartierelor inițial amenajate din Hammarby Sjöstad arată că districtul suedez a realizat reduceri cuprinse între 28% şi 42% la consumul de energii neregenerabile, la care se adaugă reduceri între 29% şi 37% privind potenţialul de încălzire globală. INSTRUMENTE & INSTRUCȚIUNI Instrumente & instrucțiuni N/A 102 ANEXA 9: Campanii de conștientizare DESCRIERE ATRIBUTE Campaniile publice de formare şi educare vor crește gradul de conștientizare și de înțelegere a cetățenilor cu Potenţial de economisire a energiei privire la beneficiile eficienţei energetice şi pot contribui la schimbări de atitudine faţă de aceasta. Oferirea de 100.000-200.000 kWh/an informaţii privind modalităţile simple de a spori eficienţa energetică poate contribui la modificarea Cost iniţial comportamentului cetăţenilor şi la economisiri de energie per ansamblu. Acest lucru se poate realiza prin: 100.000-1.000.000 USD Viteză de implementare  Campanii publicitare; < 1 an  Evenimente publice; Avantaje colaterale  Articole în presa locală; Emisii de carbon reduse  Pagină de internet accesibilă utilizatorilor, cu informaţii privind eficienţa energetică; Sănătate și siguranță publică sporite Calitate  Programe de pregătire în şcoli, centre comunitare şi unităţi economice; îmbunătățită a aerului  Un program al campionilor eficienţei energetice. Economii financiare Siguranța furnizării Principalele beneficii sunt schimbările comportamentale în direcția eficienței energetice, care duc la reducerea consumului de energie în oraş. Printre beneficiile indirecte se numără: o presiune mai mică asupra infrastructurii energetice, emisii de carbon mai reduse şi o mai bună calitate a aerului . OPȚIUNI DE IMPLEMENTARE Activitate de Metodologie implementare Lucrând cu un furnizor experimentat de servicii de formare/educare experimentat, autoritatea locală (AL) dezvoltă programe de pregătire care pot fi desfăşurate în şcoli şi Programe țintite birouri. Aceste programe ar trebui să îi vizeze pe marii consumatori de energie, cum de formare sunt, de exemplu, clădirile de birouri. Aceste programe pot fi, de asemenea, implementate pe baza unui parteneriat cu alte organizaţii, cum ar fi companiile d e utilităţi, întreprinderile şi ONG-urile. Lucrând cu o societate de marketing şi publicitate cu experienţă în campaniile publice de Campanii publice educare, AL dezvoltă o strategie de diseminare de informaţii privind eficienţa energetică să fie transmise locuitorilor oraşului. Acestea pot fi incluse pe afişe, panouri publicitare şi de educare pliante, anunţuri în presa locală şi în reclame. Pentru finanţarea campaniei, poate fi semnat un parteneriat cu o societate comercială sau cu o companie de utilităţi publice. 103 AL recrutează și formează promotori locali ai eficienţei energetice, care să îi învețe pe oameni despre importanţa şi beneficiile eficienţei energetice. Campion al eficienței energetice poate fi oricine este interesat în a face cunoscut mesajul despre eficiența energetică, pe lângă autorităţi municipale, societăți comerciale, grupuri comunitare locale, ONG-uri, organizații de sănătate sau elevi. Activitatea de implementare poate fi desfăşurată în mai multe moduri:  Invitarea campionilor la cursuri de 'formare de formatori' şi punerea la Campioni ai dispoziţia acestora a sprijinul necesar pentru susţinerea sesiunilor de informare eficienţei în cadrul comunităţii lor. energetice  Instruirea campionilor cu privire la căile simple de economisire a energiei și oferirea de pliante pe care să le distribuie în comunitatea lor. Asigurarea asupra faptului că promotorii îi informează pe oameni despre calitatea lor de contacte locale pentru orice întrebări privind eficienţa energetică. Deoarece promotorii eficienţei energetice sunt adesea voluntari, ar trebui desemnat un funcţionar care să le ofere asistenţă şi să îi încurajeze, care să desfășoare activități ulterioare în mod periodic şi care să monitorizeze progresul fiecărui program de sensibilizare a publicului prin intermediul