PRACTICA GLOBALĂ A APEI Raport Diagnostic privind Apele din România IUNIE 2018 Pași către conformare cu normele UE, incluziune și securitatea resurselor de apă REZUMAT EXECUTIV Despre Practica Globală a Apei Lansată în 2014, Practica Globală a Apei din cadrul Băncii Mondiale aduce împreună finanţarea, cunoașterea și implementarea într-o singură platformă. Prin combinarea cunoștinţelor globale ale băncii cu investiţiile în ţări, acest model generează soluţii transformaţionale ce ajută ţările să se dezvolte durabil. Vizitaţi-ne la www.worldbank.org/water sau urmăriţi-ne pe Twitter la @WorldBankWater. Raport Diagnostic privind Apele din România IUNIE 2018 Pași către conformare cu normele UE, incluziune și securitatea resurselor de apă REZUMAT EXECUTIV Această publicație este rezumatul executiv al lucrării în limba engleză “World Bank. 2018. ‘Romania Water Diagnostic Report: Moving toward EU Compliance, Inclusion, and Water Security.’ World Bank, Washington, DC” disponibilă la adresa https://openknowledge.worldbank.org/. Pentru citări, vă rugăm să folosiți titulatura raportului complet. © 2018 Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare / Banca Mondială 1818 H Street NW, Washington, DC 20433 Telefon: 202-473-1000; Internet: http://www.worldbank.org/ Această lucrare este un produs al personalului Băncii Mondiale cu contribuții externe. Rezultatele, interpretările și concluziile exprimate în această lucrare nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Băncii Mondiale, ale Consiliului Directorilor Executivi sau ale guvernelor pe care le reprezintă. Banca Mondială nu garantează acuratețea datelor incluse în această lucrare. Granițele, culorile, denumirile și alte informații afișate pe orice hartă din această lucrare nu implică nicio judecată din partea Băncii Mondiale cu privire la statutul legal al oricărui teritoriu sau aprobarea sau acceptarea acestor granițe. Drepturi și permisiuni Materialele cuprinse în această lucrare cad sub incidența drepturilor de autor. Deoarece Banca Mondială încurajează diseminarea cunoștințelor, această lucrare poate fi reprodusă, în totalitate sau parțial, pentru scopuri necomerciale, atât timp cât deplina atribuire a lucrării este realizată. Vă rugăm să citați această lucrare astfel: “World Bank. 2018. ‘Romania Water Diagnostic Report: Moving toward EU Compliance, Inclusion, and Water Security.’ World Bank, Washington, DC.” Orice întrebări privind drepturile și permiunile, inclusiv drepturile subsidiare, trebuie adresate către: World Bank Publications, The World Bank Group, 1818 H Street NW, Washington, DC 20433, USA; fax: 202-522-2625; e-mail: pubrights@worldbank.org. Fotografii de copertă: © Gabriel Ionita/World Bank (stânga, dreapta); © Arne Hoel/World Bank (centru). Design de copertă: Jean Franz, Franz & Company, Inc. Cuprins Mulțumiri v Abrevieri vii Rezumat executiv 1 1. Obiectivul și scopul acestui raport 1 2. Care este stadiul în care se află România: analiza celor 10 ani de apartenenţă la UE din perspectiva managementului apei și a conformării cu prevederile legislaţiei UE din domeniul apelor, cât și a incluziunii 2 3. Focalizare: Managementul resurselor de apă expuse riscurilor 5 4. Focalizare: Reformele privind alimentarea cu apă și canalizare 7 5. Focalizare: Apă pentru irigaţii 9 6. În perspectivă: Este România pregătită pentru provocările legate de apă? 10 7. Următorii pași 15 Note 21 Caseta RE.1. Instantaneu al stadiului actual al sectorului apelor din România 17 Tabel RE.1. Priorităţi tematice și acţiuni practice 16 Raport Diagnostic privind Apele din România iii Mulțumiri Raportul Diagnostic privind Apele din România este rezultatul muncii efectuate de o largă echipă formată din angajați ai Băncii Mondiale și consultanți, condusă de Philippe Marin (lider de echipă) incluzând pe Gabriel Ioniță, Alexandru Cosmin Buteică, Cesar Niculescu, Susanna Smets, Patricia Lopez, Orlin Dikov, Ivaylo Hristov Kolev, Dan Stematiu, Adrian Popescu, Guy Alaerts, Teodor Popa, Gabriel Simion, precum și experții externi Augustin Boer și Sorin Caian (experți AAC, BDO consulting) și Bruno Rakedjian (expert în domeniul apelor uzate, Șef de Unitate, Ministerul Mediului Francez). Echipa a beneficiat de sfaturile valoroase oferite de Thierry Davy, Specialist Senior în resurse de apă. Echipa a beneficiat și de sprijinul logistic valoros oferit de Alexandra Livia Onofrei, Albena Samsonova și George Moldoveanu de la birourile Băncii Mondiale la București și Sofia. Autorii doresc să le mulțumească în mod deosebit lui David Michaud (Practice Manager, Water in Europe), Tatiana Proskuryakova (Manager de Țară pentru România, Banca Mondială), Andrea Liverani (Program Leader, Banca Mondială) și Elisabetta Capannelli (fost Manager de Țară pentru România, Banca Mondială) pentru coordonarea generală, precum și pentru îndrumarea și sfaturile valoroase. Echipa le mulțumește și următorilor: Aude-Sophie Rodella, Winston Yu, și Xavier Chauvot De Beauchene (Banca Mondială) pentru revizuirea atentă și recomandările care au contribuit la îmbunătățirea calității raportului. Contribuțiile colegilor din alte practici globale sectoriale, precum cele oferite de Rome Chavapricha, Cătălin Păuna și Corina Grigore, sunt de asemenea recunoscute. Echipa își exprimă recunoștința față de domnul Ioan Deneș, Ministrul Apelor și Pădurilor, doamna Adriana Doina Pană, fost Ministru al Apelor și Pădurilor, și doamna Adriana Petcu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, pentru sprijinul acordat și pentru colaborarea excelentă (inclusiv schimbul de date) furnizate pe parcursul elaborării acestui document de către personalul Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP), Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) și Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Mulțumiri speciale sunt adresate doamnei Olimpia Negru, domnilor Gheorghe Constantin și Altan Abdulamit, directori în cadrul MAP, precum și domnului Gheorghe Constantin Rusu (director general adjunct ANAR), doamnei Elena Țuchiu, domni- lor Sorin Rândașu și Dragoș Cazan (directori) și doamnei Corina Boscornea de la ANAR, pre- cum și doamnei Daniela Rădulescu (director în cadrul INHGA), care au oferit informații utile și sprijin. Echipa, de asemenea, mulțumește conducerii și personalului Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), în special dom- nului Petru Bogdan Alexa, președinte, și doamnei Anca Corina Cador, director general, pen- personalului tru contribuțiile pozitive și schimbul de informații, precum și conducerii și ­ Asociației Române a Apei (ARA), domnii Constantin Predoi, director executiv, Doru Popa, membru al consiliului, și Silviu Lăcătușu, consilier, pentru contribuțiile lor valoroase în domeniul apelor din România. Raport Diagnostic privind Apele din România v Echipa dorește de asemenea să mulțumească angajaților Comisiei Europene implicați în sectorul de apă din România, care au contribuit în mod semnificativ la acest raport prin dis- cuțiile purtate cu echipa și prin comentariile adresate. Mulțumiri speciale pentru Carsten Rasmussen (Manager, Romania desk, DG Regio), Lorena von Buttlar (Deputy Manager, Romania desk, DG Regio), Christopher Ingelbrecht (Senior Officer, Romania desk, DG Regio), Valeria Cenacchi (Senior Officer, Romania desk, DG Regio), Matjaz Malgaj (Manager, DG Env), Michel Sponar (Deputy Manager, DG Env), Hans Stielstra (Deputy Manager, DG Env), Els de Roeck (Team leader, DG Env), Diane Chevreux (Policy Officer, DG Env), Daniela Buzica (Policy Officer, DG Env), Christoph Klockenbring (Senior Officer, SRSS) și Emmanuel Morel (Jaspers). Realizarea acestui raport a fost finanțată de Banca Mondială, impreună cu Water Partnership Program și Danube Water Program - două fonduri cu donatori multipli, administrate de Banca Mondială - pentru a sprijini îmbunătățirea gestionării apei și a securității apei în țările clienților băncii. Amintim cu recunoștință contribuția lor la realizarea acestui studiu. vi Raport Diagnostic privind Apele din România Abrevieri AAC Alimentare cu apă și canalizare ADI Asociație de Dezvoltare Intercomunitară ANAR Administraţia Naţională „Apele Române” ANIF Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare ANRSC Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice BERD Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare BM Banca Mondială CE Comisia Europeană DAP Directiva privind Apa Potabilă DCA Directiva Cadru Apă DEAUU Directiva privind Epurarea Apelor Uzate Urbane MADR Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale MAP Ministerul Apelor și Pădurilor MDRPAFE Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene MFP Ministerul Finanțelor Publice MS Ministerul Sănătății MW Megawatt p.e. populație echivalentă PIB Produsul Intern Brut POIM Programul Operațional Infrastructură Mare PMRI Planurile de Management al Riscului la Inundații PNDL Programul Național de Dezvoltare Locală TVA Taxa pe valoare adăugată UE Uniunea Europeană Raport Diagnostic privind Apele din România vii Rezumat Executiv 1. Obiectivul și scopul acestui raport Acest raport a fost elaborat de Banca Mondială, cu scopul de a sprijini dialogul cu Guvernul României în domeniul apelor. Obiectivul acestuia este de a oferi părților interesate – în special din cadrul Guvernului României și Comisiei Europene – o analiză cuprinzătoare a situației sectorului apelor din România în 2017 (la zece ani de la intrarea țării în Uniunea Europeană) – prin documentarea stadiului actual, discutarea principalelor lecții învățate din reformele implementate în diverse sub-sectoare (gospodărirea resurselor de apă, alimentare cu apă și canalizare, irigațiile) – și identificarea principalelor provocări viitoare pe care România le va întâmpina în domeniul apelor. Neavând pretenția de a fi acoperit toate aspectele posibile referitoare la ape (printre altele, și din cauza accesului limitat la anumite informații), rapor- tul încearcă să identifice principale probleme de politici şi aspecte asupra cărora Guvernul ar putea să-și concentreze atenția în viitorul apropiat. Raportul analizează situația sectorului apelor din România, din perspectiva securității resurse- lor de apă, concentrându-se în mod special pe conformarea cu prevederile legislației UE din domeniul apelor și incluziunea persoanelor sărace. Securitatea resurselor de apă este un con- cept amplu, care cuprinde asigurarea utilizării durabile a resurselor de apă, furnizarea de servicii accesibile pentru toți și atenuarea riscurilor referitoare la apă în contextul schimbă- rilor continue - obiectivul fiind acela de a construi un viitor mai bun din punctul de vedere al  siguranței resurselor de apă pentru oameni, economie și mediu în contextul schimbărilor globale. În cazul României, conceptul mai amplu al securității resurselor de apă este strâns ­ corelat cu conformarea la legislația europeană și incluziunea. Conformarea cu prevederile legislației UE în domeniul apelor a reprezentat o prioritate în ultimul deceniu, ca parte a armonizării cu „Acquis-ul Comunitar privind Mediul” al UE și cu agenda mai largă a integră- rii în UE, și acoperă arii largi de administrare durabilă a apelor. Incluziunea persoanelor sărace din România este, de asemenea, un subiect de importanță deosebită, având în vedere că țara este mult în urma majorității statelor UE și prin prisma numărului mare de locuitori care nu au acces la alimentarea cu apă potabilă și toalete igienice. Raportul începe prin inventarierea situației gospodăririi apelor în România, din perspectiva celor două dimensiuni, a conformării cu legislația UE și a incluziunii, la 10 ani după intrarea României în UE. Apoi, raportul analizează succesiv, în detaliu, situația celor trei sub-­sectoare, și anume, gospodărirea resurselor de apă (inclusiv protecția împotriva inundațiilor), servici- ile de alimentare cu apă și canalizare (AAC) și irigațiile, în timp ce un capitol dedicat ­analizează situația în fiecare din cele unsprezece bazine hidrografice. Ulterior raportul extinde analiza asupra conceptului mai larg de securitate a apelor – adăugând, printre altele, dimensiunea durabilității, a rezilienței pe termen lung și a pregătirii pentru conformarea cu legislația UE și incluziunea – dezbătând și dacă România este suficient pregătită pentru a Raport Diagnostic privind Apele din România 1 face față numeroaselor provocări privind apele ce se conturează în viitor. În concluziile raportului sunt rezumate potențialele zone pe care ar putea să se concentreze acțiunile Guvernului, astfel încât România să poată asigura siguranța apelor. Un instantaneu al stadiului actual al sectorului apelor din România, cu informații și date esen- țiale, este inclus într-un tabel la finalul acestui raport executiv. Care este stadiul în care se află România: analiza celor 10 ani de 2.  apartenență la UE din perspectiva managementului apei și a conformării cu prevederile legislației UE din domeniul apelor, cât și a incluziunii Conformarea cu ansamblul complex al legilor UE în domeniul apelor se dovedește a fi dificilă și costisitoare Prin intrarea în UE în 2007, România și-a asumat obligația legală de a respecta legislația UE din domeniul apelor. Aceasta include o serie de directive mai vechi, concentrate fie pe combate- rea poluării (Directivele privind Epurarea Apelor Uzate Urbane și Nitrații) sau pe monitori- zare (Directivele privind Calitatea Apei Potabile și a Apei pentru Îmbăiere), precum și Directiva Cadru pentru Apă, mai recentă, care are ca obiectiv asigurarea unei calități mai bune a apei, printr-o abordare orientată spre rezultate la nivelul bazinului hidrografic. Având în vedere că acest ansamblu de legi a fost conceput, în mare parte, înainte de anul 2000 de către și pentru țări mai bogate, acesta a reprezentat o provocare majoră pentru un stat al cărui PIB pe cap de locuitor este mult sub media UE. Timp de aproximativ două decenii (incluzând perioada de pre-aderare), reformele în domeniul apei și finanțările (majoritatea din fonduri de coeziune oferite de UE) s-au concentrat pe conformarea cu legislația UE, însă s-a estimat că ar mai fi nevoie de circa 29 de miliarde1 de Euro pentru a atinge acest obiectiv. Drept urmare, este esențială o evaluare a ceea ce s-a realizat deja, a ceea ce rămâne de făcut și asupra unor aspecte, posibil, omise ca urmare a concentrării preponderente asupra con- formării cu legislația UE. Conformarea cu cerințele Directivei privind Epurarea Apelor Uzate Urbane (DEAUU) a fost până acum, de departe, cea mai dificilă sarcină – și se întrevede a rămâne astfel timp de cel puțin încă un deceniu. România a pornit de la o bază foarte joasă în ceea ce privește infrastructura de canalizare și a negociat cele mai generoase termene interimare (cu conformarea finală în 2018) dintre cele 13 state noi membre UE. Cu toate acestea, în ciuda investițiilor masive, combinate cu reforme de susținere, România se află astăzi pe ultimul loc dintre statele UE în ceea ce privește conformarea la DEAUU. Implementarea DEAUU a fost strâns relaționată cu reforma în alimentări cu apă și canalizare (AAC) și a fost afectată de numeroase dificultăți întâmpinate, inclusiv de rezistența autorităților locale în a se racorda la operatorii publici regionali, rezistența consumatorilor casnici de a se racorda la noile reţele de canalizare, rata slabă de absorbţie a fondurilor UE și absenţa unei strategii pentru aglomerări rurale mici. Un caz major de infringement lansat de CE pentru nerespectarea DEAUU este acum inevitabil. Termenul pentru conformare în marile aglomerări urbane (peste 10,000 p.e.) a fost decem- brie 2015 și este decembrie 2018 pentru micile aglomerări rurale (între 2,000 şi 10,000 p.e.). 2 Raport Diagnostic privind Apele din România La finalul anului 2016, deși o mare parte a încărcării poluante din marile aglomerări urbane era colectată și epurată – respectiv 84.5% și 78.5% - mai puţin de 15% din încărcarea poluantă din aglomerările rurale era colectată și epurată. Este clar că vor mai trece mulţi ani până la conformarea cu prevederile DEAUU și că acest lucru va necesita eforturi și acţiuni majore din partea Guvernului. Conformarea României la celelalte directive ale UE în domeniul apelor a fost mai consistentă. Planurile de Management al Bazinelor Hidrografice au fost transmise către CE la timp și au o calitate corespunzătoare, conformă cu cerinţele Directivei Cadru Apă (DCA). România are o performanţă bună privind calitatea râurilor, cu 71% din râuri având o stare ecologică bună sau foarte bună în 2015. România se bucură de o lungă tradiţie de administrare a bazinelor hidrografice și de valorificare a modului în care sunt utilizate apele. De asemenea, România a respectat pe ­ deplin cerinţele Directivei privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundaţii, prin ela- borarea hărţilor pentru zonele cu risc la inundaţii și predarea Planurilor de Management al Riscului la Inundaţii (PMRI). În legătură cu celelalte directive, cum ar fi Directiva privind Nitraţii, Directiva privind Apa pentru Îmbăiere și Directiva privind Apa Potabilă (DAP), mai există câteva provocări, însă nu există un risc inevitabil de infringement. Dincolo de conformare: există o mare problemă privind incluziunea persoanelor sărace Legislația UE în vigoare nu se ocupă de accesul universal la serviciile de alimentare cu apă pota- bilă și canalizare. DAP prevede respectarea parametrilor de potabilitate pentru gospodăriile conectate la reţelele de apă, însă nu solicită racordarea tuturor gospodăriilor la servicii de alimentare cu apă curentă și nu are cerinţe de raportare pentru sistemele de apă mici, ce deservesc mai puţin de 50 de locuitori. De asemenea, ignoră problemele referitoare la pota- bilitate pentru gospodăriile care își asigură singure apa de consum din propriile fântâni. În plus, DEAUU prevede doar ca apele menajere să fie colectate și epurate corespunzător îna- inte de deversare în mediul înconjurător – nu ca toate gospodăriile să aibă acces la sisteme sanitare interioare (toalete igienice). În prezent, există un mare deficit de acces la apa curentă, aproximativ 4.5 milioane de români neavând acces la apă curentă în gospodăriile lor. În 2015, rata privind conectarea la sistemele de alimentare cu apă se situa la aproximativ 63% la nivel naţional, crescând până la 77.6% dacă se iau în considerare gospodăriile cu reţea interioară proprie (aproximativ 2.8 milioane de locuitori – de obicei gospodăriile mai înstărite – au alimentare interioară cu apă din puţuri proprii), conform datelor provenite din cel mai recent sondaj naţional al gospodăriilor (2016). Având în vedere că rata de