campionilor eficienţei energetice. MONITORIZARE Monitorizarea progresului şi a eficienţei recomandărilor, odată implementate, este fundamentală pentru o înţelegere exactă a valorii acestora pe termen lung. Când AL implementează o recomandare, trebuie definită o ţintă (sau un set de ţinte) care să indice nivelul de progres estimat într-un interval de timp dat. În acelaşi timp, este necesară realizarea unui plan de monitorizare. Planul de monitorizare nu trebuie să fie complicat sau mare consumator de timp, dar trebuie să acopere cel puțin următoarele aspecte: identificarea surselor de informaţii, identificarea indicatorilor de performanţă, un mijloc de măsurare şi de validare a echipamentelor sau a proceselor de măsurare, protocoale de menţinere a evidenţelor, un program pentru activitatea de măsurare (zilnic, săptămânal, lunar etc.), repartizarea responsabilităţilor pentru fiecare aspect al procesului, un mijloc de auditare şi analizare a performanţelor şi, în sfârşit, stabilirea ciclurilor de raportare şi analiză. Unele măsuri sugerate, care se corelează în mod specific cu această recomandare, sunt următoarele:  Numărul de persoane care participă anual la programele de formare.  Numărul lunar de accesări a paginii de internet referitoare la eficienţa energetică (dacă este cazul) sau numărul de solicitări de măsuri în domeniul eficienţei energetice.  Numărul de articole de presă despre eficienţa energetică din oraş  Numărul de campioni ai eficienţei energetice instruiți (dacă a fost aleasă această opţiune). 104 STUDII DE CAZ PlaNYC, New York, Statele Unite ale Americii Sursa: PlaNYC, http://www.nyc.gov/html/planyc2030/html/plan/energy.shtml; http://www.nyc.gov/html/planyc2030/downloads/pdf/planyc_energy_progress_2010.pdf. PlaNYC este un plan complex privind durabilitatea pentru viitorul oraşului New York. Planul propune o strategie de reducere a amprentei de gaze cu efect de seră a oraşului, de îmbunătățire a infrastructurii și a mediului înconjurător, în același timp cu adaptarea sa la o populație în creștere cu aproape un milion. Recunoscând importanţa reducerii emisiilor globale de carbon şi valoarea îndrumării prin puterea exemplului, orașul New York şi-a stabilit ţinta de reducere a emisiilor totale de carbon cu 30% sub nivelurile din 2005. La capitolul energetic al planului, municipalitatea a decis să iniţieze ample programe de educare, de formare și de control al calităţii pentru promovarea eficienţei energetice. În 2010, primăria a lansat o campanie de conștientizare pe tema energiei şi a organizat programe de fo rmare, certificare şi monitorizare. Până la înfiinţarea unei Autorităţi privind Eficienţa Energetică, planul propune ca aceste măsuri să fie puse în practică pri ntr-o serie de parteneriate. Oficiul pentru eficienţă energetică, Toronto, Canada Sursa: Primăria oraşului Toronto, http://www.toronto.ca/energy/saving_tips.htm. Pe pagina de internet a orașului, Oficiul pentru Eficienţă Energetică din Toronto oferă informaţii şi sugestii privind econom isirea energiei pentru gospodării, agenții economici şi dezvoltatori. De exemplu, Oficiul coordonează „Eficienţa energetică în acţiune” (E3@Work), un program de sensibilizare care vizează economisirea banilor şi promovarea practicilor de eficienţă energetică prin controlul consumului de energie a echipamentelor de birou. Dezvoltat şi implementat de Primăria oraşului Toronto în 2002, acest program este, în prezent, promovat în spațiile comerciale și clădirile de birouri din întreg oraşul. Obiectivul este de a reduce consumul de energie şi costurile de funcționare a clădirilor, de a îmbunătăţi fiabilitatea şi securitatea energetică, şi de a contr ibui la conservarea mediului. Low Carbon Singapore, Singapore Sursa: Low Carbon Singapore, http://www.lowcarbonsg.com. „Low Carbon Singapore” este o comunitate online care are ca scop sprijinirea eforturilor de reducere a emisiilor de carbon în Singapore şi de încurajare a unei economii bazate pe emisii scăzute de dioxid de