racordare a crescut cu doar 8 procente în ultimul deceniu, într-un scenariu ce presupune un ritm de creștere similar în viitor, accesul universal la sistemele de alimentare cu apă nu se poate realiza înainte de 2040, în cel mai bun caz. Există un risc major pentru sănătatea publică, deoarece aproximativ jumătate din oamenii care nu au acces la apă curentă în gospodăriile lor – aproape 2.5 milioane de persoane – se alimen- tează cu apă în regim propriu, din surse nesigure, cu apă nepotabilă. Acest lucru este cauzat de Raport Diagnostic privind Apele din România 3 faptul că multe din gospodăriile alimentate în regim propriu folosesc puţuri de mică adân- cime, care pot fi supuse contaminării cu substanţe fecale, ca urmare a insuficientei dezvol- tări a sistemelor de canalizare și lipsei acute de soluţii sanitare corespunzătoare pe teritoriul ţării, în special în aglomerările rurale. Există lipsuri și mai mari în ceea ce privește accesul la toaletele igienice, mai mult de 6 milioane de români neavând toalete igienice în locuinţe. Doar 68,3% din populaţia la nivel naţional avea acces la toalete igienice în interiorul locuinţelor în 2016 (conform celui mai recent sondaj al gospodăriilor). Rata de conectare la sistemele de colectare a apei menajere a fost de 48% la nivel naţional în 2015, iar doar o mică parte din gospodăriile neconectate au toalete igienice în locuinţă asigurate prin sisteme individuale de colectare adecvate. Se pare că multe gospo- dării refuză să se conecteze la reţelele de canalizare nou construite (în scopul conformării cu  prevederile DEAUU), deoarece ceea ce își doresc sunt instalaţii sanitare îmbunătăţite la  interior (modernizarea de la latrine la toalete igienice), și nu racordare la sistemul de canalizare. Această lipsă de acces la servicii AAC este în mare masură o moștenire a trecutului care face ca România să fie singurul stat UE care nu oferă acces aproape universal la alimentarea cu apă. România are totodată cea mai slabă rată de acces comparativ toate ţările non-UE din bazinul hidrografic al Dunării, cu excepţia Republicii Moldova. Regimul comunist din România a fost cu adevărat unic printre ţările din blocul estic, prin faptul că nu a asigurat acces la serviciile AAC pentru toţi locuitorii. În consecinţă, la începutul anilor 1990, România a constatat că are restanţe imense privind investiţiile, incluzând atât porţiuni mari din zonele urbane neracordate la sistemele AAC și majoritatea localităţilor din zona rurală lipsite de orice infrastructură pentru reţelele AAC. Reducerea acestor lipsuri este, și va fi pentru mulţi ani de acum înainte, o provocare majoră pentru această ţară, în special în contextul emigrării și scăderii demografice masive în zonele rurale. Această lipsă de acces la servicii AAC este cauzată și de problema sărăciei, concentrată în zonele rurale. Lipsa este mai acută în zonele rurale (acolo unde sărăcia este concentrată), precum și în zonele urbane mărginașe, și tinde să fie mai mare în regiunile subdezvoltate și în judeţele cu un nivel mai ridicat al sărăciei. În 2015, acoperirea cu reţele de alimentare cu apă în zonele rurale se situa la doar 29% la nivel naţional, comparativ cu 94% în zonele urbane. Nivelurile mult mai ridicate de sărăcie din zonele rurale capătă o importanţă deose- bită, având în vedere că România are cea mai ridicată proporţie a populaţiei rurale (46%) între statele UE. Există, de asemenea, discrepanţe privind accesul la servicii AAC între comu- nităţile rrome și cele non-rrome, în special în zonele urbane mărginașe (unde întâlnim pro- vocări speciale cauzate de utilizarea improprie a terenurilor, probleme legate de drepturile de proprietate, precum și nerespectarea legilor). Tarifele AAC au fost recent majorate, iar familiile cu posibilităţi materiale reduse își permit tot mai greu să le acopere. În ultimul deceniu au avut loc creșteri considerabile ale tarifelor AAC, pentru a se asigura fonduri suficiente pentru cofinanţarea și pentru funcţionarea infrastructurii necesare pentru furnizarea serviciilor către populaţie și conformarea cu 4 Raport Diagnostic privind Apele din România prevederile legislaţiei UE – şi se estimează că astfel de creșteri vor continua. În fapt, se pare că până în 2016, tariful mediu pentru servicii AAC la nivel naţional a atins deja 2.9% din venitul mediu al unei gospodării și pare să fi depășit deja 5% din venitul mediu pentru gos- podăriile sărace. 3. Focalizare: Managementul resurselor de apă expuse riscurilor Disponibilitatea resurselor de apă: România nu este departe de a fi o țară cu stres hidric / deficit de apă România este aproape de a deveni o țară cu stres hidric2 / deficit de apă. Cu o disponibilitate anuală de apă pe cap de locuitor de 1,930 m3 (utilizabilă), este deasupra pragului de 1,700 m3 pentru deficit de apă și una dintre ţările cu cel mai mare stres hidric pe cap de locuitor din Europa – fapt ce subliniază importanţa unui management durabil al apei. Mai mult de jumă- tate din resursele de apă potabilă utilizabile provin din Dunăre, făcând ţara foarte depen- dentă de apa care curge din ţările din amonte. De asemenea, există discrepanţe majore între bazinele hidrografice în ceea ce privește disponi- bilitatea apei. Din unsprezece bazine hidrografice, cinci se află sub pragul pentru stres hidric (1,700 m3) și două (Argeș-Verdea și Dobrogea) se situează sub pragul pentru deficit accentuat de apă (1,000 m3), în timp ce un alt bazin (Buzău-Ialomița) este aproape de acest prag. Dunărea joacă un rol esenţial în unele bazine hidrografice (în sud-est), însă utilizarea acestui fluviu este restricţionată atât de condiţii topografice, cât și de acorduri internaţionale. Consumul general de apă a scăzut drastic din 1990 – de la 20.4 (aproape de resursa utilizabilă curentă a ţării) la 6.5 miliarde m3 pe an, pentru toate folosinţele (populaţie, industrie și irigaţii) – înregistrând cea mai mare scădere a captării de apă din respectiva perioadă dintre ­ toate cele 13 state nou intrate în UE. Acest lucru a fost rezultatul reformelor structurale implementate în ultimele trei decenii și care au afectat toate aspectele referitoare la gospo- dărirea apelor – deși cea mai mare scădere s-a înregistrat în domeniul irigaţiilor, de opt ori mai mare. Până acum, această scădere drastică a cererii a oferit un tampon pentru managementul resurselor de apă, oferind, din punct de vedere al aspectelor cantitative, o impresie falsă de „securitate a apei” – însă aceasta va fi pusă în pericol de schimbările climatice. Se preconizează că schimbările climatice vor avea un impact major asupra resurselor de apă şi asupra managementului acestora în România Dintre ţările din bazinul Dunării, se preconizează ca România va fi cea mai afectată de schimbările climatice în ansamblu. Se preconizează că schimbările climatice vor duce la creșterea semni- ficativă a frecvenţei și magnitudinii inundaţiilor, inclusiv a viiturilor, pe întreg teritoriul ţării. De asemenea, este așteptată o creștere a frecvenţei și magnitudinii secetelor în mai multe zone ale ţării, în special în zona sud-estică, care are cea mai mare concentraţie de terenuri arabile și infrastructură de irigaţii în ţară. Un climat semi-arid se va instala treptat aici în următoarele două-trei decenii. Raport Diagnostic privind Apele din România 5 Schimbările climatice vor determina o presiune mai mare asupra gestionării resurselor de apă cronic sub-finanțate, impunând investiții majore în capacitatea barajelor de stocare și protecție împotriva inundațiilor, cu scopul de a crește rezervele în caz de secetă și îmbunătăţi protecţia împotriva inundaţiilor în aval. Administraţia Naţională ,,Apele Române” (ANAR) a suferit de pe urma unei serii de deficienţe instituţionale și financiare – incluzând venituri insuficiente din livrarea apei brute, care împiedică efectuarea operaţiunilor adecvate de întreţinere a infrastructurii hidrotehnice. În plus, guvernul nu a alocat suficiente fonduri pentru a face faţă nevoilor sporite de investiţii. România este una dintre ţările europene cu cel mai mare risc de inundaţii Inundațiile aduc, în medie, un prejudiciu de 140 de milioane de Euro anual pentru economia României. Ţara se situează după Polonia, Slovacia și Republica Cehă în ceea ce privește riscul de inundaţii. Inundaţiile au loc în fiecare an în diverse zone ale ţării, iar pierderile economice în perioada 2002-13 au fost estimate la peste 6.3 miliarde de Euro (cu cele două inundaţii catastrofale din 2005 și 2010, care au generat peste o sută de morţi și pier- deri economice totale de 2.4 miliarde de Euro). Costul mediu anual al inundaţiilor a fost estimat la 150 de milioane de Euro pentru perioada 2000-15. În șapte judeţe din România (din totalul de 42) pierderile economice medii anuale cauzate de inundaţii depășesc 4% din PIB local. Actuala infrastructură pentru protecția împotriva inundațiilor din România suferă de pe urma unor restanțe în ceea ce privește întreținerea. Deși în ultimele decenii s-a dezvoltat un sistem considerabil de protecţie împotriva inundaţiilor, acesta nu este complet funcţional din cauza lipsei de resurse pentru exploatare și întreţinere corespunzătoare din ultimele două decenii. ANAR, administraţia responsabilă pentru gestionarea operaţională a resurselor de apă la nivel naţional, este afectată de diverse lipsuri instituţionale, care împiedică realizarea unui management corespunzător al riscurilor la inundaţii – incluzând lipsa de finanţare predicti- bilă pentru exploatare, întreţinere și investiţii, cât și probleme legate de utilizarea terenurilor. Principalele investiții necesare pentru protecția împotriva inundațiilor au fost identificate în cadrul Directivei privind Inundațiile (Planurile de Management al Riscului la Inundații - PMRI), iar suma se ridică la 3.7 miliarde de Euro. Cu toate acestea, cerinţele acestei Directive se limitează la evaluarea riscurilor și transmiterea PMRI către CE – și nu există nicio obligaţie de raportare privind execuţia acestor planuri și realizarea investiţiilor identificate. Sunt necesare investiţii majore în baraje pentru siguranță, capacitate de stocare și retehnologizare Multe dintre barajele din România au deficiențe structurale și trebuie exploatate sub parametrii proiectați inițial pentru a asigura siguranța populației din aval. Aceste baraje au fost construite în perioada 1970-90 și s-au deteriorat în lipsa unei întreţineri și reabilitări corespunzătoare. În plus, multe dintre baraje nu asigură debite ecologice corespunzătoare, așa cum prevede Directiva Cadru Apă - o problemă accentuată în ultimii ani ca urmare a dezvoltării de 6 Raport Diagnostic privind Apele din România micro-hidrocentrale aflate în proprietate privată, instalate adesea în habitate protejate, conducând la lansarea unui caz de infringement de către CE în 2015, conform Directivei pri- ­ vind Habitatele. Sunt necesare investiţii majore pentru punerea în siguranţă a barajelor, pentru reabilitarea barajelor deteriorate și asigurarea exploatării în siguranță a acestora, la capacitatea proiectată inițial. Există și baraje a căror construcţie a fost întreruptă în anii 1990 și care au rămas nefi- nalizate. Deși România are încă un larg potenţial nevalorificat de sporire a rezervei totale de apă, reabilitarea și finalizarea acestor baraje pare soluţia cea mai puţin costisitoare, compa- rativ cu construirea unor baraje noi, în scopul creșterii capacităţii totale de stocare a apei. Reabilitarea barajelor trebuie derulată în paralel cu retehnologizarea acestora, astfel încât să se adapteze noilor cerințe și legislații. Demografia și economia României s-au schimbat considerabil de la proiectarea și construirea acestor baraje, în urmă cu jumătate de secol. Modelele necesarului de apă s-au modificat rapid după reformele structurale din anii 1990. De asemenea, schimbările climatice modifică regimurile hidrologice. Nu în ultimul rând, s-au implementat noi reglementări europene (precum respectarea debitelor ecolo- gice). Drept urmare, orice investiţie în vechile baraje trebuie să ia în considerare revizui- rea modului de funcţionare al acestor baraje, pentru a le adapta noilor utilizări în scopuri multiple. 4. Focalizare: Reformele privind alimentarea cu apă și canalizare Conformarea a impus reforme în ceea ce privește operatorii de AAC, cu accent pe regionalizare Comercializarea și regionalizarea serviciilor de AAC a reprezentat baza reformelor din ultimul deceniu. Operatorii municipali cu performanţă slabă și puternic fragmentaţi au fost înlocuiţi de 43 de operatori publici regionali și doi mari operatori privaţi, care furnizează servicii de alimentare cu apă potabilă pentru 11 milioane de oameni sau peste 70% din populaţia conec- tată. Acest lucru a fost realizat prin implementarea a unui nou cadru instituţional în care municipalităţile au delegat serviciile de AAC către operatorii regionali. Municipalităţile supraveghează performanţa acestora prin intermediul Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). Nivelul tarifelor a crescut treptat, pentru a acoperi costurile de ope- rare și întreţinere, precum și cheltuielile de capital. Nu încape îndoială că s-au realizat multe lucruri privind reforma operatorilor AAC în România în ultimul deceniu. Cu toate acestea, regionalizarea este incompletă în bună parte, operatorii mari deservind doar aproximativ 55% din totalul populației. Aproximativ 1,6 milioane de persoane sunt încă deser- vite de utilităţi municipale locale, iar aproape 7 milioane de oameni (2015) nu sunt racordaţi în prezent la reţelele de apă și sunt alimentaţi în regim propriu (în special din puţuri private), mulţi dintre aceștia trebuind să își procure apa din afara gospodăriilor. Pentru a motiva municipalităţile, accesul la fondurile nerambursabile ale UE a fost condiţionat de aderarea la un operator regional. Cu toate acestea, multe autorităţi municipale s-au opus aderării la o ADI și o parte semnificativă a celor care au aderat încă nu și-a delegat serviciile de AAC către Raport Diagnostic privind Apele din România 7 un operator regional (în 2016). De asemenea, există cazuri de municipalităţi care au aderat la un operator regional și s-au retras ulterior. Îngrijorările privind majorarea tarifelor și consi- derentele politice locale par să fie principalele motive ale rezistenţei la regionalizare. Mulți din operatorii publici regionali creați în urmă cu un deceniu realizează în prezent o acti- vitate satisfăcătoare – însă mai există mult loc pentru îmbunătățiri operaționale. Tarifele au crescut semnificativ și mulţi operatori regionali își acoperă acum în întregime costurile de funcţionare și întreţinere, generează ceva surplus financiar din fluxul de numerar și au putut accesa finanţare comercială (nesuverană) pentru a co-finanţa fondurile UE neram- bursabile pentru investiţii în infrastructură. Însă mulţi dintre ei au o activitate operaţională și financiară încă slabă, cu mari pierderi de apă (nivelul mediu naţional pentru apa nefactu- rată este de aproximativ 50%) și o productivitate a muncii relativ scăzută. Deși există o autoritate de reglementare de mai bine de un deceniu, au mai rămas multe de făcut pentru a îmbunătăţi cadrul de reglementare cu analize comparative adecvate și stimulente pentru performanţă. Progresul limitat privind reducerea decalajului de acces la apă potabilă, precum şi în ceea ce privește conformarea cu prevederile DEAUU în aglomerările mici din zonele rurale, poate fi legat parțial de dificultățile procesului de regionalizare. În mod paradoxal, în timp ce raţiunea pen- tru reforma regionalizării era facilitarea extinderii accesului în zonele rurale – scăderea cos- turilor prin economie de scară și prin soluţionarea lipsei de capacitate locală – modelul curent are acum efecte opuse. Eforturile de a dezvolta operatori publici solvabili au avut ca rezultat reducerea stimulentelor de a se extinde în zonele sărace și în zonele rurale, deoarece acest lucru le reduce performanţa operaţională și viabilitatea financiară, în special în contex- tul de ansamblu al scăderii demografice și emigrării. În condiţiile ritmului actual de creștere a acoperirii oferite de serviciile de alimentare apă, România ar putea asigura accesul univer- sal abia în anii 2040-2050 – și este discutabil dacă un astfel de termen ar fi acceptabil pentru un stat membru UE. Noi perspective asupra provocărilor speciale privind procesul de regionalizare şi de extindere a accesului în zonele rurale au fost analizate printr-un studiu paralel al gospodăriilor dezvol- tat de BM (în cadrul Danube Water Program), cu privire la lipsa accesului la serviciile de AAC în zonele rurale din ţările situate în bazinul Dunării, în 2016-17. Zonele rurale din România au o concentraţie ridicată a sărăciei, iar studiul a relevat faptul că multe gospodării din zona rurală au refuzat să se racordeze la sistemele de alimentare cu apă și canalizare nou constru- ite, în mare parte din cauza costurilor recurente suplimentare reprezentate de factura pentru servicii de AAC. Cu toate acestea, s-a constatat, de asemenea, că a existat o nepotrivire între cerinţele de conformare a legislaţiei UE din cadrul DEAUU – care se referă la asigurarea eva- cuării apelor reziduale menajere, în condiţii de siguranţă pentru mediu, prin racordarea la o reţea de canalizare (sau printr-un sistem adecvat individual) – și ceea ce își doresc majorita- tea gospodăriilor, adică trecerea de la latrine la toalete igienice. De asemenea, studiul a ară- tat că beneficiarii din mediul rural tind să simtă că primesc mai puţină atenţie din partea operatorilor regionali decât din partea operatorilor municipali. 8 Raport Diagnostic privind Apele din România Metodologia de reglementare pentru asigurarea acceptabilității tarifelor serviciilor de AAC pentru persoanele cu posibilități materiale reduse este neadecvată. În prezent, autoritatea naţională de reglementare, ANRSC, aplică o regulă de stabilire a preţurilor care limitează tarifele pentru servicii AAC la 2.5% din venitul mediu al unei gospodării. Această regulă, deși simplă, este în mod inerent greșită, deoarece se concentrează pe accesibilitatea pentru fami- liile cu venituri medii, dar nu ia în considerare nivelul veniturilor familiilor mai sărace. Cu atât mai mult, acest lucru se aplică într-o ţară ca România, unde există discrepanţe sociale considerabile. Motivul pentru care acest lucru nu a reprezentat încă o problemă socială majoră constă în faptul că majoritatea oamenilor săraci nu au acces la reţelele de apă (și prin urmare nu sunt facturaţi), precum și în faptul că tarifele în zonele rurale mai sărace, deser- vite de operatorii municipali, tind să fie mai mici decât cele din zonele deservite de operato- rii regionali. Cu toate acestea, accesibilitatea tarifelor este unul dintre motivele cheie pentru refuzul multor gospodării de a se racorda la reţelele AAC nou instalate. 