carbon. Proiectul urmăreşte educarea oamenilor, a comunităţilor, a agenților economici şi a organizaţiilor pe problemele legate de schimbarea climei, încălzirea globală şi energia nepoluantă, prin furnizarea de informaţii, ştiri, recomandări şi materiale de studiu privind diverse căi de reducere a emisiilor de carbon, inclusiv cea a adoptării tehnologiilor şi comportamentelor care implică eficienţă energetică şi o utilizarea energiilor nepoluante. „Low Carbon Singapore” aparține companiei Green Future Solutions, cu sediul în Singapore, care derulează campanii de conștientizare privind aspectele de mediu și care militează pentru luarea de măsuri în favoarea unui viitor fără poluare printr -o reţea de website-uri, evenimente, prezentări, publicații și consultanță. Programul de management al emisiilor de carbon și de eficienţă energetică (Carbon Management Energy Efficiency - CMEE), Consiliul oraşului Walsall, Marea Britanie Sursa: Walsall Council, http://www.walsall.gov.uk/index/energy_awareness_staff_presentations.htm. Consiliul oraşului Walsall desfăşoară împreună cu Carbon Trust un proiect de instruire pe tema conștientizării aspectelor legate de energie, în cadrul programului CMEE (ce beneficiază de finanțare), care cuprinde: 105  Studii energetice ale clădirilor consiliului cu cea mai scăzută eficienţă energetică.  Evaluarea fezabilităţii unui sistem de co-generare de căldură și electricitate în centrele de agrement ale consiliului. Sensibilizarea personalului autorităților locale prin mai multe prezentări privind energia realizate pentru directori, pentru administratorii de clădiri, pentru administratori de şcoală şi pentru membrii din conducerea consiliului. Până acum, au fost instruite 226 de persoane pe baza prezentărilor realizate de Carbon Trust şi adaptate, cu ajutorul unor activiști ecologişti, la nevoile Consiliului oraşului Walsall. Scopul programului CMEE este de a identifica şi realiza reduceri semnificative ale emisiilor de carbon pe întreg teritoriul administrat de consiliu, alături de importante economii financiare. Prin reducerea cheltuielilor cu energia, consiliul va reduce şi numărul creditelor de carbon pe care trebuie să le cumpere conform Angajamentului de Reducere a emisiilor de Carbon, intrat în vigoare în 2010. Academia de Eficienţă Energetică Siemens, Brisbane, Australia Sursa: Siemens, http://aunz.siemens.com/EVENTS/ENERGYEACADEMY/Pages/IN_EnergyEfficiencyAcademy.aspx ; http://www.siemens.com/sustainability/report/09/pool/pdf/siemens_sr_2009.pdf. Academia de Eficienţă Energetică Siemens aduce laolaltă experţi de renume la nivel internaţional şi local pentru a -și face cunoscute analizele și opiniile în materie de politici guvernamentale, tehnologii emergente, factori de influență ai pieţei şi cu privire laimplementarea de bun e practici. Pe lângă adoptarea şi prezentarea propriilor practici privind eficienţa energetică, academia organizează periodic programe de pregătire pentru agenți economici pe teme precum:  Scheme de stimulente: Explicații privind mecanismele de piaţă, granturile şi finanţările;  Construirea unor afaceri de succes pentru eficienţa energetică;  Politicile guvernamentale privind eficienţa energetică în Australia;  „Tehnologia de ultimă generaţie – Ce urmează după?”;  Implementarea de bune practici în materie de reglare a vitezei motoarelor şi privind calitatea energiei;  Monitorizarea energiei în unităţile industriale şi comerciale. Săptămâna conștientizării cu privire la energie, Meath, Irlanda Sursa: ManagEnergy, „EU LOCAL ENERGY ACTION: Good practices 2005”, disponibil onli ne la: http://www.managenergy.net/download/gp2005.pdf. În 2004, Agenţia de management energetic din Meath (Meath Energy Management Agency - MEMA) a extins „Săptămâna conștientizării cu privire la energie” la toţi cei care locuiesc sau lucrează în comitatul Meath din Irlanda, utilizând o campanie media puternică pentru a sensibil iza consumatori cu privire la problema energiei. Vizite în şcoli, afişe cu informaţii, tratarea pe larg a subiectului în mass-media, competiţii, introducerea unei așa-numite „Zi fără maşini” şi o oferte promoționale la lămpile fluorescente compacte – toate acestea au încurajat participarea tuturor cetățenilor. Campania a determinat o creştere spectaculoasă a solicitărilor de informaţii adresate agenţiei. Competiţiile şi promoţiile au îmbunătăţit şi ele nivelul local de cunoaștere cu privire eficienţa energetică şi au încurajat oamenii să aleagă, în viitor, opţiuni durabile de transport şi de energie. Autorităţile locale au extins Săptămâna de Conștientizare privind Energia („Energy Awareness Week”) la toţi locuitorii comitatului Meath utilizând o campanie publică dinamică de sensibilizare în rândul consumatorilor, ce a curpins activităţi diverse, precum vizitele în şcoli, afişarea de informaţii în spaţii publice, tratarea pe larg a subiectului în mass-media, competiţii, introducerea unei așa-numite „Zi fără maşini” şi o oferte promoționale la lămpile fluorescente compacte. Nu numai că această campanie a contribuit semnificativ la creşterea numărului de solicitări legate de eficienţa energetică, dar a încurajat cu adevărat locuitorii comitatului să aleagă, în viitor, opţiuni durabile de transport şi de energie. Costul campaniei a fost su b 5.000 USD, la care s-au adăugat 106 premiile şi sponsorizările asigurate de companiile locale şi de alte entităţi din domeniul energetic. Activităţile din „Săptămâna conștientizării cu privire la energie” au fost coordonate şi derulate de MEMA cu sprijinul Depart amentului de mediu al Consiliului Comitatului Meath. Costurile directe ale campaniei au fost de 4.470 USD, acestea acoperind tipărirea şi multiplicarea materialelor promoţionale, premiile şi asigurarea de veste reflectorizante pentru participanţii la „autobuzul pietonal”. Premiile suplimentare şi sponsorizările au fost asigurate de companiile locale şi de organizaţia Sustainable Energy Ireland (SEI). INSTRUMENTE & INSTRUCȚIUNI Instrumente & instrucțiuni „EU LOCAL ENERGY ACTION: Good practices 2005.” Disponibil la: http://www.managenergy.net/download/gp2005.pdf. 107 ANEXA 10: Listă de abrevieri pentru orașele din baza de date TRACE Oraș Țară Abreviere oraș Oraș Țară Abreviere oraș 1 Addis Abeba Etiopia ADD 38 Karachi Pakistan KAR 2 Amman Iordania AMM 39 Kathmandu Nepal KAT 3 Baku Azerbaidjan BAK 40 Kiev Ucraina KIE 4 Bangkok Thailanda BAN 41 Kuala Malaiezia KUA Lumpur 5 Belgrad Serbia BE1 42 Lima Peru LIM 6 Belo Brazilia BEL 43 Ljubljana Slovenia LJU Horizonte 7 Bangalore India BEN 44 Mexico Mexic MEX City 8 Bhopal India BHO 45 Mumbay India MUM 9 Bratislava Slovacia BRA 46 Mysore India MYS 10 Brașov România BR1/BRA 47 New York USA NEW 11 București România BUC 48 Odessa Ucraina ODE 12 Budapest Ungaria BUD 49 Paris Franța PAR 13 Cairo Egipt CAI 50 Patna India PAT 14 Cape Town Africa de CAP 51 Phnom Cambodgia PHN Sud Penh 15 Casablanca Maroc CAS 52 Ploiești România PLO 16 Cebu Filipine CEB 53 Pokhara Nepal POK 17 Cluj-Napoca România CLU 54 Porto Portugalia POR 18 Colombo Sri Lanka COL 55 Pune India PUN 19 Constanta România CON 56 Quezon Filipine QUE City 20 Craiova România CRA 57 Rio de Brazilia RIO Janeiro 21 Dakar Senegal DAK 58 Sangli India SAN 22 Danang Vietnam DAN 59 Sarajevo Bosnia și SAR Herțegovina 23 Dhaka Bangladesh DHA 60 Seoul Coreea de Sud SEO 24 Gaziantep Turcia GAZ 61 Shanghai China SHA 25 Guangzhou China GUA 62 Singapore Singapore SIN 108 26 Guntur India GUN 63 Sofia Bulgaria SOF 27 Hanoi Vietnam HAN 64 Surabaya Indonezia SUR 28 Helsinki Finlanda HEL 65 Sydney Australia SYD 29 Ho Chi Minh Vietnam HO 66 Tallinn Estonia TAL 30 Hong Kong China HON 67 Tbilisi Georgia TBI 31 Iași România IAS 68 Teheran Iran TEH 32 Indore India IND 69 Timișoara România TIM 33 Jabalpur India JAB 70 Tokyo Japonia TOK 34 Jakarta Indonezia JAK 71 Toronto Canada TOR 35 Jeddah Arabia JED 72 Urumqi China URU Saudită 36 Johannesburg Africa de JOH 73 Vijaywada India VIJ Sud 37 Kanpur India KAN 74 Yerevan Armenia YER 109