5. Focalizare: Apă pentru irigații Moștenirea marii infrastructuri de irigații a fost doar parțial fructificată România moștenește o mare infrastructură de irigații construită înainte de anii 1990. Cu apro- ximativ 3 milioane de hectare, are cea mai mare suprafaţă echipată cu infrastructură de iri- gaţii din Europa Centrală și de Est, centrată pe bogatele terenuri arabile din zonele Dunării de Jos (sud-est). Cu câteva decenii în urmă, această ţară a avut cea de-a treia mare suprafaţă irigabilă dintre toate ţările europene - imediat după Spania și Italia. Irigaţiile joacă un rol ­ important în agricultura românească, din cauza variabilităţii semnificative a precipitaţiilor anuale, precum și disparităţii mari în disponibilul de apă în bazinele hidrografice. Cu toate acestea, cea mai mare parte a acestei infrastructuri a fost abandonată în urma reformelor orientate către piaţă implementate în ultimele două decenii, iar agricultorii folosesc acum mai puţin de 10% din suprafaţa de irigabilă existentă anterior. Economia agriculturii irigate s-a schimbat drastic după ce România a trecut la o economie de piață. Desfiinţarea fermelor mari de stat a dus la apariţia a numeroase mici ferme private, mulţi dintre noii fermieri având o capacitate financiară și tehnică redusă și concentrându-se asupra agriculturii de subzistenţă. Trecerea ulterioară la recuperarea integrală a costurilor pentru tarifele de irigaţie s-a dovedit a fi reușită în unele zone, dar a lăsat, în același timp și multe perimetre de irigaţii abandonate, fără cerere din partea agricultorilor, deoarece multe perimetre s-au bazat pe pomparea la înălţimi mari pentru a transporta apa către terasele înalte. În consecinţa, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare care se ocupă și de irigaţii (ANIF) se concentrează acum pe un număr limitat de sisteme de irigaţii pentru care venitu- rile ar putea acoperi costurile de exploatare și întreţinere - restul infrastructurii de irigaţii rămânând abandonată și deteriorată. Deși nu există o strategie de redresare pentru numeroasele perimetre de irigații care au fost considerate neviabile din punct de vedere economic, există și un număr mare de perimetre via- bile din punct de vedere economic, care sunt subutilizate deoarece au nevoie de o reabilitare Raport Diagnostic privind Apele din România 9 majoră de mult timp. Cel puţin o treime din perimetrele existente care pot beneficia de irigații sunt viabile din punct de vedere economic (sau ar putea deveni cu sprijin adecvat pentru agri- cultori). Aceasta reprezintă o pierdere majoră în dezvoltarea economică potențială a zonelor rurale sărace. Se așteaptă ca schimbările climatice să sporească cerinţa de irigaţii în unele părţi ale ţării, în special în zona Dunării de Jos, justificând în continuare reabilitarea unor perimetre. Per total, s-a estimat că până la 820.000 de hectare sunt viabile din punct de vedere economic și au nevoie de reabilitare majoră, cu un cost total de investiții de aproximativ 1 miliard de euro. Această estimare din 2013 a fost revizuită în 2016 de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la un total de 1,9 milioane de hectare pentru același cost, ridicând astfel întrebări cu privire la evaluarea corespunzătoare a costurilor și necesitatea unei prioritizări mai bune. De asemenea, nu a fost încă elaborată o strategie pentru numeroasele perimetre de irigaţii care nu sunt viabile din punct de vedere economic. Întrucât agricultura românească încearcă să se îndrepte spre culturi cu o valoare mai mare, iar impactul schimbărilor climatice crește, accesul îmbunătăţit la servicii viabile de irigaţii poate deveni din nou important.  n perspectivă: Este România pregătită pentru provocările 6. Î legate de apă? România se confruntă cu multe provocări în vederea conformării, incluziunii și securității apei Deși provocările privind conformarea, incluziunea și securitatea apei sunt predominante pe întreg teritoriul României, există câteva „zone sensibile” cu provocări deosebit de acute: în zonele Dunării de Jos - cu cele două bazine hidrografice Argeș-Vedea și Buzău-Ialomiţa - și nor- dul bazinului Prut-Bârlad (graniţa cu Moldova). Acestea combină sărăcia înaltă, proporţia mare a populaţiei din mediul rural, rata scăzută de acces la alimentarea cu apă și canali- zare, conformare scăzută cu prevederile Directivei privind epurarea apelor reziduale urbane, impactul ridicat al schimbărilor climatice, riscul mare de secetă, riscul mare de inundaţii și deficitul de apă. Alte zone sensibile sunt reprezentate de bazinele Someș-Tisa, Siret și Banat. Banii reprezintă o constrângere majoră pentru o ţară precum România: decalajul financiar general pentru conformare, incluziune și securitatea apei este enorm, dar nu este cunoscut. ­ Costul activităţilor încă necesare pentru conformarea generală cu legislaţia UE în domeniul apei a fost estimat la 29 de miliarde de euro în cel de-al doilea Plan de Management al Bazinului Hidrografic al Dunării pe sectorul românesc (depus în 2016). Investiţia totală nece- sară pentru a asigura incluziunea și securitatea apei (baraje, inundaţii, irigaţii, schimbări cli- matice) nu este cunoscută, dar este presupusă a se ridica la multe miliarde de euro. Pentru investiţiile deja identificate (alimentarea cu apă și canalizare, inundaţii), fondurile neram- bursabile alocate de către UE până în 2020 sunt cu mult sub nevoile existente. Au fost alocate aproximativ 6 miliarde de euro pentru investiţiile în alimentarea cu apă și canalizare (POIM și PNDL) şi 246 milioane de euro pentru protecţia împotriva inundaţiilor (POIM). 10 Raport Diagnostic privind Apele din România Cea de-a doua mare constrângere este reprezentată de neajunsurile instituționale extinse care afectează în continuare multe instituții din sectorul apelor. În ciuda eforturilor considerabile de consolidare a capacităţilor care au avut loc în ultimele două decenii, ca parte a reformelor sectorului de apă pentru a ajunge din urmă ţările mai avansate din UE, mai sunt multe de făcut. Acest lucru se reflectă în rata redusă de absorbţie a fondurilor UE, procesul lent de luare a deciziilor la nivel politic și întârzierile în pregătirea și executarea proiectelor de inves- tiţii. Acest lucru se reflectă și în diferenţa de performanţă care există încă între operatorii de alimentare cu apă și canalizare din România și cei din ţările mai avansate. Provocările economice și demografice transversale constituie a treia constrângere majoră pen- tru dezvoltarea sectorului de apă din România. Declinul demografic și fenomenul de migraţie în zonele rurale îngreunează planificarea eficientă, pe termen mediu și lung, a sistemelor centralizate de alimentare cu apă și canalizare. Prezenţa largă a periferiilor urbane sub-­ dezvoltate în aproape toate aglomerările urbane din întreaga ţară constituie un obstacol major în calea realizării accesului universal la AAC și a conformării cu prevederile DEAUU în zonele urbane. În pofida tuturor acestor provocări, România nu are altă posibilitate decât să se îndrepte spre conformare, incluziune și securitatea apei - întrucât costul lipsei de acțiune va fi enorm. Acesta ar include sancţiuni financiare majore pentru neconformarea cu prevederile DEAUU, oportunităţi pierdute de dezvoltare economică şi de creare de locuri de muncă în zonele rurale sărace ca urmare a reabilitării perimetrelor de irigaţii viabile, impactul pe care servici- ile precare de alimentare cu apă şi canalizare îl are asupra migraţiei rurale, pierderi econo- mice continue şi însemnate din cauza inundaţiilor şi deteriorarea infrastructurii (baraje, irigaţii) vitale în viitor pentru gestionarea impactului schimbărilor climatice. Există deja o creștere a numărului și amplorii inundaţiilor și secetelor, iar stresul hidric și deficitul de apă încep să se simtă în unele părţi ale ţării. Există o lipsă de viziune cu privire la modul în care să se realizeze reformele de alimentare cu apă şi canalizare şi să se asigure conformarea cu prevederile DEAUU În prezent, nu există nicio strategie cu privire la modul de reducere a decalajului financiar nece- sar alimentării cu apă şi canalizare (atât pentru cheltuieli de capital, cât și pentru cheltuieli operaţionale), ceea ce face dificilă îndeplinirea obiectivelor duale de realizare a conformităţii şi incluziunii. Acest lucru este deosebit de îngrijorător deoarece sectorul de alimentare cu apă şi canalizare din România rămâne puternic dependent de finanţarea nerambursabilă din partea UE, în pofida creșterilor semnificative ale tarifelor care au avut loc în ultimii ani. Fondurile de coeziune se așteaptă să fie reduse după 2020, în timp ce investiţiile masive (apă pentru incluziune şi canalizarea pentru conformare) sunt încă necesare timp de cel puţin un deceniu. Nu există planuri pentru modul de rezolvare a viitoarei lipse de fonduri UE pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare. Actualul model de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare trebuie revizuit pentru a îmbunătăți incluziunea, protejând, în același timp, realizările valoroase obținute prin comercializarea serviciilor de utilități publice. Trebuie abordată lipsa de stimulente pentru Raport Diagnostic privind Apele din România 11 operatorii regionali pentru a se extinde în zonele sărace, eventual prin finanţarea comercială combinată cu transferuri bugetare pentru a compensa deficienţele financiare, astfel încât să nu afecteze bonitatea operatorilor. În acelaşi timp, autoritatea de reglementare ar trebui să pună mai mult accent pe determinarea operatorilor să-şi îmbunătăţească eficienţa, astfel încât să se reducă necesitatea creşterilor tarifare viitoare. Reducerea decalajului de acces la reţeaua de alimentare cu apă trebuie să devină o prioritate naţională - atât pentru că reprezintă o problemă gravă de sănătate publică cât şi pentru că reflectă slaba poziţie a României ca membru al UE (rata actuală de acces este mai mică decât în multe ţări în curs de dezvoltare din America Latină şi Africa de Nord). Este, de asemenea, un aspect vital al incluziunii, iar cele mai afectate sunt, de departe, familiile sărace şi regiu- nile mai puţin dezvoltate. În plus, noua revizuire a Directivei privind calitatea apei potabile ar putea introduce obligaţii pentru statele membre în ceea ce priveşte accesul universal și ar putea transforma deficienţele de acces la reţelele de alimentare cu apă într-o problemă de conformare. Conformarea cu prevederile DEAUU va fi extrem de dificilă și este posibil să dureze cel puțin încă un deceniu. În timp ce România a propus CE un termen limită revizuit pentru conformare deplină în 2027 - 9 ani după termenul legal - acest lucru este încă ambiţios şi necesită eforturi majore şi angajamente politice. În prezent, nu există o strategie de conformare în aglomeră- rile mai mici (sub 10.000 persoane echivalente) pentru care infrastructura de canalizare este în cea mai mare parte nedezvoltată şi care prezintă provocări speciale (acestea reprezintă o încărcătură totală de poluare de 5,1 milioane p.e.). În ceea ce priveşte aglomerările mari (încărcătură totală de poluare de 14,8 milioane p.e.), chiar dacă dezvoltarea generală a infras- tructurii de canalizare există, rezistenţa multor gospodării la conectarea la reţelele de cana- lizare nou instalate, precum şi provocările specifice cartierelor urbane mărginașe pot pune în pericol conformarea legală în zonele urbane mari în următorii 5 ani. Trebuie recunoscut faptul că realizarea conformității și incluziunii cu privire la alimentarea cu apă și canalizare merg mână în mână - deoarece asigurarea accesului la apă potabilă constituie o parte integrantă a efortului de conformare cu prevederile DEAUU în zonele rurale. Nu este logic ca gospodăriile să se conecteze la reţelele de canalizare fără a le conecta la reţeaua de apă potabilă. De asemenea, nivelurile tarifelor de alimentare cu apă şi canalizare reprezintă o cauză majoră de rezistenţă a gospodăriilor împotriva conectării şi a primarilor împotriva aderării la operatorii regionali – afectând atât conformarea, cât şi incluziunea - şi aceasta va continua până când va fi pus în aplicare un tarif social de alimentare cu apă şi canalizare destinat familiilor sărace. Un alt impediment în atingerea conformităţii şi incluziunii alimen- tării cu apă şi canalizare îl reprezintă zonele urbane mărginașe sub-dezvoltate unde promo- varea accesului la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare trebuie să fie realizată în paralel cu programele de revitalizare urbană. Pentru a face faţă acestor provocări - ceea ce face ca situaţia României să fie unică în rândul ţărilor din UE13 - lecţii de conformare la pre- vederile Directivei privind epurarea apelor urbane reziduale şi reducerea decalajului de acces la apă pot fi învăţate de la ţări precum Portugalia, sau de la Brazilia ori Columbia 12 Raport Diagnostic privind Apele din România privind abordarea accesului la alimentarea cu apă şi canalizare în cartierele mărginașe din mediul urban prin programe de revitalizare urbană. De asemenea, întrucât este puţin probabil ca accesul universal la reţele de apă să poată fi atins în următorul deceniu, România trebuie să definească o strategie pentru a asigura accesul la apă potabilă sigură pentru acele gospodării care vor continua să se auto-aprovizioneze, pe termen mediu, din puţuri private. România nu este pe cale să-şi respecte obiectivul nr. 6 din cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (definte de ONU în 2015), care a stabilit anul 2030 ca termen pentru asigurarea accesului universal la apă potabilă sigură și salubritate adec- vată. În prezent, 12% din populaţia ţării se bazează pe aprovizionarea cu apă neepurată și non-potabilă (JMP3). Deși contaminarea cu fecale a puţurilor de mică adâncime se aşteaptă să scadă odată cu conformarea la Directiva privind epurarea apelor uzate urbane, acest lucru nu va fi suficient. Este necesară o strategie dedicată modului de asigurare a apei potabile pentru acele gospodării din zonele rurale, care, timp de mulţi ani, tot nu vor fi deservite de operatorii mari de alimentare cu apă şi canalizare. În cele din urmă, nivelurile şi structura actualelor tarife pentru alimentare cu apă şi canalizare ridică probleme serioase privind echitatea. Introducerea unui tarif social pentru apă destinat celor nevoiaşi devine o urgenţă deoarece familiile sărace care beneficiază de serviciile opera- torilor regionali plătesc deja mai mult de 5% din venitul total pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare. Experienţele din alte ţări din UE care au introdus astfel de tarife sociale în ultimii ani - şi anume Belgia (Flandra), Spania, Portugalia, Italia, Anglia, Malta, Franţa şi Grecia - ar putea fi de ajutor. De asemenea, ar trebui să se ia în considerare anularea reducerii TVA pentru reţeaua de apă (9% în loc de standardul de 19%), deoarece această subvenţie aduce beneficii în mod esenţial celor înstăriţi și clasei sociale de mijloc și nu reușește să ajungă la majoritatea familiilor sărace (cu doar 63% din populaţia conectată la reţelele de apă potabilă); veniturile aferente recuperate ar putea fi direcţionate spre finanţarea tariful social pentru apă destinat celor nevoiași. Gestionarea infrastructurii hidrotehnice - baraje, protecția împotriva inundaţiilor şi irigaţii - necesită o regândire După cum s-a menţionat deja, se preconizează ca România să fie semnificativ afectată de schim- bările climatice, ceea ce va creşte riscurile aferente resurselor de apă, crescând frecvenţa și magnitudinea inundaţiilor şi secetelor. Aceasta înseamnă că România va trebui (i) să inves- tească şi mai mult în protecţia împotriva inundaţiilor, pornind de la ceea ce este identificat în prezent în cadrul programelor de gestionare a riscului de inundaţii; (ii) să sporească capa- citatea totală de stocare a barajelor pentru a atenua atât inundaţiile, cât și seceta; (iii) să reconsidere necesitatea serviciilor de irigaţii în zonele cele mai afectate. Provocările gene- rate de aceste eforturi majore oferă ţării o ocazie unică de a-şi regândi modul în care îşi ges- tionează infrastructura vastă de resurse de apă. Având în vedere riscurile ridicate de inundaţii şi nivelul ridicat al pierderilor economice medii, implementarea investiţiilor de gestionare a inundaţiilor în valoare de 3,7 miliarde de euro Raport Diagnostic privind Apele din România 13 prevăzute în cadrul planurilor de management al riscului la inundații ar trebui privită ca o investiţie „fără regret” – chiar dacă aceasta nu este o obligaţie legală în temeiul directivei pri- ­ vind inundaţiile. Cu toate acestea, mai puţin de 10% din această sumă este alocată pentru finanţarea prin fonduri ale UE până în 2020 - deci trebuie identificate surse suplimentare de finanţare. ANAR este brațul operațional al activității de management al apei în România şi necesită consolidare şi modernizare pentru a permite gestionarea durabilă a resurselor de apă şi a infras- ­ tructurii. Tarifele pentru apă sunt prea mici pentru a acoperi costurile totale de exploatare şi întreţinere a infrastructurii, şi cu mult sub cele din alte ţări ale UE (cu excepţia Bulgariei); acestea nu au mai fost ajustate din 2010. Managementul activelor pe termen lung şi prioriti- zarea investiţiilor sunt îngreunate de incertitudinile procesului bugetar anual. Mai multe deficienţe instituţionale (de exemplu, coordonarea instituţională pentru protecţia împotriva inundaţiilor) ar trebui, de asemenea, abordate. Deși reabilitarea și finalizarea barajelor ar trebui să reprezinte cea mai puţin costisitoare opţi- une pentru creşterea capacităţii totale de stocare a apei, costul total al investiţiilor necesare şi calendarul de execuţie nu sunt cunoscute. Aceste investiţii ar trebui luate în considerare în paralel cu oportunităţile de a reoperaţionaliza (retehnologiza) barajele existente cu noi utili- zări multifuncţionale, diferite de cele considerate la momentul proiectării iniţiale, pentru a le adapta noilor nevoi. Acestea ar trebui să includă adaptarea la noua structură a cerinţelor, noile regimuri hidrologice (cu schimbările climatice) şi noi cerinţe de reglementare (debite ecolo- gice). Dacă retehnologizarea nu se face ca parte integrantă a acestor lucrări de reabilitare, există riscul pierderii oportunităţilor favorabile dezvoltării economice şi securităţii apelor. În timp ce România dispune de cea mai mare infrastructură de irigaţii instalată din toate ţările din Europa Centrală şi de Est, se observă totuşi lipsa unei viziuni strategice pentru irigaţii la nivel naţional. O astfel de strategie de irigaţii ar trebui să abordeze rolul-cheie al irigaţiei pentru promovarea culturilor de valoare înaltă, în special în contextul schimbărilor clima- tice dominate de seceta tot mai mare şi instalarea unui climat semi-arid în terenurile arabile din zona Dunărea de Jos. Aceasta ar trebui să combine reabilitarea celor mai viabile perime- tre existente și promovarea tehnologiilor eficiente de irigaţii la nivelul fermierilor, cu o stra- tegie pentru numeroasele perimetre de irigaţii neviabile. Există, de asemenea, mai multe oportunităţi neexploatate pentru a îmbunătăţi dezvoltarea sectorului apei Turismul acvatic ar putea oferi o oportunitate valoroasă de a valorifica starea ecologică bună a multor râuri din România - şi mai ales a râurilor neamenajate ale Transilvaniei, prin promovarea proiectelor de dezvoltare durabilă în zone rurale izolate. Alte ţări din Europa Centrală, cum ar fi Slovenia şi Croaţia, au dezvoltat cu succes turismul de pescuit pe cele mai frumoase râuri de munte, cu gestionarea durabilă a pescuitului. Aceasta ar fi o modalitate atractivă de a ­ „monetiza” starea ecologică bună a râurilor românești (DCA), în beneficiul populaţiei locale din zonele rurale nefrecventate. Turismul în Delta Dunării este, de asemenea, o activitate eco- nomică importantă locală, care ar putea beneficia de orice îmbunătăţire a calităţii apei Dunării. 14 Raport Diagnostic privind Apele din România O parte semnificativă a potenţialului hidroenergetic este încă neexploatată. În prezent, între 25% şi 30% din energia electrică a ţării provine de la hidrocentrale. Totuși, capacitatea totală instalată (6.400 MW) a fost raportată ca reprezentând doar 18% din potenţialul hidroenerge- tic (teoretic) total. Cu toate acestea, dezvoltarea ulterioară poate intra în conflict cu punerea în aplicare a Directivei Cadru pentru Apă (care restricţionează modificările hidro-morfolo- gice ale corpurilor de apă de suprafaţă), precum şi Directiva Habitat, şi ar necesita îmbună- tăţirea, între altele, a cadrului de implementare a debitelor ecologice, astfel încât energia hidroelectrică să poată fi dezvoltată în continuare într-un mod durabil din punct de vedere al mediului. În ciuda tuturor dificultăţilor şi a eforturilor necesare, conformitatea cu legislaţia UE în dome- niul apelor nu trebuie privită doar ca o obligaţie legală - deoarece aduce şi multe oportunități pentru dezvoltarea unei economii mai verzi. Implementarea Directivei privind epurarea apelor uzate urbane ar trebui să creeze oportunităţi pentru dezvoltarea economică, umană şi de mediu, în special în zonele rurale sărace şi în regiunile rămase în urmă. Printre numeroasele oportunităţi se află și lucrările masive de construcţie a reţelelor de canalizare pentru confor- marea cu Directiva privind epurarea apelor uzatee urbane şi ulterior pentru exploatare şi întreţinere (staţiile de epurare a apei uzate necesită o muncă calificată), dezvoltând o indus- trie locală pentru gestionarea nămolurilor din sistemele individuale, generarea de biogaz şi reutilizarea apei uzate în agricultură. În cele din urmă, potenţialul de creare de locuri de muncă datorat imenselor lucrări de construcţii civile pentru infrastructura de gestionare a apei este considerabil - cu miliarde de euro care vor trebui investite în următoarele două decenii. Aceasta include reabilitarea la scară largă a reţelelor de distribuţie a apei pentru reducerea pierderilor şi lucrările masive de construcţie şi reabilitare pentru baraje, infrastructura de protecţie împotriva inundaţiilor şi sistemele de irigaţii. 7. Următorii pași Prioritizarea investițiilor este necesară pentru a face faţă decalajului financiar şi instituţional Dată fiind magnitudinea sarcinilor în derulare, este esenţial ca guvernul român să se angajeze într-un exerciţiu major de prioritizare a investiţiilor în întregul spectru al managementului apei. Ar fi nerealist să se aştepte ca România să fie în măsură să finanţeze un astfel de decalaj al investiţiilor în următorul deceniu - în special în contextul unei potenţiale scăderi a fondu- rilor de coeziune ale UE. Ar fi la fel de nerealist să se aştepte ca astfel de investiţii masive să poată fi executate în mod corespunzător în mai puţin de un deceniu (în cel mai bun caz), chiar dacă fondurile necesare ar fi disponibile. Prioritizarea cheltuielilor pentru investiţii ar trebui să se bazeze pe o solidă analiză cost-beneficiu (luând în considerare obiectivele triple de conformitate, incluziune şi securitate a apei) şi să aibă o imagine realistă asupra capacită- ţii de implementare atât a agenţiilor și instituţiilor publice executante, cât și a industriei construcţiilor din România – pentru a asigura absorbţia optimă a finanţării pentru investiţii ­ (și pentru a evita pierderea unor subvenţii UE limitate). Raport Diagnostic privind Apele din România 15 În paralel cu acest exerciţiu de prioritizare, trebuie luate măsuri ample pentru a închide trep- tat aceste decalaje financiare şi instituţionale. Modernizarea cadrului financiar în diferite sub- sectoare ale gospodăririi apelor trebuie să continue, să se îndrepte mai mult către recuperarea costurilor prin intermediul tarifelor (incluzând nu doar costuri de exploatare şi întreţinere, ci şi costurile de investiţii) şi prin aplicarea principiului „poluatorul plăteşte”; și pentru ca România să beneficieze de experienţele anterioare şi lecţiile învăţate de alte ţări ale UE, tre- buie urmărite schimburile reciproce pe teme specifice prioritare. Trebuie să fie pe deplin recunoscut faptul că prioritizarea în faţa provocărilor multiple cu care se confruntă sectorul românesc al apei este un exerciţiu dificil. Este inevitabil ca aceasta să implice decizii politice dificile şi compromisuri. Deşi luarea acestor decizii reprezintă strict domeniul guvernului român, analiza efectuată în acest raport sugerează concentrarea pe 4 teme prioritare pentru a accelera ritmul României în direcţia conformităţii, incluziunii şi securităţii apei: (i) conformarea, până în 2027 la Directiva privind epurarea ­ apelor uzate urbane; (ii) revizuirea reformei privind alimentarea cu apă şi canalizare pentru asigurarea unui serviciu durabil pentru toţi (iii) regândirea gestionării infrastructurii hidro- tehnice (baraje, protecţia împotriva inundaţiilor, irigaţii) pentru a răspunde schimbărilor de cerere și necesar, și (iv) stimularea dezvoltării sectorului apei pentru o creștere ­economică verde. În cadrul acestor 4 teme prioritare, au fost identificate pe termen scurt o serie de 16 acţiuni practice care sunt prezentate spre examinare Guvernului României. Tabelul RE.1 de mai jos rezumă acţiunile propuse și identifică principalii actori instituţionali care ar fi responsabili cu implementarea directă. TABEL RE .1. Priorităţi tematice și acţiuni practice Tema prioritară 1: Conformarea cu Directiva privind epurarea apelor uzate urbane până în 2027 MAP   1.  Actualizarea Planului de Implementare, în baza unei anchete de teren; MAP (cu MDRAPFE)   2.  Bază de date pentru raportarea progresului (la fiecare 6 luni) către CE;   3.  Strategie pentru conformarea cu prevederile DEAUU în aglomerările rurale; Tema prioritară 2: Revizuirea reformei privind alimentarea cu apă şi canalizare pentru asigurarea unui acces durabil pentru toţi MDRAPFE Revizuirea fezabilității tarifului social pentru alimentarea cu apă și canalizare   4.  MDRAPFE & MFP (cu un studiu al impactului social și al sărăciei); MAP & MS   5.  Lansarea unui program național pentru reducerea apei comerciale nefacturate; Dezvoltarea unei noi strategii naţionale privind alimentarea cu apă şi canalizare   6.  (cu implicarea tuturor actorilor); De luat în considerare renunțarea la rabatul TVA pentru apa potabilă și realocarea   7.  veniturilor pentru finanțarea proiectelor pe baza obiectivelor de echitate socială (solidaritate teritorială) sau finanțarea unui nou tarif social pentru apă pentru cei săraci; Elaborarea unui cadru pentru asigurarea monitorizării şi accesului la apă potabilă 8.  sigură pentru gospodăriile autonome din zonele rurale; tabelul continuă pe pagina următoare 16 Raport Diagnostic privind Apele din România TABEL RE .1. continuare Tema prioritară 3: Asigurarea unui management durabil al activelor hidraulice în condițiile schimbărilor continue MAP și ANAR Diagnosticul instituțional și financiar al ANAR;   9.    MADR Introducerea unei noi taxe de protecție împotriva inundațiilor pentru a accelera 10.     implementarea investițiilor în protecția împotriva inundațiilor din cadrul Planurilor de management al riscului la inundații; Inventarul barajelor care necesită reabilitare și retehnologizare; 11.    12.  Pregătirea unui program pilot integrat pentru securitatea apei într-o zonă de interes pentru securitatea apei (la nivel de bazin sau județ); 13.  Prioritizarea investițiilor de reabilitare a perimetrelor de irigații; Tema prioritară 4: Stimularea dezvoltării sectorului apei pentru creșterea economică verde MAP și MADR 14.  Program pilot pentru reutilizarea apei uzate într-o zonă săracă în apă; MAP Program pilot de dezvoltare locală a turismului pe apa de râu (zone de pescuit fără 15.  ANAR & Hidroelectrica reținerea capturilor); 16.  Dezvoltarea unui cadru consolidat pentru debitele ecologice. Sursa: Elaborarea Băncii Mondiale. Note: ANAR = Administraţia Naţională „Apele Române”; CE = Comisia Europeană; MADR = Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; MFP = Ministerul Finanţelor Publice; MDRPAFE = Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene; MAP = Ministerul Apelor și Pădurilor; MS = Ministerul Sănătății; DEAUU = Directiva privind epurarea apelor uzate urbane; TVA = Taxa pe valoare adăugată. CASETA RE .1. Instantaneu al stadiului actual al sectorului apelor din România Date generale și actori-cheie Populație permanentă: 19.9 milioane—46% rural (cea mai mare rată dintre țările UE). România se află aproape în întregime în bazinul Dunării, acoperind 29% din suprafața sa. Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) este principalul reglementator al politicilor sectorului de apă. Administraţia Naţională ,,Apele Române” cu aproximativ 9.500 de angajați și o cifră de afaceri anuală de 265 milioane de euro gestionează infrastructura resurselor de apă la nivel național. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) conduce politicile de AAC prin administrarea fondurilor de coeziune corespunzătoare ale UE (POIM). ­ Administrațiile locale sunt responsabile pentru serviciile de AAC, fie furnizate sau delegate operatorilor publici regionali sau operatorilor privați, fie prin intermediul departamentelor municipale (unele corporatizate). caseta continuă pe pagina următoare Raport Diagnostic privind Apele din România 17 CASETA RE .1. continuare ANRSC este autoritatea națională de reglementare a serviciilor AAC. Rezumatul datelor privind investițiile (estimări) Capex încă necesar pentru conformarea cu legislația UE în domeniul apei: 29 miliarde de euro (în baza Planurilor de Management ale Bazinelor Hidrografice 2016-2021) Capex pentru închiderea decalajului de acces la apă: 6 miliarde de euro Capex pentru protecția împotriva riscurilor de inundații: 3,6 miliarde de euro (PMRI) Capex pentru reabilitarea perimetrelor viabile de irigare: mai mult de 1 miliard de euro Capex pentru reabilitarea și modernizarea barajelor: nu este încă cunoscut Doar aproximativ 6,25 miliarde de euro finanțate până în prezent prin fonduri ne- rambursabile din UE până în 2020 Resurse de apă 78,905 km de râuri, cu Dunărea marcând granița sudică cu Bulgaria 11 bazine hidrografice: Crisuri, Banat, Somes-Tisa, Mures, Jiu, Olt, Arges-Vedea, Siret, Buzau-Ialomita, Prut-Barlad și Dobrogea Resursele de apă utilizabile: 38.4 miliarde m3/an din care mai mult de jumătate pro- vin din Dunăre (20 miliarde m3/an) — dintr-un total de 135 miliarde m3/an de resurse potențiale de apă Disponibilitatea apei dulci: 1,930 m3 pe cap de locuitor – aproape de pragul de stres de apă (pragul fiind la 1,700 m3/cap de locuitor) Variabilitate ridicată a disponibilității resurselor de apă între bazinele hidrografice (5 bazine hidrografice sub stres) și între ani (de la aproximativ 22 la 64 miliarde m3 de apă utilizabilă) Scădere drastică a cererii / captării apei după anii 1990, de la 20,4 la 6,5 miliarde m3 / an România are printre cele mai bune performanțe în cadrul Directivei Cadru a Apei (DCA) printre țările UE: • 66% din corpurile de apă de suprafață au o stare ecologică bună sau foarte bună (cu discrepanțe mari între bazine) față de obiectivul UE de 60% și 90% din apele sub- terane au stare chimică bună • totusi se remarcă starea precară a lacurilor și a apelor costiere (Delta Dunării este afectată de țările din amonte). România se numără printre țările cu cele mai mari riscuri de inundații (alături de Polo- nia și Republica Cehă) caseta continuă pe pagina următoare 18 Raport Diagnostic privind Apele din România CASETA RE .1. continuare Costul economic al inundațiilor reprezintă aproximativ 150 de milioane de euro pe an (în medie între 2000-2016) 246 baraje mari (jumătate pentru hidrocentrale), multe dintre ele fiind nevoite să funcționeze sub nivelul inițial de proiectare pentru a asigura siguranța, au nevoie de lucrări de reabilitare majore, precum și de modernizare pentru a se adapta la schimbă- rile cererii și a condițiilor climatice și a noilor reglementări (debite ecologice) Alimentare cu apă și canalizare Doar 12.6 milioane de oameni conectați la servicii centralizate de AAC în 2015 Majoritatea dintre aceștia (9 milioane) sunt deserviți de 43 de operatori regionali publici, restul fiind deserviți de operatori privați (2.1 milioane, inclusiv București) și aproximativ 900 de operatori publici locali (1.5 milioane) Rata de conectare la rețelele de apă potabilă: 64% (doar 29% în zonele rurale, în 2015) Rata de acces la apă potabilă: 77,6% (inclusiv prin sistem individuale, 2016) 4,5 milioane de români nu au acces la apă potabilă, mai ales în zonele rurale afectate de migrație, iar aproximativ jumătate dintre aceștia se bazează pe surse de apă nesigure (12% pop.) Rata de conectare la rețelele de canalizare: 48% (2015) Doar 68,3% din populație are acces la toalete în casă. Mai mult de 6 milioane de români nu au acces la toalete igienice - mai ales în zonele rurale (2016) Decalajul de acces al României la servicii de AAC este unic printre țările UE; România se află inclusiv în urma Serbiei și Ucrainei - ridicând probleme serioase de incluziune pentru cei săraci (zonele rurale și grupurile marginale) România are cea mai slabă performantă dintre țările UE privind conformarea ci preve- derile DEAUU. Distanța până la conformare în decembrie 2016 a fost de: • Articolul 3 (colectare): 85 la sută în aglomerări mari, dar numai 17% în aglomerări C (2.000-10.000 PE) • Articolul 4 (tratare): 79% în aglomerări mari, dar numai 15% în aglomerări C • Articolul 5 (tratare superioară): doar 45% din încărcarea totală tratată la nivel terțiar. Tarif mediu AAC pentru locuințe (operatori regionali): aproximativ 6 RON / m3 sau 1,3 euro / m3 (fără TVA, 2017) Creșterea semnificativă a tarifelor în ultimii ani a condus la o îngrijorare din ce în ce mai mare cu privire la accesibilitatea pentru cei săraci (factura medie AAC pentru caseta continuă pe pagina următoare Raport Diagnostic privind Apele din România 19 CASETA RE .1. continuare operatorii regionali se ridică la 2,9% din venitul mediu al gospodăriilor în 2015) Performanța operatorilor regionali: măsurare 94%, apă comercială nefacturată 50%, 6,5 angajați la 1000 conectări (2016) Mulți operatori regionali generează un excedent de lichidități operaționale și au bonitate bună, cu un total de aproximativ 410 milioane de euro în datorii comerciale nesuverane (37 împrumuturi, 24 cu BERD) Irigații România are cea mai mare suprafață amenajată pentru irigații din toate țările Europei Centrale și de Est, cu aproximativ 3 milioane de hectare echipate cu sisteme de iriga- re (construită înainte de anii 1990) Reformele structurale majore din ultimele două decenii au condus la o fragmentare extremă a fermelor (45% din toate fermele din UE se află în România), o tranziție către tarifele de recuperare totală a costurilor și o scădere drastică a cererii de irigare (volumul apei de irigare a scăzut de opt ori din 1990) În prezent, mai puțin de 10% din suprafața irigată echipată este utilizată (mai ales în județele Braila și Galați), în timp ce restul infrastructurilor de irigații sunt abandonate și se deteriorează Aproximativ o treime din suprafața irigată echipată total este considerată viabilă din punct de vedere economic și are nevoie de reabilitare - în zonele rurale sunt pierdute oportunități de dezvoltare economică semnificativă Pentru celelalte perimetre neviabile (costuri ridicate de pompare, fără cerere) este necesară o strategie de ieșire Securitatea apei—puncte sensibile România va fi serios afectată de schimbările climatice, prin creșterea magnitudinii și a frecvenței secetelor și a inundațiilor și instalarea unui climat semi-arid în sud-est O analiză specifică a securității apei în acest studiu a combinat dimensiunile sărăciei, accesul la AAC, conformarea cu legislația UE, deficitul de apă, riscurile de inundații și secetă și impactul schimbărilor climatice 3 puncte sensibile: bazine hidrografice pentru securitatea apei: Prut-Barlad, Argeș-Vedea și Buzau-Ialomita Principalele zone de risc pentru securitatea apei la nivel județean sunt toate cele de-a lungul Dunării de Jos - Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Călărași - precum și județele Botoșani, Vaslui și Suceava în nord-est (granițele cu Ucraina și Moldova). 20 Raport Diagnostic privind Apele din România Note 1. Un miliard reprezintă o mie de milioane. 2. Indicatorul deficitului de apă a fost dezvoltat de Malin Falkenmark și prezentat în lucrarea sa: Malin Falkenmark (1989) “The massive water scarcity now threatening Africa; why isn’t it being addressed?,” Ambio, pag. 112–18.. O altă lucrare care prezintă în detaliu indicatorul privind deficitul de apă este Universitatea Naţională de Tehnică din Atena (2004), “Indicators and Indices for decision making in water resources management” Water Strategy Management Newsletter, Issue 4, 2004. 3. WHO/UNICEF Joint Monitoring Programme for Water Supply Sanitation and Hygiene (JMP). Raport Diagnostic privind Apele din România 21 SKU W18013